Oricât de artificial s-ar formula mediul, poezia lui Tudor Pop (chat pe frânturi de interacțiune delicată, autosubminare încântătoare prin fixații – la limită cu afectivitatea invazivo-cool) devine un soi de ocrotitoare expunere emoțională 🙂 Crizat și tandru, cvasi-subiectul caută să adore, ajustându-se „depri-lipicios”. În textele tăiate aproape perfect, ceva parfumează constant peisajele multicolore de versat digital, ceva care subminează prietenos până la capăt.
Citiți sau, mai degrabă, ascultați și priviți mental incantațiile queer în aventura apropierii: sunt aici ecouri din „ochi roșii polaroid” sau din „umilirea animalelor” cum de la „Oana Văsieș” n-am mai găsit. Și sunt, categoric, multe alte elemente situate dincolo de aceste câteva referințe.
– Cosmina Moroșan
La limita dintre analog și digital, Tudor Pop investighează—cu ajutorul unui feed poetic—noi practici creative. O carte care va genera multe discuții.
cu excepţia câtorva mici alintături, care arată bine vizual, dar care rămân totuşi alintături, e superb. cred că, oricât de softboi ar fi, tudor pop va lăsa urme. şi nu-s de acord cu unii comentatori care consideră că demersul lui derivă din utilitarism. e o poezie în oglinda reţelelor, o chestionare a corpului şi fiinţei polimorfe, cu pseudopode întinse în toate direcţiile, cu detalii fine, de poet japonezz :)
softboi mimosa de Tudor Pop, re-crează universul digital al conversațiilor din chaturi, plin de lipse, salturi ale gândului și referințe. Prin găsirea poeziei în specificitatea criptică a unor relații & rețele de socializare, prin tăierea versurilor, folosirea de screenshots și chatspeak, autorul a propus un alt mod de a relaționa cu limbajul poetic. Toate astea, dintr-un spațiu interior autentic, tandru & soft.
mi se pare că softboi mimosa este un obiect artistic în sine aș vedea o cameră dintr-un muzeu imersiv cu paginile cu text agățate și ecrane-hologramă cu tăieturile din conversații ca să ne dăm seama că noi de fapt așa trăim în spațiul digital și cum am ajuns să ne re/deformăm după el, într-adevăr, această lume creează de fapt noi imagini (de sine) e foarte mișto ce a făcut tudor cred că spre asta ar trebui să tindem, experiență holistică de lectură cărțile în sine să devină obiecte de artă, cu imagini și vocea autorului pe care aproape că o auzi chiar dacă nu-l cunoști i n s p i r a ț i o n a l & a v a n g a r d i s t
softboi mimosa îmi amintește de episodul ăla din black mirror despre social media și cum se combină identitățile și de fapt mai există doar identitatea ta de pe net acest selfie-hologramă puțin scary dar foarte roz aproape idealist aproape non-uman
Vivipary în plante, care este latină pentru „nașterea în viață”, apare atunci când „embrionul (planta tânără din semințe) crește mai întâi să spargă prin stratul sămânță peretele fructului în timp ce încă este atașat la planta mamă.
Planta mamă : (
cresc cormele în axilii inflorescențelor lor
În mod similar, unele Crassulaceae, cum ar fi Bryophillum, dezvoltă și aruncă plantule din crestături în frunzele lor, gata să crească. O astfel de producție de embrioni din țesuturile somatice este o reproducere vegetativă asexuală care se ridică la rang de clonare.
Cred că ar fi putut să fie un volum reușit, well, păcat. Also, în scena asta, a literaturii alternative, cred că Elena Boldor e mult mai bună, like hands down.
ordinea naturală a lucrurilor: sa povestesc despre ce conteaza ca zilele astea ma identific cu puloverul imprumutat & tu esti acolo intinzi pe față ce e într-o brățară neon sparta
Este ce aveam nevoie de la un volum de poezie contemporan. Spațiul digital, transpus între pagini. Superb. Atâta păcat că e scurtă. M-aș fi întins pe mai multe pagini.