Poezii

by Octavian Goga

Poezia lui Octavian Goga are o puternică funcție incantatorie. Patetică, duioasă, melancolică, tristă, încărcată cu accente de revoltă, creația lirică a scriitorului ardelean are un larg acces spre cititori atât prin darurile ei eufonice, deci prin marea expresivitate sonoră a unor cuvinte, cât și prin capacitatea de reprezentare a unei realități, percepută printr-o stare de suflet.

Genres: Poetry, Romanian Literature, Classics, 20th Century, Read For School, Romania

230 pages, Paperback

First published January 1, 1905

About the author

Goga was an active member in the Romanian nationalistic movement in Transylvania and of its leading group, the Romanian National Party (PNR) in Austro-Hungary. Before World War I, Goga was arrested by the Hungarian authorities. At various intervals before the union of Romania and Transylvania in 1918, Goga took refuge in Romania, becoming active in literary and political circles. Because of his political activity in Romania, the Hungarian state sentenced him to death in absentia.
During World War I, he joined the Romanian Army and took part as a soldier in the Dobruja campaign.
In the interwar period he left the PNR to join General Alexandru Averescu's People's Party (PP), a populist movement created upon the war's end.
Goga clashed with Averescu over the latter's conflict with King Carol II. A founder of the minor PP splinter group naming itself the National Agrarian Party, he led it into an alliance with A. C. Cuza's National-Christian Defense League, forming the National Christian Party.
Goga became Prime Minister of Romania and served from 28 December 1937 to 10 February 1938. He had been appointed by King Carol, in his attempt to increase his own power. Indeed, Carol wrote in his diary that he knew Goga was a human cipher, and hoped that once his government collapsed, it would free him to seize power for himself.
The initials of the party feature alongside the names of its joint leaders: A. C. Cuza and Octavian Goga
On 12 January 1938 his government stripped Romanian Jews of their citizenship. Besides being an anti-Semite himself, Goga attempted to outflank the Iron Guard's popular support.
In press interviews at the time he said the following:
The Jewish problem is an old one here, and it is a Romanian tragedy. Briefly, we have far too many Jews.
For us there is only one final solution of the Jewish problem—the collection of all Jews into a region that is still uninhabited, and the foundation there of a Jewish nation. And the further away the better.
After his resignation, Goga withdrew to his estate in Transylvania, where he suffered a stroke on 5 May 1938. He died two days later.

Reviews

[Naomi]

Inima, de Octavian Goga (fragmențel)

Biată inimă bolnavă,
Făgădau la drum de țară,
Cine-și mai aduce aminte
Că-ți drumeți te cercetară?

Tu n-aveai zăvor la tindă,
Nici scumpete la măsură,
Și-ai cinstit pe fiecare
C-un pahar de băutură.

Cum veneau în miez de noapte.
Călători pribegi în lume,
Toți stăpâni la tine-acasă,
Răi de plată, buni de glume…

[Andrei Stoian · Rating 4 out of 5]

Pentru mine, tot Eminescu rămâne poetul meu preferat- nu că aș fi citit poeziile lui Octavian Goga așteptându-mă să fie mai bun decât poetul nostru național- dar Goga a fost un poet destul de talentat.
Citind poeziile scrise de acesta înainte de Primul Război Mondial, simt un dispreț profund față de cei care doresc autonomia Transilvaniei. Au murit și au suferit atâția oameni pentru ca românii din toate provinciile să trăiască în aceeași țară, iar acum, există oameni care vor să dezbine statul nostru.
Octavian Goga descrie într-un mod minunat drama românilor din Transilvania, dorința, speranța, zbuciumul lor sufletesc.
Poeziile mele preferate sunt: ,,Rugăciune", ,,Dorința", ,,Cosașul", ,,Casa Noastră", ,,Doina", ,,Copiilor", ,,Un om", ,,Străinul", ,,Cântă moartea", ,,De demult...", ,,De profundis", ,,Vorbeau azi noapte două ape" și ,,Fără țară".
Opera lui Octavian Goga rămâne încă actuală, atât poeziile despre Transilvania, cât și cele despre copilărie, nostalgie, depărtarea de țară, credința în Dumnezeu (teme care nu-și vor pierde niciodată însemnătatea) și cred că următoarele două versuri ar trebui să ne inspire pe noi, românii secolului XXI:

,,Trudită, chinuită coasă,
Vei mai cosi tu numai iarbă?..."

Dar și această poezie:

,,Venea un vifor să ne-ngroape
Şi grindina-mi bătea în geam,
Vorbeau azi noapte două ape
Şi vorba lor o-nţelegeam,
Îşi lumina necunoscutul
Cu fulgere din deal în deal
Şi chicotind prin neguri Prutul
Vorbea cu Mureşu-n Ardeal:

În taina apelor afunde
Un ţintirim de veacuri port,
Mi-e albul înspumatei spume
Mai trist ca giulgiul unui mort…
Din vreme-n vreme mai străbate
Un lung îndepărtat fior,
Şi-ncheieturile trunchiate
Atâta de cumplit mă dor…

N-auzi cum strigă Basarabii
Blestemul zilelor ce vin,
Cum sună-n bucium pârcălabii
De la Soroca la Hotin?
Eu simt cum matca mea tresare
De-al amintirilor şuvoi,
Arcaşii lui Ştefan cel Mare
Îmi cer azi moaştele-napoi…

Aşa tulburător de ţară
Vuia ne-nduplecatul glas
Pân' fulgerele se curmară
Şi-o ploaie blândă a rămas.
Atunci o-ntunecată noapte
Pe creasta codrilor cădea,
Şi-n plânset lin urzit de şoapte
Bătrânul Mureş răspundea:

În valul meu de veacuri plânge
Acelaşi vaier stins şi mut,
Mai multe lacrimi decât sânge
Nisipul meu a cunoscut.
Tu-ţi plângi mărirea îngropată,
Eu jalea veche an de an,
Tu ai avut părinţi odată,
Eu veci de veci am fost orfan…

Aşa vorbeaţi îndurerate,
Sub cerul înnorat şi crud,
Bolnave râuri tulburate
Şi-acum durerea v-o aud…
Nedumerirea mă supune
Când rostul patimii v-ascult,
Căci inima nu-mi poate spune,
Pe care vă iubesc mai mult!"

(,,Vorbeau azi noapte două ape", poem scris în 1912, cu prilejul comemorării unui veac de la răpirea Basarabiei)

[Bianca Socaciu · Rating 3 out of 5]

Amurg

"Din mesteacănul de-afară
Foi îngălbenite curg,
Când cernindu-şi pânza rară
Cade vânătul amurg.

Frate bun mi-a fost copacul
Cu podoaba lui de ieri,
El mi-a adumbrit, săracul,
Un noroc de două veri.

Zgribulind din trup se-ndoaie
Peste geamul meu deschis
— S-a mai dezlipit o foaie,
Mi s-a mai fărmat un vis...

Unde eşti tu, să ne plouă
Plânsul funzelor ce mor
Şi cu braţele-amândouă
Să oprim căderea lor?...

Mâna ta să le culeagă
Şi să ni le-mpartă-n doi.
E povestea noastră-ntreagă
Scrisă-n veştedele foi..."

[Gică Buştiuc · Rating 3 out of 5]

Noi
La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;
La noi atâţia fluturi sunt,
Şi-atâta jale-n casă.
Privighetori din alte ţări
Vin doina să ne-asculte;
La noi sunt cântece şi flori
Şi lacrimi multe, multe...

Pe boltă, sus, e mai aprins,
La noi, bătrânul soare,
De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi răsare...
La noi de jale povestesc
A codrilor desişuri,
Şi jale duce Murăşul,
Şi duc tustrele Crişuri.

La noi nevestele plângând
Sporesc pe fus fuiorul,
Şi-mbrăţişându-şi jalea plâng
Şi tata, şi feciorul.
Sub cerul nostru-nduioşat
E mai domoală hora,
Căci cântecele noastre plâng
În ochii tuturora.

Şi fluturii sunt mai sfioşi
Când zboară-n zări albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfrăţiţi cu noi
Îşi înfioară sânul
Spun că din lacrimi e-mpletit
Şi Oltul, biet, bătrânul...

Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferinţii,
De jalea lui ne-am răposat
Şi moşii, şi părinţii...
Din vremi uitate, de demult,
Gemând de grele patimi,
Deşertăciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi...
------------------
Dorinţa

Departe-aş vrea de-aici să vii,
În alte lumi senine,
În dimineaţa de Florii
Să mă cunun cu tine.

Să ne-aşezăm în sat la noi,
S-avem în deal o casă,
Să fiu cel mai cuminte-n sat,
Şi tu, cea mai frumoasă.

Să vie şi mama la noi,
Că-i necăjită tare,
Să aibă tihn-un an ori doi,
Ori cât pământ mai are.

Acolo să trăim în munţi
De cât trai avem parte,
Sătenii seara să-i adun
Şi să le spun din carte:

Că sunt de neam împărătesc,
Din ţara-ndepărtată,
Că tot pământul rotogol
Era al lor odată...

Şi că azi oamenii-nvăţaţi
Aşteaptă să se nască
Un tânăr crai coborâtor
Din legea românească.

Copiii noştri să-i înveţi
Tu: Crezul... Născătoarea...
S-ajung să-i văd cântând pe toţi
În strană, sărbătoarea.

Atunce, împăcat cu rostul
Acestei lumi deşerte,
Să mor, să-mi zică satu-ntreg
Un: "Dumnezeu să-l ierte! "

Iar popii nostru-ntâmplător
Vreun oaspe-atunci să-i vie;
"Pe cine-ngropi, părinte, azi? "
"Pe-un om de omenie!... "

[Socrate · Rating 4 out of 5]

A murit
De-o zi-ntreagă plîng alături biata Mura cu fecioru',
În bordei, pe masa-ntinsă, doarme astăzi Laie Chioru.
De-nvălire o vecină s-a îndurat cu două straie
Şi drept pernă, o desagă a umplut Mura cu paie.
L-a legat pe sub bărbie cu năframa de mătasă, –
O scumpete pusă-n ladă de pe cînd era mireasă.
Busuioc şi izmă creaţă a adus cumătra dar
Iar pe buzele-nnegrite a pus Mura un creiţar.
Într-un ciob zăcuse banul, în firidă, la o parte,
Nu mai umblă azi, şi Mura de păcat se teme foarte...
Între foi de nuc, alături, lîngă fruntea lui de ceară,
Ostenit se-ntinde arcul pe grumazul de vioară.
Doi cărbuni sfiala-şi scapăt, adormind sub pirostrii,
Întunericul coboară prin ferestrele pustii...
Mura stă pe faţa vetrii şi-i cad lacrimi în cenuşe...
– Leneş scîrţîie ţîţîna ruginită de la uşe.
Se iveşte-n prag copila judelui Zăbun, cea mare,
Şi din mîneca cămăşii scoate-ncet o lumînare.
Cruce-şi face – o aprinde... Tremurînd, para gălbuie
Nu se-ndeamnă de sfială, cît pe-aci era s-apuie...
– "Nu mai plînge, Mură, leică" – zice fata lăcrămînd.
Mura stă cu faţa stinsă şi răzleţ o paşte-un gînd
Ce viaţă fără milă... Lîngă mort, la căpătîi,
I-a fost dat să ardă-n casă lumînarea cea dintîi...

[Alexandru Cocioabă · Rating 5 out of 5]

O. Goga a fost un poet militant, un poet social, care uita de propriile-i necazuri, fiind chinuit de durerile celor multi si oprimati. Figura bardului de la Rasinari se incheaga insa nu numai din aceste versuri, ci din intreaga lui opera. Desi in poezia lui isi fac loc si unele sentimente intime, totusi privita in ansamblu creatia in versuri a lui Goga reflecta atitudinea poetului cetatean,cum de altfel l-au apreciat si contemporanii: “traind pe pamant si intre semenii lui, lupta pentru idealurile acestora, canta luptand si lupta cantand.” (Al. Vlahuta)



Goga a intentionat sa faca o adevarata monografie lirica a satului ardelean. Intentia sa avea la baza o cunoastere directa si complexa a realitatilor satului din Transilvania de la sfarsitul secolului trecut si inceputul celui actual, apasat de subjugarea sociala si nationala.

Goga se deosebeste, ca viziune totalizanta asupra satului, de unii predecesori. Acesta o marturiseste el insusi: “Eu am vazut in taran un om chinuit al pamantului; n-am putut sa-l vad in acea atmosfera in care l-a vazut Alecsandri in pastelurile sale si nici n-am putut sa-l vad incadrat in acea lumina si veselie a lui Cosbuc”. Goga a urmarit din frageda copilarie viata satului in toata complexitatea ei, cu toate figurile lui reprezentative. A fost martorul framantarilor taranilor, de la botez pana la coborarea in pamint. Sufletul a vibrat la toate durerile satului, scrisul lui devenind, in tot ce este mai temeinic in creatia poetului “cantarea patimirii noastre”. Caci in poeziile lui Goga, mai cu seama in primul volum , nu este vorba de o durere individuala, particulara a poetului sau a unei persoane oarecare, ci de durerile traite de satul transilvanean de-a lungul zbuciumatei sale istorii. Starea de lucruri grea, cunoscuta_ nemijlocit de poet, trezea un sentiment de protest, ceea ce l-a si determinat pe Goga sa afirme: “m-am nascut cu pumni stransi, sufletul meu s-a organizat din primul moment pentru protestare, pentru revolta, cel mai puternic sentiment care m-a calauzit in viata si din care a derivat si formula mea literara.”. Izvorul acestei revolte este deci o indelungata asuprire sociala si nationala, care a strivit satul ardelean secole in sir. In poeziile lui Goga apare un sat apasat de nedreptati, cu locuitori continuu framantati de “izbavirea” lor. In acest sens, spre exemplu, poezia De la noi incepe cu urmatoarele versuri pline de vibratie si semnificatie sociala: “Cu fruntea-n tarana, plangand azi ne vezi, /Din slava, cerescule soare; /Rugamu-ne tie, azi sufletul nostru /Tu lasa-l departe sa zboare. /Trimite si vantul, pribeagul drumet, /El, crainicul boltii albastre, /Sa duca departe, pe aripa lui, /Cuvantul strigarilor noastre”. Aceeasi atitudine de compasiune fata de confratii din mijlocul carora a plecat isi gaseste expresie artistica si in poezia Asteptare: “Sat din margine de codru, /Revarsat sfios in vale, /Tot mai jalnic cade-amurgul /Peste strasinile tale! /Frunza plopilor pe plaiuri, /Ochii stelelor pe creste, /Rona firelor de iarba /Plang duioasa ta poveste”.

Relatia poet-colectivitate rurala este organica, indisolubila, asa cum apare si in poezia Plugarii: “La voi alearga totdeauna /Truditu-mi suflet sa se-nchine; /Voi singuri strajuiti altarul /Nadejdii noastre de mai bine”.

Goga se deosebeste de samanatoristi in viziunea de ansamblu asupra satului, prin permanenta tendinta de a scruta adanc aspectele sociale ale vietii satului. El nu idealizeaza nici satul si nici taranul, nu se limiteaza la surprinderea elementelor pitoresti, decorative. Dimpotriva, in conceptia lui Goga taranul nu are pe nimeni care sa-l apere: “Si nimeni truda nu v-alina”, el, taranul traieste o viata istovitoare: “A voastra-i jalea cea mai mare, /A voastra-i truda cea mai sfanta”. De aceea poetul lor le inchina aceste versuri convertite in imn si elegie: “Al vostru-i plansul strunei mele, /Crestini ce n-aveti sarbatoare, /Voi, cei mai buni copii ai firii, /Urziti din lacrimi si sudoare”.

Vizionara si mesianica e poezia Clacasii. Ea izvoraste din dureroasa intelegere si compasiune a poetului pentru soarta taranilor clacasi. Poezia se deschide cu imaginea unui peisaj torid, intr-un miez de vara, pe camp. Pe camp sunt iobagii, taranii clacasi in sir, garbovind la secera, cersitorind parca un nor pribeag. Miscarea lor grea, apasatoare, istovita de arsita, o sugereaza verbul in constructie modala, prelungind prin rasturnare topica, sensul durativ al caznei: “Eu le vedeam insiruirea lunga, /Cum garbovita-ncet inainteaza /Cum staruind prin holda-si taie uliti, /Cersitorind cu ochii stinsi o dunga/ De nor pribeag in vanatul din zare /Cand secera-n trudita ei carare /Sir asternea in snopii grei de aur /Prisosul sfant de binecuvantare.

[Gabrielle Danoux · Rating 5 out of 5]

Octavian Goga fut le poète de cette période tragique de l'histoire de la Transylvanie quand le peuple ressentait vivement sa condition de déshérité sans patrie, sans terre et dépourvu de liberté. Nombreuses sont les poésies de ce poète qui avait écrit « Ne cheamă pământul » (« La terre nous appelle », 1909), « Din umbra zidurilor » (« À l'ombre des murailles », 1913), « Cântece fără țară » (« Chants sans patrie », 1916) mises en musique et chantées à diverses occasions. Aussi, parler de la poésie d'Octavian Goga c'est d'abord et encore relever son caractère de poésie engagée.
Dans un poème de 1912, intitulé « Le poète », il pose en troubadour errant qui brûle de ramener les trésors de la poésie dans la citadelle. Puis, dans «Le prophète » il écrit : « Je fus prophète dans le désert brûlant/Les jours sombraient à la dérive/Je fus prophète, source d'eau vive,/Chacun y étanchait sa soif et ses tourments. »
Le village natal (Rășinari) constitue le cadre rustique et patriarcal qui inspire le poète : « Venez, que nous nous agenouillions,/Devant la terre noire, vieille mère,/Et dans ses bras rions, pleurons/L'âme et le coeur lavés de toute misère. »(« Aux chantres de la ville »). La terre reste l'élément fondateur auquel se superposent les témoignages de l'Histoire. C'est avec grand talent que le poète évoque l'état d'exil, la psychologie de l'étranger dans son propre pays, la tragédie de l'individu replié dans la prison de l'âme : « Je porte souvent en moi une prison » (« Paix »), « Je monte vers le sommet » (« Du large »), « Je suis un sans terre » (« Sans terre »). Le portrait (autoportrait ?!) de ce messager de l'amour de l'humanité est esquissé dans ce dernier poème : « Je ne suis qu'un homme sans terre/Une goutte de feu au gré du vent/Un esclave déchaîné errant/Et le pauvre de la terre/Un mage de loi nouvelle je suis/Un pauvre fou par une étoile guidé/J'ai tant marché pour vous porter/Les contes de fées de mon pays. »
Sur le plan de l'engagement politique, de nombreuses poésies de Goga utilisent un langage d'action, de nature à rendre évident l'appel adressé à un monde dont il veut tenir la conscience en éveil afin d'accomplir ce rêve suprême des Roumains qui était à l'époque l'union nationale : « Notre grand rêve inaccompli/Est un enfant de la douleur,/Et nos aïeux en sont tous morts,/Dans la détresse, le malheur./Depuis longtemps, en gémissant/Sous nos lourdes passions, sans trêve,/Nous arrosons, tous, de nos larmes,/La vanité de l'ancien rêve... » (« Nous »). C'est précisément en 1918 que ce rêve devint réalité.
Pour les traductions en français, force est de signaler l'ouvrage de Olga Gălățanu, édité en 1985, à Bucarest, chez Minerva.

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Noi

La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;
La noi atâţia fluturi sunt, Şi-atâta jale-n casă.
Privighetori din alte ţări
Vin doina să ne-asculte;
La noi sunt cântece şi flori
Şi lacrimi multe, multe…
Pe boltă, sus, e mai aprins, La noi, bătrânul soare, De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi răsare…
La noi de jale povestesc
A codrilor desişuri, Şi jale duce Murăşul, Şi duc tustrele Crişuri.
La noi nevestele plângând
Sporesc pe fus fuiorul, Şi-mbrăţişându-şi jalea plâng
Şi tata, şi feciorul.
Sub cerul nostru-nduioşat
E mai domoală hora, Căci cântecele noastre plâng
În ochii tuturora.
Şi fluturii sunt mai sfioşi
Când zboară-n zări albastre, Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfrăţiţi cu noi
Îşi înfioară sânul
Spun că din lacrimi e-mpletit
Şi Oltul, biet, bătrânul…
Avem un vis neîmplinit, Copil al suferinţii, De jalea lui ne-am răposat
Şi moşii, şi părinţii…
Din vremi uitate, de demult, Gemând de grele patimi, Deşertăciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi…

[Iris · Rating 5 out of 5]

English

I really liked Goga's poems. I actually read the book in the edition of the litera, the national journal. Some poems made me feel really good, some seemed strange or even bored me, but less often. I love this volume of poems. I recommend it wholeheartedly. I like that in the edition I read it also has information about him. Great and fantastic.

Romanian

Mi-au plăcut foarte mult poeziile lui Goga. De fapt, am citit cartea în ediția litera, jurnalul național. Unele poezii m-au făcut să mă simt foarte bine, unele mi s-au părut ciudate sau chiar m-au plictisit, dar mai rar. Ador acest volum de poezii. Il recomand din toata inima. Îmi place că în ediția pe care am citit-o are și informații despre dânsul. Grozav și fantastic.

[read._.with._.passion Andra · Rating 5 out of 5]

M-am regăsit mult în stilul de scriere al poetului, i-am adorat ideile și felul de a le transpune în versuri. Multe poezii mi-au reținut atenția prin structura simplă ce ascunde suferința, durerea, dar și speranța. Despre această carte nu am multe de zis. Am început-o fără nicio așteptare, totuși am fost plăcut surprinsă de acest univers fantastic. Parcă acum înțeleg mai bine noțiunea de sentiment, copilărie, melancolie și răzbunare.

[diaraz · Rating 5 out of 5]

I have this exact copy at home, which is no longer really my home; I now refer to it as "my parents' house." It was one of the first poetry books I ever read. I remember the tangerine color on the cover, the torn spine, the musky smell of old paper. It spoke to me of things past, both through Goga's poetry and through its sheer presence (printed in Communist times then sold for 5 Lei - my aunt read it, my father read it, I read it). Whenever I read Goga's poems I feel connected to something.

[Cătălin Alexandru · Rating 3 out of 5]

Azi gemi strivita si bolnava
Cand vulturii gonaci te rup,
Vad din rasufletu de-otrava
Arsura stinsului tau trup,
Din munti, din vai si pan la mare,
Te smulg, te musca, si te-alung,
Cu bocete de ingropare
Rasuna vaieru-ti prelung...

[Mihail Abapa · Rating 5 out of 5]

dusmanul meu nr 1

[Inmemoriaeorum7 · Rating 4 out of 5]

„O văd și mă întreb, pe gânduri,
De rostul nepătrunsei firi:
De ce și chinul unei mame
E-n prețul unei mântuiri?
O văd și simt în suflet patimi
Din traiul nostru măsurat,
Toți răstigniții mici ai sorții
Pe rând, în minte, mi s-abat..."
(„MAMA"- Din umbra zidurilor)

[Cristi · Rating 3 out of 5]

Poeziile preferate:
Rugaciune
Casa Noastra
Copiilor
Un om
Canta moartea

din pacate restu' au "declasat" cartea de la 5 stele