„N-am putut sa las din mina cartea lui Andrei Oisteanu. Am aflat din ea ca multi autori din cultura romana foloseau narcotice, experimental sau hedonistic. Dar aici este un pericol extraordinar: toate aceste stimulente ard si distrug. Cei care sint artisti cu adevarat, cei mai multi dintre ei, au ars luminarea la ambele capete. Sint faimosii damnati pe care ii cunoastem. Cartea lui Andrei Oisteanu este o parte a tabloului culturii romane, pina acum escamotata.” (Mircea Cartarescu)
„O explorare vasta din unghi cultural, istoric si antropologic aplicata dimensiunii evazionist-narcotice a identitatii autohtone. Prin complexitatea si acribia investigatiilor, prin cuceritoarea eruditie enciclopedica si prin «revolutiile» interpretative, volumul aduce o importanta schimbare de orizont in antropologia noastra culturala si se afirma ca una dintre sintezele de pondere ale culturii romane dintotdeauna.” (Paul Cernat)
„Andrei Oisteanu lucreaza exemplar, ca un campion al culturii de constructie, pe carti si teme memorabile. As mai releva spectacularitatea senzoriala unica a volumului, pe care Oisteanu l-a scris cu infinita savoare si cu un imperceptibil simt al umorului. Narcotice in cultura romana e o carte vie, atit in sensul intelectual, cit si in cel existential al termenului. Miza mare a volumului este aceea de a investiga prezenta culturala romaneasca a halucinogenelor de la origini pina in prezent, ceea ce confera cartii un aer de exhaustivitate exemplara.” (Stefan Borbely)
He is a researcher at the Institute for History of Religions (Institutul de Istorie a Religiilor), Romanian Academy. He is also a Romanian historian, ethnologist, cultural anthropologist, literary critic and novelist. Noted for his work on the history of religions, theology, Jewish studies, and the history of antisemitism, he is a researcher at the National Museum of Romanian Literature in Bucharest, a member of the Romanian Academy's Folklore and Ethnology Commission, and a member of the International Union of Ethnological and Anthropological Sciences in London. Specialized in the history of mentalities and the investigation of rituals and magic, he is, together with Ioan Petru Culianu, one of Mircea Eliade's leading disciples in Romania.
Fără îndoială, dintre cele mai documentate lucrări pe subiect. După părerea mea, cartea domnului Oișteanu este nu numai o foarte bună analiză a istoriei tuturor „stimulentelor” (de la cafea și tutun, până la bine-cunoscutele droguri „de risc” și „de mare risc”, cum sunt numite de Codul Penal) care au fost folosite în pe teritoriul țării noastre de la daci până în zilele noastre. Preotul dac (numit literalmente „kapnobatai” - „cel ce umblă prin fum”), țăranul român, artistul român, intelectualul român, toată lumea - voluntar sau involuntar - s-a expus acestor substanțe: de la prăjiturile morților cu cânepă (numită „jolfă”), la madjud (dulceață... tot de cânepă, venită mult mai târziu în Țările Române prin intermediul turcilor otomani), până la afion (suc de opiu) pe care îl cumpărai de la spițerii (un fel de farmacii) și pe care îl luai dacă te durea ceva, dacă voiai să dormi liniștit sau pur și simplu voiai să intri într-o transă creatoare. Citind cartea am ajuns la concluzia că se consuma de mult mai multe ori atunci decât ne sperie televiziunile că se întâmplă acum.
O altă secțiune a cărții vorbește despre experimentele cu aceste substanțe efectuate atât de medici din Occident, cât și de medicii români, la începutul secolului al XX-lea. Credeam că ideea tratării toxicomanilor în centre speciale, cu cadre specializate; spre defavoarea închisorii (care, de altfel, îi un proces extrem de usturător în bugetul de stat, dacă mă întrebați); este o idee relativ recentă, la care țările dezvoltate au ajuns pe calea cea grea. În parte, așa este - țările dezvoltate chiar au ajuns la această concluzie pe calea grea (și România, din păcate, trece prin acest proces); dar ideea era știută încă din perioada interbelică (atât medici români, cât și medicii occidentali, au făcut această descoperire simultan). Asta ar trebui să ne dea de gândit, zic.
Partea cea mai interesantă, după mine, n-a fost neapărat studiul asupra narcoticelor la populația generală (deși, evident, dă o privire de ansamblu mult mai bună, dându-ți contextul social, cultural și economic la care se raportau toate acestea), nici experimentele medicale cu mescalină, opiu, muscariță, oxigen etc., ci mai degrabă studiile de caz asupra unei multitudini de personalități din spațiul românesc: Macedonski, Titu Maiorescu, Eminescu, Cioran, Lucian Blaga, Ion Barbu, Mircea Cărtărescu, în mod evident Mircea Eliade și mulți alții.
Cartea răspunde în mod cert la multe întrebări și deschide ușa unor altele. Cartea oferă o mulțime de „little known facts” pe care le poți spune la o... bere (hei, alcool! ce să vezi?). Autorul este suficient de amabil să ofere la final un index de nume pentru plantele pe care acesta le caracterizează. „Narcotice în cultura română - Istorie, religie și literatură” este, așa cum am mai spus și la început, una dintre cele mai bine documentate lucrări pe acest subiect, cu o bibliografie generoasă, din partea unui reputat antropolog și celui mai calificat istoric al religiilor pe care românii îl au la ora actuală.
Voi citi cu mare interes și celelalte cărți ale domnului Oișteanu.
O carte extraordinara, extrem de bine documentata! Intr-o cheie amuzanta, cand am terminat-o, mi-am pus intrebarea: care dintre marii oameni de cultura nu au folosit narcotice?
O carte care merită citită de oricine! Nu doar ca descoperi viciile marilor scriitori, dar ajungi să cunoști și mentalitatea strămoșilor și după ce lucruri au fost ghidați.
What a feast! Oișteanu's study about narcotics in Romanian culture is a must read for anyone interested in this subject. Delightfully written and extremely well researched, the book travels back in time to investigate all kinds of herbs through myth and reality, recreational and medical drug abuse, experiments in search of creativity and hedonism, or scientific curiosity. Meet famous figures of Romanian literature, their addictions and struggles, detached from their solemn reputation, revealing vulnerability and flesh.