What do you think?
Rate this book
С неба упали три яблока
O lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit.
În Maran, viața este suspendată între realitate și basm, într-un timp care prinde contur încet-încet, luând dureros forma istoriei. Războiul și dezastrele naturale au zdruncinat în nenumărate rânduri pacea fragilă a oamenilor. Anatolia, a cărei viață, nu mai puțin decât a celorlalți, a fost marcată de suferință, moarte, luptă și îndârjire, dar și de evenimente providențiale și semne inexplicabile, este, la 58 de ani, cea mai tânără locuitoare a micii așezări din vârf de munte. Și crede că viața ei, ca și a satului, se apropie de sfârșit, fără să știe că va fi, de fapt, purtătoarea miracolului care va face totul să renască. Iar timpul este învins.
În Maran, viața este suspendată între realitate și basm, într-un timp care prinde contur încet-încet, luând dureros forma istoriei. Războiul și dezastrele naturale au zdruncinat în nenumărate rânduri pacea fragilă a oamenilor. Anatolia, a cărei viață, nu mai puțin decât a celorlalți, a fost marcată de suferință, moarte, luptă și îndârjire, dar și de evenimente providențiale și semne inexplicabile, este, la 58 de ani, cea mai tânără locuitoare a micii așezări din vârf de munte. Și crede că viața ei, ca și a satului, se apropie de sfârșit, fără să știe că va fi, de fapt, purtătoarea miracolului care va face totul să renască. Iar timpul este învins.
384 pages, Paperback
First published March 16, 2015
896 people are currently reading
17715 people want to read
About the author
Narine Abgaryan
45 books1,005 followersНаринэ Абгарян
Նարինե Յուրիի Աբգարյան
Narine Yuryevna Abgaryan (Наринэ Абгарян) is a Russian writer of Armenian origin, a blogger. Graduated from Yerevan State Linguistic University V. Ya. Bryusova, since 1993 lives in Moscow. She became known after the publication of the autobiographical book "Manyunya" (2010). With this book, she became a laureate of the Russian National Literary Prize "Manuscript of the Year" in the nomination "Language". Entered the long list of nominees for the 2011 Big Book Award.
Նարինե Յուրիի Աբգարյան
Narine Yuryevna Abgaryan (Наринэ Абгарян) is a Russian writer of Armenian origin, a blogger. Graduated from Yerevan State Linguistic University V. Ya. Bryusova, since 1993 lives in Moscow. She became known after the publication of the autobiographical book "Manyunya" (2010). With this book, she became a laureate of the Russian National Literary Prize "Manuscript of the Year" in the nomination "Language". Entered the long list of nominees for the 2011 Big Book Award.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 2,322 reviews
April 15, 2024
Un roman în care se petrec minuni...
Dintr-un interviu cu Narine Abgarian, am înțeles că titlul Din cer au căzut trei mere trimite la finalul basmelor armenești. Este o formulă de încheiere a basmului, așa cum la noi e formula: „Și dacă n-au murit, mai trăiesc fericiți și azi...”. La sfîrșitul basmului, naratorul armean anunță că trei mere cad din cer: unul îl răsplătește pe cel care a povestit, altul i se cuvine celui care a ascultat, iar al treilea e sortit celui care a crezut în puterea binelui.
Lectura acestei povești nu e facilă din două motive:
1. Numele personajelor sînt dificil de memorat. Ești nevoit (prea des) să te întorci la capitolul anterior, pentru a vedea cine cu cine e rudă, cine e nepotul cui, cine a răposat, cu ce ocazie, și cine a rămas în viață.
2. Cronologia e vagă, se întîmplă ceva, dar e greu să stabilești cînd, pentru că satul Maran, așezat pe coasta muntelui de piatră Maniș-kar, pare să se sustragă istoriei.
Evenimentele importante (Istoria) au loc în vale și undeva la Nord. Viața din sat urmează un alt ritm, mult mai lent. Sătenii respectă tradiții străvechi, de neclintit. Din puținele aluzii ale povestitorului, am încercat să reconstitui cadrul temporal al „acțiunii” din roman. Așadar:
- „Războiul de șapte ani”: 1914-1921, adică primul război mondial plus războiul civil din Rusia.
- Invazia bolșevicilor în Armenia: 1920.
- Foametea: 1921-1924.
- Războiul al doilea: 1941 - 1945.
În funcție de aceste evenimente, putem reconstitui oarecum biografia personajelor. Să zicem că Anatolia naște cam prin anul 1960, pentru că Tigran (cel care a părăsit Maranul și s-a căsătorit cu Nastasia) are cam 20-25 de ani la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial și cam 40-45, cînd revine în sat pentru botezul lui Voske. Cam așa văd eu cronologia.
Timpul golește satul de oameni: la sfîrșitul poveștii mai trăiesc în Maran 13 femei și 8 bărbați, toți trecuți bine de 60 de ani (doar Anatolia are 59).
Biografia cea mai interesantă mi s-a părut aceea a lui Akop-cel-înainte-văzător, fratele mai mic al lui Vasili (Vasili e al doilea soț al Anatoliei; primul ei soț o bătea și a fugit din sat). Akop este mereu bolnav, dar are darul de a vedea sufletele celor morți purtate de îngeri albaștri prin văzduh și pe acela, mult mai util, de a presimți catastrofele. El îi vestește pe locuitori că una dintre stîncile pe care se află satul se va prăbuși. Cînd boala și duhul rău îl părăsesc, își pierde darul viziunii:
P. S. Din păcate, romanul lui Narine Abgarian nu m-a cutremurat. Trimit la vechiul dicton întotdeauna salvator în astfel de ocazii: De gustibus non est disputandum.
Dintr-un interviu cu Narine Abgarian, am înțeles că titlul Din cer au căzut trei mere trimite la finalul basmelor armenești. Este o formulă de încheiere a basmului, așa cum la noi e formula: „Și dacă n-au murit, mai trăiesc fericiți și azi...”. La sfîrșitul basmului, naratorul armean anunță că trei mere cad din cer: unul îl răsplătește pe cel care a povestit, altul i se cuvine celui care a ascultat, iar al treilea e sortit celui care a crezut în puterea binelui.
Lectura acestei povești nu e facilă din două motive:
1. Numele personajelor sînt dificil de memorat. Ești nevoit (prea des) să te întorci la capitolul anterior, pentru a vedea cine cu cine e rudă, cine e nepotul cui, cine a răposat, cu ce ocazie, și cine a rămas în viață.
2. Cronologia e vagă, se întîmplă ceva, dar e greu să stabilești cînd, pentru că satul Maran, așezat pe coasta muntelui de piatră Maniș-kar, pare să se sustragă istoriei.
Evenimentele importante (Istoria) au loc în vale și undeva la Nord. Viața din sat urmează un alt ritm, mult mai lent. Sătenii respectă tradiții străvechi, de neclintit. Din puținele aluzii ale povestitorului, am încercat să reconstitui cadrul temporal al „acțiunii” din roman. Așadar:
- „Războiul de șapte ani”: 1914-1921, adică primul război mondial plus războiul civil din Rusia.
- Invazia bolșevicilor în Armenia: 1920.
- Foametea: 1921-1924.
- Războiul al doilea: 1941 - 1945.
În funcție de aceste evenimente, putem reconstitui oarecum biografia personajelor. Să zicem că Anatolia naște cam prin anul 1960, pentru că Tigran (cel care a părăsit Maranul și s-a căsătorit cu Nastasia) are cam 20-25 de ani la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial și cam 40-45, cînd revine în sat pentru botezul lui Voske. Cam așa văd eu cronologia.
Timpul golește satul de oameni: la sfîrșitul poveștii mai trăiesc în Maran 13 femei și 8 bărbați, toți trecuți bine de 60 de ani (doar Anatolia are 59).
Biografia cea mai interesantă mi s-a părut aceea a lui Akop-cel-înainte-văzător, fratele mai mic al lui Vasili (Vasili e al doilea soț al Anatoliei; primul ei soț o bătea și a fugit din sat). Akop este mereu bolnav, dar are darul de a vedea sufletele celor morți purtate de îngeri albaștri prin văzduh și pe acela, mult mai util, de a presimți catastrofele. El îi vestește pe locuitori că una dintre stîncile pe care se află satul se va prăbuși. Cînd boala și duhul rău îl părăsesc, își pierde darul viziunii:
„Akop a închis ochii, a tras adînc aer în piept și a scos din el un răcnet înfricoșător, de neîndurat... Sufletul lui Akop a atîrnat deasupra abisului rece ca o zdreanță prăpădită, apoi a zburat în jos, în gheața lui veșnică, în întunericul lui de moarte... Și deodată... s-a lăsat o tăcere absolută. Ridică-te! a poruncit un glas ce nu admitea împotrivire. Și Akop a deschis ochii” (pp.221-222).
P. S. Din păcate, romanul lui Narine Abgarian nu m-a cutremurat. Trimit la vechiul dicton întotdeauna salvator în astfel de ocazii: De gustibus non est disputandum.
January 5, 2026
Чудех се аз, защо ли е толкова популярна тази книга у нас?
В този сайт много от прочелите я са българи и оценката им е нееднозначна.
След като я подхванах, разбрах веднага защо е така! Та героите ѝ са нашите прадядовци и прабаби, баби и дядовци, бащи и майки, дори самите ние. Сменяш имената и получаваш историята на произволно българско село. И ние като арменците сме жилаво племе и въпреки трудностите, препятствията и смъртта, никога не се отказваме.
Малка книга, но написана с много любов и която няма как да не докосне читателя точно по най-тънката струна в сърцето.
Защото няма по-сладки от доматите на дядо, няма по-хубава от гозбата на баба, няма по-безгрижна от играта, когато знаеш, че те са някъде наоколо. Сянката на ореха посаден от прадядо е най-прохладната в жежкото лято, а орехите са все тъй едри и хлебни, както когато той ги е обрал за първи път преди над сто години. А когато тях вече ги няма, те остават завинаги в теб и ако си късметлия, ще ги познаеш преродени отново у децата и внуците си.
Забързани в модерното ежедневие, ние често забравяме да живеем. Книги като тази дават много, но само на тези, които желаят да вземат...
Нарине Абгарян е чудесна писателка, а издателство Лабиринт продължава да ме радва с литературни чудеса. Скоро ще излезе нова нейна книга и аз очаквам с нетърпение да я разгърна и да се запозная с героите ѝ.
https://www.goodreads.com/review/show...
Цитат:
"Светът е малък, а ние сме големи, макар от глупост цял живот да смятаме, че е обратното."
P.S. Днес се сетих за две други книги от арменски писател, които ми бяха любими като дете и многократно съм ги препрочитал - "На брега на Севан" и "Пленници на Барсовата клисура" от Вахтанг Ананян. Може би са малко поостарели, но съм сигурен, че на доста хора биха се харесали и днес.
https://www.goodreads.com/book/show/5...
https://www.goodreads.com/book/show/6...
В този сайт много от прочелите я са българи и оценката им е нееднозначна.
След като я подхванах, разбрах веднага защо е така! Та героите ѝ са нашите прадядовци и прабаби, баби и дядовци, бащи и майки, дори самите ние. Сменяш имената и получаваш историята на произволно българско село. И ние като арменците сме жилаво племе и въпреки трудностите, препятствията и смъртта, никога не се отказваме.
Малка книга, но написана с много любов и която няма как да не докосне читателя точно по най-тънката струна в сърцето.
Защото няма по-сладки от доматите на дядо, няма по-хубава от гозбата на баба, няма по-безгрижна от играта, когато знаеш, че те са някъде наоколо. Сянката на ореха посаден от прадядо е най-прохладната в жежкото лято, а орехите са все тъй едри и хлебни, както когато той ги е обрал за първи път преди над сто години. А когато тях вече ги няма, те остават завинаги в теб и ако си късметлия, ще ги познаеш преродени отново у децата и внуците си.
Забързани в модерното ежедневие, ние често забравяме да живеем. Книги като тази дават много, но само на тези, които желаят да вземат...
Нарине Абгарян е чудесна писателка, а издателство Лабиринт продължава да ме радва с литературни чудеса. Скоро ще излезе нова нейна книга и аз очаквам с нетърпение да я разгърна и да се запозная с героите ѝ.
https://www.goodreads.com/review/show...
Цитат:
"Светът е малък, а ние сме големи, макар от глупост цял живот да смятаме, че е обратното."
P.S. Днес се сетих за две други книги от арменски писател, които ми бяха любими като дете и многократно съм ги препрочитал - "На брега на Севан" и "Пленници на Барсовата клисура" от Вахтанг Ананян. Може би са малко поостарели, но съм сигурен, че на доста хора биха се харесали и днес.
https://www.goodreads.com/book/show/5...
https://www.goodreads.com/book/show/6...
April 21, 2021
4.5*
I listened to this novel in January and I was hoping to write the review when I was going to reach Armenia in my European Road Trip challenge. However, these days I seem to be reading anything but what I had planned so I decided to write something before I forget everything, especially since it is going to be my first 5* of the year. It was a long time coming but no worries, I am currently reading my 2nd.
The novel tells the story of a remote village in Armenian mountains, Maran and of its old inhabitants together with their back stories. The novel is structured in three parts. The first one starts with Anatolia Sevoyants preparing for death. Those plans (which will not go as expected) are mingled with events from her past. The 2nd part tells the story of another family, half noble, and for the 3rd part we return to Anatolia and her new husband. There are a number of secondary characters that are mentioned in all sections. If one part briefly mentions an event, later we learn more details about it and so on. I enjoyed this back and forth in time and between characters.
There is a touch of magical realism but the amount of it was just right. For a book that touches a large number of deaths over the years it comes out as quite optimistic. The light and heartwarming atmosphere is achieved by the subtle humor of the author and the familiar tone.
I believe the novel is very well suited for listening and the narrator did a wonderful job to keep the playful, heartwarming tone of the book.
I listened to this novel in January and I was hoping to write the review when I was going to reach Armenia in my European Road Trip challenge. However, these days I seem to be reading anything but what I had planned so I decided to write something before I forget everything, especially since it is going to be my first 5* of the year. It was a long time coming but no worries, I am currently reading my 2nd.
The novel tells the story of a remote village in Armenian mountains, Maran and of its old inhabitants together with their back stories. The novel is structured in three parts. The first one starts with Anatolia Sevoyants preparing for death. Those plans (which will not go as expected) are mingled with events from her past. The 2nd part tells the story of another family, half noble, and for the 3rd part we return to Anatolia and her new husband. There are a number of secondary characters that are mentioned in all sections. If one part briefly mentions an event, later we learn more details about it and so on. I enjoyed this back and forth in time and between characters.
There is a touch of magical realism but the amount of it was just right. For a book that touches a large number of deaths over the years it comes out as quite optimistic. The light and heartwarming atmosphere is achieved by the subtle humor of the author and the familiar tone.
I believe the novel is very well suited for listening and the narrator did a wonderful job to keep the playful, heartwarming tone of the book.
September 24, 2025
The book's title, Three Apples Fell from the Sky, is intriguing because it's hard to guess what the content would be about. So, as soon as I saw the title, I didn't hesitate and bought it. After reading just a few pages, I couldn't put it down. It was truly a pleasant surprise.
Spoiler Alert!
In a distant mountaintop village in Armenia, a group of elderly people live. They have experienced earthquakes, famine, and wars, seemingly forgotten by the world. No one remembers this village; people don't even bother to think about it.
A year and a month ago, on a Friday, the old widow Anatolia started bleeding. She didn't tell anyone and silently prepared her burial clothes, lying on her bed waiting for the call of death.
When the blacksmith Vasily was fifteen, his father died. His mother was pregnant at the time and later gave birth to his brother Akop. His mother died during the second winter after the great famine began. Akop had a mysterious illness; they later learned that he could foresee disasters.
Reading this book feels a lot like One Hundred Years of Solitude - bleak, disastrous, lonely, magical, and resilient. Akop could foresee disasters, and he saved all the lives in Maran village.
We are all waiting for death, waiting for one funeral after another.
Valinka had a painting left by her ancestors, which she had never looked at. After the earthquake, like a white peacock sent from Noah's Ark, that proud creature seemed to protect her grandson, Tigran, the only baby who survived the famine era.
Decades later, that painting was restored by her granddaughter-in-law, depicting a white peacock gazing intently.
Author Narine Abgaryan skillfully planted many foreshadowings. Anatolia lost all her family members, lost the books in the library that gave her spiritual sustenance, lost the husband who harmed her, and even, throughout her life, never bore a child. Yet a year and a month later, she had a lovely daughter.
Multiple miraculous loops and the appearance of the souls of the deceased add a magical atmosphere to Maran village's decades of vicissitudes. Abgaryan’s writing is humorous, and the character dialogues are interesting, especially the bickering between the stubborn postman and the old priest, which is quite amusing.
If God wants to punish someone, He first takes away their mind.
At the same time, Abgaryan’s fresh, delicate, and aesthetically pleasing writing style paints a vivid picture of every blade of grass and tree, the four seasons, in Maran village.
The sun slowly sets, hiding behind clouds, like a woman trying on clothes, changing one beautiful cloud dress after another.
This is also a healing book. Despite the natural and man-made disasters and the pain lingering over the village, there is no trace of resentment. The elderly are kind, resilient, and help each other. Abgaryan’s detailed descriptions of how the women make soup, pies, coconi bread, cut sorrel, and how to eat dried sorrel, make the elderly's vitality palpable.
I'm not keeping it because it's beautiful. It's to commemorate those I once knew.
Life is like a daydream - fleeting and colorful, making you feel incredibly lively. Happiness in life is diverse; each manifestation is different but always kind. Three apples fell from the sky, and this one is for those who believe the world is ultimately beautiful.
4.5 / 5 stars
Spoiler Alert!
In a distant mountaintop village in Armenia, a group of elderly people live. They have experienced earthquakes, famine, and wars, seemingly forgotten by the world. No one remembers this village; people don't even bother to think about it.
A year and a month ago, on a Friday, the old widow Anatolia started bleeding. She didn't tell anyone and silently prepared her burial clothes, lying on her bed waiting for the call of death.
When the blacksmith Vasily was fifteen, his father died. His mother was pregnant at the time and later gave birth to his brother Akop. His mother died during the second winter after the great famine began. Akop had a mysterious illness; they later learned that he could foresee disasters.
Reading this book feels a lot like One Hundred Years of Solitude - bleak, disastrous, lonely, magical, and resilient. Akop could foresee disasters, and he saved all the lives in Maran village.
We are all waiting for death, waiting for one funeral after another.
Valinka had a painting left by her ancestors, which she had never looked at. After the earthquake, like a white peacock sent from Noah's Ark, that proud creature seemed to protect her grandson, Tigran, the only baby who survived the famine era.
Decades later, that painting was restored by her granddaughter-in-law, depicting a white peacock gazing intently.
Author Narine Abgaryan skillfully planted many foreshadowings. Anatolia lost all her family members, lost the books in the library that gave her spiritual sustenance, lost the husband who harmed her, and even, throughout her life, never bore a child. Yet a year and a month later, she had a lovely daughter.
Multiple miraculous loops and the appearance of the souls of the deceased add a magical atmosphere to Maran village's decades of vicissitudes. Abgaryan’s writing is humorous, and the character dialogues are interesting, especially the bickering between the stubborn postman and the old priest, which is quite amusing.
If God wants to punish someone, He first takes away their mind.
At the same time, Abgaryan’s fresh, delicate, and aesthetically pleasing writing style paints a vivid picture of every blade of grass and tree, the four seasons, in Maran village.
The sun slowly sets, hiding behind clouds, like a woman trying on clothes, changing one beautiful cloud dress after another.
This is also a healing book. Despite the natural and man-made disasters and the pain lingering over the village, there is no trace of resentment. The elderly are kind, resilient, and help each other. Abgaryan’s detailed descriptions of how the women make soup, pies, coconi bread, cut sorrel, and how to eat dried sorrel, make the elderly's vitality palpable.
I'm not keeping it because it's beautiful. It's to commemorate those I once knew.
Life is like a daydream - fleeting and colorful, making you feel incredibly lively. Happiness in life is diverse; each manifestation is different but always kind. Three apples fell from the sky, and this one is for those who believe the world is ultimately beautiful.
4.5 / 5 stars
May 16, 2021
"Anatolia suddenly grasped that there was no heaven and no hell: happiness was heaven and grief was hell. And their God was everywhere, all over, not just because He was all-powerful but also because He was the unseen threads that connect them with each other."
Story takes place in Maran, a remote village in Armenia. It is told in three parts, first is about Anatolia, second tell us about Melikant family, and for the third we return to Anatolia.
While it had main characters but it was the story of Maran, how people survived day to day in this village. Villagers can hold grudges but when the tragedy struck, all were there to share the grief and to comfort. It was gratifying to see them facing the problems and coming out of them, sometimes unharmed and at other occasions not so lucky.
I loved the magical realism here. It was subtle and yet so meaningful in terms of how it developed the characters and story. I don't like when magical realm is used for some weird event in story and sometimes it is just bland. But here it enhanced the beauty of story and blends in very well.
This is the story of happiness, grief, and pain, and the unseen threads that binds them in these bonds that is hell and heaven.
Story takes place in Maran, a remote village in Armenia. It is told in three parts, first is about Anatolia, second tell us about Melikant family, and for the third we return to Anatolia.
While it had main characters but it was the story of Maran, how people survived day to day in this village. Villagers can hold grudges but when the tragedy struck, all were there to share the grief and to comfort. It was gratifying to see them facing the problems and coming out of them, sometimes unharmed and at other occasions not so lucky.
I loved the magical realism here. It was subtle and yet so meaningful in terms of how it developed the characters and story. I don't like when magical realm is used for some weird event in story and sometimes it is just bland. But here it enhanced the beauty of story and blends in very well.
This is the story of happiness, grief, and pain, and the unseen threads that binds them in these bonds that is hell and heaven.
October 12, 2021
Trei mere. Unul pentru cine a văzut, unul pentru cine a povestit, unul pentru cine a ascultat și a crezut în bine. O să înțelegeți la final semnificația titlului, dar până atunci o să aflați alte povești. Despre mâhniri, păpuși făcute din maci și peretele reparat de un bărbat care nu s-a lăsat învins, despre pâinea făcută cu maia, nu cu drojdie, despre morți puși în gropi comune, pentru că oamenii erau prea slăbiți ca să sape pentru fiecare, despre o coasă nouă care a pecetluit o dragoste târzie și un topor care a lăsat o urmă adâncă în masă, dar și mai adâncă în sufletul femeii speriate, despre război și tot ce a furat el, despre cei care au ajuns sub pământ și cei rămași pe el pentru a-i plânge pe cei dintâi, despre gângurit de copii și obidă, dor neostoit și prăjituri cu nucă, moarte și căsnicii trainice, despre o pătură pusă peste genunchi care încălzește sufletul și o telegramă sosită prea târziu, despre oameni mari dintr-un sat mic, opintit în vârf de munte.
Impecabil totul! De la scriitură și traducerea pe potriva a tot până la poveste și tihna în care îți lasă sufletul la final. Candoarea și claritatea imaginilor evocate sunt întrecute doar de veridicitatea personajelor și ecoul destinelor acestora, care, sunt sigură, va răsuna multă vreme în lumea literară. Cea mai bună carte din categoria beletristică, pe care am citit-o anul acesta și printre cele mai frumoase povești la care am avut onoarea să fiu părtașă vreodată. Îmi simt sufletul de parcă a stat pe prispă, sub un soare grijuliu, cu un pahar de must și o prăjitură făcută de mâini blânde și bătătorite lângă el, în timp ce i s-au spus povești despre tot ce se poate în lume. Din cer a căzut cartea asta! Recenzia aici: https://bit.ly/2YDtMTP.
,,[...] înainte putea vorbi cu maică-sa prin ușa încuiată, cu toate că-și pierduse mințile, ea mai purta o discuție, tu-i spuneai una, ea îți răspundea alta, fără nicio legătură, dar măcar aveai parte de o comunicare și o participare vie, și de ce-o fi având ea soarta asta amară, să n-o iubească nimeni și să moară neiubită, ca un câine bătrân pe care ți-e milă să-l împuști, dar nici să-l hrănești nu prea-ți vine, că la urma urmei tot o să-și dea duhul!''
Impecabil totul! De la scriitură și traducerea pe potriva a tot până la poveste și tihna în care îți lasă sufletul la final. Candoarea și claritatea imaginilor evocate sunt întrecute doar de veridicitatea personajelor și ecoul destinelor acestora, care, sunt sigură, va răsuna multă vreme în lumea literară. Cea mai bună carte din categoria beletristică, pe care am citit-o anul acesta și printre cele mai frumoase povești la care am avut onoarea să fiu părtașă vreodată. Îmi simt sufletul de parcă a stat pe prispă, sub un soare grijuliu, cu un pahar de must și o prăjitură făcută de mâini blânde și bătătorite lângă el, în timp ce i s-au spus povești despre tot ce se poate în lume. Din cer a căzut cartea asta! Recenzia aici: https://bit.ly/2YDtMTP.
,,[...] înainte putea vorbi cu maică-sa prin ușa încuiată, cu toate că-și pierduse mințile, ea mai purta o discuție, tu-i spuneai una, ea îți răspundea alta, fără nicio legătură, dar măcar aveai parte de o comunicare și o participare vie, și de ce-o fi având ea soarta asta amară, să n-o iubească nimeni și să moară neiubită, ca un câine bătrân pe care ți-e milă să-l împuști, dar nici să-l hrănești nu prea-ți vine, că la urma urmei tot o să-și dea duhul!''
December 4, 2019
Anatolia Sevoyants, fifty-eight years old, lived in Maran, an isolated Armenian village. Convinced she had a fatal illness, she pulled her "grave clothes out of the wardrobe,...opens windows so her soul...could free itself and dart heaven bound...". However, she easily fell asleep then "soaked up the morning sun with her whole being".
Life in Maran had not been easy for Anatolia. She was married for eighteen unhappy years to a man who was callous and indifferent. Reading was her only outlet. Having become the village librarian, she decorated the library by adding colorful curtains and bench cushions creating a "coziness and lightness...reminiscent of a reading room in a well-tended conservatory".
Maran used to be a farming community containing arguably five hundred households. On Saturdays, villagers gathered to barter their products. "You might receive a knife for ten hen's eggs...". Gypsy caravans traveled up the perilously narrow slope of the Manish-kar mountains in order to trade. Plagued by earthquakes, war, famine and drought, many villagers chose to move down to the valley. "The village clung onto Manish-kar's shoulder like a burdensome weight, pointless and forgotten by everyone", that is, except for the older citizens who didn't want to leave the land settled by their ancestors. "Every Maranian knew the ins and outs of their fellow villagers...their misfortunes, hurts, illnesses, and rare, but very long-awaited joys...Anatolia couldn't figure out why ...Vasily...[wanted]...to ruin that measured way of life...".
"Three Apples Fell from the Sky" by Narine Abgaryan is a literary novel describing the trials and tribulations of a dwindling population in a remote Armenian village. The villagers were congenial, sympathetic, cantankerous and loved to gossip. Their insular world was connected to the world at large via an ancient telegraph wire. Maran's residents engage the reader by sharing their memories, feats of resilience, bouts of stubbornness and love of humor. An excellent tome I highly recommend.
Thank you Oneworld Publications and Net Galley for the opportunity to read and review "Three Apples Fell from the Sky".
Life in Maran had not been easy for Anatolia. She was married for eighteen unhappy years to a man who was callous and indifferent. Reading was her only outlet. Having become the village librarian, she decorated the library by adding colorful curtains and bench cushions creating a "coziness and lightness...reminiscent of a reading room in a well-tended conservatory".
Maran used to be a farming community containing arguably five hundred households. On Saturdays, villagers gathered to barter their products. "You might receive a knife for ten hen's eggs...". Gypsy caravans traveled up the perilously narrow slope of the Manish-kar mountains in order to trade. Plagued by earthquakes, war, famine and drought, many villagers chose to move down to the valley. "The village clung onto Manish-kar's shoulder like a burdensome weight, pointless and forgotten by everyone", that is, except for the older citizens who didn't want to leave the land settled by their ancestors. "Every Maranian knew the ins and outs of their fellow villagers...their misfortunes, hurts, illnesses, and rare, but very long-awaited joys...Anatolia couldn't figure out why ...Vasily...[wanted]...to ruin that measured way of life...".
"Three Apples Fell from the Sky" by Narine Abgaryan is a literary novel describing the trials and tribulations of a dwindling population in a remote Armenian village. The villagers were congenial, sympathetic, cantankerous and loved to gossip. Their insular world was connected to the world at large via an ancient telegraph wire. Maran's residents engage the reader by sharing their memories, feats of resilience, bouts of stubbornness and love of humor. An excellent tome I highly recommend.
Thank you Oneworld Publications and Net Galley for the opportunity to read and review "Three Apples Fell from the Sky".
May 2, 2022
Cel mai tare doare ca nu poti sa-i imbratisezi pe cei care n-au mai putut sa te astepte.
October 22, 2021
Da, o carte care parcă a venit din cer exact în momentul în care am simțit nevoia unei povești ”șoptite” de un om bun, o carte despre mâhniri, dar și despre speranțe, povestea unor oameni mari dintr-un sat mic, ori cea mai frumoasă carte a anului 2021!
”și uite ce voiam să spun
cel mai tare dor nu orașele pe care le lăsăm în urmă, nu străzile pe care nu ne mai e dat să trecem, nu copacii care nu-și mai scutură frunzele sub ferestrele noastre, nu stelele la care nu putem să ajungem
nu poarta pe jumătate putrezită, cu un lacăt de tot ruginit - acum o sută de ani, lacătul ăsta a fost meșterit de străbunicul tău Vasili, om aspru și dârz, dar pe care l-ai iubit nespus, nespus,
o să-l iei cu tine, ca amintire, și din prostie, dintr-o prostie de neiertat, o să-l lași în bagajul de mână, o să ți-l ia Argușii vigilenți de la aeroport, surzi la rugămințile tale,
și o să-l arunce acolo unde după legile vremii e locul acestui lacăt, după legile vremii, dar nu după legile inimii tale,
nu vasul vechi al străbunicii - de aramă, cu margini inegale, peticit și răspeticit, plin de pânze de păianjen, dacă te uiți atent, poți să vezi inscripția gravată care se întinde pe șoldul jalnic de strâmb: ,,Anatolia ter-Movsesi Ananian, 1897''
nimeni n-o să mai facă în vasul ăsta pohindz - cașă tradițională din grăunțe zdrobite și prăjite - cu sare, cu unt topit până fumegă, dar, dacă închizi strâns ochii, poți să vezi pentru o clipă cum strâbunica amestecă în el cu lingura de lemn,
e foarte mică, slăbuță, cu cosițe lungi pe umeri,
și e atâta iubire în ea, câtă n-ai să poți cuprinde niciodată, dar singurul lucru care ți-e îngăduit acum e să-i păstrezi chipul în inima ta până când, în pragul lumii celeilalte, ea te va întâmpina și îți va spune - de-acum o să fii mereu cu noi, fetița mea
și uite ce voiam să spun
cel mai tare doare că orașele mor exact în ziua în care le părăsim - pentru un timp sau pentru totdeauna,
ele se închid cu toate zăvoarele, se umplu de praf și cenușă, se transformă într-o iluzie, într-o nălucire,
dăm fuga înapoi - fiice și fii rătăcitori - sărind și țopăind, cu inima gonind nebunește,
acolo unde nu mai e nimeni de mult
ne-a luat prea mult să creștem
ne-a luat prea mult să alegem grâul de neghină
cel mai tare doare că nu mai poți să-i îmbrățișezi pe cei care n-au mai putut să te aștepte.”
”și uite ce voiam să spun
cel mai tare dor nu orașele pe care le lăsăm în urmă, nu străzile pe care nu ne mai e dat să trecem, nu copacii care nu-și mai scutură frunzele sub ferestrele noastre, nu stelele la care nu putem să ajungem
nu poarta pe jumătate putrezită, cu un lacăt de tot ruginit - acum o sută de ani, lacătul ăsta a fost meșterit de străbunicul tău Vasili, om aspru și dârz, dar pe care l-ai iubit nespus, nespus,
o să-l iei cu tine, ca amintire, și din prostie, dintr-o prostie de neiertat, o să-l lași în bagajul de mână, o să ți-l ia Argușii vigilenți de la aeroport, surzi la rugămințile tale,
și o să-l arunce acolo unde după legile vremii e locul acestui lacăt, după legile vremii, dar nu după legile inimii tale,
nu vasul vechi al străbunicii - de aramă, cu margini inegale, peticit și răspeticit, plin de pânze de păianjen, dacă te uiți atent, poți să vezi inscripția gravată care se întinde pe șoldul jalnic de strâmb: ,,Anatolia ter-Movsesi Ananian, 1897''
nimeni n-o să mai facă în vasul ăsta pohindz - cașă tradițională din grăunțe zdrobite și prăjite - cu sare, cu unt topit până fumegă, dar, dacă închizi strâns ochii, poți să vezi pentru o clipă cum strâbunica amestecă în el cu lingura de lemn,
e foarte mică, slăbuță, cu cosițe lungi pe umeri,
și e atâta iubire în ea, câtă n-ai să poți cuprinde niciodată, dar singurul lucru care ți-e îngăduit acum e să-i păstrezi chipul în inima ta până când, în pragul lumii celeilalte, ea te va întâmpina și îți va spune - de-acum o să fii mereu cu noi, fetița mea
și uite ce voiam să spun
cel mai tare doare că orașele mor exact în ziua în care le părăsim - pentru un timp sau pentru totdeauna,
ele se închid cu toate zăvoarele, se umplu de praf și cenușă, se transformă într-o iluzie, într-o nălucire,
dăm fuga înapoi - fiice și fii rătăcitori - sărind și țopăind, cu inima gonind nebunește,
acolo unde nu mai e nimeni de mult
ne-a luat prea mult să creștem
ne-a luat prea mult să alegem grâul de neghină
cel mai tare doare că nu mai poți să-i îmbrățișezi pe cei care n-au mai putut să te aștepte.”
May 6, 2020
Three Apples Fell From the Sky
is a charming story of an isolated community in the Armenian mountains. Over the decades, the village of Maran has been touched by war, pestilence, famine, and has dwindled to a few dozen, mostly elderly residents. These endearing characters emerge in a series of folktale or fable-like stories.
At first I did think this was going to be connected short stories, but it gradually converges around one or two main players, in an Olive Kitteridge sort of way. There are some light magical realist touches, but for the most part this narrative remains grounded in daily village life. It also achieves a measured balance for this kind of story, being neither too twee, nor too bleak and miserable, and despite all the misfortune that befalls Maran, ends on sweet and hopeful note. 4 stars.
At first I did think this was going to be connected short stories, but it gradually converges around one or two main players, in an Olive Kitteridge sort of way. There are some light magical realist touches, but for the most part this narrative remains grounded in daily village life. It also achieves a measured balance for this kind of story, being neither too twee, nor too bleak and miserable, and despite all the misfortune that befalls Maran, ends on sweet and hopeful note. 4 stars.
February 20, 2022
De mult nu am mai citit neîntrerupt o carte, fără pauze de lectură, să intru complet în țesătura ei și să apară o lumină interioară, o bucurie persistentă.
June 14, 2016
"Три ябълки паднаха от небето" така те въвлича в своя приказен свят, че после е трудно да се откъснеш от него.
Историята за забравеното от Бога и света арменско село Маран е красива и тъжна. Животите на героите са тежки и безрадостни, но и изпълнени с простота и поетичност. Въпреки всички тегоби, съзнанието за неотменността на житейския кръговрат прави историята оптимистична - "животът винаги ще си проправи път".
Книгата ми напомня на "Пътуване по посока на сянката" и на магическия реализъм на Маркес.
Мисля, че винаги ще имаме нужда от такива красиво разказани истории, към които да се връщаме за да ни дадат утеха и вяра, че всичко ще бъде наред.
Щеше да е хубаво само ако книгата беше минала през коректор/редактор. Открих дори без да търся поне 10 правописни грешки.
Историята за забравеното от Бога и света арменско село Маран е красива и тъжна. Животите на героите са тежки и безрадостни, но и изпълнени с простота и поетичност. Въпреки всички тегоби, съзнанието за неотменността на житейския кръговрат прави историята оптимистична - "животът винаги ще си проправи път".
Книгата ми напомня на "Пътуване по посока на сянката" и на магическия реализъм на Маркес.
Мисля, че винаги ще имаме нужда от такива красиво разказани истории, към които да се връщаме за да ни дадат утеха и вяра, че всичко ще бъде наред.
Щеше да е хубаво само ако книгата беше минала през коректор/редактор. Открих дори без да търся поне 10 правописни грешки.
November 1, 2020
I came to read this wonderful book in a very haphazard way. I had seen Andy's review praising it, added it to my tbr, then a few days later saw it on sale for Kindle - $1.99, how could I resist? It sat for a while, I needed something different, I read the first paragraph....then fell into the magical tale of an isolated village in Armenia and the courageous and resilient people living there.
Maran had been a bustling village of two or three thousand inhabitants. Before the earthquake and resulting landslide that took so many of them and their homes. Before the drought and then the famine and the horrible winter when so many of them died. Before WWII, when they lost most of their young men. And afterward, when the younger generation left for a better life elsewhere. Which left us with just a few of the old timers still following the old ways and retelling the old stories and taking care of each other, because it was so hard to get up the mountain with supplies on a dirt track.
I got to know these old villagers and fell in love with them all. As my father-in-law used to say, "The only way to keep on going is to keep on going." So that's what they did, they kept on going, and discovered that for even the most ill-used and worn out and disheartened among them, there are still a few miracles left in life.
And three apples fell from heaven:
One for the storyteller,
One for the listener,
And one for the eavesdropper.
Old Armenian saying
There's a quote on the cover: "Read this book. It's a balm for the soul.
It certainly is.
Maran had been a bustling village of two or three thousand inhabitants. Before the earthquake and resulting landslide that took so many of them and their homes. Before the drought and then the famine and the horrible winter when so many of them died. Before WWII, when they lost most of their young men. And afterward, when the younger generation left for a better life elsewhere. Which left us with just a few of the old timers still following the old ways and retelling the old stories and taking care of each other, because it was so hard to get up the mountain with supplies on a dirt track.
I got to know these old villagers and fell in love with them all. As my father-in-law used to say, "The only way to keep on going is to keep on going." So that's what they did, they kept on going, and discovered that for even the most ill-used and worn out and disheartened among them, there are still a few miracles left in life.
And three apples fell from heaven:
One for the storyteller,
One for the listener,
And one for the eavesdropper.
Old Armenian saying
There's a quote on the cover: "Read this book. It's a balm for the soul.
It certainly is.
February 24, 2022
3.5
Cartea asta mi-a placut cumva impotriva mintii mele. Un continut atat de simplu, un miez taranesc in invelis de realism magic.
Uneori mai citesti si cu sufletul (de copil) si mintea mereu cercetatoare tace.
Era sa o abandonez dupa vreo 50 de pagini, din cauza acelei simplitati. Si faceam o prostie.
Am si doua episoade preferate: prima data cand Anatolia nu se poate stapani din ras cu noul ei barbat (el zice ca oile inca nu s-au plans de cum le mulge) si explozia drojdiei in latrina, care umple satul de miresme.
Cartea asta mi-a placut cumva impotriva mintii mele. Un continut atat de simplu, un miez taranesc in invelis de realism magic.
Uneori mai citesti si cu sufletul (de copil) si mintea mereu cercetatoare tace.
Era sa o abandonez dupa vreo 50 de pagini, din cauza acelei simplitati. Si faceam o prostie.
Am si doua episoade preferate: prima data cand Anatolia nu se poate stapani din ras cu noul ei barbat (el zice ca oile inca nu s-au plans de cum le mulge) si explozia drojdiei in latrina, care umple satul de miresme.
June 1, 2022
O carte atât de frumoasă, cu o putere tăcută de a te transporta într-o lume demult apusă.
Infuzată cu elemente de realism magic, acest roman mi-a amintit cu mare drag de basmele pe care le citeam când eram mică din colecțiile de Povești nemuritoare.
I-a ieșit o treabă extraordinară acestei autoare, fiindcă nu mulți autori reușesc să combine atât de bine realitatea (în cazul acestei cărți: foametea, Al Doilea Război Mondial, medicina secolului 21) cu fantasticul (toate „minunile” care se întâmplă în sat, outsideri care ajung acolo și simt o revigorare sufletească, legende, vrăji, blesteme, leacuri, misterul păunului alb ca spuma laptelui etc.).
Ce mai, o carte puternică și statornică precum locuitorii Maranului. Cum spune și Nastasia despre maraneni, ai impresia că e sculptată în piatră.
Mi-a plăcut mult, mult de tot, și o recomand cu mare căldură!
Infuzată cu elemente de realism magic, acest roman mi-a amintit cu mare drag de basmele pe care le citeam când eram mică din colecțiile de Povești nemuritoare.
I-a ieșit o treabă extraordinară acestei autoare, fiindcă nu mulți autori reușesc să combine atât de bine realitatea (în cazul acestei cărți: foametea, Al Doilea Război Mondial, medicina secolului 21) cu fantasticul (toate „minunile” care se întâmplă în sat, outsideri care ajung acolo și simt o revigorare sufletească, legende, vrăji, blesteme, leacuri, misterul păunului alb ca spuma laptelui etc.).
Ce mai, o carte puternică și statornică precum locuitorii Maranului. Cum spune și Nastasia despre maraneni, ai impresia că e sculptată în piatră.
Mi-a plăcut mult, mult de tot, și o recomand cu mare căldură!
September 16, 2021
O carte minunată!
December 1, 2024
O carte care mi-a placut foarte, foarte mult. Si nici nu ma îndoiam ca va fi asa. Ii voi face o recenzie separată pe blog, dar până atunci vreau sa menționez cat de fascinata am fost de atmosfera satului armean si de povestile personajelor. Desi cartea abunda in evenimente tragice, parca am simtit si o unda de speranta. Ma simt de parca m-am intors in copilărie si o vedeam pe bunica la gura sobei, facand mancare, iar afara era viscol si totul albit de zăpadă. Daca nu ați citit cartea, nu ezitati.
Am scris mai multe pe blog:
https://www.stildescriitor.ro/2022/04...
Am scris mai multe pe blog:
https://www.stildescriitor.ro/2022/04...
October 8, 2021
This book does a whole lot of telling but it doesn’t really show anything. There is no plot to speak of, no structure, no build-up to anything, just various stories that had happened in the past. The author is trying to provoke sympathy for the characters in a rather dull way.
August 27, 2016
Толкова мила, човеколюбива и топла книга. Като извадени от приказен свят са историите на тази хора. Хора, които според мен вече не съществуват в света, който аз познавам. Обичам да чета такива книги. Книги, в които се чувстваш уютно като в най-любимото си място и време. Малко тъга, малко надежда има и някак си без да се натрапва, има едно усещане за сила да продължиш, дори когато ти е много тъжно. Това, което най-много ми хареса в историята, е, нейната способност да те грабне, без да е натрапчива, без да размахва пръст, без да иска да е поучителна. Страхотно!
January 13, 2023
Read Around the World Challenge 2023 -- Read a book set in or written by an author born in each of 50 countries on the Asian continent: Book 1/ 50: Armenia
I thoroughly enjoyed this book set in the Armenian mountainside and written by Armenian native, Narine Abgaryan. The translation to English is elegant and manages to preserve the delicious, tongue in cheek humor that pervades this manuscrpit; I wish Goodreads provided translator information. I listened to the audiobook (which I found in Scrib'd), produced by Dreamscape Media Audio and read by Anoush Ne Vart. The audiobook was a pleasure to listen to, and emphasizes and backlights the book's beautiful, unusual form.
THREE APPLES FELL FROM THE SKY opens with an Armenian proverb about apples and stories, and indeed as the story arc unfolds, the fittingness of the falling apple image becomes clear. When an apple falls from a tree, it smacks hard into the ground, and then tumbles about! The chapters of this story combine into what feel like individual stories, or fruits, that roll, not in tandem, but still together toward the book's conclusion. My favorite of all these story-fruits is the one about young Dikran and his devoted peacock.
THREE APPLES is a charming book about community, family, and the magic that lives in those deep roots. If you enjoyed LIFE OF PI, THE ARDENT SWARM, or the KAMUSARI series, this should be your next read!
Rating 🦚🦚🦚🦚🦚 / 5 magical peacocks
Recommend? Absolutely!
Finished: January 11 2023
Read this if you like:
🪄 Magical realism
🐃 Animal stories
🏘 Small communities
🗣 Gossip
⛰️ Isolated setting
I thoroughly enjoyed this book set in the Armenian mountainside and written by Armenian native, Narine Abgaryan. The translation to English is elegant and manages to preserve the delicious, tongue in cheek humor that pervades this manuscrpit; I wish Goodreads provided translator information. I listened to the audiobook (which I found in Scrib'd), produced by Dreamscape Media Audio and read by Anoush Ne Vart. The audiobook was a pleasure to listen to, and emphasizes and backlights the book's beautiful, unusual form.
THREE APPLES FELL FROM THE SKY opens with an Armenian proverb about apples and stories, and indeed as the story arc unfolds, the fittingness of the falling apple image becomes clear. When an apple falls from a tree, it smacks hard into the ground, and then tumbles about! The chapters of this story combine into what feel like individual stories, or fruits, that roll, not in tandem, but still together toward the book's conclusion. My favorite of all these story-fruits is the one about young Dikran and his devoted peacock.
THREE APPLES is a charming book about community, family, and the magic that lives in those deep roots. If you enjoyed LIFE OF PI, THE ARDENT SWARM, or the KAMUSARI series, this should be your next read!
Rating 🦚🦚🦚🦚🦚 / 5 magical peacocks
Recommend? Absolutely!
Finished: January 11 2023
Read this if you like:
🪄 Magical realism
🐃 Animal stories
🏘 Small communities
🗣 Gossip
⛰️ Isolated setting
October 12, 2021
Minunataaaaaaaaaaaaaaaa!
November 2, 2021
O, dievai, koksai tai gėris. Drąsiai sakau, kad viena stipriausių Balto išleistų knygų ir meilė nuo pirmo puslapio. Jau vien tas viršelis, kurio pažadu aš iškart patikėjau ir nenusivyliau.
Trumpai apie ką - tai pasakojimas apie mažą, paslaptingą, burtais bei magija apsiaustą kaimelį Armėnijos kalnuose. Ko tik šis kaimelis nematė - karas, badas, skausmas, meilė, laimė, gimimai, mirtys ir dar daug daug visko. Tai nėra vienas pasakojimas. Jie keli, bet pirmasis apie besilaukiančią vyresnio amžiaus moterį man įsiminė labiausiai. Ką čia rasite? Užburiančias tarpasmeninių santykių peripetijas, gyvenimo paprastumą ir žavesį. Autorė - rusiškai rašanti armėnė ir tas rusiškos grožinės literatūros "vaibas" žiauriai jaučiamas. Jis užburia, jis įtraukia ir nepaleidžia.
Teksto grožis neapsakomas, jaukumas neišpasakytas. Tai grynuolis, tikras grynuolis. Kaip autorė sugeba dėlioti žodžius, sakinius, pastraipas. Pasineri į tą jos stebuklingą kaimą ir nenori išnerti. Gražus bendruomenės gyvenimas, kai kažkieno bėda nėra tik jo vieno, tai viso kaimo bėda. Lygiai kaip ir džiaugsmas - pasidžiaugti moka visi. Skaičiau ir galvojau, kad praradome visa tai. Individualizmas kirto ir kiekvienas užsidarėme tik į savo mažą pasaulėlį, o juk kito laimė kartu ir mūsų laimė. Izoliavęsi kiekvienas savo pačiame svarbiausiame gyvenime kiek daug gražių akimirkų netenkame, kai neleidžiame sau gyventi ir kitų džiaugsmais ir vargais. Džiaugsmas dauginasi, kai jis kyla iš bendrystės, o vargai sumenkėja.
Manau, daugiau neverta daugžodžiauti - knyga nuostabi. Imkite ją ir skaitykite.
Trumpai apie ką - tai pasakojimas apie mažą, paslaptingą, burtais bei magija apsiaustą kaimelį Armėnijos kalnuose. Ko tik šis kaimelis nematė - karas, badas, skausmas, meilė, laimė, gimimai, mirtys ir dar daug daug visko. Tai nėra vienas pasakojimas. Jie keli, bet pirmasis apie besilaukiančią vyresnio amžiaus moterį man įsiminė labiausiai. Ką čia rasite? Užburiančias tarpasmeninių santykių peripetijas, gyvenimo paprastumą ir žavesį. Autorė - rusiškai rašanti armėnė ir tas rusiškos grožinės literatūros "vaibas" žiauriai jaučiamas. Jis užburia, jis įtraukia ir nepaleidžia.
Teksto grožis neapsakomas, jaukumas neišpasakytas. Tai grynuolis, tikras grynuolis. Kaip autorė sugeba dėlioti žodžius, sakinius, pastraipas. Pasineri į tą jos stebuklingą kaimą ir nenori išnerti. Gražus bendruomenės gyvenimas, kai kažkieno bėda nėra tik jo vieno, tai viso kaimo bėda. Lygiai kaip ir džiaugsmas - pasidžiaugti moka visi. Skaičiau ir galvojau, kad praradome visa tai. Individualizmas kirto ir kiekvienas užsidarėme tik į savo mažą pasaulėlį, o juk kito laimė kartu ir mūsų laimė. Izoliavęsi kiekvienas savo pačiame svarbiausiame gyvenime kiek daug gražių akimirkų netenkame, kai neleidžiame sau gyventi ir kitų džiaugsmais ir vargais. Džiaugsmas dauginasi, kai jis kyla iš bendrystės, o vargai sumenkėja.
Manau, daugiau neverta daugžodžiauti - knyga nuostabi. Imkite ją ir skaitykite.
November 14, 2020
Back when I was in elementary school, we had a wood stove in our kitchen.
Every morning I would wake up and ask my sleepy grandma to fill the stove with wood and start the fire.
Then it was time for me to cook something tasty on it.
I would slice the potatoes, arrange them directly on the stove, put on some salt, and wait for it to be cooked. I would put the full potatoes in the ashes after the fire.
I would put a slice of bread, let it cook, turn it over, put some butter on the cooked side, and let the other side be cooked.
I don't know how I didn't become 150 kg after those winters, but I've never tested something similar after this stove was replaced with a new heating system.
This book brought so many memories from those winters. This book was as warm as those memories.
P.S. I was laughing every time the narrator was stopping or slowing down to pronounce the names. Yeah, we Armenians have those names, with a certain meaning for us, but so difficultly pronounced for foreigners.
If you want to know what mine means, it's "to give wings" in terms of becoming free.
P.P.S. this is the 444th book read here on GR. I like that this combination is for this book!
Every morning I would wake up and ask my sleepy grandma to fill the stove with wood and start the fire.
Then it was time for me to cook something tasty on it.
I would slice the potatoes, arrange them directly on the stove, put on some salt, and wait for it to be cooked. I would put the full potatoes in the ashes after the fire.
I would put a slice of bread, let it cook, turn it over, put some butter on the cooked side, and let the other side be cooked.
I don't know how I didn't become 150 kg after those winters, but I've never tested something similar after this stove was replaced with a new heating system.
This book brought so many memories from those winters. This book was as warm as those memories.
P.S. I was laughing every time the narrator was stopping or slowing down to pronounce the names. Yeah, we Armenians have those names, with a certain meaning for us, but so difficultly pronounced for foreigners.
If you want to know what mine means, it's "to give wings" in terms of becoming free.
P.P.S. this is the 444th book read here on GR. I like that this combination is for this book!
September 18, 2022
Undeva în Armenia, există un sat, Maran, în care timpul pare a se fi oprit pentru totdeauna: o parte din sat a pierit și a dispărut într-un cutremur catastrofal, urmat de o alunecare de teren, tinerii și copiii au plecat de aici în căutarea unei vieți mai bune, unei vieți altfel, așa că supraviețuirea satului pare a fi o cauză pierdută. Dar oamenii de aici nu-și pierd speranța, păstrând tradițiile și legăturile dintre ei și între ei și trecutul spectaculos.
Totul este spectaculos în cartea lui Narine Abgarian, de la numele localnicilor până la senzația de a ne afla în fața unui basm construit pe baze moderne, de la sentimentele profunde și primare ale personajelor principale până la sentimentul de a fi în interiorul unei proze care ne întoarce la rădăcini, care nu aparțin numai protagoniștilor, ci și cititorilor. Cu toți am plecat, parcă, dintr-un astfel de sat, care ne-a rămas impregnat în suflet, în inimă, în toate organele. Realism magic? Poate. O carte despre supraviețuire, rădăcini și importanța pe care trebuie să o dăm străbunilor? Absolut sigur.
Totul este spectaculos în cartea lui Narine Abgarian, de la numele localnicilor până la senzația de a ne afla în fața unui basm construit pe baze moderne, de la sentimentele profunde și primare ale personajelor principale până la sentimentul de a fi în interiorul unei proze care ne întoarce la rădăcini, care nu aparțin numai protagoniștilor, ci și cititorilor. Cu toți am plecat, parcă, dintr-un astfel de sat, care ne-a rămas impregnat în suflet, în inimă, în toate organele. Realism magic? Poate. O carte despre supraviețuire, rădăcini și importanța pe care trebuie să o dăm străbunilor? Absolut sigur.
June 3, 2023
3,5 stelute 😊
Mi-a amintit de povestile bunicilor din copilarie si in ciuda evenimentelor mai putin fericite, mi-a dat o stare de bine. 😊
Mi-a amintit de povestile bunicilor din copilarie si in ciuda evenimentelor mai putin fericite, mi-a dat o stare de bine. 😊
October 16, 2023
Tare frumos roman. În primul rând pentru atmosferă. Parcă am călătorit cu mintea într-un sat de munte din Caucaz. Un sat de legendă, cu povești vesele și triste, cu gusturi și arome deosebite. Un sat care-și trăiește propriul veac al singurătății, altfel decât magicul Macondo din proza lui Márquez, dar mai pe înțelesul nostru.
Într-al doilea rând pentru stilul original. Romanul e un fel de biografie colectivă. Dacă le-ai lua pe rând, fiecare destin e suficient ca să umple paginile unui roman, treizeci de povești în loc de una și când colo - uite ce armonios se leagă. Cât de bine zice autoarea:
"Au prânzit în linişte şi pace. Au vorbit puţin, şi numai pe teme neutre, şi era ceva atât de obişnuit şi tihnit în zăngănitul lingurilor, în rugămintea de a da sarea sau a tăia o bucăţică de brânză, în înghițirea apei sau a cojii uscate de pâine de casă, încât Anatolia a simțit pentru prima dată viaţa nu ca pe un dat, ci ca pe un dar. Se uita pe furiş de la Iasaman la Ovanes, apoi la Vasili, îi pândea gesturile măsurate, fără grabă, fiind de acord cu el în gând, și se mira cum de nu observase înainte această legătură necondiționată dintre ea și tot ce o înconjoară - fie oameni, păsări sau pietrele din vechiul cimitir. „Nu există rai, dar nici iad nu există", a înțeles deodată Anatolia. „Fericirea e raiul, amărăciunea e iadul. Şi Dumnezeul nostru e pretutindeni nu numai fiindcă-i atotputernic, ci şi fiindcă El este în toate acele fire nevăzute care ne leagă pe unii de alții."
Într-al doilea rând pentru stilul original. Romanul e un fel de biografie colectivă. Dacă le-ai lua pe rând, fiecare destin e suficient ca să umple paginile unui roman, treizeci de povești în loc de una și când colo - uite ce armonios se leagă. Cât de bine zice autoarea:
"Au prânzit în linişte şi pace. Au vorbit puţin, şi numai pe teme neutre, şi era ceva atât de obişnuit şi tihnit în zăngănitul lingurilor, în rugămintea de a da sarea sau a tăia o bucăţică de brânză, în înghițirea apei sau a cojii uscate de pâine de casă, încât Anatolia a simțit pentru prima dată viaţa nu ca pe un dat, ci ca pe un dar. Se uita pe furiş de la Iasaman la Ovanes, apoi la Vasili, îi pândea gesturile măsurate, fără grabă, fiind de acord cu el în gând, și se mira cum de nu observase înainte această legătură necondiționată dintre ea și tot ce o înconjoară - fie oameni, păsări sau pietrele din vechiul cimitir. „Nu există rai, dar nici iad nu există", a înțeles deodată Anatolia. „Fericirea e raiul, amărăciunea e iadul. Şi Dumnezeul nostru e pretutindeni nu numai fiindcă-i atotputernic, ci şi fiindcă El este în toate acele fire nevăzute care ne leagă pe unii de alții."
May 15, 2023
Frumoasă ca un basm pe care mi l-aș fi dorit fără sfârșit! Deloc întâmplător, la final am simțit același impuls ca după “Un veac de singurătate” - acela de a reveni la prima pagină. Realism-magic în cea mai bună tradiție marqueziană.😍
January 7, 2023
enchanting fable sparkling with sumptuous imagery galore with Magical Realism
A poignant, bittersweet, and uplifting tale in a remote and isolated Armenian village, wherein the people live in a close-knit community and whose connections to the outside world are extremely circumscribed. (I actually loved this idea of living in a close-knit community and sustaining through all times, just a thought! ). The characters are fabulously depicted, the magical realism is wonderfully portrayed and the overall plot (divided into 3 parts) is well connected. This is a beautifully told story of resilience, wherein the villagers make sense of tragedy by sharing the grief and comforting each other, —with an undying belief in superstitions, folklore, and prophecies.
For those of you who have read Gabriel Garcia Márquez's, "One Hundred Years Of Solitude" - I think you'll be able to relate the similarities that the two books have i.e an avalanche of Magical Realism - the genre Gabriel Marquez was a master of.
Coming to rating, I'll round off my 3.8-star rating to 4 (how I wish yet again, that Goodreads should have a decimal rating system - haha I've been writing this in all my last 4-5 reviews; Goodreads people - hear me:))
A poignant, bittersweet, and uplifting tale in a remote and isolated Armenian village, wherein the people live in a close-knit community and whose connections to the outside world are extremely circumscribed. (I actually loved this idea of living in a close-knit community and sustaining through all times, just a thought! ). The characters are fabulously depicted, the magical realism is wonderfully portrayed and the overall plot (divided into 3 parts) is well connected. This is a beautifully told story of resilience, wherein the villagers make sense of tragedy by sharing the grief and comforting each other, —with an undying belief in superstitions, folklore, and prophecies.
For those of you who have read Gabriel Garcia Márquez's, "One Hundred Years Of Solitude" - I think you'll be able to relate the similarities that the two books have i.e an avalanche of Magical Realism - the genre Gabriel Marquez was a master of.
Coming to rating, I'll round off my 3.8-star rating to 4 (how I wish yet again, that Goodreads should have a decimal rating system - haha I've been writing this in all my last 4-5 reviews; Goodreads people - hear me:))
April 3, 2022
Superbă :)
October 18, 2021
5/5
Pasenęs, ant išnykimo ribos atsidūręs kaimas. Senas ne tik dėl visko, ką jam teko patirti – nuo karo iki bado, nuo mirčių iki gamtos tragedijų, – bet ir todėl, kad keliasdešimt jo gyventojų čia liko mirti. Kaime beveik neegzistuoja prekyba, veikiau natūriniai mainai, o viskas, kas liko jo gyventojams, yra jų amatai, žemė ir jos teikiamos gėrybės, ir kaimynai. Tai nedidelis burbulas, kuriame visi vieni kitus pažįsta kaip nuluptus ir dažnai jiems susikalbėti jau nebereikia žodžių. Jie matė, kaip kaimą negrįžtamai palieka jų vaikai, kaip miršta mylimieji, kaip gyvas žemės kampelis tampa visų pamirštu ir nebereikalingu. Ir nepaisant to, nepaisant visos tamsos, netekčių ir melancholijos, šis kaimas iš tiesų yra kupinas vilties.
Nepretenzingai poetiškame, itin dinamiškame ir be galo savame tekste autorė pasakoja apie šeimą. Tą, kurioje gimstame ir kurią susikuriame. Tą, kurios kasdienybė dažnai būna apipinta legendomis, kurios palikimą sunkiai nešamės ant pečių kaip naštą, tą, dėl kurios vis dar atrodo verta stengtis. Subtiliai įpintos kelios maginio realizmo gijos realybės nenutolina – ji visada čia pat, tarsi kvėpuoja į nugarą. Kuriami veikėjai tokie familiarūs, kad ir pats jautiesi tos šeimos narys, sėdi kartu su jais prie stalo, o jų istorijos persipina ir galiausiai virsta kažkuo vienu ir nepajudinamu, einančiu koja kojon su ta magiška atokia vieta, kurioje vyksta veiksmas. Gamta čia kartais yra žiauri naikintoja, o kartais – vienintelis likęs gyvybės šaltinis. Ir aplinkui labai daug meilės – seniai įsišaknijusios ir naujai atrastos, tos, su kuria išmokome gyventi ir tos, kurią dar tik atrandame.
Vienas gražiausių šiais metais skaitytų kūrinių, kartu kažkuo be galo savas ir tuo pat metu pasakiškas, netikėtai juokingas ir labai graudus. Autorė demonstruoja talentą ne tik kurti detalius ir tikrus veikėjų paveikslus, bet ir knygos pabaigoje esančiuose trumpuose apsakymuose sutalpinti ne ką mažiau emocijos. Vienintelis patarimas – neskaitykit kūrinio aprašymo arba nugarėlės, mat galit šiek tiek susigadinti skaitymo malonumą. Bet rekomenduoju iš visos širdies – visiškai netikėtas atradimas, kurį, jaučiu, skaitysiu dar ne kartą.
"Kai į perėją ateina žiema, žmonėms kuriam laikui išsenka žodžiai. Tai palaiminga ir gydanti nebylystė – tylėk, žiūrėk pro langą, pratinkis prie savęs. Nėra nieko, kas pridengtų ir apgintų nuo savęs, – nei bruzdžios rudens gausos, nei trumpų vasaros liūčių, nei pavasarinio paukščių čiulbesio. Tik tu ir tu."
Pasenęs, ant išnykimo ribos atsidūręs kaimas. Senas ne tik dėl visko, ką jam teko patirti – nuo karo iki bado, nuo mirčių iki gamtos tragedijų, – bet ir todėl, kad keliasdešimt jo gyventojų čia liko mirti. Kaime beveik neegzistuoja prekyba, veikiau natūriniai mainai, o viskas, kas liko jo gyventojams, yra jų amatai, žemė ir jos teikiamos gėrybės, ir kaimynai. Tai nedidelis burbulas, kuriame visi vieni kitus pažįsta kaip nuluptus ir dažnai jiems susikalbėti jau nebereikia žodžių. Jie matė, kaip kaimą negrįžtamai palieka jų vaikai, kaip miršta mylimieji, kaip gyvas žemės kampelis tampa visų pamirštu ir nebereikalingu. Ir nepaisant to, nepaisant visos tamsos, netekčių ir melancholijos, šis kaimas iš tiesų yra kupinas vilties.
Nepretenzingai poetiškame, itin dinamiškame ir be galo savame tekste autorė pasakoja apie šeimą. Tą, kurioje gimstame ir kurią susikuriame. Tą, kurios kasdienybė dažnai būna apipinta legendomis, kurios palikimą sunkiai nešamės ant pečių kaip naštą, tą, dėl kurios vis dar atrodo verta stengtis. Subtiliai įpintos kelios maginio realizmo gijos realybės nenutolina – ji visada čia pat, tarsi kvėpuoja į nugarą. Kuriami veikėjai tokie familiarūs, kad ir pats jautiesi tos šeimos narys, sėdi kartu su jais prie stalo, o jų istorijos persipina ir galiausiai virsta kažkuo vienu ir nepajudinamu, einančiu koja kojon su ta magiška atokia vieta, kurioje vyksta veiksmas. Gamta čia kartais yra žiauri naikintoja, o kartais – vienintelis likęs gyvybės šaltinis. Ir aplinkui labai daug meilės – seniai įsišaknijusios ir naujai atrastos, tos, su kuria išmokome gyventi ir tos, kurią dar tik atrandame.
Vienas gražiausių šiais metais skaitytų kūrinių, kartu kažkuo be galo savas ir tuo pat metu pasakiškas, netikėtai juokingas ir labai graudus. Autorė demonstruoja talentą ne tik kurti detalius ir tikrus veikėjų paveikslus, bet ir knygos pabaigoje esančiuose trumpuose apsakymuose sutalpinti ne ką mažiau emocijos. Vienintelis patarimas – neskaitykit kūrinio aprašymo arba nugarėlės, mat galit šiek tiek susigadinti skaitymo malonumą. Bet rekomenduoju iš visos širdies – visiškai netikėtas atradimas, kurį, jaučiu, skaitysiu dar ne kartą.
"Kai į perėją ateina žiema, žmonėms kuriam laikui išsenka žodžiai. Tai palaiminga ir gydanti nebylystė – tylėk, žiūrėk pro langą, pratinkis prie savęs. Nėra nieko, kas pridengtų ir apgintų nuo savęs, – nei bruzdžios rudens gausos, nei trumpų vasaros liūčių, nei pavasarinio paukščių čiulbesio. Tik tu ir tu."
Displaying 1 - 30 of 2,322 reviews