Cînd, seara tîrziu, se pornise ploaia, bărbatul apăruse cu cutia aceea mică în mînă, arătîndu-i-o încîntat. Am luat-o din Dorohoi, de la librăria lui Bercovici. E sîrguincios şi e un copil cuminte, o merită, a zis el. Maria s-a repezit la cutie cu praf dezinfectant şi, cu mişcări scurte, a şters vioara de opt ori. Să nu i-o dai decît mîine-dimineaţă, altfel nu doarme toată noaptea, a zis ea. Cînd a intrat să-l verifice, băiatul dormea. Dimineaţa, după ce a făcut focul în sobă, Costache a mai deschis o dată cutia, trecîndu-şi degetele peste vioara cu trei corzi – un fel de instrument de jucărie, dar un instrument perfect pentru un băiat de nici cinci ani. A aşteptat cu nerăbdare ca George să se trezească, să se spele şi să mănînce, apoi, după ce a închis fereastra şi ropotele ploii au scăzut în intensitate, a luat cutia şi i-a întins-o. Băiatul era aşezat pe scăunelul de lîngă vatră – a deschis cutia şi, după ce a privit vioara cîteva secunde, a ridicat-o şi, cu o mişcare scurtă, a aruncat-o direct în foc. Maria înlemnise în picioare, în spatele lui Costache – bărbatul rămăsese cu zîmbetul împietrit pe faţă, fără replică. Am zis că îmi doresc o vioară, nu o jucărie, a zis băiatul, ridicîndu-se calm. O vioară cu cinci strune, la care să cînt, nu să mă joc, a zis aproape şoptit, ca pentru sine, apoi a părăsit încăperea.
S-a născut și a copilărit în localitatea Gersa din județul Bistrița-Năsăud. A debutat în revista „Minerva” în 1993. Studii de filosofie la Cluj (absolvite în 1999). Prezent în volumul colectiv Camera (Euphorion, Sibiu, 1995), alături de poeții Marin Mălaicu-Hondrari și Florin Partene.
A publicat poezie în majoritatea revistelor literare importante din România. Pentru prima sa carte, Anul cârtiței galbene, a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut și Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.
În 2007, a susținut o lectură din poemele sale, traduse în limba franceză de Linda Maria Baros, la Paris, iar în 2009 a participat la un atelier de poezie și traduceri în Suedia (Insula Gotland).
În 2010 beneficiază de o bursă pentru literatură acordată de Akademie Schloss Solitude (juror Mircea Cărtărescu). Este coautorul antologiei Compania poeților tineri în 100 de titluri alese de Dan Coman și Petru Romoșan (Editura Compania, 2011).
Enescu a muncit toată viața pentru ceea ce reprezintă el peste ani și aceasta se observă dacă îi privești mai atent biografia, fie ea și romanțată: a fost o speranță a familiei, a fost supra-protejat, dar vioara primită din copilărie i-a transformat cumva lumea pentru totdeauna, pendulând permanent între Paris și România, între săli de concerte și nopți petrecute singur, în care încerca să compună simfonia sau opera perfectă. Din păcate, cartea de față este prea rece, prea puțin ”romanțată”, Enescu neoferind autorului prea multe prilejuri de explozie, de emoție, chiar de controverse.
Relația mea cu muzica nu este una prea bogată în experiențe și stiluri, dar Rapsodiile lui Enescu le recunosc fără prea mare greutate. Și, de fapt, nu știu om care să nu-i fi ascultat mai ales renumita lui Ciocârlie. De asta i-am citi biografia cu interes și cu YouTube-ul pornit, ca să îi ascult și alte opere și, vorba profesoarei de română: " să nu mor proastă" 😁. Îmi dau seama că e destul de greu să scrii o biografie a unui om cu o viață bogată, și să fii totuși limitat de date concrete, de evenimente fixe, de zvonuri uitate. Dan Coman a făcut ce știe el mai bine: s-a jucat cu lirismul cuvintelor și a așternut o poveste frumoasă, cu urcușuri și coborâșuri, că viața însăși. Numai că mi-ar fi plăcut mai multe momente în care să văd gândurile, frământările, scrisorile poate, fie ele și inventate, doar ca să mă infiltrez mai mult în lumea Europei la răscrucea secolelor 19-20 și să îi ghicesc viața din interior a maestrului. Bănuiesc că prea multe invenții nu sunt acceptabile într-o biografie, fie ea și romanțată. " L-a privit în ochi: vei fi muzician, copilul meu. Vocea sa joasă a rostit vorbele lent, de parcă nu ar fi vrut să se piardă nimic din propoziția aceea atât de radicală. Vei fi muzician."
”Am remarcat de nenumărate ori, i-a spus el Marucăi, cât de vizibilă devine pe fețe o adîncă preschimbare sufletească, numai după cîteva note. Această prefacere a sufletelor este suprema rațiune de a fi a muzicii. Fără acest efect liniștitor, purificator asupra spiritului omenesc, muzica n-ar mai fi decât o înșiruire de sunete fără noimă.”
O carte scrisă asemeni unei poezii, cu penița înmuiată în armonii stilistice elevate, ce presară lirism pe tot parcursul creației. Romanțare expresivă, cu accente sublime și diafane de suprarealism, ce îmbie spre reverie și recitire. Un adevărat regal pentru predilecții artelor frumoase.
Deși aproape că poate fi numită ‘o trecere în revistă atât a evenimentelor marcante din viața lui Enescu, cât și a compozițiilor lui’, din cauza condensării vieții acestuia în prea puține pagini, mi se pare că Dan Coman reușește să puncteze câteva momente importante cu pasaje condensate prin care să înțelegi totul.
De exemplu, relația cu Yehudi Menuhin e descrisă în felul următor: ‘Enescu nu era un profesor, ci un șaman care nu-i explica muzica, ci i-o strecura direct în sânge.’ Spune multe - despre cât de important a fost Enescu pentru marele violonist, despre felul în care înțelegeau muzica - ceva dincolo de rațiune, ceva care se simte în tot corpul, despre faptul că era o legătură dincolo de cuvinte între ei.
Este o carte care m-a făcut mai curioasă și care m-a ajutat să-l simt pe Enescu, mai degrabă decât să-l cunosc.
Enescu sau cum sa te indragostesti de Romania prin muzica. Un geniu. Un spirit viu, un suflet din al carui preaplin ne putem umple si noi inimile cu iubire.
Am mai citit vreo două- trei biografii romanțate din această colecție care mi-au plăcut foarte mult, așa că am luat repede și această carte, care din păcate s-a dovedit dezamăgitoare. Mai multe detalii interesante despre viața lui Enescu am aflat citind blogul lui Stelian Tănase, de exemplu, sau privind câteva scurte documentare pe YouTube, decât de aici. Pare că scriitorul a vrut să prezinte o imagine oarecum epurată și lipsită de slăbiciuni a marelui compozitor, nu ne duce prea mult în lumea lui interioară atunci când compune, nu ne împinge prin dialoguri cu figuri cheie spre a-i descoperi motivațiile și demonii; rămânem la înșiruiri de evenimente, concerte, acțiuni, iar la final, eu cel puțin nu am simțit că îl cunosc mai bine pe Enescu. Ni se spune că Enescu a fost un geniu, nu descoperim asta din text; ni se spune că a fost un mare filantrop și om de bine, nu ajungem noi la acestă concluzie cunoscându-l mai bine.
Scriitura a fost din loc în loc atentă și interesantă, dar aș fi vrut mai mult curaj al autorului în schițarea lumii interioare a lui Enescu: știam că este o biografie romanțată, ci nu Wikipedia, deci asta am așteptat de la o astfel de carte.
,,mamă, pot să le spun acolo că sunt român?Sigur, de ce să nu le spui? Mă gândeam…să nu creadă…că mă laud.” 🥹
Enescu, caiete de repetiții este biografia ,,micului Mozart” sau a ,,puștiului din România, care a electrizat sala”, o portretizare sensibilă și poetică a unui geniu care a trăit și a respirat prin muzică. Și-a dus talentul ca pe o binecuvântare, dar și ca pe o povară. Considerat cel mai important muzician român, a venit pe lume predestinat, fiind al doisprezecelea copil, ca și cum destinul ar fi așteptat exact acest moment pentru a aduce un geniu al muzicii, după ce toți ceilalți frați ai săi se stinseseră. Încă din fragedă copilărie nu s-a mulțumit să își trateze vioara de jucărie ca pe un simplu obiect de distracție, ci a început să caute sunete, ca și cum muzica făcea deja parte din ființa sa, ca o forță invizibilă, care l-a ghidat și l-a impulsionat să devină un adevărat maestru. Cu un final apăsător, chinuit de boală și exil, această carte este imaginea unui om care și-a trăit viața într-o continuă repetiție, lăsând o moștenire de neșters pentru noi, poporul român. Iar iubirea lui față de Maria Cantacuzino, a fost asemenea muzicii sale, profundă și plină de nuanțe.
Ninge și citesc în această carte,,...dacă ar fi să imiți căderea zăpezii, ce instrument ai folosi? Ce sunet ar fi potrivit pentru frumusețea aceasta perfectă?". Pare a fi fost momentul oportun pentru lectura aceasta. Cartea se citește repede, este interesantă, sunt surprinse aspecte importante din viața geniului. Este surprinsă viziunea lui Enescu asupra vieții, precum și rolul deosebit atribuit muzicii: ,,Această prefacere a sufletelor este suprema rațiune de a fi a muzicii. Fără acest efect liniștitor, purificator asupra spiritului omenesc, muzica n-ar mai fi decât o înșiruire de sunete fără noimă."
This entire review has been hidden because of spoilers.
“ băiatul a scos vioara și le-a cântat o doină și o ciocârlie; am crezut ca toți lupii din țară îs înaintea noastră, coane Jurjac! Ne-au dat lacrimile și părul pe cap ni s-a ridicat vâlvoi, a zis unul dintre țărani și vorbele acelea aspre i s-au părut tânărului muzician cel mai autentic compliment primit vreodată.”
A fost o lectură relaxantă din care am învățat multe. Mi a plăcut faptul că s a urmărit parcursul lui Enescu de la bebeluș la om bătrân. Consider că dacă s ar scrie genul acesta de cărți pentru toți autorii incluși în programa de BAC, am reține mult mai ușor 🙈😁
Mi -a plăcut !Nu este de 5 💫dar tot este minunată. Toti oamenii astia care au contat si peste ani ,si -au dedicat viata făcând ceea ce au iubit cel mai mult ! Și cum ar putea sa te inteleaga cineva daca nu este pe acelasi drum ca tine ?
Cartea este foarte interesanta si placuta, chiar daca nu sunteti pasionati de muzica. In mare este vorba despre viata lui Enescu de cand era el copil pana la maturitate.