Mi-a plăcut enorm de mult această carte. Cred că am apreciat-o atât de mult pentru că e scrisă de o autoare europeană, prin urmare îi lipsește acel stil hollywoodian cu happy endingul perfect și deus ex machina specific romanelor americane.
E despre o mamă de două fete (o preadolescentă bullied la școală și o adolescentă complexată care duce o viață ușor promiscuă), o mamă obosită, falită, sătulă de toată, ca multe dintre noi. Și când simte că i-a ajuns cuțitul la os, decide să-și cheltuie ultimii bani (chiar sub amenințarea sechestrului din partea băncii) pe un roadtrip cu autorulota în țările nordice. Astfel, reușește să se apropie mai mult de fetele ei, să comunice mai mult cu ele și să-și împărtășească reciproc unele secrete.
Să nu vă imaginați că la final toate-s bune și frumoase, dimpotrivă. Însă călătoria aceea clar le-a schimbat pe ele și relația dintre ele și astfel reușesc și să-și asume și să-și rezolve o parte din probleme.
”Părinții sunt niște echilibriști. Mergem pe un fir întins între prea mult și insuficient, cu un pachet fragil în brațe.
Trebuie să fii atent, dar să nu-l lași pe copil să creadă că este buricul pământului; trebuie să-i oferi bucurii fără să devină blazat; să-i echilibrezi alimentația fără să se simtă privat; trebuie să-i dai încredere în el, dar să rămână modest; trebuie să-l înveți să fie amabil, dar să nu se lase înșelat; trebuie să-i explici lucrurile, dar să nu te justifici; trebuie să-și consume forțele, dar și să se odihnească; trebuie să învețe să iubească animalele, dar și să se ferească de ele; trebuie să te joci cu el și să-l lași să se plictisească; trebuie să-l înveți să fie autonom rămânând în același timp prezent; trebuie să fii tolerant, dar nu laxist; trebuie să fii ferm, dar nu dur; trebuie să-i ceri părerea, dar să nu-l lași să hotărască în toate; trebuie să-i spui adevărul fără să-i distrugi inocența; trebuie să-l iubești fără să-l sufoci; trebuie să-l protejezi, dar să nu-l claustrezi; trebuie să-l duci de mână, lăsându-l în același timp să se îndepărteze.”
”Am anunțat-o pe mama că, mai târziu, vreau să lucrez cu balenele. Ea a râs. Nu știu la ce vârstă ne pierdem visele, dar sper să n-ajung niciodată acolo.”
”Toată viața judecăm ce ni se întâmplă, ne bucurăm, ne plângem. Totuși, n-o să știm decât în ultimul moment dacă era cazul să ne bucurăm sau să ne plângem. Nimic nu-i bătut în cuie, totul evoluează. Nu fi tristă azi, căci ceea ce ți se întâmplă poate este o mare fericire.”