Un înalt funcţionar român sub guvernământul militar german (1916–1918)
Urmărit, în timp de pace, de Curtea Marţială, sub învinuirea de criminal politic, pentru activitatea mea publică din timpul ocupaţiei germane asupra Munteniei şi Dobrogei, mă văd silit să vorbesc. În chipul acesta cred că voi da oamenilor de bine putinţa de a mă judeca în cunoştinţă de cauză şi de a aprecia dacă am fost sau nu capabil de a săvârşi faptele ce mi s-au imputat. (Lupu C. Kostaki)
Mare parte dintre așa-zișii „germanofili“ erau animați mai curând de teama de Rusia decât de atașamentul față de Puterile Centrale. Această rusofobie, alimentată de istoria familiei și a ținutului de baștină, este fățișă în atitudinea lui Lupu Kostaki, boierul moldovean numit de guvern la cârma Ministerului de Interne pentru perioada ocupației. De pe poziția de "gerant", obiectivul său era să netezească raporturile cu autoritățile militare străine și să asigure subzistența locuitorilor din teritoriul ocupat. În schimb, după încheierea războiului a fost acuzat de colaborare cu inamicul. Firește că Lupu Kostaki a colaborat cu autoritățile de ocupație, între anumite limite: în fond, de aceea fusese lăsat la București, în virtutea strălucitei sale cariere în admi¬nistrație. El vedea în coabitare singura soluție pentru a salva populația civilă rămasă în teritoriul ocupat și chiar pentru a evita dezintegrarea țării. Rămâne de stabilit dacă publicarea, un secol mai târziu, a memoriilor lui Lupu Kostaki îi va face sau nu dreptate. (Lucian Boia)
Ilustraţia de pe copertă: Lupu Kostaki, 1917, portret-caricatură de Nicolae Petrescu-Găină (1871–1931)
O alta perspectiva, de înțeles, ceea ce nu este de înțeles este disprețul pe care tara asta se pare ca îl are asupra oamenilor care la un moment dat au fost puși în fața unor fapte foarte greu de gestionat și le au gestionat cum au putut ei mai bine. In loc sa ii trimitem în judecata pentru conlucrare cu inamicul și tradare, ar fi decent sa ii mulțumim pentru ceea ce a făcut, sa ii citim memoriile pentru a afla și alte păreri, și sa lăsăm oamenii sa decidă dacă acest om va mai însemna ceva în politica statului sau nu.
Ar fi fost nevoie de ajutorul unui editor, pentru ca uneori firul narativ se impotmoleste, dar altfel cartea ofera o perspectiva aparte asupra Primului Razboi Mondial
Ca și germanofilia, și rusofobia are mai multe nuanțe, de la distanțarea de siguranță, până la ura activă. Într-un fel a fost rusofob Arghezi, și în alt fel Goga, Ibrăileanu, Slavici sau Henri Stahl, despre care am scris recent, la rubrica de carte de față. În ceea ce-l privește, Lupu Kostaki este rusofob sistematic, argumentat, dar și pasional, din „simțământ patriotic”, foarte probabil tributar originii lui moldovenești. El oferă un cadru istoric necesității românești de a fi permanent în alertă în relația cu Rusia. Potrivit lui, „năzuința rușilor de o coborî până la Mediterana”, trecând peste teritoriul românesc, este constituentă proiectului rus de imperiu european vizat încă de la începuturile acestuia, din vremea țarului Petru cel Mare. „Cotropirea României” este o „aspirație cardinală” a politicii externe ruse, concluzionează el.