„Gîndul umbrei este prima carte originală de filosofie feministă din România. A fost pentru mine o revelaţie absolută, fulminantă şi ireversibil eliberatoare, nu doar din perspectivă filosofică şi socială, ci şi personală. Existau întrebări şi revolte latente referitoare la supoziţiile metafizice, filosofice, etice şi politice ale sexismului şi misoginismului. Ne lipseau însă conştiinţa existenţei şi contactul, fie şi numai textual, cu o comunitate epistemică feministă. Cartea Mihaelei Miroiu a acoperit acel vid de cunoaştere, a desluşit şi a organizat concepte, metode, teme, perspective şi teorii feministe, stimulînd noi căi de gîndire filosofică şi activism feminist în România. Relevanţa şi utilitatea cărţii sînt astăzi cel puţin la fel de vitale, feminismul devenind un termen adesea abuzat şi mistificat prin insolente şi semidocte proiecţii conservatoare. Gîndul umbrei este mai utilă azi decît acum un sfert de veac. Lumea noastră este mai pregătită pentru ea. Cartea aceasta are puterea nu doar de a restaura social şi politic firescul tratării femeilor ca fiinţe umane depline, ci şi de a reîntregi filosofic ideea unui umanism care, de această dată, include şi valorizează experienţele şi gîndirea femeilor.” (Alina Isac Alak
Mihaela Miroiu este o teoreticiană feministă română și activistă pentru drepturile omului.
A urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității București, unde a a fost licențiată în Filosofie în 1978 și a obținut titlul de doctor în Filosofie în 1994.
Ea s-a implicat, prin diverse contribuții instituționale, civice și mediatice pentru dezvoltarea filosofiei, științelor politice și a democratizării în România. A fost decană a Facultății de Științe Politice din SNSPA între 1997-2001, a inițiat primul program doctoral de Științe Politice din România în 2000. A inițiat primele cursuri de teorii feministe: în 1994, cursul de filosofie feministă la Universitatea București, Facultatea de Filosofie și a primului masterat de Studii de gen din România în 1998. În 2001 a inițiat și a coordonat prima colecție de Studii de gen din țară, la Editura Polirom. De asemenea, a contribuit la transformarea națională a curriculum-ului de Științe Politice conform cerințelor Bologna (CNEAA) și la evaluarea și dezvoltarea instituțională a Științelor politice în calitate de expertă a comisiei de specialitate din CNEAA în 1997. A fost membră a comisiei de specialitate din CNATDCU între 1999-2003 și vicepreședintă a Comisiei de Științe sociale, președintă a Comisiei de Științe Politice, Juridice, Economice și Administrative, CNATDCU, 2011-2012. A contribuit la inițierea organizațiilor nonguvernamentale: Societatea de Studii Feministe AnA și Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen, FILIA. A colaborat alături de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar și cu politicieni, parlamentari, comisii parlamentare și a oferit consiliere pentru politici de egalitate de șanse și politici de educație pentru partidele politice.
Coordonează colecţia Studii de gen a Editurii Polirom. Dintre volumele publicate: Gîndul umbrei. Abordări feministe în filosofia contemporană (ed. I, 1995), Jumătatea anonimă. Antologie de filosofie feministă (1995), România. Starea de fapt (în colaborare, 1997), Societatea retro (1999), Etica profesională (coautoare, 2000), Politici ale echităţii de gen (2003), Cu mintea mea de femeie (2017), Naşterea cetăţeniei democratice (2019, coautoare). La Editura Polirom a publicat: Învăţămîntul românesc azi (în colaborare, 1998), Lexicon feminist (editoare, în colaborare cu Otilia Dragomir, 2002), Patriarhat şi emancipare în istoria gîndirii politice româneşti (editoare, în colaborare cu Maria Bucur, 2002), Convenio. Despre natură, femei şi morală (2002), Drumul către autonomie. Teorii politice feministe (2004), R’Estul şi Vestul (în colaborare cu Mircea Miclea, 2005), Nepreţuitele femei. Publicistică feministă (2006), Dincolo de îngeri şi draci. Etica în politica românească (2007), Naşterea. Istorii trăite (coordonatoare, în colaborare cu Otilia Dragomir, 2010), Ideologii politice actuale. Semnificaţii, evoluţii şi impact (coordonatoare, 2012), Mişcări feministe şi ecologiste în România (1990-2014) (coordonatoare, 2015).
O introducere comprehensiva in filosofia feminista, o punere in context a diverselor abordari si mai ales o pledoarie pentru necesitatea dezvrajirii. Putem numi opresiune aceasta vraja, dar prefer cel de al doilea termen, deoarece strategia "opresorului" nu pare sa il aduca mai aproape de armonie, ci doar sa il vrajeasca si pe acesta intr-un sens opus, dandu-i iluzia puterii. Oricum ar fi, vraja trebuie ridicata pentru a face loc unui umanism veritabil, cel al integrarii valorilor aparent opuse si al unei restructurari ceva mai corecte pentru toti oamenii a cadrelor culturale in care actionam. Ca orice lucrare filosofica buna, eseurile ce formeaza acest volum mi-au oferit multe ocazii de a analiza propriile tipare mentale si de a sapa mai adanc catre adevarata sursa a unor convingeri internalizate. Pune in cuvinte intuitii pe care nu le-am articulat pana acum, ceea ce e eliberator. Cred ca asta simt multe femei, sper ca si destui barbati, prima data cand intalnesc concepte feministe.
I know I love primatology and evolutionary psychology aaaaaa loooot, they are the reason I am here, well those and my cute kitties. Now, I know what I do not like. Gender studies. And even philosophy sometimes. There were many passages of philosophy presented by Miroiu, from various thinkers that I could not read with a straight face. I could not. The war between genders is true... I was a bit shocked that some feminists associate males with necrophilia... They do go to war and sometimes do crimes, but that was a bit harsh... A bit too harsh... As a feminist, I think we need to be careful in our attempt for equality to not prove guilty of the same crimes some white males are doing, sexism. We need to be very careful. Many men see feminism as hatred for men, and sometimes that’s true, but not in all cases. I am really sorry because Peterson said men in the West are giving up on education and work, and women will work because men won’t. Women are already better educated than men in America, according to Dr. P... Well, that is sad, because I want to live in a world with many smart and well-educated men, and I am sure all smart educated women want that too. How the heck are you gonna get a husband, when it is clear you won’t take one that is not your equal? Anyway, there were many funny passages, well they would have been funny if they weren’t true, like the very cultivated and intelligent Hypatia who was publicly murdered because she committed the greatest crime – she dared to teach men. That was funny. Or the demonization of women by various church leaders, religious thinkers, etc. Very funny. I found funny the dichotomy matter and mind that many feminists adhere to. As Frans said we are our bodies. Let’s stop the nonsense once and for all. If I could give birth to my baby, my Youtube channel, and leave something behind me that would be good, if I won’t be able to, that will be also good, I don’t necessarily want to leave my mark in this mysterious and yet traumatizing universe... Really. I love matter and nature and my body, it used to be ugly, but with love, it grew cute. As for spirit, soul, whatever, those are things we will never know and belong to imaginary stories than actual scientific facts. I was shocked by Cioran, Nieztsche, Schopenhauer and Kant. For many years I have listened to Peterson, and he convinced me that cultural studies, my degree, with all the race studies, women studies, and postmodernism are just smart nonsense. I mean sometimes as I said before, they are but seeing how mean these revered thinkers in the academia were, and what horrible opinions they had on women, I feel proud of what I have studied in school. Yes maybe sometimes what these prejudiced men say is smart, I love so many quotes by Nietzsche, Cioran, and Schopenhauer, but they couldn’t rise above the mentality of their times, to the misogyny and cruelty. Even Rousseau was saying that black people and women are animals because of their skulls... WTF. Dude, I’ve got news for you, we are all animals. I love Mihaela Miroiu, she is a great lady and I still remember an article by her that I truly adore. For her, and because I admire her, I read the book to the end, even though philosophy is sometimes bullshitting. No offense. Especially Lacan. Well that dude, I ain’t gonna read. Not in this life. It was in my plan to read in this life gender studies, especially since it was basically part of my degree, but I am not that passionate. I will read and reread my love - biology books and primatology. Yeah, I will stick to Frans de Waal, the greatest mind in the entire history, in my opinion.