Vremuri noi, vremuri vechi: jurnal 2007–2013

by Mihail Radu Solcan, Mircea Flonta (ed., introd.), Constantin Vică (ed., introd.)

Scăparea este în cultură. Nu în sensul de a-ți face un nume care să rămână în cultură, ci în căutarea de a trăi fiecare clipă în chipul cel mai interesant din punct de vedere intelectual. (Radu Solcan )

„Neremarcat de o audiență mai largă, Radu Solcan a fost totuși o personalitate ieșită din comun în lumea noastră intelectuală tocmai prin imparțialitatea și deplina independență a gândirii sale. După cum nu aproba tot ce făcea el însuși, se putea raporta foarte critic și la persoane pe care le aprecia. Și atitudinea lui față de cei pe care îi critica fără reținere rămânea una nuanțată. Cât despre opiniile lui asupra actualității sau istoriei recente, ele nu se aliniază pozițiilor uneia sau alteia dintre taberele care se înfruntă în spațiul nostru cultural. O dovadă de netăgăduit, în această privință, o furnizează însemnările pe care le-a făcut și în ultima perioadă a vieții. Ele pot suscita interes deoarece dezvăluie o fascinantă întindere și varietate de interese și preocupări intelectuale. Citindu-le și recitindu-le, am fost conduși la concluzia că ar fi păcat ca ele să rămână necunoscute publicului. Am ales unele dintre acele pagini care, credem noi, îi dau posibilitatea cititorului să intre în contact cu o minte cu adevărat interesantă." (Mircea Flonta, Constantin Vică)

Genres: Philosophy, Nonfiction, Memoir

280 pages, Paperback

First published December 1, 2019

Reviews

[Bogdan Liviu · Rating 5 out of 5]

Am facut cateva clipuri aici parcurgand Jurnalul acestui Profesor extraordinar.
Multumiri lui Constantin Vica pentru initiativa!
https://www.youtube.com/watch?v=MAS27...

[Ionut Iamandi · Rating 4 out of 5]

O voi spune direct și de la început: este o carte etalon în literatura română de după 1990. Însemnările lui Mihail Radu Solcan nu doar că propun interpretări profunde, ample, ale societății românești postdecembriste, dar se transformă în ultima lor parte și în jurnalul unui muribund - devenind astfel și o meditație existențială, atît a autorului, cît și a cititorului. Jurnalul lui Radu Solcan ajunge, într-un fel, echivalentul Cabanei memoriei a lui Tony Judt, un alt spirit critic eminent, stins prematur și în plină putere cognitivă în aceste prime decenii ale noului mileniu, după încapsularea din ce în ce mai strînsă într-o boală cu final anunțat. Incursiunile lui Radu Solcan prin anticariatele fizice și virtuale, consemnate de la un capăt la altul al Jurnalului, sînt precum călătoriile mintale tîrzii ale lui Tony Judt prin Londra adolescenței și tinereții sale, din primii ani postbelici.

Continuarea în Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/dilem...

[Lucian citește de patru decenii · Rating 5 out of 5]

Ca fost student al său în anii 1990 pot spune că înțeleg de ce nu l-am plăcut ca profesor. El însuși se plânge de mai multe ori de-a lungul acestui jurnal că nu predă cum trebuie. Într-o zi află chiar de la fiica sa că se plâng studenții de el.

Totuși, ca om Solcan a fost deosebit de interesant. Despre asta e vorba în jurnal. Astăzi nu mai pot exista asemenea oameni care să trăiască fără să facă, la drept vorbind, nimic util. Un om ca Solcan, ajuns azi profesor universitar, ar fi obligat să scrie non-stop articole în reviste cotate ISI. Ar avea, nu ar avea idei, trebuie să scrie, să "producă" zi de zi conținut "științific". Ar trebui să participe la fel de fel de conferințe, comitete și comiții. În loc de asta Solcan bătea anticariatele, citea cărți de tot felul, exersa limbi străine și meșterea pe și la calculator. Filosofia pare la el doar îndeletnicirea care îi dă o acoperire socială. În realitate era atât de adâncit în hobbyurile sale încât nici nu și-a dat seama cât e de bolnav, ajungând la spital în ultima clipă. A mai trăit după operație doar un an și jumătate. Omul era supus unor pasiuni complet imateriale care în cele din urmă l-au dematerializat pe el însuși. La sfârșit parcă te aștepți ca "jurnalul" să aibă și o continuare, scrisă de fantoma lui Solcan care va mai fi bântuind și acum, cu nesaț, anticariatele, sau se va fi nevoind cu futile exerciții lingvistice sau calculatoristice.

Odihnește-te în pace, domnule profesor!

[Anibalector · Rating 5 out of 5]

Un om pe care mi-aș fu dorit să-l cunosc, un jurnal cald, erudit, atașant.

[Anca · Rating 5 out of 5]

O carte incredibil de buna!