„Când scrie proză, Radu Paraschivescu e un fel de arteziană ficțională. Are o capacitate de autopunere în scenă năucitoare. Istoriile sunt ingenioase, arborescente, complicate. Au mereu nevoie de un challenge cultural, cât mai surprinzător cu putință, frizează reconstituirea istorică, biografia literară, dar nu se țin de gen, ci merg acolo unde-l duce pe autor plăcerea scrisului, slujită până la performanțe de nivel digital. Sunt aproape convinsă că ar scrie la fel de bine în orice manieră, pe orice subiect, oricât de încărcat cultural, istoric și textual, pentru că s-a născut cu o genă de iluzionist, pe care – înțelept și nemilos cu sine – și-o dresează prin literatură.“ – TANIA RADU
„Fluturele negru este romanul unei predestinări în care fiecare amănunt – copilăria chinuită, maes¬trul iubit, dar aflat într-o altă vârstă a picturii, amorul novelesc pentru o femeie pierdută, dar mai ales spectrul morţii-prietene, viziunea fluturelui negru în fiecare gest, vis, întâmplare – îşi are rolul său. Nu există scăpare din universul negru al lui Caravaggio – pare a ne spune povestitorul din alt timp –, nu există scăpare în afara scurtului moment în care, printr-un tertip (de ordinul creaţiei din nimic), artistul ne obligă să privim altfel figurile sale ambivalente, concupiscente sau suave, fructele sale pline de o sevă artificială, «cinele de taină» necanonice şi neconvenţionale.“ – SIMONA SORA
Radu Paraschivescu was born in 1960 in Bucharest, and grew up in Lugoj (Timiş), where he suffered a severe regime on home made chocolate, sugar candy and Doboş cake; he was accustomed to the idea that life is sweet and must be greedily crunched.
He is a translator and co-author of two reference works in the sports literature (Larousse Encyclopedia of footbal and Athens Olympic Games in Athens: 1896-2004). He translated nearly sixty books of English, American, Canadian and French authors.
He published two novels (Efemeriada şi Balul fantomelor), a volume of stories about Bucharest (Bazar bizar) and one essay about dishonesty in sports (Fanionul roșu - 2005), for which he received the "Ioan Chirilă" National Award for best sports book of the year.
He also wrote: Mi-e rău la cap, mă doare mintea - 2007 Fie-ne tranziţia uşoară - Perle româneşti - 2006 Ghidul nesimţitului - 2006 Dintre sute de clişee - 2009
În romanul "Fluturele negru" destinul lui Michelangelo Merisi ni se înfățișează sub o mișcare de pensulă sau într-un tablou sau de ce nu, într-o nuanță de negru. Fiecare pictură ascunde o poveste pe care o descoperim mai mult din scrisoarea lui Merisi către meșterul său, cel care l-a inițiat și l-a învățat să vadă dincolo de pânză.
Ni se arată un destin aventuros, unde protagonistul împinge răbdarea divinității până la un punct extrem. Acest "proscris, un "Anticrist al picturii" pictează dincolo de ce înțelege și pricepe mintea umană. Nevoit să confrunte puterea romană, el trezește mânia și invidia multora, fapt pentru care viața lui va fi una tumultoasă.
Obsedat de visul în care-i apare imaginea fluturelui negru, el tălmăcește influența lui în propria viață și se lasă ghidat de acesta în lungile sale aventuri. Simbol al morții, fluturele îl obsedează până la încheierea romanului, devenind părtaș la viața însingurată pe care o duce.
Radu Paraschivescu ne bucură cu limbajul său, unde expresivitatea frazei și a replicilor ne "forțează" să zâmbim. O carte ce ne prezintă un spațiu și un timp demult apuse, dar care ne înfățișează destinul unui artist ce-și caută drumul în "Roma/Amor/Mora".
" Doar un neghiob cu rumeguș în loc de minte ar face din ură mireasa negrului. Trebuie să fii un sfârâiac fără rost sub soare ca să nu vezi noblețea rară a acestei culori, grația ei de catifea, taina ei de neiscodit."
Pentru cine vrea sa intre in atmosfera Romei secolului XVII si sa calatoreasca cel putin imaginar in acea perioadă, romanul "Fluturele Negru" al lui Radu Paraschivescu reprezinta un foarte bun prilej.
Se dezvaluie o Roma a cardinalilor, a cerșetorilor, a proxenetilor si a prostituatelor, o Roma decadenta.
Romanul este inspirat de picturile lui Caravaggio și de viața tumultoasa a acestui mare pictor.
Cartea poate cuceri atat pe cei ce iubesc pictura cat si pe cei ce nu sunt amatori; nu trebuie să fii un cunoscator intr-ale istoriei picturii ca sa îți placă, pur și simplu romanul te va captiva.
Mi-a plăcut această carte minunată. Autorul reușește să ne transpună în Roma secolului XVI și ne invită să cunoaștem arta, distracțiile și plăcerile oamenilor aflați aproape de sfintele lăcașuri. Totodată este creionat orașul transformat într-un labirint de minciuni, uneltiri și prefăcătorii. Prin acest roman avem posibilitatea să descoperim opera și personalitatea lui Michelangelo Merisi da Caravaggio, indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii. Alături de Merisi cunoaștem un alt personaj, fluturele negru, care îi cutreiera visele pictorului. Merisi era numit "pictorul nopții veșnice" pentru care, "negrul era culoarea care le ajută pe celelalte să nu se piardă, fără întuneric nu știi cum arată lumina". Viața lui a fost plină de bune și de rele, certuri, beții, iubiri, faimă, dueluri, chefuri năprasnice și singurătate pe măsură. La final m-a impresionat prezentarea tabloului al împăcării cu lumea și cu propria sa soartă.
Personajul principal imaginat de Radu Paraschivescu este un fluture negru ce l-a urmărit aproape toată viața pe Caravaggio, mai ales în clipele în care era amenințat de moarte. Sau personajul principal este chiar Caravaggio, în permanentă căutare a picturii adevărate (ce trebuia să conțină sau să se bazeze mereu pe negru), cea care izvora din umanitate și nu din personaje schematice. Sau personajul principal este un compus din arta, pictura, tablourile sale, descrise amănunțit atât în privința tehnicii, cât și a oamenilor și obiectelor ce le populează. Sau e Roma, în care poți călători cu ochii minții la fiecare pas, așa cum era ea la finalul secolului 16, făcând paralele aproximative cu ceea ce am văzut cu proprii ochi în vizitele noastre acolo. ”Fluturele negru” e toate astea, dar e mai mult decât atât, este o invitație la descoperirea unui om, a unei opere, a unei epoci.
Mai mult decât această rezolvare ultra-facilă a biografiei, psihologiei și operei lui prin scrisorile către maestru, în care explică totul. Înlocuirea narațiunii complexe, a construirii personajelor prin acțiune și relații, înlocuirea muncii de scriitor cu tehnica fușerită a memoriilor/jurnalelor imaginare. Instrumente de om care scrie la kilogram (la propriu, după cât e de prolific autorul, mi se pare) și în stilul popularizării istoriei artei (for dummies). Din care nu puteau lipsi clișee ca "Însă așa cum după ploaie iese soarele, tot așa după deznădejde trebuie să înflorească, fie și pentru scurtă vreme, fericirea". Antonimiile prin care acest Caravaggio (pe care nu-l cred nicio secundă, putea fi orice om din secolul XX, după cum vorbește) explică tehnicile lui de clar/obscur sau sacrul și profanul sau ipocrizia pioșilor versus autenticitatea lui sunt chiar mai penibile de atât.
Nu mă așteptam la o capodoperă, știam că va fi ceva facil, comercial și se văd, măcar, documentarea și obișnuința de a scrie și de a citi - dar e chiar mai slabă decât anticipam. Și sunt tristă pentru turbulentul, genialul meu Caravaggio, care rămâne flasc și incolor în aceste pagini. O fotografie colorată facil și vulgar după o copie a unui epigon.
Paraschivescu are un talent de necontestat in manipularea cuvintelor pentru a-i servi propriilor scopuri. Nimic nu e dat prin miere şi stropit cu fulgi de ciocolată; fiecare scenă e dureros de sinceră, fiecare afirmație există pentru ea insăşi, nu pentru a fi pe placul cititorului. Spre placuta mea surpriză, protagonistul este bisexual, şi işi tratează orientarea cu o surprinzătoare franchețe, având in vedere conceptele sociale care îl înconjurau. Autorul acceptă faptul că oamenii au fost mereu atraşi de persoane de care "nu ar trebui" şi l-a folosit in avantajul său, astfel dându-i personajului său o mai mare credibilitate. Scenele dintre Merissi şi muza sa, Mario, sunt atât de senzuale încât cititorul nu are de ales, trebuie să trăiască fiecare clipă cu ei, să simta fiecare tresărire a inimii pictorului, să ofteze şi să suspine odata cu el, să se balanseze într-un echilibru precar, aşteptând reacția tânărului. Apoi, idila pictorului cu France e prezentată într-un mod atât de delicios de direct şi lipsit de orice puditate. De fapt, intregul roman trezeşte o intreagă orânduire de sentimente, de la scarbă la afecțiune față de numeroasele sale personaje, mai mult sau mai puțin dubioase. O lectură satisfăcătoare.
O lectură ușoară care te poartă înapoi în timp, în Roma pictorului Michelangelo Merisi da Caravaggio. În sfântul Scaun de la Palazzo del Quirinale era "un papă care trăia ferindu-se de viață" iar "Roma începuse să nu-și mai arate pe față bucuria. Pe chipul ei, altădată vesel, se așternuse un aer bolnăvicios..". Personajul principal Caravaggio este creionat de către autor cu ajutorul tablourilor sale.
Primul roman de Radu Paraschivescu pe care îl citesc. Îl știam doar ca umorist, i-am citit cărți de proza scurtă, analize politice etc. Tind să cred că vocația lui reală este cea de romancier, iar acest lucru se poate lesne observa în acest roman de epocă despre anii din urmă ai lui Caravaggio. Admirabil scris, bine documentat și pasionant este "Fluturele negru".
Un roman exceptional! Am descoperit un alt Radu Paraschivescu. Si trebuie sa recunosc ca mi-a placut mai mult decat cel pe care il stiam din "Orice om ii este teama", "In lume nu-s mai multe Romanii" si altele asemenea.
Fluturele negru” este o excepțională lucrare a lui Radu Paraschivescu, care face din viața și opera lui Caravaggio un subiect spumos, de citit cu pasiune și vervă. O bună parte a acestui roman cuprinde corespondența dintre Michelangelo Merisi de Caravaggio și mentorul său din copilărie, Simone Peterzano. Într-o lume de secol XV, cuprinsă de promiscuitate, minunat ilustrată în această carte, și de violență, fie ea verbală sau fizică, pictorii găseau în aceste non-valori motive de ilustrat pe pânză. Supunându-se oprobiului public, el a ales totuși să redea violența, promiscuitatea. Caravaggio primea comenzi de tablouri de la cardinali, marchizi, domni de viță nobilă, oameni care și-au exprimat gustul pentru culorile vii, atât de frumos combinate de acest pictor. Radu Paraschivescu redă o frescă reală a acelor timpuri, aducându-ne aproape istoria de viață a acestui pictor. Limbajul lui colorat, imaginile vii pe care le crează, stilul său expresiv, toate acestea fac din această carte o valoare literară incontestabilă. Oferim, spre exemplificare, următorul citat: „Altădată cîrciuma era plină şi mirosea a belşug, tipsiile cu mîncare se goleau cît ai clipi, se zguduiau pereţii de cîntece. Scîrţîiau paturile şi nimeni nu închidea ochii pînă spre dimineaţă. La bucătărie se găteau purcei de lapte, raţe, iepuri, potîrnichi şi fazani. Ceapa mărunţită aducea lacrimi în ochi bucătăreselor care năduşeau pînă în toiul nopţii. Chefurile durau pînă se goleau cămările şi ospătăriţele îi chemau pe meseni să se convingă singuri că nu rămăseseră nici un dumicat, nici o frunză de salată, nici un cartof, nici un strop de slănină prăjită, nici un fagure cu două albine prinse în ambra cleioasă a mierii, nici un fruct întreg sau tăiat felii”
Sad, disturbing, sometimes brutal and most of all, dramatically emotional, things that most genius artists carry along with their gift. It takes to be a talented writer to reveal the life of a revolutionary artist that escaped from the ordinary, and it was only hundreds of years later that his important influence to the art-painting to be discovered.
În Fluterele negru de Radu Paraschivescu, unora care îl numeau impostor, Michelangelo Merisi da Caravaggio le-a trimis la o întâlnire pe o sosie a sa: sosia a fost confundată cu Caravaggio.
O ficțiune istorică frumoasă, un pic cam lungă, după părerea mea.
Capitolele din perspectiva lui Miché / Caravaggio mi-au plăcut cel mai mult, extrem de bine scrise. Răzbate viziunea unitară a unui geniu, și e captivant să citești posibile reconstituiri ale contextului tablourilor celebre, pentru care Caravaggio a ales drept modele oameni simpli și curtezane.
Dincolo de pictor şi pictură, e o carte despre Roma Contrareformei. Se simte dragostea lui Radu Paraschivescu față de Cetatea Eternă. Numai că nu m-a atins pe mine în mod deosebit, aşa că rămân la 3⭐️, convinsă, însă, să revin la scriitorul Paraschivescu, pe care îl văd ca pe-un magician al frazei.
"Tocmai fiindcă sunt întunericul din miezul aprinderii, și fiindcă Acheron e fiul lui Helios, țin să las un tablou în care lumea să vadă iscălitura unei vieți." (p. 55)
Inițial mi s-a părut o carte obositoare, fără un fir narativ concret. Mi a luat ceva timp sa intru într o lume necunoscută mie fiind plina de descrieri, personaje și locuri diverse. În cele din urma m-a captivat și nu am lăsat o de mână toată noaptea. Voiam sa știu cum se termină. Tare mult îmi place modul de scriere al domnului Paraschivescu. A fost primul contact cu opera lui, dar vor urma cu siguranță și alte carti. Recomand.
Nu stiu in ce masura a reusit Radu Paraschivescu sa surprinda esenta lui Caravaggi, dar reuseste destul de bine sa il familiarizeze pe cititor cu picturile sale si sa redea o bucata din Roma la final de secol 16. Povestea e spusa din doua persective: una a scriitorului omniscient care reda intamplarile exterioare, iar cealalata din perspectiva lui Caravaggio insusi, prin scrisorile pe care acesa le scrie maestrului sau, de fapt scrisori catre sine. Personaj complex si controversat, maestru al clarobscurului, intunecand fundalul si punandu-si in lumina personajele, personalitatea lui Caravaggio ramane greu de surprins. Meritul lui Radu Paraschivescu este ca reuseste sa spun o poveste care il antreneaza si il scoleste pe cititor, asemeni unui maestru cu discipolul sau. Un plus al cartii sunt si ilustratiile dupa o parte din tablourile lui Caravaggio, detaliu care scapa de multe ori atunci cand scrii povestea unui pictor.
Arta, taverne, orgie, coruptie in sanul Bisericii, toate pe strazile insorite ale Romei secoului al XVI-lea, si obsesia pentru fluturele negru, destinul fatal al artistului. "Fluturele negru" este o calatorie in trecut, o excursie artistica as spune, presarata cu intrigi si aventura, iar ilustratiile din interiorul cartii te fac sa vrei sa alfii cine a fost Caravaggio in realitate.
O carte care, într un stil aparte, îl învie pe Caravaggio așa cum doar Irving Stone a mai reușit cu celslt Buonaroti Mare păcat ca autorul nu se concentrează mai mult pe scrierea de ficțiune istorică
Partener mea de lectura de o viata este mama - cu ea imprtasesc impresii, schimbam carti si e ceea ce ne leaga. E subiectul pe care nu ne certam si care ne aduce in starea de respect si intelegere pe care ti-o doresti cu toti cei dragi. Mama a inceput Podul Diavolului si a parasit lectura, dezamagita. Nu e un fan al lui Radu Paraschivescu, i se pare livresc si “facut” si pana acum tot ce mi-a placut mie si i-am dat sa citeasca ori nu a reusit sa termine, ori a citit dar fara o placere prea mare. Eu in schimb am citit povestirile lui RP - cu hohote de ras. Articolele - amuzante, dar pe ici, pe colo prea lungi. Asa ca am inceput Fluturele negru cu prejudecata ca nu imi va placea, dar si cu interesul cititorului care tocmai terminase “Romanul lui Caravaggio” si cu fascinatia pentru pictorul lombard?/roman? Am citit cartea repede, fara a o lasa din mana si primele doua treimi pot spune ca m-au facut fericita. Am regasit Roma pe car o iubesc, dar prin ochii altui om care o iubeste, deci m-am bucurat de placerea identificarii locurilor dragi cu dorul de cetatea eterna. M-a bucurat picanteria unor detalii istorice - cum ar fi facebook-ul de secol XVI, i.e. fantanile vorbitoare. Am gustat din placerile unei limbi romane fermecatoare - de fapt, este marca lui RP care ma face sa continui sa ii cumpar si sa ii citesc cartile si sa il ascult in conferinte si podcasturi. Tesatura narativa insa, intriga, evenimentele … nu. La un moment dat m-a deranjat si incarcatura sexuala a fiecarui gest si eveniment din carte - cand cameramanul a focusat pe sex in locul Romei … autorul m-a pierdut. Primele 2/3 din carte sunt ca un film de Fellini care te lipeste de ecran, ultima treime insa devine o soap opera culta care nu e pentru mine. Dar … gandindu-ma eu de ce a facut RP asta si de ce romanul se deruleaza asa, am decis ca ultima treime este de fapt o cheie de lectura pentru operele lui Caravaggio. Si da, atunci ai si sex vs erotism, si iubire, si intriga si intuneric si lumina, si oameni de toate neamurile si conditiile sociale, desculti sau prea imbracati, si ingerii pot fi simultan si expresia puritatii si prostituate care invita la desfrau. All in, ca sa folosesc o formula favorita - nu as fi putut trai fara sa citesc cartea asta. RP e un scriitor minunat care imi bucura zilele, Fluturele negru ii va placea si mamei mele.
,,…după ce tabloul o să fie isprăvit, fluturele meu să împrăștie asemenea firesc, încât să facă să creadă pe oricine îl vede că e gata să-și miște aripile și să zboare din rama tabloului, ca un ostatic cu puteri nesfârșite, pe care nici o temniță nu-l poate ține între pereți.”
,,Vorbitul pe șleau alungă prietenii și cheamă necazurile. Cu cât vezi mai multe plecăciuni, cu atât trebuie să te aștepți la mai multe înjunghieri pe la spate.”
Excelenta carte. Scrisa cu inima (se vede pasiunea dlui Paraschivescu in viata reala pentru opera lui Caravaggio, il pomeneste des in podcast), o fictiune biografica care pare a fi o biografie reala si usor romantata a unui pictor cu adevarat spectaculos si revolutionar. M-a ajutat inclusiv sa imi imbunatatesc cultura si geografia (am cautat fiecare loc din Roma si imprejurimi in Wiki sau pe Maps). Mi-a placut mult!
Cand ma uit pe spatele unei carti (sau macar pe copertele laterale), ar fi frumos sa vad premiza cartii, nu ce au crezut persoanele X,Y,Z despre aceasta (simpatice pareri, dar nu na fac sa vreau sa citesc ceva)
"N-o să stau să te fac părtaș la ce am încercat atunci. Freamătul și amețeala unor clipe ca acelea trebuie zăvorâte în minte, fără cuvinte și culori. E mai bine așa."
Un stil aparte scriitoricesc, mult research si transpunere in epoca sec xvi-xvii. Cred ca voi mai citi si altceva de acelasi autor, e prima carte a lui citita.
Recitita in jurul unei calatorii la Roma, asa are mai mult sens tot name-droppingul din carte (locuri, familii de nobili, artisti contemporani cu Caravaggio etc.)