bahah, un fel de Spike - Manele, dar de 150 de pagini și fără muzică. sau o carte care, din fericire, o să oftice toți iubitorii de poezie frumuasă, aia care te cutremură și-ți desfată sufletul cu un dans de cuvinte, dirijat cu mare pricepere de condeiul unui Creator înzestrat...
mi-a plăcut manifestul postironic al lui Timotei Drob, deși parcă mi-aș fi dorit mai puțină narativitate, ori poate să-l citesc într-un roman – pe care, apropo, sper să-l scrie la un moment dat. am tot avut senzația că îl limitează mediul, care nu-i permite să exprime tot ce-ar vrea de fapt. în plus, nu-i tocmai un concept nou (Drob a fost deja asemănat cu un soi de Cărtărescu pe manele, numai că lui Cărtărescu îi iese muuuult mai bine), mi s-a părut puțin... tryhard pe alocuri (și poate ar fi funcționat mai bine dacă era mai scurtă cartea), dar apreciez ideea.
Plângerile cocalarului
Doamne te rog și vreau să-mi răspunzi
Doar vreau să știu cum am ajuns aici
În clipa de față că nu mai suport
Să văd mafioți care toți mă vrea mort!
Cum de ai lăsat pe lume mafioți nebuni
De ce ai lăsat tu Duamne ură-ntre Români?
Acu' nu mai pot să las copiii la joacă
Teroarea mă-ngheață și mă-ngroapă
Noaptea nu dorm, grijile m-apasă
Banii fug de mine, tre' să vând o casă.
Mai am decât trei vile și un mic palat
Ce-o să le las la copii când voi fi mâncat?
Unde-o să ajungă toată munca mea de-o viață
viață?
Am muncit ca sclavu' ce mă-sa pe gheață
Copiii mei e tot ce am mai scump pe pământ
Nu accept să rezist să îi văd plângând!
Dușmanii-mi dau târcoale, păsări răpitoare
Da' Guță-mi dă putere, el mă ține tare!
Car bani în gipan, pe două motoare
Cu șalupa ruptă-n pupă, zbor către soare!
Cine n-are mintea să priceapă că e varză
Cum că ar fi mafiotu' de pe primu' loc
Și invidios că n-are cum să dovedească
De ce el e un zeruo și io îș cel mai bengos!