What do you think?
Buburuza
La rugamintea unei jurnaliste, Vasilica Buburuz isi rememoreaza viata in fata unui reportofon. E ultima confesiune a unei femei care din copilarie este imobilizata intr-un scaun cu rotile, handicap ce nu o impiedica sa traiasca asemenea oamenilor valizi, tintuiti, la rindul lor, in fata computerelor si dominati de prejudecati de tot felul. Isi doreste sa danseze, sa-i creasca aripi si sa-si ia zborul, sa se elibereze de boli si suferinte macar in vis. Cu o origine modesta, considerata de parinti un esec al vietii lor si de aceea lipsita de afectiune, fata infirma studiaza, termina doua facultati, se poate intretine singura. Gratioasa si fragila, dar cu resorturi inimaginabile, traieste si povesti de dragoste, si multe deziluzii, depasite in numele iubirii. Marturia ei de o cruda sinceritate creioneaza portretul unei fiinte greu incercate – o luptatoare optimista si perseverenta, care se dedica alinarii suferintelor celor din jur si, cu o vitalitate extraordinara, reuseste sa se bucure de fiecare noua zi.
248 pages, Paperback
First published October 1, 2019
About the author
Liliana Corobca
19 books53 followersLiliana Corobca s-a nascut la 10 octombrie 1975, in satul Saseni, judetul Orhei, Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii de Stat din Moldova, sectia romana-latina. Este doctor in filologie (conducator stiintific: prof. Nicolae Manolescu) la Universitatea din Bucuresti, cu teza Personajul in romanul romanesc interbelic, Editura Universitatii Bucuresti, 2003. A debutat cu romanul Negrissimo, Editura Arc, Chisinau, 2003 (Premiul „Prometheus“ pentru debut al revistei Romania literara, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova). A editat corespondenta din exil a lui Al. Busuioceanu, Un roman epistolar al exilului romanesc, vol. I si II, Editura Jurnalul literar, Bucuresti, 2003, 2004), Poezia romaneasca din exil (antologie, prefata si note, Editura Institutului Cultural Roman, Bucuresti, 2006), Dictionarul General al Literaturii Romane (coautor, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2004-2008).
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 15 of 15 reviews
January 2, 2020
Eu cred în cărțile care ne scot din confort, care ne arată cât de efemeră este viața. Acest lucru este cu atât mai evident în cazul oamenilor cu dizabilități. Aceștia sunt îngeri cărora li s-au tăiat aripile. Sau buburuze care nu mai pot zbura...
Liliana Corobca scrie altfel. Scrie cu și pentru spirit, limpezind frici și amintindu-ne despre valoarea inestimabilă a iubirii, a vieții și a verticalității umane.
Liliana Corobca scrie altfel. Scrie cu și pentru spirit, limpezind frici și amintindu-ne despre valoarea inestimabilă a iubirii, a vieții și a verticalității umane.
November 30, 2019
Parcă avem de toate. Putem cumpăra orice, dispunem de gadgeturi sofisticate, care ne dau acces la orice fel de informație, iar în câteva ore putem ajunge la alt capăt de lume. Cu toate astea, suntem tot mai nemulțumiți, mai triști, mai deprimați, mai frustrați. Dar v-ați gândit vreodată ce simte un om imobilizat în scaunul cu rotile? Cum trăiește, cum iubește, la ce visează?
Într-o ultimă confesiune, Vasilica Buburuz, o femeie cu handicap locomotor, o să vă povestească cum e să nu fii acceptată de majoritatea oamenilor din jur, mai ales de părinți; cum e să fii obligată să trăiești izolat în casă și să depinzi de alții, iar mersul la teatru, ieșirea în parc sau folositul transportului în comun să pară mai mult a misiune imposibilă. Dar, înainte de toate, o să vă învețe să vedeți frumosul în tot și în toate, să apreciați orice gest de mărinimie, să iertați chiar și pe cei care nu merită a fi iertați și să fiți recunoscători pentru încă o zi trăită.
Dacă ea a putut face din imposibil ... posibil, voi/ noi cam de ce n-ați/n-am putea?
Într-o ultimă confesiune, Vasilica Buburuz, o femeie cu handicap locomotor, o să vă povestească cum e să nu fii acceptată de majoritatea oamenilor din jur, mai ales de părinți; cum e să fii obligată să trăiești izolat în casă și să depinzi de alții, iar mersul la teatru, ieșirea în parc sau folositul transportului în comun să pară mai mult a misiune imposibilă. Dar, înainte de toate, o să vă învețe să vedeți frumosul în tot și în toate, să apreciați orice gest de mărinimie, să iertați chiar și pe cei care nu merită a fi iertați și să fiți recunoscători pentru încă o zi trăită.
Dacă ea a putut face din imposibil ... posibil, voi/ noi cam de ce n-ați/n-am putea?
March 8, 2020
Mi-a plăcut mult cartea Lilianei. m-a întristat. M-a sensibilizat.
Când mă gândesc că de atâtea ori am trecut pe lângă oameni în cărucior și m-am uitat în altă parte. Niciodată în jos, în ochii lor.
Mi-e rușine mereu de faptul că în ochii lor eu arăt complet, cum ar trebui să fie lumea în general. Mi-e rușine de sănătatea mea dar și de lașitatea mea.
Liliana scrie o carte tulburătoare, năucitoare, ce te face să te gândești adânc la nedreptățile vieții și poate te determină să binecuvântezi și lucrurile simple de care ești în stare.
O carte incomodă care ți se strânge în suflet și rămâne acolo ca o pastilă amară blocată în gât. Nu există apă pentru alinare, există doar lacrimi.
Când mă gândesc că de atâtea ori am trecut pe lângă oameni în cărucior și m-am uitat în altă parte. Niciodată în jos, în ochii lor.
Mi-e rușine mereu de faptul că în ochii lor eu arăt complet, cum ar trebui să fie lumea în general. Mi-e rușine de sănătatea mea dar și de lașitatea mea.
Liliana scrie o carte tulburătoare, năucitoare, ce te face să te gândești adânc la nedreptățile vieții și poate te determină să binecuvântezi și lucrurile simple de care ești în stare.
O carte incomodă care ți se strânge în suflet și rămâne acolo ca o pastilă amară blocată în gât. Nu există apă pentru alinare, există doar lacrimi.
September 2, 2023
4,5⭐️
V-ați întrebat vreodată ce simt oamenii țintuiți la pat sau într-un scaun cu rotile? Ce vise au? Ce aspirații? Ce frustrări și stări interioare? Dar mai ales ce gândesc și cum se simt cu adevărat?
Cartea Lilianei Corobca m-a impresionat și sensibilizat. Mi-a trezit chiar un sentiment de vină la felul cum reacționăm noi cei din jur atunci când întâlnim o persoană cu dizabilități, cât de superficial îi tratăm adeseori, trecând pe lângă ei și doar oferindu-le priviri fugare, pe ascuns. Cât de nepăsători putem fi la nevoile lor, dar mai ales faptul că nu realizăm că acești oameni ar putea avea drept vise lucruri pe care noi le-am putea realiza cu ușurință.
Vasilica Buburuz (aka Buburuza) o femeie cu o dizabilitate locomotorie își povestește viața: cele trăite, gândurile și sentimentele, înregistrând la un reportofon. Dar spre deosebire de multe persoane aflate în situația sa, Vasilica este o luptătoare. Fiind înzestrată cu capacitați intelectuale deosebite, aceasta a făcut două facultăți, de limbi străine și de filozofie, ambele terminate cu note mari, apoi și un doctorat în literatura engleză. Mai mult de atât ea reușește nu doar să se întrețină pe ea însăși, dar și să-și susțină financiar familia. De-altfel o familie care nu a susținut-o nicicând și care a umilit-o și desconsiderat-o din cauza handicapului.
Pe lângă multiplele întâmplări din viața sa pe care eroina le povestește, prezentând realitatea dură, așa cum e ea, fără perdea; aici veți descoperi și trăirile sale interioare. Ea are sentimente, are nevoie de iubire, de tandrețe. Visează să danseze și alte lucruri care pentru mulți dintre noi sunt firești și deci nu luptăm pentru a le avea.
Autoarea a reușit pe deplin să se transpună în pielea unui om cu handicap. Nu m-am îndoit nici pentru o clipă că vocea naratorului este ce a a unei persoane aflate într-o asemenea stare.
Pe lângă figura eroinei, atât de bine conturată, avem și alte personaje la fel de memorabile. Minunata Doamnă Spiridon, care a venit în viața eroinei precum un înger din cer. Mama Vasilicăi, o femeie rece și inumană pe-alocuri. Așa numitele prietene, care vin la ea doar pentru a-și descărca sufletul și care ignoră faptul că și Vasilica ar avea ceva de povestit.
Un loc aparte îl au și cei trei bărbați din viața sa. Inochentie este primul iubit, cel pe care l-a iubit cu adevărat și care a motivat-o să avanseze și să facă studii. Așa numitul iubit Leonid, care doar profită de mintea ei, trăgând foloase din această “relație”. Și Victor, iubitul cel din urmă care pare să o folosească doar pentru faptul că este “exotică”.
Pe mine m-a marcat această carte, recunosc este pentru mine prima care tratează acest subiect sensibil și de aici și acest impact asupra mea.
“Iar sănătoșii și întregii la corp au probleme, sunt triști, depresivi, disperați. Eu sunt fericită și mă bucur. Încă trăiesc. Mai am o zi înainte. Aștept să apară soarele, aștept sa apună. Aștept toți nefericiții să vină la mine, ca să-i asigur că viața merge înainte și nu au niciun motiv să plângă sau să se plângă. Trebuie să repet asta de fiecare dată, să le arăt, să-i conving că, dacă și eu pot, reușesc, sunt fericită, cum să îndrăznească ei să nu fie?”
“Buburuza” de Liliana Corobca
V-ați întrebat vreodată ce simt oamenii țintuiți la pat sau într-un scaun cu rotile? Ce vise au? Ce aspirații? Ce frustrări și stări interioare? Dar mai ales ce gândesc și cum se simt cu adevărat?
Cartea Lilianei Corobca m-a impresionat și sensibilizat. Mi-a trezit chiar un sentiment de vină la felul cum reacționăm noi cei din jur atunci când întâlnim o persoană cu dizabilități, cât de superficial îi tratăm adeseori, trecând pe lângă ei și doar oferindu-le priviri fugare, pe ascuns. Cât de nepăsători putem fi la nevoile lor, dar mai ales faptul că nu realizăm că acești oameni ar putea avea drept vise lucruri pe care noi le-am putea realiza cu ușurință.
Vasilica Buburuz (aka Buburuza) o femeie cu o dizabilitate locomotorie își povestește viața: cele trăite, gândurile și sentimentele, înregistrând la un reportofon. Dar spre deosebire de multe persoane aflate în situația sa, Vasilica este o luptătoare. Fiind înzestrată cu capacitați intelectuale deosebite, aceasta a făcut două facultăți, de limbi străine și de filozofie, ambele terminate cu note mari, apoi și un doctorat în literatura engleză. Mai mult de atât ea reușește nu doar să se întrețină pe ea însăși, dar și să-și susțină financiar familia. De-altfel o familie care nu a susținut-o nicicând și care a umilit-o și desconsiderat-o din cauza handicapului.
Pe lângă multiplele întâmplări din viața sa pe care eroina le povestește, prezentând realitatea dură, așa cum e ea, fără perdea; aici veți descoperi și trăirile sale interioare. Ea are sentimente, are nevoie de iubire, de tandrețe. Visează să danseze și alte lucruri care pentru mulți dintre noi sunt firești și deci nu luptăm pentru a le avea.
Autoarea a reușit pe deplin să se transpună în pielea unui om cu handicap. Nu m-am îndoit nici pentru o clipă că vocea naratorului este ce a a unei persoane aflate într-o asemenea stare.
Pe lângă figura eroinei, atât de bine conturată, avem și alte personaje la fel de memorabile. Minunata Doamnă Spiridon, care a venit în viața eroinei precum un înger din cer. Mama Vasilicăi, o femeie rece și inumană pe-alocuri. Așa numitele prietene, care vin la ea doar pentru a-și descărca sufletul și care ignoră faptul că și Vasilica ar avea ceva de povestit.
Un loc aparte îl au și cei trei bărbați din viața sa. Inochentie este primul iubit, cel pe care l-a iubit cu adevărat și care a motivat-o să avanseze și să facă studii. Așa numitul iubit Leonid, care doar profită de mintea ei, trăgând foloase din această “relație”. Și Victor, iubitul cel din urmă care pare să o folosească doar pentru faptul că este “exotică”.
Pe mine m-a marcat această carte, recunosc este pentru mine prima care tratează acest subiect sensibil și de aici și acest impact asupra mea.
“Iar sănătoșii și întregii la corp au probleme, sunt triști, depresivi, disperați. Eu sunt fericită și mă bucur. Încă trăiesc. Mai am o zi înainte. Aștept să apară soarele, aștept sa apună. Aștept toți nefericiții să vină la mine, ca să-i asigur că viața merge înainte și nu au niciun motiv să plângă sau să se plângă. Trebuie să repet asta de fiecare dată, să le arăt, să-i conving că, dacă și eu pot, reușesc, sunt fericită, cum să îndrăznească ei să nu fie?”
“Buburuza” de Liliana Corobca
Read
July 11, 2026Vasilica este de departe unul dintre cele mai interesante personaje pe care le-am găsit eu în literatura română contemporană. Nu spun că e personajul meu de suflet, dar nu-i pot contesta importanța.
July 22, 2026
This was a book... i guess... nu stiu, nu pot trece peste misoginia internalizata a personajului. Somehow i feel ca nu face dreptate persoanelor cu dizabilitati loco-motorii. Sure, sunt foarte de acord cu faptul ca ei sunt marginalizati si fix despre asta as fi vrut sa vorbeasca mai mult. Despre toata nedreptate pe care o simt atat din partea statului, incluzand aici infrastructura cladirilor si a strazilor, cat si a oamenilor care ii vad mai putin decat ei. Cumva simt asa emotii contradictorii, ca nu o detest pentru nevoia ei de iubire si afectiune, consider ca e absolut normal si firesc uman, in special avand in vedere contextul ei familial. Dar o detest pentru comentariile negative pe care le avea vizavi de alte femei, dar si pentru ridicarea in slavi a barbatilor si a necesitatii acestora in viata ta pentru a fi fericita si implinită. Ma asteptam la altceva si doar am ramas ft dezamagita, in special de ultimele 150 de pagini, primele chiar au fost super, si simt ca au conturat mult mai bine pentru mine nedreptatile si injustitiile resimtite de persoanele cu paraplegie, dar in rest nu.
January 31, 2024
Un roman foarte emoționant, care aduce în prim plan oamenii trecuți cu vederea și ne reamintește valoarea inestimabilă a vieții fiecărui om.
Facem cunoștință cu Vasilica Buburuz (cunoscută și ca Buburuza), o femeie între două vârste, cu un handicap locomotor, care la rugămintea unei jurnaliste, își povestește viața… la un reportofon, fiindcă obosește repede dacă stă mai mult în aceeași poziție și nu mai are suficientă energie să scrie la fel de mult cum o făcea înainte, iar cartea cuprinde toate înregistrările ei.
Din scaunul ei cu rotile sau din pat, Buburuza apasă “play” și ne introduce în lumea ei, de la copilărie și cum a fost să crească printre cei ce adesea “uitau” de ea (am plâns când am citit cum a ajuns în scaun cu rotile), tinerețea ei și cât de mult a învățat (are 2 facultăți) și s-a luptat să fie cât se poate de independentă, cum muncește ca traducătoare și dă și meditații ca să aibă banii ei, gândurile și idealurile ei.
Familia din care provine e sub orice critică, de la felul cum s-au purtat cu ea, până în prezent, când, în loc să măcar să o lase în pace, tot ei o exploatează (mai ales cerându-i bani), iar sora ei o “controlează” constant, având grijă să îndepărteze orice bărbat care ar putea-o lua de soție, căci vrea să pună ea mâna pe apartamentul Buburuzei când nu va mai fi.
Buburuza povestește mult și despre sentimentele ei și cei 3 bărbați care au fost cu ea în diferite momente ale vieții ei, cum a iubit și cum a fost iubită. Păcat că nu toți bărbații au fost sinceri și unii chiar au profitat de bunătatea și neputința ei.
În ciuda abuzurilor și a nedreptăților îndurate, Buburuza rămâne optimistă și nu își plânge de milă. Iubește oamenii, natura, frumosul și este recunoscătoare pentru puținii oameni buni din viața ei. S-a ridicat deasupra circumstanțelor.
Ce frumos a scris autoarea, cu atâta sensibilitate, amintindu-ne ce înseamnă să fii om și importanța respectului și a iubirii necondiționate.
Facem cunoștință cu Vasilica Buburuz (cunoscută și ca Buburuza), o femeie între două vârste, cu un handicap locomotor, care la rugămintea unei jurnaliste, își povestește viața… la un reportofon, fiindcă obosește repede dacă stă mai mult în aceeași poziție și nu mai are suficientă energie să scrie la fel de mult cum o făcea înainte, iar cartea cuprinde toate înregistrările ei.
Din scaunul ei cu rotile sau din pat, Buburuza apasă “play” și ne introduce în lumea ei, de la copilărie și cum a fost să crească printre cei ce adesea “uitau” de ea (am plâns când am citit cum a ajuns în scaun cu rotile), tinerețea ei și cât de mult a învățat (are 2 facultăți) și s-a luptat să fie cât se poate de independentă, cum muncește ca traducătoare și dă și meditații ca să aibă banii ei, gândurile și idealurile ei.
Familia din care provine e sub orice critică, de la felul cum s-au purtat cu ea, până în prezent, când, în loc să măcar să o lase în pace, tot ei o exploatează (mai ales cerându-i bani), iar sora ei o “controlează” constant, având grijă să îndepărteze orice bărbat care ar putea-o lua de soție, căci vrea să pună ea mâna pe apartamentul Buburuzei când nu va mai fi.
Buburuza povestește mult și despre sentimentele ei și cei 3 bărbați care au fost cu ea în diferite momente ale vieții ei, cum a iubit și cum a fost iubită. Păcat că nu toți bărbații au fost sinceri și unii chiar au profitat de bunătatea și neputința ei.
În ciuda abuzurilor și a nedreptăților îndurate, Buburuza rămâne optimistă și nu își plânge de milă. Iubește oamenii, natura, frumosul și este recunoscătoare pentru puținii oameni buni din viața ei. S-a ridicat deasupra circumstanțelor.
Ce frumos a scris autoarea, cu atâta sensibilitate, amintindu-ne ce înseamnă să fii om și importanța respectului și a iubirii necondiționate.
December 21, 2023
De ce să fim triști, se întreabă buburuza - un personaj foarte frumos creionat, care ne vorbește despre bucuria de-a trăi chiar și atunci când viața e dura cu noi. Deși are doar picioare decorative ea aleargă virtual pretutindeni. Recomand!
September 10, 2024
3,5⭐
O carte foarte emoționanta,care chiar merită citită.
O carte foarte emoționanta,care chiar merită citită.
June 3, 2021
Acum, simt prezența lor alături. Ce mult îi iubesc, pe toți trei care, la un loc, formează bărbatul meu ideal. Îmi dau seama că putea fi și unul singur. Cu cât cunoaștem sau avem mai mulți bărbați, cu atât chipul bărbatului iubit se complică, se multiplică, mi-i asum pe toți, îi iert pe toți, sper că și ei pe mine și numai astfel mă pot accepta. Dacă îi neg pe ei sau îi condamn, mă neg și mă condamn pe mine. Și nu vreau, nici nu cred că e cazul. Nu mai este acum… Nu avem prea mult timp pe acest pământ. Mă bucur că am despre ce să vă vorbesc, am o viață trăită deplin în urma mea, în amintirea mea.
Uneori, când bărbatul se apropia de mine, îi simțeam toate femeile. Pe care le-a adulmecat, le-a admirat, le-a dorit, le-a sărutat, le-a avut și, în cele din urmă, le-a părăsit. Bărbatul se apropie de femeia lui și nu lasă, nu uită celelalte femei, nu le lasă afară, după ușă, departe, nu se dezbracă de ele, stă cu una în cap, cu alta la piept, una încolăcită în jurul gâtului, una lipită mai jos, pe la mijloc, altele și mai jos, celelalte prin părți, nu e loc pe corpul lui care să nu fi cunoscut femeia, care să nu poarte urma atingerilor, frământărilor. Eu le simt și mi-e greu. Simt tot. Simțiți și voi? Aproape că le văd: triumfătoare, obraznice, fericite, triste, seduse, nemulțumite, nesatisfăcute, așa cum voi fi și eu. Mă va purta și pe mine, mă va duce peste tot, fără să știu nimic. „Omnia mea mecum porto”, toate femeile le port cu/după/în mine… Asta simte capul meu inimos și sensibil.
De ce nu ești câine, iubitu-le? De ce nu suntem amândoi câini? Am simți atât de ușor dragostea din noi, ar fi simplu, doar mi-aș atinge botul de al tău, doar aș flutura din coadă a dragoste și ai veni imediat, ai înțelege. Ce simțuri au pierdut oamenii sau nu le-au avut niciodată, de nu înțeleg, se chinuiesc, se ignoră și nu se acceptă?
Unde este Leonid al începuturilor, primul meu Leonid, băiatul tandru și timid, care se dezbrăca dansând în fața mea (la rugămintea mea fierbinte!), care-mi citea poezii și se scuza că n-a reușit să le învețe pe de rost? Iar când, în cele din urmă, mi-a recitat una lungă și fără foaie înainte, una care știa că-mi place mie, iar eu l-am privit lung, admirativ, a zis rușinat:
– Iartă-mă că nu am scris-o eu, aș fi vrut, dar n-am putut. Mie îmi vine un vers și stă în minte până iau pixul în mână, cum îl iau, cum îmi trece și rămâne doar vântul în cap, care bate și alună toate cuvintele, ca pe frunze. Dar meriți cele mai frumoase poezii, iartă-mă că nu ți le scriu eu, mereu.
Uneori, când bărbatul se apropia de mine, îi simțeam toate femeile. Pe care le-a adulmecat, le-a admirat, le-a dorit, le-a sărutat, le-a avut și, în cele din urmă, le-a părăsit. Bărbatul se apropie de femeia lui și nu lasă, nu uită celelalte femei, nu le lasă afară, după ușă, departe, nu se dezbracă de ele, stă cu una în cap, cu alta la piept, una încolăcită în jurul gâtului, una lipită mai jos, pe la mijloc, altele și mai jos, celelalte prin părți, nu e loc pe corpul lui care să nu fi cunoscut femeia, care să nu poarte urma atingerilor, frământărilor. Eu le simt și mi-e greu. Simt tot. Simțiți și voi? Aproape că le văd: triumfătoare, obraznice, fericite, triste, seduse, nemulțumite, nesatisfăcute, așa cum voi fi și eu. Mă va purta și pe mine, mă va duce peste tot, fără să știu nimic. „Omnia mea mecum porto”, toate femeile le port cu/după/în mine… Asta simte capul meu inimos și sensibil.
De ce nu ești câine, iubitu-le? De ce nu suntem amândoi câini? Am simți atât de ușor dragostea din noi, ar fi simplu, doar mi-aș atinge botul de al tău, doar aș flutura din coadă a dragoste și ai veni imediat, ai înțelege. Ce simțuri au pierdut oamenii sau nu le-au avut niciodată, de nu înțeleg, se chinuiesc, se ignoră și nu se acceptă?
Unde este Leonid al începuturilor, primul meu Leonid, băiatul tandru și timid, care se dezbrăca dansând în fața mea (la rugămintea mea fierbinte!), care-mi citea poezii și se scuza că n-a reușit să le învețe pe de rost? Iar când, în cele din urmă, mi-a recitat una lungă și fără foaie înainte, una care știa că-mi place mie, iar eu l-am privit lung, admirativ, a zis rușinat:
– Iartă-mă că nu am scris-o eu, aș fi vrut, dar n-am putut. Mie îmi vine un vers și stă în minte până iau pixul în mână, cum îl iau, cum îmi trece și rămâne doar vântul în cap, care bate și alună toate cuvintele, ca pe frunze. Dar meriți cele mai frumoase poezii, iartă-mă că nu ți le scriu eu, mereu.
October 25, 2023
V-ați gândit vreodată cât de dificil le este să trăiască oamenilor cu handicap locomotor? Acei oameni care nu pot să meargă? Eu nu. 🤷🏻♀️Iar cartea asta m-a făcut să călătoresc imaginar în lumea lor🤯
Vasilica Buburuz este una dintre acești oameni speciali și iată o mică parte din
greutățile ei de zi cu zi:
✖️încă din copilărie suferă un tratament diferit decât cel al copiilor normali (copiii își bat joc de ea)
✖️ea nu poate merge singură la baie
✖️nu se poate plimba singură
✖️nu peste tot există trotuare pentru ea
✖️oamenii o evită ori o privesc straniu
✖️nu poate avea orice job
✖️șoferii de taxi îi refuză/evită comenzile
Necătând la aceste impedimente, Vasilica iubește viața, oamenii care vin la ea, dar și adoră natura, sunetele ei🥰
Ea găsește puteri în interiorul său, muncește, iubește, trăiește🙏🏻
Și după toate acestea concluzia e una:
“Suntem fericiți și nu apreciem suficient asta” 😌
Mulțumesc Liliana Corobca pentru această carte. Chiar este important să vedem realitatea și cu ochii altor oameni👀Doar așa vom putea fi mai aproape unii de alții. Doar așa vom putea trăi într-o lume mai frumoasă.
P.S. Tare multe fotografii am făcut la paginile cărții. Multe fragmente motivaționale am găsit😊
Vasilica Buburuz este una dintre acești oameni speciali și iată o mică parte din
greutățile ei de zi cu zi:
✖️încă din copilărie suferă un tratament diferit decât cel al copiilor normali (copiii își bat joc de ea)
✖️ea nu poate merge singură la baie
✖️nu se poate plimba singură
✖️nu peste tot există trotuare pentru ea
✖️oamenii o evită ori o privesc straniu
✖️nu poate avea orice job
✖️șoferii de taxi îi refuză/evită comenzile
Necătând la aceste impedimente, Vasilica iubește viața, oamenii care vin la ea, dar și adoră natura, sunetele ei🥰
Ea găsește puteri în interiorul său, muncește, iubește, trăiește🙏🏻
Și după toate acestea concluzia e una:
“Suntem fericiți și nu apreciem suficient asta” 😌
Mulțumesc Liliana Corobca pentru această carte. Chiar este important să vedem realitatea și cu ochii altor oameni👀Doar așa vom putea fi mai aproape unii de alții. Doar așa vom putea trăi într-o lume mai frumoasă.
P.S. Tare multe fotografii am făcut la paginile cărții. Multe fragmente motivaționale am găsit😊
January 9, 2025
"Buburuza" a prins tare bine ca lectie de empatie. O doamna ajunsa la o varsta inaintata care si-a trait cea mai mare parte a vietii in pat sau in carucior isi deapana povestea - e fascinant sa o urmarim, interesant cum in viata tuturor exista oameni care schimba cursul lucrurilor, care pot (re)da incredere in momente de cumpana. Vasilisa iubeste oamenii cu ardoare si a stiut sa isi construiasca o existenta frumoasa invatand - pentru sine si pentru ceilalti, si profitand de mintea ei ascutita. In ciuda diferentelor care se incapataneaza sa apara in situatii care pentru cei mai multi dintre noi sunt firesti, in sufletul nostru, suntem toti la fel, cu aspiratii si nevoi extrem de asemanatoare.
March 17, 2024
Am citit confesiunile Vasilicăi imobilizate în scaunul cu rotile pe parcă am privit un documentar despre o operație pe cord deschis. Adevărul, iubirea, deznădejdea, naivitatea, cruzimea, poezia, visul, moartea, amestecate iscusit în scrierea desăvârșită a autoarei, m-au țintuit preț de câteva ore bune în lumea acestei povești intense. Trebuie să spun că îmi doream, în secret, să fie documentarul meu cu un sfârșit fericit. Dar a biruit, ca întotdeauna, poezia.
February 9, 2021
Aceasta carte trebuie neapărat inclusă în lectură obligatorie pentru studenții de la facultățile de asistenta socială și psihologie. O carte care descrie atât de detaliat trăirile unei persoane cu (diz)abilitați. O carte care sună mai mult ca o definiție a abilitaților umane decât o descriere a dizabilității.
January 5, 2023
Inspirat, credibil, documentat
Displaying 1 - 15 of 15 reviews