„Cu mâinile celeilalte” nu este o apariție editorială neașteptată a Ralucăi Pavel. Studiile sale despre criminalitate, în special despre cea feminină, teza de doctorat care a stat la baza volumului “Femeia asasin și sindromul Stockholm. Studiu sociologic” (ed. Ars Docendi, București, 2016 - o lucrare unică în literatura de specialitate), documentările și interviurile realizate în Penitenciarul de femei de la Târgșor, capacitatea ei de a sonda părțile umane lăuntrice, toate acestea au prefigurat traseul scrierii unui roman despre natura crimei și despre repercusiunile unei iubiri patologice.
Raluca Pavel a scris, până nu demult, poezii, publicând trei volume (Sipetul din Călinești, Ed. Contrafort, Craiova, 2011; Străinului, Ed. Contrafort, Craiova, 2012; Locul unde îngerii ațipesc, Ed. Contrafort, Craiova, 2014). Trecerea de la poezie la proză nu este, bănuiesc, una ușoară.
Am devorat romanul “Cu mâinile celeilalte” și m-am bucurat să găsesc o proză bine structurată, documentată, organizată în 3 capitole, cu personaje puține, dar zugrăvite cu minuțiozitate, genul acela de personaje cu care te identifici, care dau impresia că fac parte din viața reală și despre care, te întrebi după terminarea lecturii: oare ce gânduri mai are Sophia? Oare Vera ce ar spune în situația asta? Acțiunea curge lin, cursivitatea romanului te împiedică să-l lași din mână, vrând să te bucuri cât mai repede de imaginația debordantă a scriitoarei.
De ce zic debordantă? Închipuiți-vă că vă aflați față în față cu spiritul celei mai mari criminale în serie din România, femeia care a ucis 35 de bărbați (printre care și pe fiul ei), pentru a se asigura că va rămâne singura femeie din viața lor. Ce ați face? Cum ați reacționa? Ce ați întreba-o? Oare povestea și răspunsurile ei v-ar influența viața? Asta a făcut Raluca Pavel în roman, după cum a menționat și ea într-un interviu acordat Botoșăneanul.ro, și-a imaginat viața celei după care niciun bărbat nu a mai putut iubi. Și-a imaginat viața Verei Renczi, apelând la puținele informații despre ea, găsite în articole din străinatate. Nu le-a notat aidoma în carte, a modificat unele aspecte, ceea ce a creat din Vera un personaj care nu-ți poate rămâne indiferent.
O ședință de spiritism ia o turnură neașteptată, totul întâmplându-se într-o casă bătrânească, închiriată de trei prieteni, Carla și cuplul Sophia-Lucas. Autoarea introduce semnale de alertă pentru cititori încă de la începtul cărții. Sophia, tânăra care și-a dorit o întrevedere cu Vera pentru a își contura teza de disertație despre criminale în serie, menționează: “dădea o stare de liniște casa aceea, de parcă era anume făcută să ocrotească pe cei care locuiau în ea și să le dea o stare de fericire și împlinire.”
Sfidând limitele normalului, de fapt a ceea ce numim noi “normal”, Vera apare, în urma chemării, și se prezintă sub forma unui fum subțire de țigară, mai precis, de pipă englezească, chipul nefiindu-i cunoscut Sophiei decât la finalul cărții. Un alt semnal de alarmă este cel în care Sophia aproape că se îndoiește de sănătatea ei. “- Nu știu cât este de sănătos să vorbesc cu o fantomă și, mai ales cu una care…/ - Care ce? Care a omorât? Stai fără grijă, acum nu mai pot face niciun rău.”
Până la urmă, ce rău îți poate face un strigoi, mort de aproape 50 de ani? O fantomă care a omorât în timpul vieții “o mulțime vidă” de 35 de bărbați, pe care i-a ținut aproape de ea, în pivnița casei sale, în sicrie de zinc, marcate cu nume și cu simboluri (simboluri atent studiate și alese de Raluca Pavel), în mijlocul cărora Vera se delecta bând șampanie și vorbind cu cei uciși prin otrăvire, cu arsenic. Niciun rău. Cel puțin nu fizic.
Povestindu-i despre dramele amoroase prin care a trecut, Vera reusește să stârnească în neexperimentata Sophia un soi de gelozie patologică, nefundamentată și nealimentată de către Lucas, care o iubește pe tânără, îi este alături necondiționat, deși aceasta nu a reușit niciodată să-și declare răspicat sentimentele față de el.
Raluca Pavel conturează o Vera Renczi ahtiată după iubirea împărtășită, o Vera pe care, inițial, Sophia o respinge, dar, trecerea în revistă a frământărilor sale sufletești, a durerii care i-a fost mereu prietenă și, apoi, modul în care Vera îi este aproape Sophiei în momentele ei de “cădere”, cauzate de suspiciuni nefondate, o apropie pe tânără de celebra criminală, ajungând să o numească chiar “prietenă”. Sophia, din tânăra naivă și, oarecum, blândă, se transformă într-o femeie sarcastică, axată doar pe propriile gânduri și trăiri. Până unde poate duce întâlnirea cu Vera Renczi?
„Cu mâinile celeilalte” este o carte pe care nu am putut-o lăsa din mâini, până la final. Am devorat-o, am trăit prin personaje, m-am identificat cu ele, le-am urât și le-am iubit. Citind cartea, am văzut un film psihologic despre dragoste, viață, alegeri și moarte. Povestea trebuie continuată, un roman tulburător, un must-read, cel puțin o dată!
Cititul nu a ucis pe nimeni niciodată, eu mereu am preferat să urmăresc un serial imaginându-mi filmul pe baza cărții. „Filmul- Cu mâinile celeilalte” a fost unul dintre cele mai captivante pe care le-am adăugat în biblioteca mea. Dacă și ție îți plac cărțile bune, nu o rata pe cea a Ralucăi!
Romanul poate fi comandat prin mesaj privat trimis pe pagina personală a Ralucăi Pavel sau pe pagina de autor: Raluca Pavel - autor. Romanul nu se găsește în librării, ci doar la autoare.