"Sunt oameni care știu tot despre etică, și nu s-au întrebat niciodată ce înseamnă o adevărată prietenie. Sunt alții care se laudă cu lucruri făcute și probleme dezlegate - în timp ce simpla lor prezență este o adevărată minune. Toate cuvintele din vocabularul nostru cel mai uzual ascund miracole."
"Și moarte, slavă Domnului, găsim destulă și în noi."
"Câți dintre noi nu așteptăm o viață întreagă un eveniment, un om, o cunoaștere prin care întrevedem o spargere a cercului de fier ce ne ține zidiți în noi și numai în noi, prin care ghicim o viață nouă, o bucurie adevărată -, iar când acea întâmplare sau acel om se ivește, ne închircim cu toate puterile instinctului nostru, ne refuzăm, ne neutralizăm, ne reîntoarcem la mineral."
"Gândiți-vă cât timp pierdeți cu oameni care nu vă înțeleg, câtă afecțiune risipiți pentru oameni care nu simt - iar pentru acei foarte puțini, care vă sunt adevărați frați, nu găsiți decât câteva minute, câteva zâmbete, câteva vorbe goale. Tot ce e mai bun din noi îl dăm oamenilor care n-au ce face cu darurile noastre. Te întâlnești cu un oarecare și lui îi sacrifici timpul tău și îi deschizi sufletul; iar prietenului nu-i dai nimic sau îi dai resturi. De ce o fi așa?"
"Dar așa se întâmplă cu fiecare dintre noi, de ce să ne ascundem? Preferăm să "căutăm", pierzându-ne timpul, decât să ținem în brațe ceea ce am înțeles de mult că e vrednic de noi."
"Sunt oameni atât de avuți în realitate, încât neagă totul, siguri că nu vor rămâne niciodată secătuiți. Pentru că ei înșiși sunt o plină și vie afirmare."
“Nu sunt pierdute decât acele bătălii pe care nu le începi niciodată. Nu ești învins decât dacă refuzi lupta. Altminteri, orice faci, orice încerci în această existență miraculoasă sunt victorii; și cât ar fi ele de mutilate, nu trebuie să regreți că le-ai obținut. (...) Cei mai mulți dintre noi credem că am făcut un lucru bun numai dacă primim o recompensă: o felicitare, o distincție, o observație favorabilă. Și, dimpotrivă, socotim eșuate acele acte ale noastre care au trecut neobservate, sau au fost privite cu neîncredere, sau de-a dreptul cu dispreț."
"Singura libertate posibilă o concep prin expriență, căci nu pot scăpa de anumite lucruri decât trăindu-le, nu pot limpezi anumite obsesii decât privindu-le în față și nu pot cunoaște adevărata dragoste decât depășind-o."
"Fericirea este o problemă pe care nu trebuie să ți-o pui niciodată pentru tine. Fericirea are un sens și un conținut concret numai atunci când o anvizajezi pentru altul. De câte ori îți spui: "Dacă fac cutare lucru, dacă sacrific cutare slăbiciune, dacă trec cutare obstacol - sunt fericit!", de câte ori îți spui astfel, trăiești o iluzie, care te va face să suferi mai mult și mai deznădăjduit. Ne putem aranja conforturi, bucurii, plăceri, voluptăți, satisfacții, recompense - dar niciodată nu ne putem anticipa și realiza fericirea. Observați că de câte ori reduceți noțiunea aceasta la propria Dumneavoastră personalitate ea își pierde complet sensul. E reală cât timp e absentă, cât timp e o simplă nostalgie, o așteptare, o iluzie. Vă spuneți: "Dacă aș câștiga un milion, aș fi fericit!" Dar încercați și convingeți-va singuri; niciodată o asemenea așteptare a fericirii, o asemenea prefigurare a fericirii nu se concretizează, nu se poate experimenta. De câte ori veți crea sentimental o fericire, care se află undeva în spațiu sau în timp, într-o absență, într-un "ideal" - fiți siguri că nu o veți întâlni niciodată. E stranie această obiectivitate a fericirii. Este unul dintre puținele lucruri pe care nu izbutim să le realizăm singuri, pentru noi."
"Și niciodată nu verificăm mai decisiv realitatea decât în suferința noastră și în fericirea altora."
"Dacă ne este dat cândva să cunoaștem fericirea concretă, o vom întâlni pe neașteptate, pe nevrute; de la altul; dăruită, nu cucerită. Să încercăm să nu extirpăm chiar nostalgia fericirii noastre. Să renunțăm până și la gândul că ne-ar putea fi, într-o zi, dăruită. Să ne depersonalizăm într-atât - în această privință -, încât să ajungem simple instrumente în voia vieții și a destinului. Caritatea, care plutește, larg, în această viață universală din preajma noastră, va găsi în făptura noastră depersonalizată potirul în care să se adune pentru alții."
"Ne-am născut toți cu o superstiție: că ne așteaptă locuri mai bune sus, niciodată mai jos. Avem fiecare un ulcior cu ulei și, în loc să-l împărțim opaițelor oamenilor sărmani, care putrezesc în întuneric, îl păstrăm haini la piept, așteptând felinarul farului pe care fiecare credem că suntem meniți să-l aprindem, să lumineze lumea întreagă. Și în timpul acesta, oamenii mor lângă noi."
"Umbli pe stradă și întâlnești pe la colțuri cerșetori în zdrențe, femei sărmane, sau auzi de oameni care suferă de cele mai cumplite boli, care și-au pierdut tinerețea în spitale - și îi compătimești, fără să te gândești o clipă că poate oamenii aceștia sunt îngeri printre noi, sunt arhangheli veniți să ne ispitească, sau sunt simple suflete care, atunci când își vor lua zborul, se vor afla mult mai aproape de lumină decât cei mai mari înțelepți, cei mai mari sfinți și filantropi ai noștri. (...) Mă gândesc însă la zădărnicia setei noastre de perfecțiune, de ascensiune - atâta timp cât există o moarte ale cărei legi nu le cunoaște nimeni."
"Nu, domnilor, povestea aceasta cu așteptarea, pregătirea și perfecționarea n-are niciun sens. Nu trebuie să ne preocupe prea mult nici viitorul, după cum nu ne preocupă nici trecutul. E aproape absurd să cred că peste un anumit număr de ani cartea pe care o scriu acum aș scrie-o "mai bine". Aș scrie-o altfel, atâta tot. Problema cu care mă zbat acum nu o voi rezolva "mai corect" - ci o voi ignora, pur și simplu, având a mă lupta cu alte probleme. Așa e, și așa trebuie să fie."
"Fiecare dintre noi am lăsat în urmă câteva morți, pentru că fiecare am început de mai multe ori o altă viață."
"În fond, prețuim tinerețea tocmai pentru că intr-o zi știm că va ajunge bătrânețe."
"Pentru că nu înseamnă nimic a te bucura de viață atunci când es nu îți scoate în cale obstacole și crucificări."
"Cred că cea mai mare justificare a bucuriei este tocmai această rezistență a neantului și întunericului din noi, această rezistență a cercului predestinat în care suferă individualul."
"Nu renuntați niciodată la voi pentru un om, cât ar fi el de mare, de sublim, de extraordinar."
"De nicăieri nu crește mai cumplită tristețea decât din sentimentul timpului, din cuprinderea lumii prin această țesătură a timpului, a devenirii, a trecerii, a morții în viață. Existența ne apare deznădăjduită mai ales când o privim ca o alegere spre moarte; când înțelegem că fiecare ceas este o mușcătură mai mult în insula aceea incertă care e viața noastră; când simțim cum trece timpul, că chiar cele mai extatice bucurii sunt triste, pentru că sunt trecătoare."
"Există atâta suferință în jurul nostru, încât un om simțitor, dacă s-ar gândi întruna la es, ar trebui ori să se sinucidă, ori să ucidă așa la intamplre."
"Nu știu prin ce miracol uită oamenii oceanul de suferință din jurul lor. De aceea n-am nimic de zis contra acelora care nu duc până la capăt contemplația suferinței, ci, dimpotrivă, își inventeze fel și chipuri de mijloace prin care se mențin într-o permanentă acțiune, într-un continuu zbucium. Oamenii aceștia, cel puțin, păstrează contactul cu viața."
"Când cei mai mulți oameni sunt de lut, nu încerca să lucrezi cu ei ca și cum ar fi de piatră - pentru că nici statuie n-ai să izbutești, și nici frumusețe de lut n-ai să faci."
"Ne rămâne de învățat un lucru foarte greu: de a privi suferința altora cu aceiași ochi cu care privim suferința noastră; de a provoca suferința altora, atunci când este necesar, cu același curaj cu care știm s-o provocăm pe a noastră."
"Sunt ceasuri de cumplită topoare, de neverosimilă tristețe, când te descoperi deodată singur, cu nenumărate morți alături, cu alte morți în suflet. Este o singurătate decisivă, și orice ai face nu izbutești s-o alungi; te descoperi bătrân, inutil, ratat, uluit că ți-a trecut atâta viață pe-alături - fără s-o știi, fără s-o simți -, deprimat de toate victoriie pe care nici n-ai încercat să le câștigi, obosit de toate ispitele din care nici n-ai încercat să muști. Numai în asemenea ceasuri înțelegi vacuitatea tuturor mobilurilor și stimulilor care ți-au alimentat bucuria și durerea de până acum; în astfel de ceasuri înțelegi ce goană inutilă este prietenia, ce act imposibil este iubirea, cât de perfect inutile sunt toate. Ți-este silă de orice, chiar și de odihnă, de moarte. Ai vrea să poți pieri fără s-o știi, să te cufunzi în neant fără să faci un singur gest."
"Când experimentezi însă starea neutră și placidă a echilibrului după o durere adâncă - aproape că o socotești beatitudine. O mare liniște sufletească, o foarte ciudată toleranță a tot și a toate."
"Marea valoare a durerii este acest elan către echilibru, către platitudine, către cumințenie - pe care îl dă sufletului. Durerea purifică omul de multe nebunii frumoase, de multe idealuri impunătoare."
"Înfrângerea nu există decât pentru acel care nu se reîntoarce în luptă."
"Există o atâta moarte în jurul meu, încât nici nu știu cum să-mi comprim sălbatica bucurie că din toate aceste cadavre va crește mâine o altă lume."