What do you think?
Rate this book
Universitățile în Evul Mediu
Instituții autonome de învățămînt superior, universitățile sînt una dintre creațiile cele mai originale ale civilizației medievale occidentale. Primele universități europene au apărut în secolele al XI-lea (Bologna) și al XII-lea (Oxford, Modena), iar de atunci încoace numărul lor nu a încetat să crească. Ele au jucat un rol esențial în elaborarea culturii savante și în formarea elitelor ce au modelat statul modern. Dacă nu au creat figura intelectualului, ele au permis cel puțin recunoașterea socială a competențelor intelectuale și promovarea oamenilor de mare erudiție. Cartea reputatului medievist Jacques Verger oferă în primul rînd o istorie a funcționării instituțiilor universitare și a oamenilor care le frecventau, o analiză a bazelor sociale și instituționale ale unei activități intelectuale, contribuind astfel la cunoașterea mentalităților.
240 pages, Paperback
First published January 1, 1973
6 people are currently reading
64 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
June 5, 2020
J. V. este un istoric foarte prudent. Îl prefer de departe de Paul Veyne. Notez cîteva informații mai curioase:
- Învățămîntul din Evul Mediu era oral și în limba latină. Nu existau manuale, cărți, un exemplar costa foate mult. În secolele XIII-XIV, universitățile nu aveau biblioteci. Copierea unei cărți lua mai bine de un an: „La Bologna, erau necesare între zece şi cincisprezece luni pentru a copia un manuscris juridic” (p.75). Prin urmare, magistrul dicta și se bizuia mai degrabă pe memoria studenților. Și pe setea lor (întotdeauna problematică) de a se instrui.
- Pentru că învățămîntul era oral (fără manuale, cursuri scrise, cărți), studiile durau decenii (ca și la grecii din Antichitate, Aristotel l-a audiat pe Platon aproape 20 de ani). Ioan de Salisbury a fost student la Universitatea din Paris din 1136 pînă în 1148 (p.35). Un student în Teologie nu putea spera să-și ia „licența” înainte de 15 ani (p.78). Numitul Jean Beaupère, de exemplu, a petrecut în universitate intervalul dintre 1400 și 1420 (p.220).
- Nu se aplicau pedepse corporale (p.214).
- Metodele de predare se numeau „lectio” și „disputatio” (p.73-74). Cea mai spectaculoasă era, firește, disputa „de quodlibet” (despre orice subiect permis). Un profesor își alegea o temă (uneori paradoxală: „Ce s-ar fi întîmplat dacă Iisus n-ar fi fost răstignit?”, „Poate ști Dumnezeu mai mult / mai puțin decît știe?” etc.) și o prezenta pro și contra. Alteori, își propunea să apere o teză și răspundea tuturor obiecțiilor venite din public. Unul dintre teologii cei mai pricepuți în „quodlibetales” a fost, desigur, Thoma de Aquino. Știm din opera sa. El s-a ilustrat la Universtățile din Paris și Napoli (p.108). La Paris, sfîntul Thoma a susținut 518 dispute, cîte două pe săptămînă (p.73).
- Alături de episcopul Pierre Cauchon, teologii universității din Paris (inclusiv sus-menționatul Jean Beaupère) au jucat un rol odios în procesul Ioanei d'Arc (februarie - mai 1431).
- Trei tipuri de universități: a) apărute „spontan”; b) prin „secesiune” (un grup de profesori au părăsit Oxford și au întemeiat Cambridge); c) întemeiate de Papi și / sau Regi (Napoli).
- Învățămîntul din Evul Mediu era oral și în limba latină. Nu existau manuale, cărți, un exemplar costa foate mult. În secolele XIII-XIV, universitățile nu aveau biblioteci. Copierea unei cărți lua mai bine de un an: „La Bologna, erau necesare între zece şi cincisprezece luni pentru a copia un manuscris juridic” (p.75). Prin urmare, magistrul dicta și se bizuia mai degrabă pe memoria studenților. Și pe setea lor (întotdeauna problematică) de a se instrui.
- Pentru că învățămîntul era oral (fără manuale, cursuri scrise, cărți), studiile durau decenii (ca și la grecii din Antichitate, Aristotel l-a audiat pe Platon aproape 20 de ani). Ioan de Salisbury a fost student la Universitatea din Paris din 1136 pînă în 1148 (p.35). Un student în Teologie nu putea spera să-și ia „licența” înainte de 15 ani (p.78). Numitul Jean Beaupère, de exemplu, a petrecut în universitate intervalul dintre 1400 și 1420 (p.220).
- Nu se aplicau pedepse corporale (p.214).
- Metodele de predare se numeau „lectio” și „disputatio” (p.73-74). Cea mai spectaculoasă era, firește, disputa „de quodlibet” (despre orice subiect permis). Un profesor își alegea o temă (uneori paradoxală: „Ce s-ar fi întîmplat dacă Iisus n-ar fi fost răstignit?”, „Poate ști Dumnezeu mai mult / mai puțin decît știe?” etc.) și o prezenta pro și contra. Alteori, își propunea să apere o teză și răspundea tuturor obiecțiilor venite din public. Unul dintre teologii cei mai pricepuți în „quodlibetales” a fost, desigur, Thoma de Aquino. Știm din opera sa. El s-a ilustrat la Universtățile din Paris și Napoli (p.108). La Paris, sfîntul Thoma a susținut 518 dispute, cîte două pe săptămînă (p.73).
- Alături de episcopul Pierre Cauchon, teologii universității din Paris (inclusiv sus-menționatul Jean Beaupère) au jucat un rol odios în procesul Ioanei d'Arc (februarie - mai 1431).
- Trei tipuri de universități: a) apărute „spontan”; b) prin „secesiune” (un grup de profesori au părăsit Oxford și au întemeiat Cambridge); c) întemeiate de Papi și / sau Regi (Napoli).
February 21, 2021
4.5 stars rounded down because the subject matter is really only limited to a specific group of nerds.
This is an excellent introduction to the universities of the middle ages. It focuses primarily on the universities in France with the exception of Bologna. When one thinks of the Middle Ages what ought to come to mind are the contributions of the Middle Ages to today, universities, cathedral and castles. What would Europe be without those?
In many ways the book owes a great debt to Intellectuals in the Middle Ages, which was published 15 years before Verger's book. Verger makes frequent reference to Le Goff, almost always positive, and the two books share much thematically, though Verger is more interested in institutional history while Le Goff focused on intellectual history (but his intellectual history is far from the histories of philosophy put forward by The Evolution of Medieval Thought or A History of Medieval Philosophy
Verger's thesis in the first half of the book is that the universities were a natural outgrowth of the scientific and curious spirit of an age hungry for knowledge. These universities would not have been possible without a few sociological factors, namely, the growth of towns, "la naissance des universités est indissociable de la renaissance des villes." (p.20) and the tension between local and national (or international) authority, both secular and religious. Much of the groundwork had been laid by the monastic and cathedral schools but was given an ideological impetus by the papacy, particularly the third Lateran Council's call for a trained priesthood and for bishops to sustain cathedral schools.
But really the history of universities is a fight to exert corporate independence, the fact that the name university itself refers to this corporation (as opposed the the school studium generale) emphasizes the fact. The universities were able to play the various local authorities off against eachother, lords and bishops. But most frequently, in the early ages of the university, they took refuge in the papacy to protect their rights and privileges, "la papauté les a aidées échapper au contrôle des authorités locales, ecclésiastiques et laïques."(p. 79). But as soon as the papacy tried to exercise power over the universities, they resisted as best they could, "l'université avait été victime des ambiguïtés de sa situation; ayant à l'origine tout attendu du soutien du Sainte-Siège, elle se trouva incapable de lui résister"(p.91). One of the tools of the papacy was the mendicant orders who always remained attached to, but outside the university structure.
The second half of the book marks the standardization of Medieval universities and their intellectual decline from centres of free-inquiry to vocational schools fueling the growing bureaucracies, and the combination of the nobility with the educated class, the "noblesse de robe". Nominalism plays a role in the decline of speculative philosophy and the law/medical schools begin to take pride of place.
Perhaps, as Verger notes in the postface from 1999, he is a little hard on the decline of universities in the orginal text, "je me sens aujourd'hui moins <> et plus <>" (p. 215) but I think there is some value in the original view of birth-apex-decline. The medieval universities were the outgrowth of an intense intellectual climate and the devolution into law marks a fall from a once lofty position. This tension between practicality and open intellectual inquiry still haunts the idea of the university today, as in the writings of The Idea of A University (Notre Dame Series in the Great Books) (Notre Dame Series in Great Books) by John Henry Cardinal Newman, University of Notre Dame Press or Candor and Perversion: Literature, Education, and the Arts.
This is an excellent introduction to the universities of the middle ages. It focuses primarily on the universities in France with the exception of Bologna. When one thinks of the Middle Ages what ought to come to mind are the contributions of the Middle Ages to today, universities, cathedral and castles. What would Europe be without those?
In many ways the book owes a great debt to Intellectuals in the Middle Ages, which was published 15 years before Verger's book. Verger makes frequent reference to Le Goff, almost always positive, and the two books share much thematically, though Verger is more interested in institutional history while Le Goff focused on intellectual history (but his intellectual history is far from the histories of philosophy put forward by The Evolution of Medieval Thought or A History of Medieval Philosophy
Verger's thesis in the first half of the book is that the universities were a natural outgrowth of the scientific and curious spirit of an age hungry for knowledge. These universities would not have been possible without a few sociological factors, namely, the growth of towns, "la naissance des universités est indissociable de la renaissance des villes." (p.20) and the tension between local and national (or international) authority, both secular and religious. Much of the groundwork had been laid by the monastic and cathedral schools but was given an ideological impetus by the papacy, particularly the third Lateran Council's call for a trained priesthood and for bishops to sustain cathedral schools.
But really the history of universities is a fight to exert corporate independence, the fact that the name university itself refers to this corporation (as opposed the the school studium generale) emphasizes the fact. The universities were able to play the various local authorities off against eachother, lords and bishops. But most frequently, in the early ages of the university, they took refuge in the papacy to protect their rights and privileges, "la papauté les a aidées échapper au contrôle des authorités locales, ecclésiastiques et laïques."(p. 79). But as soon as the papacy tried to exercise power over the universities, they resisted as best they could, "l'université avait été victime des ambiguïtés de sa situation; ayant à l'origine tout attendu du soutien du Sainte-Siège, elle se trouva incapable de lui résister"(p.91). One of the tools of the papacy was the mendicant orders who always remained attached to, but outside the university structure.
The second half of the book marks the standardization of Medieval universities and their intellectual decline from centres of free-inquiry to vocational schools fueling the growing bureaucracies, and the combination of the nobility with the educated class, the "noblesse de robe". Nominalism plays a role in the decline of speculative philosophy and the law/medical schools begin to take pride of place.
Perhaps, as Verger notes in the postface from 1999, he is a little hard on the decline of universities in the orginal text, "je me sens aujourd'hui moins <> et plus <>" (p. 215) but I think there is some value in the original view of birth-apex-decline. The medieval universities were the outgrowth of an intense intellectual climate and the devolution into law marks a fall from a once lofty position. This tension between practicality and open intellectual inquiry still haunts the idea of the university today, as in the writings of The Idea of A University (Notre Dame Series in the Great Books) (Notre Dame Series in Great Books) by John Henry Cardinal Newman, University of Notre Dame Press or Candor and Perversion: Literature, Education, and the Arts.
November 10, 2020
Universitatile sunt creatii originale, revolutionare, cu ajutorul carora Evul Mediu a cutezat sa infrunte intunericul si obscurantismul.
Paradoxal, poate, asezamintele monastice le-au servit ca prime sedii.
Dialectica, retorica, gramatica, matematica, geometria, astronomia, muzica au fost primele discipline de invatamant, incepand cu secolul al XII-lea.
Peste toate trona majestuos religia.
Parisul si Bologna au dominat viata universitara inca din secolul al XI-lea, au urmat Oxford, Cambridge, Montpellier.
Praga a fost prima universitate din Europa Centrala si de Est, inspirata la 1349 de catre Carol IV, Rege al Boemiei si Imparatul Sfantului Imperiu Roman.
Toate aceste institutii au contribuit decisiv la formarea personalitatii intelectualului si au deschis calea iluminarii prin eruditie.
Dar cea mai de pret realizare a fost si este dezvoltarea mintii libere, opuse ignorantei si fundamentalismului de orice fel.
Paradoxal, poate, asezamintele monastice le-au servit ca prime sedii.
Dialectica, retorica, gramatica, matematica, geometria, astronomia, muzica au fost primele discipline de invatamant, incepand cu secolul al XII-lea.
Peste toate trona majestuos religia.
Parisul si Bologna au dominat viata universitara inca din secolul al XI-lea, au urmat Oxford, Cambridge, Montpellier.
Praga a fost prima universitate din Europa Centrala si de Est, inspirata la 1349 de catre Carol IV, Rege al Boemiei si Imparatul Sfantului Imperiu Roman.
Toate aceste institutii au contribuit decisiv la formarea personalitatii intelectualului si au deschis calea iluminarii prin eruditie.
Dar cea mai de pret realizare a fost si este dezvoltarea mintii libere, opuse ignorantei si fundamentalismului de orice fel.
November 12, 2022
O carte foarte interesanta daca esti foarte pasionat de subiectul universitatilor, dar relativ greu de citit. E mai mult un studiu istoric despre evul mediu decat o analiza a Universitatilor.
November 16, 2021
Liscio nella lettura, interessante negli spunti e nelle notizie, argomento poco trattato, forse troppo nozionistico e poco discorsivo
Displaying 1 - 5 of 5 reviews