Sfumato

by Mircea Daneliuc

Manu Stoleru, în tinerețe jucător adulat de fotbal, apoi antrenor respectat, acum pensionat, recunoscut la tot pasul, fără griji financiare, cu o soție știută în tot Bucureștiul pentru frumusețea ei, cu un băiat mare, aproape la casa lui, într-un cuvînt, o familie lipsită de griji – cel puțin, asta e percepția lumii din afară. În realitate, băiatul e o sursă de spaime pentru că e homosexual și vrea să adopte un copil împreună cu partenerul lui; Sabina aduce din ce în ce mai puțin cu ființa de care se îndrăgostise Manu în tinerețe; și, mai presus de toate, amintirea Violetei, pe care o iubise patologic înaintea Sabinei, se suprapune insistent cu orice acțiune cotidiană, oricît de mică. Deși ar fi putut merge oriunde în lume cînd are nevoie de un transplant de cornee, Manu alege un spital din Tîrgu Mureș, orașul în care trăise cu Violeta. Călătoria pe care o face cu Sabina la Tîrgu Mureș pentru vizita de după operație îi pune la încercare: ea nu mai reușește să-și înțeleagă soțul și nu mai găsește la el sprijinul de care are nevoie, iar Manu caută peste tot amprentele Violetei și speră s-o reîntîlnească. Ceea ce trebuia să fie un simplu drum de cîteva ore se transformă într-o călătorie în trecut, scurtcircuitată de revelații care îi schimbă percepția lui Manu despre prezent și îi împinge pe amîndoi pe un drum fără întoarcere.

208 pages, Unknown Binding

First published October 1, 2019

About the author

Mircea Daneliuc, se naște la 7 aprilie 1943, dintr-o mamǎ catolicǎ și un tatǎ creștin ortodox, la Hotin, Bucovina, imediat în urma tratatului care smulgea aceastǎ regiune a Regatului României, fǎrǎ a se trage un foc de armǎ. Familia se refugiazǎ în interiorul țǎrii. Rudele rǎmase în ținutul cedat rușilor, sunt deportate și exterminate în lagǎrele din Siberia, pentru vina posesiei de cetǎțenie românǎ. Mai târziu, autorul se va ocupa de aceste destine în romanul "Strigoi fǎrǎ Țarǎ". Câmpulung-Moldovenesc. Naturǎ somptuoasǎ, va rǎmâne îndrǎgostit de ea toatǎ viața. Școala primarǎ și începutul celei medii. Pǎrinții îl îndrumǎ spre muzicǎ, începe sǎ studieze vioara fǎrǎ entuziasm. 1957, Iași. Cu mare regret pentru munți, se mutǎ cu familia din Câmpulung Moldovenesc. E înscris la Liceul Național, de unde e exmatriculat pentru cǎ rǎspunde cu pumnii, înjurǎturii unui copil. Întâmplǎtor, fiul Primului Secretar de Partid al Județului. Cadrele didactice sunt furibunde, îi prezic un viitor negru, de pușcǎriaș. Mama, speriatǎ, îl transferǎ la Liceul "Costache Negruzzi", unde absolvǎ. La majorat, declarǎ cǎ renunțǎ la studiul viorii, nemulțumit de propriile performanțe muzicale. Renunțǎ și la secția cu profil Real a liceului, având greutǎți cu matematica, deși, dintr-o familie de ingineri, are acasǎ tot sprijinul. Se transferǎ la cea Umanisticǎ. Începe din liceu studiul anatomiei, pregǎtindu-se pentru o carierǎ medicalǎ. Pentru copiii de intelectuali admiterea la facultate era foarte dificilǎ; un fiu de muncitor cu origine sǎnǎtoasǎ poate intra cu 5, lui îi trebuie cel puțin 9. Între timp, se îndrǎgostește de teatru și anunțǎ pǎrinților stupefiați noua veste. Medicina e abandonatǎ. Se pregǎtește pentru Actorie. E respins de la primul examen, dându-și seama cǎ e nepregǎtit a intra într-o lume în care funcționeazǎ ceva nou: relații, recomandǎri, susțineri. Din pǎcate, nu cunoaște pe nimeni în domeniu. Se reîntoarce la Iași, devastat, unde îl așteaptǎ și ordinul de încorporare în armatǎ. Nu se simte nici îndemnat și nici pregǎtit pentru altǎ carierǎ și, pentru a se salva de militǎria venitǎ prea devreme, trage la sorți între Juridicǎ si Filologie. Intrǎ, nesperat, la secția de Limbǎ Francezǎ a Universitǎții din localitate. În anul III, se retrage pentru a susține un nou examen la Teatru, cu același rezultat. Revine la Filologie, citește mult, joacǎ în piese de amatori, absolvǎ dupǎ cinci ani, dar renunțǎ la cariera de profesor, pentru a mai tenta încǎ o datǎ ușa atât de râvnitǎ. Închisǎ, și de data aceasta. Încearcǎ și la Regie de Film, la fel. Rupe și arde tot ce apucase sǎ scrie în timpul studenției, nemulțumit de calitatea literară a acestora. Ca sǎ mai poatǎ trece un an pânǎ la noul examen, se angajeazǎ ca profesor suplinitor la douǎ licee. Nimic nu-l exasperează mai mult. Altǎ varǎ, alt eșec. În toamna aceluiași an, 1962, este însfârșit admis la Secția de Regie Film, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" (I.A.T.C.) din București, pe care o va absolvi în 1969. Cinci examene, cinci ani de studii...; toatǎ aceastǎ aventurǎ o va descrie în "Pisica ruptǎ". Cinci ani de studii, timp în care se întreține cum poate, din meditatii, articole, sprijin familial. Debuteazǎ greu ("Cursa", 1975), cu un scenariu strǎin, nu cu ce își dorește. Propunerile personale îi sunt respinse. Începe o luptǎ riscantǎ cu cenzura comunistǎ, dar de la film la film acumulează autoritate. Le scoate anevoios, dar au calitatea de a nu pǎrea atacate de politrucii vremii, ambiționând spre o imagine nefalsificatǎ a realitǎții și plǎtind pentru asta cu dușmănia de stat, perioade din ce în ce mai lungi de nelucru, precaritate materialǎ, greutǎți în aprobarea altor scenarii, etc. Nu numai debutul, dar filme ca "Vânǎtoarea de Vulpi", "Croaziera", "Iacob", înseamnǎ rǎzboaie istovitoare cu satrapii ideologiei. Nu are decât perspectiva șomajului și a îndepǎrtǎrii de platouri, intrǎ exasperat în disidențǎ fǎțișǎ, aruncându-le carnetul de partid atunci când

Reviews

[Alina Stepan]

Am o reticenta fata de literatura romana contemporana, cu realismul ei deloc magic, cu pragmatismul enervant - descriu ce vad, in cuvinte trivial-neaose si cu aparenta ei de autenticitate.
Daneliuc face insa un road trip de factura aparte. Da, realist, da, trivial aparent, da, cuvinte scoase din arsenalul unui fotbalist. Dar, in acelasi timp, reuseste inserarea naturala a unui strat metafizic absolut credibil, si intorsaturi de situatie si dialoguri ca-n Thelma & Louise. Tinerii frumosi si liberi sunt ‘trotinei’, iar umplerea asa-zisilor timpi morti este: ‘Ce sa faci cu bucatile astea de viata pe care le irosesti asteptand? Ai impresia ca le poti adormi cu vreun gadget, dar te scurg de biografie incet, electronic. Gadili un telefon…’
Sfumato, de la tehnica lui Leonardo la operatia de cornee care-i lasa lui Manu privirea incetosata. Sfumato, o privire neclara asupra unui trecut malos si ciudat, o incercare de armistitiu cu sine.