Ziua în care m-am iubit cu adevărat

by Andreea Savulescu

„Ziua în care m-am iubit cu adevărat”este a doua carte a ei, după „Trăiește autentic”, pe care a scris-o în primul rând pentru ea însăși, pentru a se vindeca de traumele și de rănile trecutului, dar și pentru cititori, care pot găsi în ea chei de gândire și de analiză a propriilor dureri.

Învață alături de Andreea să te iubești tu în primul rând, să te pui pe primul loc în viața ta, să faci pace cu trecutul într-un mod vindecător și asumat, nu prin negare, și să iei ce e mai bun de la viață, eliberându-te de poverile care-ți apasă pe suflet, conștient sau inconștient.

„Am învăţat că nu este nimic mai presus de mine în viaţa asta decât sunt eu şi că, oricâtă durere îmi aduce procesul de descoperire, el merită tot efortul, pentru că mă metamorfozează, mă transformă din larvă în fluture, unul cu aripi colorate, pregătite de zbor.
Am învăţat că e important să mă cunosc pe mine ca să ştiu ce nevoi am şi să mi le hrănesc eu însămi, altfel mă agăţ de oameni care nu mă pot căra în spate, pentru că ei nu pot căra nici sacii lor şi că, dacă mă las pe alţii, risc să cad, să mă lovesc mai rău. Am învăţat că nu e suficient să aud, că e important să şi ascult ceea ce îmi zic cei din jur, şi, că, dacă omul îmi spune că nu vrea relaţie, nu are rost să mă zbat eu, să îl repar, să îl fac să mă dorească, să mă iubească, să mă vrea, ci trebuie să învăţ să las lucrurile aşa cum sunt, să nu forţez, să mă doresc eu.”

Genres: Self Help, Psychology, Romania, Romanian Literature, Audiobook, Nonfiction

304 pages, Paperback

Published January 1, 2019

Reviews

[Virginia Cornelia]

Am primit amandoua volumele intre cadourile de Crăciun. Am inceput aseara cu asta.
Nu voi nota acesta scriere, doar din respect ca cineva a stat sa o scrie. In rest, nu inteleg exact unde se aflau editorii? Putau insista pe ideea de.blog.
In orice caz doamna psiholog povesteste parti din viata de pana la 33 de ani, in care nu am gasit nimic notabil sau de ajutor. Nascut si crescut la.bloc, cu parintii prea ocupati cu munca in loc de a sta mai.mult in brate cu copiii. Rezulta ranile de abandon, respingere si inca una, am.uitat o deja.
Plina de banalitati si clisee nu stiu exact cui i ar.putea fi de folos si in ce scop a fost publicata. Poate in trendul Brene Brown acceptare personala si expunere vulnerabila.

[Mihaela Daniela · Rating 2 out of 5]

Andreea Săvulescu este psihoterapeut și scrie această carte cu scopul de a se vindeca sufletește. Cartea nu e strălucită dar mesajul pe care îl transmite este unul bun. Cartea este simplă și dureroasă.
Pe parcursul a 46 de capitole își povestește cele mai traumatizante momente trăite de ea, trăite în copilarie, adolescență cât și ca persoană adultă. Fiecare capitol se încheie cu un fel de mantra ”Eu ma accept și mă iubesc așa cum sunt!”.
Procesul de vindecare începe cu întoarcerea ei in trecut pentru a se întalni cu copilul interior, pentru a-i vorbi , pentru a-i fi alături atunci când nu își înțelege unele emoții. Ne povestește momentele când s-a simțit abandonată, inutilă, singură și respinsă din diferite etape ale vieții ei cu precădere momentele din copilărie, căci nevoile emoționale nesatisfăcute când suntem copii se resfrâng asupra relațiilor noastre viitoare (preitenie, iubire...etc).
Vorbește despre relațiile toxice, despre căsnicia ei care a durat doar 10 luni.
Cartea este despre începuturi...despre un nou inceput cu noi înșine, despre cum să ne acceptăm și să ne iubim așa cum suntem.

[Christin A Satravca · Rating 3 out of 5]

Înțeleg că e o carte despre drumul "către sine" ...și cred ca la fiecare dintre noi, acest drum e anevoios, dar mi se pare o carte destul de sumbră, cu un bagaj plin de cuvinte negative, la fiecare capitol . Dacă cititorul reușește să treacă peste aceste cuvinte fară a fi influențat, e ok .
Per total , e o idee bună, un curaj enorm , să te dezgolești astfel în fața cititorilor, familiei, prietenilor, și nu în ultimul rând al oamenilor care vin la terapie!

[Gabriela-Alexandra Roşca · Rating 3 out of 5]

Este primul review pe care îl scriu aici, și este și prima dată când pontez o carte înainte de a termina lecturarea acesteia. Am citit 140/304 pagini, aproximativ jumătate din carte fiind finalizată, deci mă simt destul de îndreptățită de-a-mi expune opinia legată de cartea Andreei.
În primul rând, important de menționat este faptul că, fără să vreau, undeva în inconștient, îmi spun mie că respectivele cărți care sunt acum foarte mediatizate, cu o droaie de reclame spam în spate (inclusiv cartea aceasta are foarte multă publicitate în spate. Am fost bombardată pe Instagram de reclame cu cartea aceasta până în punctul în care mă enervam suficient cât să ies din aplicație) nu sunt bune de nimic, ci doar sunt "celebre" din simplu motiv că sunt noi, ori autorul este nou în industrie sau pentru că trăim cu ideea că "ce apare în reclame foarte des trebuie să fie bun de ceva, nu? Că doar de aceea i se face reclamă multă, că e bun". Complet greșit.
Am zis să pornesc lectura cu gândul "nu știi nimic despre această carte, pur și simplu vrei să o citești". Buuuun! Și început să citesc. Introducerea m-a convins că merită citită. În continuarea cărții (2-3 capitole) m-am regăsit în proporție de 85%. Am zis că acest fapt mă va face să ador cartea. După încet, încet devine o lectură grea, apăsătoare, totul este clișeic, se repetă aceleași idei iar și iar și iar, cu minore elemente adăugate, dar insignifiante. Deja în punctul în care am ajuns mi se pare că autoarea se chinuie să atingă obiectivul de a avea o carte de 300 de pagini, în ciuda faptului că a spus tot ce era de spus sau ce putea stârni interes.
În al doilea rând, important de spus este și faptul că am fost oarecum "forțată" să citesc această carte pentru că, citez: "Este ceea de ce ai tu nevoie. Această carte minunată te va ajuta să înțelegi ce e cu tine și cum să te faci bine." Acest lucru poate m-a făcut să văd această carte ca "un manuscris" care cuprinde toate dovezile că sunt o persoană disfuncțională în relațiile cu alții, dar mai ales cu mine, că sunt o persoană anormală, ieșită din standarde, că am nevoie de ajutor imediat, că trebuie să fiu reparată. Acest fapt poate că m-a făcut să am o aversiune legată de această carte, dar am încercat să fiu obiectivă la acordarea ratingului. Am simțit că trebuie menționat acest lucru, pentru că, din punctul meu de vedere, este mult mai plăcut să vezi toți factorii pentru care cineva are o anumită părere legată de un anumit lucru.
Am uitat să menționez și faptul că, pe mine cel puțin, m-a dus la disperare încheierea fiecărui capitol, făcându-mă să vreau să închid cartea. Propozițiile scrise italic au același mesaj, îmbrăcat sub diverse forme, iar formula de încheiere duce ușor la exasperare după ce o citești de 3-4 ori.
Am acordat acestei cărți 3/5 stele pentru că, până la urmă scrie frumos, din suflet, așterne ideile pe foaie încât sunt ușor de înțeles și digerat.
Sper că a stat măcar o persoană să citească ce am încercat să scriu eu aici, și să reflecteze puțin înainte de a se apuca de citit (ca să nu piardă timpul aiurea cu o lectură neplăcută).

[Ramona Popovici · Rating 2 out of 5]

O carte cu multa incarcatura emotionala, care la un moment dat devinde mult prea repetitiva. Inteleg durerea, dar chiar la fiecare capitol iti vine sa rupi carnea de pe tine de durere? Capitole interminabile de plans, cam cu asta am ramas.. Cele doua * sunt pentru curajul de ati expune viata personala, si pentru efortul depus pentru scriere, in rest nu pot sa zic ca mi-a placut ceva din carte.. Imi pare rau daca deranjeaza pe cineva opinia mea.

[Maria Enea · Rating 5 out of 5]

Aceasta carte m-a impresionat placut pentru ca mi-a adus aminte unde porneste iubirea cu adevarat, in interior si totdodata m-a rascolit foarte mult pentru ca astfel am inteles ca ma pot vindeca de temeri si multitudinea de emotii resimtite.

[Anca ❤️ · Rating 5 out of 5]

"Cred că în momentul ăsta al vieții aerisesc, golesc sufrageria sufletului meu, eliberez spațiul pentru a pune ceva frumos mirositor, în loc. Mă gândeam să îmi împodobesc camera interioară cu lavandă, îmi place mult mirosul, e miros de viață și de bucurie, și de calm."

[Mihaela Andreea · Rating 3 out of 5]

E nevoie de curaj să te întorci în trecut, să rememorezi momentele care te-au făcut să te simți inconfortabil și au creat pattern-uri nesănătoase. Să le analizezi și să le accepți ca atare. Să încerci să îți creezi obiceiuri noi, sănătoase.

Cartea este mai mult un jurnal - un model de auto-vindecare.

[Andra Vladd · Rating 5 out of 5]

Este absolut minunata aceasta carte. Cred cu tarie ca se poate citi la orice varsta. M-a trecut prin multe stari si apreciez enorm curajul autoarei de a-si expune viata cu amanunte. Nici nu trebuie sa te regasesti cu exactitate in povestile autoarei, inevitabil vei compara cu ce ai experimentat si, in final, concluzia va fi aceeasi. Voi reveni la lectura acestei carti iar si iar, pentru ca am impresia ca mereu voi citi cu alti ochi, din alta perspectiva si voi afla ceva nou de fiecare data.

[gogabi · Rating 5 out of 5]

Vad ca barbatii nu au nici o parere despre carte sau nu sunt interesati de psihologie, dar ca barbat ma regasesc in starile sufletesti pe care le traieste autoarea. Nu stiu daca toate intamplarile sunt reale sau fictive nici nu are importanta pentru ca pentru cititor sunt foarte reale.

[anamc · Rating 2 out of 5]

Te ajută să privești spre tine, spre trecutul tău, odată cu parcurgerea drumului așternut de autoare.
Totuși, pe alocuri, devine repetitiv și finalul fiecărui capitol a fost off-putting pentru mine.

[Miruna Direa · Rating 2 out of 5]

"Îmi vin în minte atât de multi oameni pe care ii asociez cu durerea și chinul meu..."

"Cred ca sămânța abandonului, a respingerii, a trădării, a neimportantei și a singurătații se sădește în noi încă din momentul conceperii."

"Studiile recente arată că și nevrutul, dar și alte emoții se transmit la fetus, copilul simte încă din pântec trăirile mamei, energia, vibrația și gândurile ei."

"Noi nu ne amintim amintirea în sine, ci ultima data când ne-am amintit amintirea, iar amintirile sub formă de reprezentări în imagini încep pe la vârsta de 3 ani, când se formează structura cognitivă, iar până atunci trăim emoții și senzații care ne rămân adânc întipărite în corp."

"(...) pentru că noi, oamenii, așa suntem construiți, să ne rănim în relații și tot în relații sa ne și vindecăm."

"(...) doar că presiunea asupra mea a fost destul de mare, iar pe ea am perceput-o de multe ori ca fiind dură, critică și cu prea multe așteptări. Așa am înțeles eu că nu am voie sa greșesc, că trebuie să fiu perfectă, că trebuie să corespund, că, pentru a fi iubită și acceptată, e necesar să performez."

"(...) atragem, în mod inconștient, persoane asemenea părinților noștri, de la care așteptăm să ne îndeplinească nevoile."

"Acum, adult fiind, dacă stau eu cu mine nefăcând nimic, mă lupt cu reale sentimente de vinovăție și tind să-mi dau la picioare, să mă biciuiesc. Ăsta este felul în care ne intră mesajele părintești în subconștient."

"Somatizarile sunt emoțiile, trăirile neprocesate, nerecunoscute, neacceptate, nevoile, dorințele refulate, traumele și toate durerile sufletești ce nu au fost date afara într-un mod funcțional și care ies prin corp, sub formă de boli, sau sub formă de imitații ale unor boli."

"(...) pentru că abandonul apare atunci când ești neajutorat, când depinzi emoțional."

"Noi, psihologii, știm că oamenii nu vin întâmplător în cabinet și că universul ni-l scoate pe fiecare în cale cu un scop, fie ca să ne oglindească ceva, fie ca să activeze înăuntrul nostru un aspect ce trebuie explorat, ceva ce trebuie integrat sau acceptat."

"Disocierea apare atunci când ai senzația aia ca nu mai vrei să fii în propriul corp, că vrei să fugi de acolo, să te anestezieze, să te amorțești emoțional, să nu mai simți, că vrei să dispari, pentru că nu știi ce să faci cu ceea ce e în tine și cu ceea ce trăiești. Disocierea, descompunerea, splitarea, clivajul sunt toate mecanisme care au rolul de a ajuta să faci față evenimentului traumatic, astfel încât să supraviețuiești. De regulă, mecanismele astea iți blochează amintirile. Nu poate fi dureros ceva ce nu îți amintești. (...) nesatisfacerea nevoilor emoționale din copilărie este percepută de creier ca fiind o traumă la fel de mare ca agresiunea, ca violul, ca abuzul emoțional."

"Îmi vin în minte atât de multi oameni pe care ii asociez cu durerea și chinul meu..."

"(...) Singurătatea va fi în mine pentru totdeauna, la fel ca în fiecare om de pe pământ."

"(...) compasiune simți atunci când privești persoana din fața ta de pe picior de egalitate și îi înțelegi durerea, milă e când consideri ca acel om îți este inferior și nu ți-ai dori să treci, vreodată, prin ceva ce trece el."

"(...) pentru că am înțeles de la ei că asta este dragostea, ceva ce trebuie să aștepți și nu mai vine, ceva ce ai nevoie și nu Primești, ceva ce lipsește și după care tânjești."

"Asta le spun și clienților mei, asta le spun și prietenilor mei: bucurați-vă de durerea voastră , dați-i voie să fie, luați ce e mai bun din fiecare experiență, durerea înseamnă creștere, înseamnă expansiune și, dacă nu înțelegi cum e sa te doară, nu înțelegi nici cum este să fii fericit! Contrastul este necesar ca să putem trăi în armonie, nu ai cum să știi ce îți dorești, nu ai cum să simți plăcerea, dacă nu simți mai întâi durerea."

"Eu sunt fericită și atunci când plâng, pentru că știu că lacrimile mă curăță, că durerea mă schimbă, că dacă sufăr înseamnă că Universul m-a salvat de la ceva ce nu era potrivit."

"Dacă mă doare ceva, se poate să fie o emoție pe care n-am identificat-o, pe care n-am exprimat-o, pe care am ignorat-o, așa că o caut și învăț să o gestionez astfel încât să îmi fie bine și să mă echilibrez."

"(...) vei fugi și de oameni constant, pentru că vei avea impresia că dacă te conectezi, te vei sufoca."

"Nu vorbește nimeni despre cât de mult s-a iubit pe sine, ci despre cât de mult l-a iubit pe cel de lansa el și cât a așteptat să fie iubit de către aceasta."

"Eu cred că suntem iubire, cred că, înainte de a o primi de la ceilalți, este important să o descoperim în noi înșine."

"Căutăm, ca în mitul Androginului, căutăm. Androginul e ființa aceea perfectă, care se spune că ar fi trăit la începutul omenirii. Era o ființă totală, atât femeie cât și bărbat, care conținea în ea incredibile forțe intelectuale și afective, o fericire care i-a făcut invidioși și pe zei care, de frica de a nu fi înlocuiți de androgini, au decis să îi taie pe aceștia în jumătăți. Dar, odată separate, ființele mureau de tristețe, iar zeii, ca să nu-i piardă pe toți, l-au creat pe Eros, care a dat naștere iubirii, iubire care i-a salvat. Se spune că de atunci, jumătățile se caută una pe cealaltă, pentru a redeveni ființa aceea completă, perfectă de la început. Jumătățile separate de zei suntem noi, oamenii, condamnați să trăim într-un trup imperfect, incomplet, cu sufletul tăiat, căutând partea lipsă din interior care credem că, odată găsită, ne va duce ființa la starea aceea de beatitudine, de grație și de fericire pură. Asta pare că facem, că suntem în căutarea altcuiva care să ne facă să ne simțim compleți, care să ne facă să ne simțim fericiți, de care să ne lipim, unindu-ne rănile produse de tăierea androginului în jumătăți. Poate că, de fapt, suntem în continuare androgini, poate că nimeni nu ne-a tăiat, poate că jumătatea lipsă e în noi, ascunsă în interior, acolo unde zeii știau că nu ne vom uita curând, dar nebunia asta a căutării ne face să fim orbi, să nu mai vedem cât suntem de puri și de frumoși, câtă grație deținem și cât de mult putem să ne iubim chiar noi."

"Helen Fischer este un celebru antropolog american, care studiază fenomenul iubirii de foarte multi timp, iar studiile ei legate de iubire au adus mai multă claritate asupra creierului uman și felului în care funcționăm în raport cu oamenii de care ne îndrăgostim. Ea a condus un experiment în care a selectat trei categorii de oameni, prima formată din persoane profund îndrăgostite, la început de relație, a doua, din oameni care erau împreună de 25 de ani și afirmau că sunt la fel de îndrăgostiți de partener ca la început și a treia categorie, cu persoane care doar fuseseră părăsite și sufereau în urma abandonului trăit. Sub RMN, s-a observat că, atunci când li s-a cerut să se gândească la persoana iubită, la toți cei testați, fără excepție, s-a activat aceeași zonă a creierului care este responsabilă atât cu iubirea și cu plăcerea, cât și cu durerea și cu stările de sevraj. Asta a dus-o pe Helen Fischer la concluzia că dragostea este o adicție, un drog și că, atunci când avem persoana - obiectul atenției noastre, suntem Fericiți, iar, când nu o mai avem, suferim nu doar emoțional, dar și fizic și avem aceleași simptome ca în sevraj. De asta ne este greu să uităm o persoană, să trecem peste durerea despărțirii, peste faptul că ne-a abandonat, chiar dacă aceasta ne-a făcut rău și avem toate motivele din lume să o urâm, să nu ne mai dorim apropierea de ea. Desi ne doare abandonul, zona care se activează în creier când îl trăim, e aceeași zonă responsabilă și cu dragostea, așa că nu putem să uităm, ba din contră, ne vin în minte toate amintirile frumoase, împiedicându-ne astfel să ne desprindem și să ne vindecăm. De aici, atitudinea ambivalentă față de o persoană care te abandonează, care te părăsește, care te trădează. De asta, în loc să-ți spui nu mai vreau să-l mai văd vreodată pe omul ăsta care m-a rănit, corpul tău tânjește și mai tare după el și îi caută prezenta, de asta te gândești la persoana asta obsesiv, ca la un drog pe care nu-l mai ai. Dacă mă raportez la mine, îmi dau seama că nici măcar nu caut, eu aștept. Aștept ca iubirea să îmi vina de la oameni cărora le atribui statutul de jumătăți, așa că sufăr când realizez că jumătatea nu se lipsește, că nu e ceea ce am eu nevoie. Pentru că eu am nevoie, de fapt, de jumătatea neexploatată din interiorul meu. Aceea este jumătatea mea."

"(...) viața nu este altceva decât o învățare despre a ne iubi singuri și, că pana nu aflam cum o să facem, nu suntem altceva decât niște bieți cerșetori emoționali."

[Noemi · Rating 4 out of 5]

O carte care doare...fiecare capitol are ceva asemănător cu viața cititorului. Cartea a trezit o groaza de sentimente, resentimente și clarificări. Capitolele sunt scurte, dar conțin atâtea emoții, că dacă te confrunți cu sentimente și trăiri asemănător, devine destul de greu de citit. Am avut nevoie de pauze lungi să analizez, să prelucrez și sa trec peste toate sentimentele create de carte.

[Andreea Galceava · Rating 5 out of 5]

M-a cucerit curajul si onestitatea cu care Andreea si-a istorisit povestea, invitandu-i pe cititori sa renunte la masti si sa isi dea voie sa fie autentici.

[Nacu Ramona-Elena · Rating 3 out of 5]

O carte interesata dar un pic prea negativista

[carina🍃 · Rating 2 out of 5]

Pot spune dacă aș fi citit cartea asta in my adulthood cred că aș fi apreciat-o mult și în multe feluri. Totuși traumele aduse din trecut, prezentate în aceasta a scos multe sentimente îngropate.

[Raluca · Rating 4 out of 5]

O poveste personala (din perspectiva de adult-psiholog)a autoarei. Este o lectie despre acceptare si vindecare cu copilaria si adolescenta sa.

[Madalina Dan · Rating 2 out of 5]

Am înțeles că scopul cărții este acela de a ne reîntoarce către noi, către părțile mai puțin perfecte pe care să le iubim. Cu toate acestea, citind-o, eu, personal, am simțit că majoritatea evenimentelor erau relatate într-o manieră negativă fără a se sublinia clar lecțiile învățate din ele și felul în care ele ar putea fi depășite. Într-adevăr, s-a lucrat foarte mult cu validarea și înțelegerea copilului interior, tehnică validată științific, dar care consider că nu a fost suficient de bine explicată pentru publicul larg. Mai mult, unele comparații din carte mi-au lăsat un gust amar - cred că neglijența parentală nu poate fi tot una cu a fi abuzat sexual. Într-adevăr, Andreea relatează multe evenimente în care ne putem regăsi cu toții, dar cred că deși trăiește intens lucrurile și este extrem de sensibilă, e nevoie să pună în perspectivă evenimentele prin care a trecut și să depășească ideea că ele ar fi catastrofe. Sunt foarte mulți oameni care trec prin lucruri mult mai grave și învață cum să fie mai buni. Nu mi s-a părut că exemplele oferite au fost cele mai potrivite pentru a sublinia intensitatea traumelor în multe situații.
Finalul lasă și el de dorit - scrisorile oferite de ea pentru a face pace cu trecutul sunt contradictorii, mai mult acuzatoare decât pozitive și îmi dă impresia că în continuare are nevoie de aprobare din exterior pentru a-și trăi propria viață. Uneori cred că ar fi mai util să punem accent pe soluții practice și pe importanța alegerii personale. A ne face victimele circumstanțelor nu ne va ajuta să creștem sub nicio formă. Mi-ar fi plăcut să văd mai mult asta în carte, precum și o adevărată redefinire a iubirii și a tot ceea ce înseamnă să te iubești cu adevărat. Fiind psihoterapeut, mai ales, cred că iubirea de sine, depășirea trecutului, asumarea responsabilității merită abordate în profunzime, cu tehnici diverse, dincolo doar de o validare a copilului interior, să găsim soluții practice de a merge mai departe și a lăsa trecutul în spate, integrând lecțiile din el.
Cartea nu a fost o pierdere totală de timp, eu am învățat să mă plâng mai puțin de lucrurile prin care trec și să nu mai fac o catastrofă din orice pentru că nu mă ajută. Să pun lucrurile în perspectivă și să accept că uneori noi putem catastrofa și să credem că faptul că ne-a ignorat un părinte e cel mai rău lucru din lume, dar dacă ne uităm obiectiv putem găsi mereu situații mai rele.
Pentru Andreea, cred că i-aș recomandă să găsească noi sensuri în experiențele ei negative, să vadă lecțiile din ele, să ofere atenție și lucrurilor bune pe care cei din familie le-au făcut pentru ea și să arate mai multă empatie față de ei. În plus, cred că ar ajuta să fie recunoscătoare pentru ceea ce are în prezent, să își accepte emoțiile și să își asume alegerile făcute (de a căuta iubire în exterior, de a le face pe plac altora), fiindcă dacă devine mai responsabilă poate vedea și ,,partea ei" în situațiile create. În final, sper să reușească să găsească o definiție proprie a iubirii și să aibă curajul să trăiască viața pe care și-o dorește cu adevărat.

[Camelia Herisanu · Rating 3 out of 5]

Tema cartii e una foarte buna si se pot invata cateva lucruri utile din ea.
Au fost totusi cateva lucruri care mi-au displacut:
- contine multe greseli
- ideea capitolelor mi s-a parut buna, insa capitolele in sine mi s-au parut destul de dezorganizate. Adesea am simtit ca pleca de la o idee si se pierdea pe drum in altele.
- cam repetitiva. Unele intamplari apar in mai multe capitole. Una din intamplarile ei a fost in asa mod repovestita in alt capitol, incat am avut impresia ca citisem deja partea aia, ca imi mutasera copiii semnul de carte
- cam axata pe negativ. Stiu ca intreaga carte este despre traume insa printre randuri eu am citit totusi ca parintii ei erau unii iubitori, cel putin comparabil cu intreaga generatie de atunci. Cu toate astea suferinta ei pare a fi fara limite. Nu m-am putut abtine sa ma intreb daca pentru toate momentele in care s-a simtit neiubita, nu or fi existat altele in care sa se simta foarte iubita si in ce fel se compenseaza.

[Alexandra Sîrbu · Rating 5 out of 5]

On spot.

[Alexandra Coica · Rating 5 out of 5]

Citind aceasta carte mi-am dat seama ca multe lucruri care ni se intampla sunt cicluri repetitive, fie pozitive sau mai putin. Cred ca toti am momente cand ne simteam confuzi, abandonati, raniti, am avut parte de relatii disfunctionale, nu stiam daca facem bine sau daca ne-am gasit menirea pe aceasta lume. Traumele noastre sufletesti daca nu sunt rezolvate si procesate de catre noi, atunci riscam ca acestea sa ne afecteze pe termen lung, poate chiar fara sa ne dam seama.

Asta am gasit in aceasta carte, un drum care a inceput din copilarie si a ajuns la maturitate. Mici povesti care m-au ajutat sa inteleg prin ce treceam si eu in anumite situatii, care sunt explicatiile psihologice la starile mele si cum as putea sa le rezolv astfel incat sa nu ma afecteze in viitor.

Este o carte care te pune fata in fata cu tine, te face sa meditezi si sa analizezi in detaliu totul. Iar la final ajungi sa intelegi cat este de important sa alegi sa fii fericita si sa te simti iubita in fiecare zi, mai intai de propria persoana si apoi de catre altii.

Fraza mea preferata din carte, pe care o vei regasi la fiecare final de poveste-capitol, este urmatoarea: "Vreau sa stii ca eu sunt tu din trecut, iar tu esti eu din viitor, m-am intors sa-ti spun ca eu te accept si te iubesc asa cul esti. Eu ma accept si ma iubesc asa cum sunt."

Cred ca e foarte important sa ne spunem asta cat mai des, ca ne iubim si ne acceptam asa cum suntem. Pentru mine a devenit un fel de mantra 😊💞

[Carmen Sveduneac · Rating 2 out of 5]

Conținutul emoțional este puternic, însă scriitura este una de debutant. Nu aș ști cum să evaluez întregul, pentru că înainte de toate sunt filolog și, în opinia mea, forma este cea care transformă un conținut în literatură.

[Andreea Cristina · Rating 5 out of 5]

O carte scrisă cu foarte multă sinceritate și emoție. Ne îndeamnă să privim mai mult către interiorul nostru și să ne acceptăm cu toate imperfecțiunile și greșelile noastre.

[Anicka Iuhaniac · Rating 4 out of 5]

Foarte interesantă cartea. Este o carte terapie. Te face să te întorci la origini și să-ți vezi experințele cu alți ochii.

[Gina · Rating 5 out of 5]

O poveste de viata cu happy end, as spune. M-am regasit uneori in poveste si atunci am plâns cu lacrimi curgând şiroi pe obraji. Citind-o a fost ca şi cum am fost la psiholog.

[Mateescu Bianca · Rating 5 out of 5]

E printre cele mai bune carti pe care le am citit pana acum. Sunt extra recunoscatoare pt sinceritatea dureroasă, cred ca e cu adevarat helpfulll❤💯

[Marina · Rating 5 out of 5]

Recenzia: https://sufletprintrecarti.wordpress....

[Andreea Adler · Rating 3 out of 5]

Finalul o salvează un pic. Este o carte care începe promițător, continuă cu un amalgam de istorioare din copilărie, dar fără un șir cronologic sau logic. Mă face să cred că acel copil este super mega traumatizat. Exagerarea lipsii afecțiunii părintești nu mi se pare prea realist. Nu pot sa îmi imaginez că se construiește o traumă la fel de adâncă ca atunci când copilul chiar nu primește iubirea părinților deloc în comparație cu ce descrie aici.
Pe de-a-ntregul mi se pare o exagerare doar pentru a scoate in evidență cât de important este că părinții să fie prezenți spiritual în creșterea copiilor, dar nerealist totuși.
Nu am simțit granița între un roman fictiv și o carte de dezvoltare personală. Mult prea ambiguu. Mai mult apreciez alte romane scrise de scriitori români decât aceasta carte.

[Bibliotraveller]

„Am învăţat că nu este nimic mai presus de mine în viaţa asta decât sunt eu şi că, oricâtă durere îmi aduce procesul de descoperire, el merită tot efortul, pentru că mă metamorfozează, mă transformă din larvă în fluture, unul cu aripi colorate, pregătite de zbor.
Am învăţat că e important să mă cunosc pe mine ca să ştiu ce nevoi am şi să mi le hrănesc eu însămi, altfel mă agăţ de oameni care nu mă pot căra în spate, pentru că ei nu pot căra nici sacii lor şi că, dacă mă las pe alţii, risc să cad, să mă lovesc mai rău. Am învăţat că nu e suficient să aud, că e important să şi ascult ceea ce îmi zic cei din jur, şi, că, dacă omul îmi spune că nu vrea relaţie, nu are rost să mă zbat eu, să îl repar, să îl fac să mă dorească, să mă iubească, să mă vrea, ci trebuie să învăţ să las lucrurile aşa cum sunt, să nu forţez, să mă doresc eu.”

[Denise Ștefănescu · Rating 2 out of 5]

Nu mi se pare o carte stralucita. Este repetitiva. Constant autoarea se simte abandonata din orice motiv. In principal este axata pe negativ. Ea se simte neiubita si pare ca este peste limite de suferinda, desi parintii ei, din cate am citit, chiar o iubesc mult. Nu este urat scrisa, dar are o incarcatura emotionala foarte mare. Mi se pare si exagerata pe alocuri. De exemplu, acest pasaj: "Parintii mei nu s-au pregatit atat de tare sa imi ureze bun-venit, pare ca nasterea mea nu a tinut pe nimeni in loc, lumea avea treaba, iar eu, la nivel inconstient, am simtit si inregrat astaca fiind respingere." Hai, serios? De asemenea, ma deranjeaza faptul ca sunt foarte multe greseli. Cine a scris-o, nu a verificat-o si a doua oara.