„Ţi s-a întîmplat, cititorule, ca, într-un anumit moment al vieţii, să îţi dai deodată seama că ţi s-a schimbat cu totul felul de a privi lucrurile, ca şi cum toate cele pe care le văzuseşi pînă atunci s-au întors deodată spre tine cu o altă parte, pe care nu le-o ştiai încă? O astfel de prefacere morală a avut loc în mine pentru prima dată în timpul călătoriei noastre, pe care o şi socot începutul adolescenţei mele. Pentru prima dată mi-a venit în minte, clar, ideea că nu numai noi, adică familia noastră, trăim pe lume, că nu toate interesele se învîrtesc în jurul nostru şi că există şi un alt fel de viaţă, al unor oameni care nu au nimic comun cu noi, pe care noi nu numai că nu îi interesăm, dar care nici măcar nu au idee că noi existăm. Fără îndoială că ştiusem şi înainte toate astea; dar nu ştiusem în felul cum le aflasem acum, nu fusesem conştient de ele, nu le simţisem.”
Lev Nikolayevich Tolstoy (Russian: Лев Николаевич Толстой; most appropriately used Liev Tolstoy; commonly Leo Tolstoy in Anglophone countries) was a Russian writer who primarily wrote novels and short stories. Later in life, he also wrote plays and essays. His two most famous works, the novels War and Peace and Anna Karenina, are acknowledged as two of the greatest novels of all time and a pinnacle of realist fiction. Many consider Tolstoy to have been one of the world's greatest novelists. Tolstoy is equally known for his complicated and paradoxical persona and for his extreme moralistic and ascetic views, which he adopted after a moral crisis and spiritual awakening in the 1870s, after which he also became noted as a moral thinker and social reformer.
His literal interpretation of the ethical teachings of Jesus, centering on the Sermon on the Mount, caused him in later life to become a fervent Christian anarchist and anarcho-pacifist. His ideas on nonviolent resistance, expressed in such works as The Kingdom of God Is Within You, were to have a profound impact on such pivotal twentieth-century figures as Mohandas Gandhi and Martin Luther King, Jr.
Adolescența - 5⭐️ Cea mai bună, de departe. M-a făcut să râd – în sinea mea –, m-a întristat pe alocuri, mi-a arătat, iarăși, de ce îmi place atât de mult Tolstoi. Povestea lui Karl Ivanîci m-a întristat profund. Citind-o, nu am putut să nu mă gândesc cât de nedreaptă este viața, câtă nefericire există în jurul nostru. Îmi doresc atât de mult să aflu cum s-a terminat povestea acestuia, dar, din păcate, acest „capitol” s-a terminat definitiv. Sper că Ivanîci este astăzi într-un loc mai bun, într-un loc în care dragostea pe care o oferă se și întoarce înapoi.
,,De ce ne iubim pe noi înşine mai mult decât pe ceilalţi?... Pentru că ne considerăm mai buni decât ceilalţi, mai demni de iubire. Dacă am găsi că ceilalţi sunt mai buni decât noi, i-am iubi mai mult pe ei decât pe noi, ceea ce nu se întâmplă niciodată."
Tinerețea -2,5⭐️
Cu mult sub celelalte. Mi s-a părut atât de anostă, încât abia așteptam să o termin, iar acum, că am și reușit, singurul sentiment pe care îl am este de împăcare cu mine pentru că am reușit să o duc la capăt. Chiar nu era nevoie să fie cea mai lungă. *Primește puncte bonus pentru părțile filozofice.
"...nu ne trecea niciodată prin minte că debitam numai niște aiureli teribile. Nu ne dădea prin minte fiindcă aiurelile pe care le spuneam erau inteligente și simpatice; iar în tinerețe încă mai prețuiești inteligența, crezi în ea. În tinerețe întreaga forță a spiritului este îndreptată spre viitor, iar viitorul acesta ia niște forme atât de încântătoare, de vii și de felurite sub efectul unei speranțe care nu are drept temei experiența trecutului, ci posibilitatea imaginară a fericirii, încât visurile înțelese și împărtășite despre fericirea ce va avea să vină sunt de fapt adevărată fericire a acestei vârste"
This entire review has been hidden because of spoilers.
Avem noi o vorbă cică "dacă ești prost de mic, când ești mare numa' te joci".
Doar că… cu toții suntem proști de mici. Dacă ne facem mari fără să vedem asta, ca să parafrazez tâmpenia asta de vorbă populară la noi, atunci numa' ne jucăm.
Cei care se mai și deșteaptă cu timpul, pricep cât de proști erau când erau mici. Asta e singura dovadă de deșteptăciune.
” Odată mi-a venit ideea că fericirea nu depinde de cauze din afara noastră, ci de atitudinea noastră față de aceste cauze și că un om deprins să îndure suferințele nu poate fi nefericit, drept care, ca să învăț ce înseamnă truda, chit că mă durea cumplit, am început să țin câte cinci minute, cu brațele întinse, lexicoanele lui Tatișcev, sau să mă duc în cămară și să mă lovesc cu o frânghie peste spinarea goală atât de tare, că îmi dădeau lacrimile. Altă dată, venindu-mi deodată în minte că moartea mă așteaptă ceas de ceas și clipă de clipă, mi-am zis, nedumerit că oamenii nu pricepuseră până atunci acest lucru, că omul poate să fie fericit numai bucurându-se de prezent și negândidu-se la viitor, și timp de trei zile, sub imperiul acestui gând, mi-am lăsat baltă lecțiile și n-am făcut altceva decât să mă delectez citind tolănit în pat un roman și mâncând turta dulce garnisită cu miere pe care mi-am cumpărat-o cu ultimii bani pe care îi mai aveam.”
”- Amorul propriu - am spus eu - este convingerea că eu sunt mai bun și mai deștept decât toți oamenii.”
This entire review has been hidden because of spoilers.