„Dan Sociu, unul dintre poeţii de vîrf, unul dintre cei mai iubiţi, carismatici, s-a clasicizat. Sociu ne anunţă că nu mai există ironie, gata cu glumiţa, cu umorul, cu jocul de cuvinte, un joc de cuvinte care să nu ducă nicăieri. Gata cu hăhăiala, cu chiţăiala adolescentină, cu totul. E serios, deşi, evident, rămîne acelaşi Sociu hîtru, cu tot felul de formulări, fie memorabile, fie care te fac să rîzi, fie care te fac să plîngi, dar nu mai e de rîs. E clasic Sociu. Mi se pare că Sociu face o încercare de a-şi pune în bună ordine bîrfele şi legendele despre el însuşi, amestecă episoade biografice cu chestiuni de reverie mai din tinereţe, mai de-acum. Accentul mistic pus pe diverse episoade – «uau» este o traducere a biblicului «vai» –, acest «uau» este şi el foarte serios. Toate lucrurile astea, sunetul tobelor, clinchetele, tot felul de zgomote de adunare, de strigare către pocăinţă sună serios. Avem un poet foarte bun, Sociu, care a mai scris ceva bun, Uau.” (Costi Rogozanu)
Dan Sociu s-a născut în 1978, la Botoșani. A publicat: borcane bine legate, bani pentru încă o săptămină (Junimea, 2002; Premiul Româno-Canadian „Ronald Gasparic”, Premiul Național pentru Poezie „Mihai Eminescu”); fratele păduche (Vinea, 2004); cintece excesive (Cartea Românească, 2005, 2012; Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cea mai bună carte de poezie a anului); Urbancolia (roman, Polirom, 2008); Nevoi speciale (roman, Polirom, 2008); Pavor nocturn (Cartea Românească, 2011); Combinația (novella, Casa de Pariuri Literare, 2012); Poezii naive și sentimentale (Cartea Românească, 2012; Premiul Radio România Cultural); Mouths dried with hatred (Longleaf Press, University of Virginia, 2012); Vino cu mine știu exact unde mergem (Tracus Arte, 2013; Premiul Radio România Cultural, Premiul revistei Observator cultural). Lucrează ca traducător pentru diverse edituri și ca jurnalist la totb.ro și Șapte seri.
la cât de bună a fost antologia, era evident că nu se va ridica la același nivel; totuși, am încercat să nu le tot compar pe măsură ce citeam – e un volum diferit și cu siguranță asta a fost și intenția.
da, camera mea era aceeași dar cerul de afară nu, copacul crescut până sus, la etajul patru și norii care apăreau și dispăreau după cum te uitai sau nu, luminile din ei și zborurile interioare înainte înapoi între elemente stabile, în timp în etern în prezență în absență, ca pâlpâiri fluctuații, nu mai semănau în nici un fel cu nimic din viața mea cu mama de acum 20 de ani, când eram tot aici, dar viu
[...]
când am ajuns la capăt și am alunecat în această formă, orășelul meu dar cu blocuri cu mare parte din lumini stinse și străzi de multe ori pustii ca numai pentru plimbările mele, cu zăpezi ce apăreau și dispăreau a doua zi de tot, cu momente de normalitate ce se închegau frumos, clasic, și-mi dădeau un confort minunat, ca și cum un pic aș fi fost iar înapoi, când am ajuns deci aici și am stat o vreme, tristețea devenise insuportabilă și suportabilă în cele din urmă, fixată
același genial Dan Sociu, de data asta cu câteva poezii cu ritm & rimă, cu câteva proze scurte-poeme. sunt iarăși fascinată de stil, manieră & tehnică, de farmecul ingral al cărții care se desăvârșește cu ilustrațiile de Ioana Drogeanu.
Acelasi Sociu vechi, dar un Sociu nou, mai mistic, mai (post) ironic, cu pagini de delir halucinogenic, urmate de povesti despre persoana unui nebun pentru Hristos modern, cu sonete neoromantice si naive, serios si jucaus. Fragmentele de proza sunt tot poezie.
din pacate nici nu se apropie de nivelul antologiei, s-a incercat ceva diferit, poeziile au alt stil si alt vibe, care din pacate n-a prea fost pe gustul meu :(
"7 boxe minunate. s-a apropiat de proprietarii lor cereau 15 euro pe ele. in orice alt loc din lume ar fi fost considerate mama chilipirurilor. nu si in Berlin. o punguta dolofana de iarba. Trei pastile. Doua tipuri. Trei, chiar.O intrare la un club. Doua mese la vietnamezi. Sa fii nebun sa arunci banii pe obiecte. a facut cativa pasi mai departe, s-a intors. nu i-a parut deloc rau. Lasă muzica deschisa si cand era in casa si cand iesea. sa aiba grija si de singuratatea peretilor, cum aveau si ei de a lui."
"numai cand suferi te iubesti ti-e mila de tine cand iti craoa teasta de durere cand perna-i ostila si parca-ti mai trece cand stai in picioare dar cate ore din noapte sa stai in picioare si te bagi in cada sa pui si placere pe tine sa se concentreze mintea pe altceva si poate sa-ti treaca si-ti trece placerea, dragoste neumana a apei fierbinti, mangaierea ei pe ceafa pe spate, nici un pic de mangaiere adevarata, de om dar aproape de adevar, destul de aproape cat sa iti dilate venele in cap si sa iti treaca chiar daca dupa ore, dimineata, si apoi cand te vezi in oglinda, cu un fes urat pe frunte si te uiti in ochii tai noi, de copil de cand nu te-ai mai văzut asa si lasi buza de jos, ca un copil suparat atuncea te iubesti, atuncea ti-e mila de tine si te ierti pentru tot"
"orice ma deprima in ultima vreme si nu vad sa fie vreo schimbare. "
că știu cum e să fi fost frumos cum e să fi fost tânăr și luminos și deodată să nu mai fii și măcar puțin puțin să învii
de la o privire ca altădată dar fantezia s-a stins deodată și-n mai puțin de-o clipă, într-o clipită am rămas ca un bec spart pe-o stradă părăsită (fragment)
Dan Sociu a fost o surpriză plăcută, în ciuda îndoielilor mele, și după cum menționează și într-unul dintre poemele sale, poetul războinic [...]/ cel care-i vrăjește și-i liniștește și-i stârnește/ și-i trezește la viață pe toți prin cuvinte, reușește sub diferite forme, poeme-proză sau versuri cu o linie melodică memorabilă, să fie Uau.
This entire review has been hidden because of spoilers.
"se terminase de două zile războiul între noi Elena venise de la muncă şi‑şi făcea în dormitor lecţia de muzică pe partituri şi eu, din bucătărie – ce milă m‑a luat mai devreme de doi slăbănogi la vreo 35 boschetari, dar curaţi, cu haine ok unul îi zicea celuilalt, şi păreau prieteni de mult ca şi căsătoriţi cumva, din ton da, bine că tu nu sugi pula, tu nu ţi‑o iei în cur şi celălalt a mormăit nu ştiu ce pe urmă, la semafor era seara tîrziu, strada pustie, vînt înfrigurat şi amărît, tot el, bine, lasă dacă vine ăla, fac eu ce bine‑i toamna că simt mila i‑am spus Elenei şi pe urmă ăsta‑i chiar un vers bun şi ea da, păcat că trebuie să‑l dezvolţi"
"numai când suferi te iubeșți ți-e milă de ține când îți crapă țeasta de durere când și pernă-i ostilă și parcă-ți mai trece când stai în picioare dar câte ore din noapte să stai în picioare și te bagi în cadă să pui și plăcere pe ține să se concentreze mintea pe altceva și poate și să-ți treacă și-ți trece, plăcerea, dragostea neumană a apei fierbinți, mângâierea ei pe ceafă pe spate, nici un pic mângâiere adevărată, de om dar aproape de adevăr, destul de aproape cât să-ți dilate venele-n cap și să-ți treacă, chiar dacă după ore, dimineață, și-apoi"