"Maia", ultimul volum al seriei M&M - Alexandra Andreica
Ultimul volum al seriei mi-a ajuns la suflet, la fel ca și primele, dar în alt mod. Este o carte care pe lângă povestea romantică pe care o țese, este plină de suspans, crime, răsturnări de situație.
Personaje:
Maia Sima, medic legist, o adevărată moștenitoare a celor doi Sima pe care i-am cunoscut în primele două volume. "Încăpățânată, vulcanică, enervantă, agitată, neascultătoare, limbă de șmirghel".
Adam Bran, detectiv în cadrul secției de criminalistică, "Imbecilul suprem, arogant, încrezut, arătos", la prima impresie "specie slabă și ușor de manipulat".
La fiecare întâlnire dintre cei doi ies scântei, iar cartea te trece prin toate emoțiile posibile și te face să îți pui noi întrebări cu fiecare capitol citit și să-ți faci alte scenarii în minte.
M-a surprins și mi-a plăcut până la ultima filă așa că, dacă nu ați citit seria, vă recomand să o faceți.
L-am adorat în continuare pe personajul Max, care în acest volum este pur și simplu bestial.
Felicitări Alexandra Andreica, acum chiar aștept cărți noi! ❤