“Noi, oamenii, ne aruncăm în jocuri pe care nu le controlăm. Dar ne hazardăm în speranța că vor rămâne doar plăceri de moment, fugare și lipsite de impact. Și uităm că din momente și decizii mici se distruge o viață, așa cum, la fel de adevărat e că din momente și decizii mici ea se construiește.” - astfel de citate îți deschid ochii. Iar pentru mine, un citat bun ridică valoarea întregii cărți.
Portocale verzi ma impresionat intrun fel unic.Adriana ma facut sa inteleg un lucru foarte important si anume ca daca caut adevarul sal caut pana il gasesc iar daca il gasesc sal primesc asa cum este.Mia placut mult si ma socat sincera sa fiu si pe mine felul in care murise mama ei.Vreau sa spun ca cît de ciudat rau bun nu ar fi adevarul trebuie sal primim asa cum este.Sunt fericita ca am terminat acest roman nu regret si chiar recomand✨✨✨
"Portocale verzi", este o carte care mi-a provocat mai multe sentimente, furie, pt. simplu fapt ca Adriana nu a stiut sa lupte mai mult cu boala si s-a lasat prada narcoticelor, duiosie, pt. cum sunt descrise scenele cu nou nascutii (Adriana cand era mica si Evelyn) si tristete, pt. felul in care totul a luat sfarsit pt. personajul principal. Am dat totusi 4 stele, deoarece la un moment dat pareau cliseeice unele situatii.
O carte ciudată și un pic fără sens. Avem doua parti in aceasta carte și este ca si cum am avea doua povesti separate, despre doua persoane total diferite. În realitate cartea spune diar povestea Adrianei. Ea are 26 de ani și nu este în stare sa facă nimic în viata. În prima parte a cărții este o adevărată ratata care nu poate termina facultatea și nu poate sa își păstreze locul de muncă. Pe deasupra ia și o grămadă de medicamente impuse de tatăl ei care o urmareste și nu o lase să facă nimic. Din cauza lui se muta din Madeira in Suedia si devine si mai nefericita. În a doua parte a cărții avem o Adriana, încă bolnavă dar îndrăgostită, care se bucura de tot ceea ce ii oferă viața. Îl găsește pe Eldar, un pictor suedez și se îndrăgostesc unul de altul. Rămâne de văzut de ce ea este bolnavă și cum o afectează acest aspect.
Recenzia mea pentru "Portocale Verzi" este una sinceră și bazată pe experiența mea de lectură și plină de ambivalență. Cartea a fost o experiență literară interesantă, dar din păcate nu m-a captivat așa cum mă așteptam.
Stilul de Scriere: 3/5 Stilul de scriere al autorului este acceptabil, cu descrieri atente ale peisajelor din Madeira și Malmo care adaugă o notă de autenticitate. Cu toate acestea, nu a reușit să mă captiveze complet și să mă facă să mă împlic emoțional în poveste.
Personaje și Acțiune: 2/5 M-am simțit dezamăgit de modul în care autorul a gestionat personajul principal. Accentul pus asupra bolii personajului a fost prea forțat și nu a lăsat suficient spațiu pentru dezvoltarea celorlalte aspecte ale poveștii. Acțiunea și intriga au fost subdezvoltate, lăsând un gol în experiența mea de lectură.
Relațiile și Drama: 2/5 Drama și relațiile dintre personaje au fost insuficient dezvoltate și nu au avut impactul emoțional pe care îl căutam într-o poveste. Tratamentul familiei în carte a lăsat, de asemenea, de dorit.
Peisaje și Atmosferă: 4/5 Unul dintre punctele luminoase ale cărții au fost descrierile peisajelor din Madeira și Malmo, care au adăugat o atmosferă frumoasă și autentică.
În concluzie, "Portocale Verzi" de Vitali Cipileaga este o carte cu un stil de scriere acceptabil și cu peisaje bine conturate, dar care nu reușește să ofere o poveste captivantă sau personaje suficient de complexe pentru a mă captiva complet. Este o poveste care ar putea atrage cititorii care apreciază accentul pus pe boala personajului principal, dar pentru mine, nu este una dintre cărțile pe care le-aș recomanda cu entuziasm.
Este o carte pe care a trebuit sa o citesc de două ori ca să ii inteleg continutul. Din primele pagini nu am pot spune ca nu am inteles ce legatura are aceasta carte cu un roman, nu avea nimic care sa spuna ca face parte din categoria aceasta, un parinte protector, o mama moarte care a murit intr-un mod ciudat. Este o carte care ne fascineaza pe fiecare in feluri diferite. In primul rand m-a atras coperta sa ca mai apoi sa ii citesc titlul, el ma facut sa doresc aceasta carte, nu stiam ce se ascunde in spatele acestul titlu, dar am vrut sa aflu. Cand vad o carte, niciodata nu ii citesc descrierea, dupa mine ea strica tot misterul care se ascunde in spatele titlului si a copertii. Mi-a placut foarte mult de Andriana, pot sa o descriu ca pe o persoana puternica, vulnerabila si rationala. Mi-a placut foarte mult cum Vitali sa gandit sa împleteasca boala ei cu portocalele. Este genial! Creativ si ceva fabulos! Ador aceasta carte! Este una din preferatele mele!
Cipileaga Vitali...un autor unic si poate printre cei mai originali. Am citi cartea de "De vorba cu Emma" care m-a fascinat si imi statneste curiozitatea de a citi si "Portocale Verzi" Sunt pe conceptia:daca iti place autorul cu siguranta si cartea te va cuceri. De abia astept sa ma cucereasca Vitali din nou si cu aceasta carte.
E o carte ce merge repede. E despre o poveste de dragoste, despre părinți super protectori, despre un blestem nebănuit ce trebuie îndepărtat... Și totul învelit într-un sfârșit tragic și plin de speranța deopotrivă!
E o carte foarte interesantă și sentimentabila. Nu mi-a luat mult sa o citesc ,doar 7 zile. Aceasta cartea a ajuns la inima mea ,la finalul cărții am plâns : era așa de trist,dar mă bucur că am citito ,nu am mai citit așa carte . Niciodată nu voi uita ce este scris în ea
Povestea cartii m-a facut sa ma gandesc la cartile lui Paolo Coelho, desi stilul este unul mult mai incarcat. Textul contine o abundenta de adjective si adverbe care face ca toata povestea sa prinda un aer neplacut pompos. Efectul este unul prea cautat si metaforele fortate.
Merge cu părul despletit pe străzile curate ale orașului Funchal, inspirând adânc aerul proaspăt și lemnos. În mână ține un coș de culoare albă, din care stau să provoace o avalanșă câteva portocale. Trei bărbați o urmează, ducând cu ei alte câteva lăzi pline. Le-a cules chiar ea o zi întreagă, din livada pe care au plantat-o părinții ei, acum douăzeci și șapte de ani. Ajunge în mijlocul străzii pietonale și lasă cu atenție coșul pe asfaltul încă umed. Scoate din el primul fruct, o portocală coaptă, pe care o strivește latent în bolta fierbinte a palmei. O privește cu ochii ei verzi și umezi, urmărindu-i afluenții oranj prelingându-se accelerat pe braț. Este un ritual solemn de recunoștință adus naturii. De sub coaja fructului curge sângele neamului său și al unui armistițiu de pace încheiat mai bine de două decenii în urmă. Începe să o decojească, apoi mușcă cu sete din ea și mustul dulce-acrișor al portocalei îi revigorează pupilele. Închide ochii, lăsându-se pradă acelei plăceri afrodiziace prin care creează o conexiune sacră cu trecutul, dar mai ales cu cea căreia îi datora totul până astăzi dar, mai ales, de acum încolo. Deschide ochii abia când în jurul ei se aud râsete de copii. Își amintește pentru ce a venit. Ridică coșul de jos, ia câteva portocale în mână și se îndreaptă spre mulțime. Începe să împartă din fructe, zâmbind inocent și sincer celor din jur.
,,Oamenii sunt mai vicleni ca șerpii. Ei îngroapă secretele în pământ, dar niciodată prea adânc în propria conștiință”
Știam că nu mă așteaptă nimic impresionant de la o carte ,,autohtonă”(, deoarece nu sunt neapărat atrasă de acest gen de cărți), sau de la o carte absolut clișeică și lipsită pe alocuri de sens. Însă, am avut încredere și am ,,mâncat-o” în două zile. M-a impresionat, totuși, cât de captivantă era în pofida stilului său simplist. Când ajungeam la mijlocul paginii trebuia să pregătesc degetele deja să răsfoiesc. Nu am citit cu asemenea viteză și curiozitate o carte în mult timp. Am relatat cu personajul principal, dar cel mai mult l-am asociat cu fetele sensibile, melancolice și VISĂTOARE din viața mea. Pe Eldar l-am asociat cu oaza mea ,,de liniște în gălăgia din capul meu”, iar pe Sofia cu dădacă mea iubită, Taniușa; oameni la care țin nespus!
,,Nimeni niciodată, nu mi-a spus că înainte de a cere dragoste trebuie să înveți să o oferi” ceea ce și m-a învățat cartea, și îi sunt recunoscătoare pentru asta…
Finalul distruge și te lasă tremurând și lăcrimând, storcând toate îndoielile ce s-au ivit la început despre carte.
P.S. Coperta pe lângă faptul că e foarte frumoasă, are și o simbolistică specifică firului narativ. Fiți atenți la imagini și șerpi negri:)
O carte ușurică pe care o poți citi și în câteva ore. Asta e partea buna... Părțile mai puțin bune sunt însăși firul narativ care sare ba la persoana 1 ba la 3. Înțeleg că se face o diferență dintre personajele pe care le urmărim, totuși mi se pare ciudat și inutil sa mergi așa structura. Cat privește povestea, avem și ai i câteva lacune, nu petrecem suficient cu personajul principal încât să empatizam cu durerea ei. Tot conflictul primei părți al cărții s-ar rezolva pur și simplu printr-o conversație dintre tatăl și fica sa. Mă bucur să văd cărți despre dismorfii psihologie și impactul lor asupra celor din jur, dar cred că mai sunt lucruri la care autorul ar fi putut muncii.
Cartea Portocale verzi mi-a atras atentia prin coperta si descrierea captivanta. Povestea este scurta si bunicica, insa am simtit ca se filosofa prea mult si unele descrieri era prea mari. Povestea prezinta problemele unei fete care se drogheaza si este bolnava. Pe parcurs ea gaseste ajutor si sustinere pentru a reveni pe drumul cel bun, insa boala ei devine tot mai grava. Paralela dintre trecutul livezii si trecutul tinerei mi s-a parut cea mai interesanta parte.
O carte despre suferință, despre un blestem și despre conexiunea dintre om și natură. Ma așteptăm la altceva de la carte, ma așteptăm să fie mai complexă, persoanele alfel conturate. O carte simpla se citește ușor, are niște citate superbe. În rest nu ma dat pe spate cu nimic
2.5 “Eu sunt cauza tuturor frustrărilor și a nemulțumirilor. Trebuie să încerc să mă schimb.” O carte extrem de simplistă, final anticlimatic si dialog, descriere seacă.
O carte interesanta, destul de scurta si rapid de citit, insa un pic prea abstracta. Pe la inceputul acesteia eram destul de confuza in ceea ce priveste real si imaginar, insa pana la sfarsit totul a inceput sa capete contur. Pot sa spun ca aceasta carte m-a facut mai curioasa in ceea ce priveste alti autori romani si creatiile lor literare, insa nu as putea sa spun ca as recomanda-o si altora. Nu este o carte usoara, chiar daca la inceput asa pare, insa este frumoasa daca ai dispozitia potrivita.
“Portocale verzi” m-a emoționat mult de tot, în special finalul. Când am citit ultima pagina, deja aveam lacrimi în ochi, povestea a fost încărcată de emoții,mai ales spre sfârșit.
Începutul a fost dificil puțin, metaforic, chiar și incercam să-mi dau seama care, cum, ce reprezenta, dar cu cât avansam, prindeau contur și ideile în imaginația mea.
“Portocale verzi” este despre relația dintre om și natură, relații interpersonale și intrapersonale, despre boală blesteme, suferință, izvorul fericirii, dar mai ales despre iubire. Este acea carte care te trezește la realitate și-ți amintește încă o dată, ca nu suntem stăpâni pe natură, dar suntem o complexitate cu ea.
Secvențele subiectului relațiilor interpersonale abordate în carte, ne determină să analizăm și să determinăm corectitudinea lor și să stabilim niște limite sau reguli practice pentru noi individual.