Fecioarele despletite

by Hortensia Papadat-Bengescu

După o producţie de pagini de jurnal vaporoase, interesante pentru psihologia şi mai ales fiziologia femeii, Hortensia-Papadat Bengescu s-a dedicat unei serii de romane „proustiene”. Oricât s-ar zice că nu femeia e cea mai indicată pentru observaţia obiectivă, Hortensia Papadat-Bengescu aduce incontestabil un material mai bogat decât orice alt romancier, ceea ce se explică prin chiar condiţia feminină. Scriitoarea crede în valorile sociale, le trăieşte şi le scrutează, se coboară la acel infinit mic care e marea materie a romanului. Respectul pentru lumea convenţională o face să dea importanţă societăţii snoabe, apropiindu-se astfel de formula intimă a romanelor lui Proust care transcriu vieţile consumate în nimicuri mondene, tragediile imperceptibile ale salonului. Prin definiţie, astfel, Hortensia-Papadat Bengescu scrie un roman curat orăşenesc, consacrat exclusiv proceselor inutile ale unei clase scutite de problemele aspre ale existenţei. (G. CĂLINESCU)

Genres: Romanian Literature, Romania, Classics, Audiobook, Fiction

248 pages, Paperback

First published January 1, 1925

About the author

Hortensia Papadat-Bengescu a fost o prozatoare, romancieră și nuvelistă importantă din perioada interbelică.

Debutează în presa culturală cu articole în limba franceză (1912). Scrie și poezii în această limbă.

În anul 1913 publică la revista Viața românească, formarea sa ca scriitoare fiind marcată de personalitatea lui Garabet Ibrăileanu, cel care o ajuta sa debuteze. Debuteaza editorial in 1919 cu volumul "Ape adânci", lăudat de Garabet Ibrăileanu. În timpul Primului Război Mondial lucrează ca infirmieră voluntară la Crucea Roșie, experiența fiind apoi relatată în romanul Balaurul.

Din anul 1919 începe să colaboreze cu cenaclul criticului Eugen Lovinescu și să publice în revista acestuia, Sburătorul. De acum, rolul hotărâtor în orientarea prozatoarei spre romanul european modern, îl are Eugen Lovinescu, unul din puținii susținători ai scriitoarelor femei. Toate romanele sale vor fi citite întâi în cenaclu și apoi publicate. Scriitorul preferat al autoarei este Marcel Proust, a cărui metodă de creație o regăsim, mai mult sau mai puțin, și în romanele ei. Autoarea scrie și publică mai multe volume de nuvele. A fost supranumită "Marea Europeană", o recunoaștere a meritelor ei evidente în modernizarea romanului românesc și sincronizarea lui cu cel european.

La îndemnul lui Eugen Lovinescu, evoluează spre o proza "obiectivă", așa cum se va vedea în ciclul familiei Hallipa (Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini). Din 1933, se stabilește în capitală. Scrie Logodnicul (1933), și, în 1946, obține Premiul Național pentru proză. Restul proiectelor de romane rămân nefinalizate.

Interzisă de regimul comunist și trăind la bătrânețe fără mijloace de subzistență, Hortensia Papadat-Bengescu a murit dată complet uitării de colegi și de criticii literari, la data de 5 martie 1955 la București, la vârsta de 79 de ani. După 1965 a fost treptat reintegrată în circuitul literar si academic.
Opera literară

Începuturile literare ale Hortensiei Papadat-Bengescu, situate sub semnul colaborării cu revista Viața românească, se caracterizează printr-o proză de fină analiză a celor mai subtile reacții ale sufletului feminin. Prozatoarea suplinește „un deficit colosal de existență” (Femei, între ele) urmărind atent „perpetua mișcare interioară a gândului în mers”. Scrieri precum Ape adânci, Femeia în fața oglinzii sunt realizate predominant dintr-o perspectivă care se apropie de o minuțioasă notare a senzațiilor, „extazul lent al miracolului de a exista”.

Participarea scriitoarei la ședințele cenaclului Sburătorul, căruia îi și dedică de altfel primele ei romane, îi influențează modalitatea de expresie literară, îndrumând-o spre extinderea câmpului de observație.

Investigația psihologică se adâncește în romanele Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini și se întregește cu o incisivă prezentare a mediului social. Criticul Sburătorului, Eugen Lovinescu, vedea în opera Hortensiei Papadat-Bengescu o ilustrare a evoluției necesare de la subiectiv la obiectiv în cadrul prozei românești, dublată de cea de la rural la urban, notând totodată „lirismul vehement al acestei harpe zguduite de vânturile pasiunilor neostoite”.

Reviews

[Andrei Topală · Rating 3 out of 5]

A doua lectură a primului volum din ciclul Hallipilor îmi provoacă sentimente contrare, mult mai prevalent decât la prima citire.

Filtrul prin intermediul căruia se observă decăderea familiei Hallipa este Mini, care ia parte indirect la conflictul central al romanului, majoritatea personajelor fiind introdusă prin conversații cu alte personaje, în special cu prietena ei Nory. Pe parcursul a mai mulți ani, Mini află despre fuga mezinei Mika-Lé, despre căsătoria Elenei cu industriașul Drăgănescu pe fondul problemelor de sănătate ale mamei sale, Lenora, dar și despre vânzarea moșiei de la Prundeni.

Deși este o lucrare de mici dimensiuni, romanul nu este consistent narativ, înfățișând doar câteva momente-cheie din declinul familiei, deci are un caracter sacadat. Analiza psihologică este prezentă în cadrul romanului, dar este foarte subtilă. Introspecțiile lui Mini despre „trupul sufletesc” de-a lungul operei sunt, în opinia mea, cele care ies în evidență, iar celelalte personaje (mai puțin Nory) sunt creionate sumar, nefiind posibilă o atașare față de acestea.

[Monica8198 · Rating 3 out of 5]

[Mini] Se gîndi la oamenii aceia care cutreieră pămîntul, răzbat printre atîtea locuri şi naţii! Ei n-au ajuns să-și clădească în ei cetatea statornică a sufletului şi cu cît se risipesc mai mult cu atît cuprin mai puţin din spaţiu, din timp, din viaţă! Şi Mini clătină capul, plină de milă pentru acești exploratori, care nu au găsit punctul fix de miră, de unde să îmbrățișeze totul. Numai de pe un loc pe lume poți lărgi nemăsurat cucerirea simțirei și cunoașterei tale. Ca și acel punct mic pe pînza filmului, acel centru de lumină, care treptat crește, se mărește, se apropie, se desfășoară, lărgește orizontul, cuprinde tot, și pe tine deodată.

[andi · Rating 3 out of 5]

3,5

cu toate că inițial am lăsat-o, revizitând-o am reușit să găsesc plăcere în a o citi. cu toate că m-a deranjat că dacă nu aș fi știut plotul de dinainte m-aș fi chinuit să înțeleg despre ce e, mi-a plăcut foarte mult ideea de reflecție a romanului și că totul nu se află direct, ci prin discuțiile altor personaje.

[Monica · Rating 4 out of 5]

Recitita dupa doua decenii, mi-a placut la fel de mult intalnirea cu familia dubioasa a Hallipilor. Hortensia pregatea terenul pentru urmatoarea bijuterie. :)

[Taisia Crudu · Rating 3 out of 5]

#2024 #44
Nu pot zice că este o carte scrisă prost, însă nu m-a captivat. Începutul mi-a captat atenția, eram curioasă să descopăr și eu prin ochii lui Mini universul tainic al familiei Hallipa.

Am purces la lectură într-o febră a curiozității citind 50 de pagini într-o seară. Ca apoi în următoarele zile să tot amân întâlnirea cu cartea. M-am prins asupra faptului că de îndată ce luam Kindle-ul în mână creierul meu caută ce alte activități aș putea face cu telefonul pentru a nu citi. Cumva cred că m-a băgat într-un reading slump. Poate că nu am fost eu în starea necesară pentru a citi această carte.

Ar mai fi de adăugat că felul în care scriitoarea își formează frazele cu măiestrie, cu talent, te conving să nu lași cartea neterminată. Însă, acțiunea trenează cumva și nu ești atât de curios să afli ce-a fost mai apoi și deci continui lectura doar de dragul cuvintelor așternute pe foaie, nu a și a conținutului în întregime.

“Mini, care pentru a-și colecta ierbariul se vârâse în așa buruieni!”

“Fecioarele despletite” de Hortensia Papadat-Bengescu

[Lia · Rating 1 out of 5]

this book has forever changed the way i look at hortensii—and by that i mean i'm now allergic :)

[Elena Câdă · Rating 4 out of 5]

I feel like that one time when i watched T2 Trainspotting and just after realising there’s a actually a first movie. Anyway, in terms of “interesting plot”, the second part is superior. In terms of philosophical deliberation, this one reads as an intellectual book.

[Alex · Rating 3 out of 5]

merita 3.5. jumatatea de punct spre 4 este mai degraba din cauza ritmului lent si, pe alocuri, monoton.
altfel, dincolo de ritm si de o forma destul de arhaica si baroca a frazei, romanul este relevant si deloc plictisitor.
il descopar cu alti ochi acum, mai ales ca mi-am propus sa citesc tot ciclul hallipa.
un roman complet dedicat orasului, citadin. "cetatea vie" cum ii zice mini este un personaj princioal. care traieste alturi de celelalte personaje. le inglobeaza si le asimileaza, le iubeste si le atrage.
analiza sentimentelor, descrierile personajelor. a starilor sunt alte elemente care fac din roman o lectura placuta. nu m-am plictisit deloc si am fost complet absorbit de roman chiar daca, in mod normal, l-as fi vazut ca o lectura complet inutila. ei bine, aici nu e asa. te inetreseaza sa vezi ce face familia hallipa. trairile lor vazute prin ochii lui mini.
esti interesat de. perspective, de rasturnarile de situatie, de analiza interioara a actiunilor personajelor.
modul indirecr de povestire. prin personajul mini este foarte interesannt si introduce cred ca in literaturabnoastra povestitorul narator. nu imi aduc aminte de prea multe asemenea romane la noi.
foarte interesant sa o descopar pe hortensia dupa atitia ani. mai ales ca a fost asa un personaj al literaturii noastre.

[Jasmine · Rating 5 out of 5]

4.5
Când credeam că nu se poate mai bine decât "Concert din muzică de Bach", a venit "Drumul ascuns". Numai "Fecioarele Despletite" nu mi-a lăsat emoții foarte puternice.

Am iubit faptul că suntem aruncați în miezul poveștii fără de explicație și fără să cunoaștem personajele. Cu toate astea, cred că efectul ar fi fost mai puternic dacă autoarea ar fi deslușit lucrurile măcar ceva mai repede. Odată cunoscută familia și viețile acestora, restul Ciclului Hallipilor mi s-a părut magnific. Nu am mai putut lăsa cartea din mână.

[Andra Constantin · Rating 3 out of 5]

The story follows the thoughts and feelings that Mini feels in relations with Bucharest - called in the book the Live Citadel and the dramatic events within the Hallipa Family - adultery, love, craziness, deprivation - all signs that the classical Romanian country gentility is dying.

The text is full of wonderful metaphors and words associations specific to Romanian Literature, but the novel itself lacks the tempo and the sustenance of the modern novels.

[Alexandra · Rating 2 out of 5]

Descrieri reusite, total umbrite de tona de personaje care practic nu spun si nici nu fac nimic. O carte obositor de plictisitoare in care nu se intampla absolut nimic.

[lotte montparnasse · Rating 5 out of 5]

i really enjoyed the portrayal of nory; i was happy to stumble across such a stubborn female character in romanian literature!
it is quite hard for me to choose between a 4 and a 5-star rating, as i have not yet read the remaining novels from the "ciclul hallipilor" series, but i am going to put my trust into hortensia papadat-bengescu and give this first novel the highest rating there is.
here are some passages that caught my eye:

"mini credea și ea că în toate dramele vieței e un om, un bărbat care a trecut pe acolo. om și bărbat îi păreau a fi una. cu simplitate, ca și biblia, socotea că principiul dintâi e masculul, sau ar fi trebuit să fie, sau fusese la origină unealta principală a vieței, deci a binelui și răului. de aceea când întâlnea binele și răul, credea că el e de vină. el, mai-marele!
feminista nory se zburlea. era între ele, pe acest subiect, o discordie neîncetată. nory ar fi convenit bucuros că bărbatul e de vină, dar nu putea primi ca el să fie mai-marele. asta nu!"

"'de ce nu vrei să cruți nimic, nory! sunt oameni și locuri frumoase totuși!' o dojeni mini.
'mă rog! părerile și gusturile sunt libere. eu una cred că peste tot locul frumos, vine omul și urâțește.'"

"(...) deși amorul e, mai ales, strâmbătura dezgustătoare cu care sluții umplu lumea!"

"bună lina, draga mea, pare a fi căzut din ceasul cununiei în servitudinea ilustrului profesor care a binevoit să-i acorde cinstea numelui său și să primească tot câștigul muncei ei profesionale și gospodărești. regimul ăsta prosperând cu timpul, tirania lui crește. (...) la mehadia, când am cunoscut-o, era veselă și odihnită. era singură! ciudat!..."

"(...) cu toate că lucrăm solidar la opera de ocrotire a femeii, îmi sunt dușmane. propagă cultul bărbatului."

"ei au zidit temnițele noastre și ne-au dat focul în păstrare...la bucătărie. (...) au toate privilegiile, le batjocoresc și le trebuie luate înapoi. mie nu-mi face teorii, adu-mi unul bun, ca să stau de vorbă cu dumnealui...m-ai înțeles?"

"lui mini aurul îi da mereu impresia vie a realităței lui suverane. îl admira ca pe cel mai minunat filon al humei, îl stima pentru puterea pe care oamenii i-o dau asupra lor înșiși."

"mini, privind cu melancolie averea imobiliară, care defila de-a lungul bulevardului pe două rânduri, subt ochii ei de locatară instabilă, se consola la ideea palatului aceluia pe care îl purta în ea."

"cuprinse cu privirea orașul, profilat în transparența negurii. îl iubi. se gândi la ceea ce se cheamă sufletul orașelor! era emanarea sufletului colectiv al citadinilor. în aerul acela cuprins între clădiri, trupul sufletesc al fiecăruia își depune spuma vie a tuturor simțurilor. acolo, în atmosfera cetății, erau și canalele tuturor drenajelor, dar și plutirea tuturor emanațiilor sentimentale, care îi dau respirația aceea încărcată adesea, alteori plină de ebrietate, sau volatilă ca un lirism."

"drepturile naturei își pierdeau însemnătatea când se ivea activitatea măruntă a traiului. vecinătatea numai a omului trezea pământul la rosturile vieței omenești: omul singur sau cu puțini, scos din incinta orașului, simte legătura lui cu natura, redevine parcelă din ea, își reia față de ea dimensiunile miniaturale, i se estompează conturul, i se anesteziază sufletul. e atunci mult mai mic și mult mai mare totodată, și se odihnește în natură ca și cum ar fi redat matricei, pentru a germina forțe noi în adăpostul ei hrănitor și letargic.
în mijlocul oamenilor mulți, dimpotrivă, își pierde aproape ultima asemănare cu natura. cu toate că orașele sunt numai niște moșoroaie de furnici, ele au o putere proprie, care combate și învinge toate legile firei, afară de moarte, atâta și le însușește și atâta le preface. în orice om e un contrabalans al firei întregi. natura singură a pus în el atâtea elemente minunate, încât îi poate face cumpănă și împotrivire."

"oamenii trecutului nu au extraordinar decât prestigiul depărtărei."

"(...) pendula cea veche le suna mai rar, deprinsă cu timpuri mai domoale (...)"

"fragii de pădure păreau lui mini cea mai frumoasă floare a pădurei. în filtrul așa de felurit prin care huma își purifică glodul, atinge măsuri neînchipuite. cum oare poate o esență așa de vaporizată avea existență și culoare și cum o substanță așa de fragilă poate reține un așa de perfect parfum?"

[Socrate · Rating 3 out of 5]

ZADARNIC MINI, PE SCAUNUL înalt, sculptat din nuc masiv, îmbrăcat cu gobelinuri vechi – zadarnic sta cu pălăria pe cap, cu mânuşile alături, dreaptă statuie a mustrării.

  Lina, buna Lina nu se ocupa deloc de ea. Avea aerul acela serios care îi curma trei dungi pe fruntea mică şi îi scotea botul la iveală. Aerul de a fi „la treabă”, cum zicea Mini. Dacă nu ar fi avut uneori aerul acela, doctoriţa Lina, în alte privinţi, ar fi fost cu totul lipsită de orice prestigiu personal sau doftoricesc. Forma ei de pămătuf simpatic, gâtul scurt şi gras, bustul scurt şi gras, pântecul rotunjior, faţa urâtă, desigur: cu ochii mici şi miopi, fără culoare, cu tenul stricat, nasul bun, turtit puţin la vârf şi gura lată pe dinţi ce nu se arătau, deşi ţepeni la spart alune, acest tot, nu era defel impunător. Dar Lina azi avea aerul acela „la treabă” şi nu-şi aducea aminte de Mini, căreia îi promisese, îi jurase, că se vor întoarce în seara aceea, de la ţară, devreme.

  „Devreme” – nu se mai putea. După 6, în august, şi nu se vedea încă nici o pregătire; dimpotrivă, erau cauze puternice de întârziere. Mini nu vroia să se sperie pe ea singură, altfel şi-ar fi spus: „E poate chiar caz de amânare! De înnoptat acolo! Brrrr…!”
De aceea îşi adresa în minte mici discursuri, monologuri ale plictiselei, nu prea violente sau zgomotoase, pentru că, în adevăr, atmosfera încărcată a locului o impresiona.

  „Ce noroc! Îşi zicea în surdină. Să nu poţi suferi vizitele la tară şi să fii nevoit să pici la oameni într-o zi de necazuri… Nici măcar să nu fie amicii tăi, pentru a lua parte directă la acele necazuri…;”

  O pendulă din lemn de nuc cu „ape line” – observă Mini – cu limba lată de bronz grav şi sonor, bătu un sfert. Mini fixă pendula. Era o mobilă demodată dar frumoasă şi de calitate bună ca tot restul.

  De la pendulă, unde minutele treceau încet – fireşte din cauză că pendula cea veche le suna mai rar, deprinsă cu timpuri mai domoale – Mini îşi mută ochii pe pianul mare, negru, strălucitor. Un toute-queue care ar fi ocupat, întreagă, o cameră modernă, dar care, în colţul hall-ului vast, sta grav, ermetic, izolat sub şalul de Persia, în adevăr minunat, ce-l acoperea.

  Mini privi fără teamă instrumentul. Nimeni nu o va ruga să cânte. Aveau ei alte cântece! Chiar fără de asta, condiţia pusă Linei era categorică: „Merg la Hallipi pentru ultima oară… Şi să nu-mi ceară nimeni să cânt, ca să nu refuz cu vehemenţă… Nepoliticoasă”.

[Alexandra Apostu · Rating 3 out of 5]

3,75/5🌟

[Teodora · Rating 3 out of 5]

3.5

[anuța bugnariu · Rating 3 out of 5]

matrioșkă literară

[mihaisss · Rating 3 out of 5]

Volumul care deschide ciclul este, in opinia mea, cel mai usor de citit.