Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare

by Moni Stănilă

Atelierul lui e o lume. El nu mai trăieşte în Franţa. O lume mică şi albă în care realitatea se schimbă, trupurile groase cad şi corpurile îşi dezvăluie sufletele, esenţa. Charon e mic, cu ochi vii. Mîini puternice îi piaptănă barba desprinsă din Vechiul Testament. Şi, dacă vrea, te invită să treci pragul. Şi, dacă se înfurie, te poate arunca afară. Cu şuturi în fund. Şi, dacă e fericit, aprinde focul în forjă, fierbe o supă, scoate găina şi o frige direct pe jar. Pereţii albi ascund drumurile lumii. Scările de funie urcă pînă la patul ascuns. Sculpturile stau exact la distanţa de care au nevoie ca să vorbească între ele. Ca să vorbească în capul lui. Fumul gros de ţigară şi praful alb de ghips se poartă deasupra lor. Şi piatra cîntă.

Genres: Romanian Literature, Biography, Nonfiction, Art, Romania

200 pages, Paperback

First published September 1, 2019

About the author

Moni Stanila s-a nascut in Tomesti, judetul Timis, in 1978. A studiat teologia ortodoxa la Timisoara si Sibiu. Din 2010 traieste la Chisinau, unde lucreaza in presa ca editorialist la cel mai citit ziar de limba romana, Timpul de dimineata, si conduce cenaclul literar Republica al Bibliotecii Nationale a Republicii Moldova.

A publicat jurnalul de convertire Iconostas (Graphe, 2007), volumele de poezie Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei (Ninpress-Charmides, 2009) si Sagarmatha (Tracus Arte, 2012) si romanul Al 4-lea (Tracus Arte, 2013). Ambele volume de poezie au primit la Salonul International de Carte din Chisinau premiul Ministerului Culturii din Republica Moldova (2011, 2013). Membra a Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala Timisoara.

Reviews

[Corina Dabija · Rating 5 out of 5]

Dragă Moni Stanila,
țin să-ți aduc sincere mulțumiri pentru o carte - poveste, cu care m-am întovărășit de-a lungul unei nopți albe. Mulțumesc pentru un Brâncuși care a devenit întruchipare vie a creației, dincolo de filele istoriei.
Mulțumesc pentru sinceritatea cu care ai explorat dimensiunea sa umană, scoțând la iveală firea năvalnică, amorezată de esența naturii în care se regăsea.
Mulțumesc pentru liricul ascuns între rânduri și pentru umorul dozat, cumințit cu care ne-ai spus domol istoria celui care a regândit frumusețea.

"Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare" este un soi de cronograf, în care se derulează existența unui Mare Artist, un om care știa să găsească viața ascunsă în fibrele lemnului sau în textura rece a pietrei. Istoriile regăsite între coperțile acestei cărți sunt de-a dreptul fascinante pentru înțelegerea parcursului traversat de Brâncuși de la ospătar în Craiova la figura Creatorului care a transformat concepția mondială asupra artei. Episoadele comice din adolescența sa răzvrătită s-au împletit organic cu dramele de la maturitate (pneumonia care aproape l-a doborât; mutarea la Paris; scepticismul lumii mondene care nu-i înțelegea arta).

Este de-a dreptul minunat să-l observi în rolul de artist dezlănțuit, care se deda petrecerilor în inima Parisului și în cel de plăsmuitor convins, venit în România să lase posterității ansamblul monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu - un omagiu adus eroilor căzuți în timpul Primului Război Mondial. Ah da, nu pot să trec cu vederea peste delicatețea cu care și-a păstrat secrete legăturile amoroase, de parcă s-ar fi temut să-și trădeze misiunea: cea de a plăsmui frumosul.

Aș dezbina carte în mici pasaje, pentru limbajul dulce, ritmic, delicios, dar... N-am s-o fac, pentru că vreau să găsiți cartea, să o citiți și să vă convingeți de importanta moștenire artistică a celui numit Bărbosul din Impasse Ronsin sau, cum spunea despre sine, Cumințenia pământului.

[Igor Guzun · Rating 5 out of 5]

Încă de pe vremea adolescenței – și sunt niște ani bun ide atunci! – cu romanele fascinante pentru vârsta și experiența aceea de absolvent al școlii de pictură care căuta definiții pentru artă și pentru simplitate, ”Opera” de Émile Zola și “Agonie și extaz” de Irving Stone, cu Paul Cézanne și, vă amintiți, Michelangelo Buonarroti, în prim-plan, nu am trăit, cred, o asemenea bucurie copleșitoare care te cuprinde cu o carte despre un artist în mâini, citită în acest zile, cum a făcut-o biografia romanțată, scrisă de Moni Stănilă și intitulată ”Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare”.

Cred că este o carte de învățătură, cum să deprindem neclintirea, la fel ca Brâncuși care, ”dacă lua o hotărâre, devenea neclintit ca o piatră”, sau cum să-ți găsești drumul spre esențe.

Păi iată ce o fi arta, Igore, îi spun adolescentului acela care nu a devenit artist, ci mai întâi cititor. Și aici mă ajută vorbele lui Moni și ale lui Brâncuși. ”E mult mai adâncă decât un drum pe care să mergi, e mai degrabă unul pe care să te întorci”.

”Și până la urmă despre asta e vorba în artă, despre momentul în care nu îți mai poate răspunde nimeni și atunci trebuie să-ți răspunzi singur”.

”Măi băiete, formele simple nu stau ca ouăle în material, că simplitatea nu e lipsa complexității, ci rezolvarea ei”.

Într-un fel, așa cum Coloana lui Brâncuși sprijină ca o scară cerul, așa întrebările noastre despre artă, esențe, simplitate sau creatori își pot sprijini propriul drum spre răspunsuri pe această carte cu Brâncuși a lui Moni Stănilă.

[Andreea Toader · Rating 5 out of 5]

Memorabil si plin de esenta!

[Dana Iacomi · Rating 5 out of 5]

“Atelierul lui e o lume. El nu mai trăiește în Franța. O lume mică și albă în care realitatea se schimbă, trupurile groase cad și corpurile își dezvăluie sufletele, esența. Sculpturile stau exact la distanța de care au nevoie ca să vorbească între ele.”

Sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice, Constantin Brâncuși este cu siguranță o personalitate marcantă a artei secolului XX.

Cu un temperament neliniștit și dornic de afirmare și independență, părăsește țara natală și după un drum anevoios petrecut pe jos, se instalează pe strada Impasse Ronsin din Paris, în atelierul din care vor renaște marile opere ale marelui geniu.

“Pe el îl preocupa să atingă adevărul de dincolo de timpul ăsta liniar, obositor, adevărul care străbătea în tot și în toate ca o săgeată de lumină. Pentru asta a spus că nu pasărea a urmărit-o, ci zborul.”

Cu o personalitate complexă, plin de înțelepciune țărănească amestecată cu rafinament artistic, opera sa este mai actuală ca niciodată, iar stilul liric și duios în care autoarea face o incursiune în viața lui, pentru a descoperi omul din spatele geniului este minunat.

“Acum era momentul să-și vadă realizat visul de a înălța o coloană de care să se sprijine cerul. Dar încă nu înțelegea cum. Voia să fie nesfârșită, dar și netrecătoare, iar cu anii înțelesese că lemnul îl poate trăda.”

Împins de dor și de dorința de a lăsa ceva moștenire României, sculptorul din Hobița se reîntoarce la Târgu Jiu, unde sub impulsul unei mari fericiri, construiește ansamblul monumental “Calea eroilor”.

“Masă pentru pomenire, pentru jertfă și poartă spre lumea cealaltă, spre cea în care doar frumusețea respiră și cerul întins ca un cort deasupra oamenilor și cât mai mulți pași, pași atenți, duși la biserică și de la biserică spre scară. Spre urcuș. Spre cer. Deschide ochii și vezi că drumul jertfei urcă și doar delăsarea coboară ca un aluat uitat prea multă vreme la dospit.”

[Jovi Ene · Rating 3 out of 5]

Brâncuși a fost mereu un personaj controversat, atât în ceea ce privește opera lui, cât și viața și alegerile făcute. Acest lucru se vede și din această ”biografie romanțată”, în care artistul își dezvăluie ambițiile, dorințele și visurile, strâns legate de perfecțiune, de înțelegerea naturii în ansamblu (a celei umane, în special), de creație în general, foarte aproape de creația lui Dumnezeu.
Cartea lui Moni Stănilă ne dezvăluie toate acestea, dar și aspecte mai puțin cunoscute celor mai puțin apropiați artei plastice, dar suferă și de oarecare exces de prețiozitate, de filosofare, chiar de religiozitate. Desigur, nu e ușor să te apropii de un un geniu, de un încrâncenat, de un îndărătnic, care a știut ce vrea de la viață, dar s-a exteriorizat rareori.

[Dragos Dutulescu · Rating 4 out of 5]

4,5*

[Mihalachi Mihai · Rating 5 out of 5]

Brâncuși trebuie văzut și simțit înainte de a fi citit. Geniul său se reflectă în toate operele pe care le-a lăsat și să nu care cumva să spuneți că e abstract, atît vă trebuie! O să vă cadă o daltă în cap într-o bună/rea zi. Nu-l supărați pe domnul Brâncuși pentru că "ce li se pare unora că este abstract e cît se poate de realist, fiindcă realul nu înseamnă forma exterioară a lucrurilor ci ideea, esența lor. Nu încerca să redea un sărut ci sărutul, nu o pasăre, ci pasărea. Printr-o expresie redusă la esență". Și în plus de asta să nu uităm că "simplitatea nu e lipsa complexității, ci rezolvarea ei".

A fost scrisă în așa fel încît am simțit că fac parte din întreg tabloul, ca și cum cineva se afla exact lîngă sculptor și-mi povestea la ureche întîmplările pe care le vede. Cînd am terminat un paragraf despre cît de bine gătea găini fierte pe jar m-am întrebat cînd voi fi și eu invitat...

[Vivi · Rating 4 out of 5]

”- Prietene, pe mine toți mă cred un țăran.
- Și nu ești?
- Tu ce crezi?
- Depinde ce înțelegi prin țăran. Un om venit de la sat? Un om care iubește simplitatea? Un om îmbrăcat în cămașă albă de cânepă? Un om care cântă și dansează? Un om care înțelege că toată creația are o structură ierarhică? Un om care, ca Diogene, pe care tu îl iubești atât de mult, vrea doar ceea ce i se pare necesar și caută doar armonia?”

”E discutabil cât de mult trăiește el în Franța. Atelierul lui poate fi declarat foarte bine pământ românesc. A organizat spațiul de acolo pe mici orbite, care să îi amintească de rădăcinile lui, iar acum, odată cu vârsta, iese tot mai rar. Roche și Duchamp i-au spus nu de mult că ar trebui să ceară cetățenie franceză, dar sunt mai bine de 30 de ani de când trăiește la Paris și s-a descurcat cu pașaport românesc. Și totuși, prietenii nu îl înțeleg. De ce ezită? Chiar așa, nu ar pute răspunde nic el. De ce ezită? Nu ar fi o trădare a rădăcinilor lui, pentru că în artă nu există străini, dar, pe de altă parte, rădăcinile lui sunt foarte mici. E un copac uriaș pe rădăcini foarte scurte. ”

[Dalia · Rating 5 out of 5]

O carte scrisă impecabil care îl aduce pe Brâncuși mai aproape de sufletul cititorului. M-a făcut să îl iubesc pe acest țăran îmbrăcat în haină de cânepă care s-a încăpățânat să treacă dincolo de suprafață pentru a găsi esența lucrurilor.

"Masă pentru pomenire, pentru jertfă și poartă spre lumea cealaltă, spre cea în care doar frumusețea respiră și cerul întins ca un cort deasupra oamenilor și cât mai mulți pași, pași atenți, duși spre biserică și de la biserică spre scară. Spre urcuș. Spre cer."

[Taisia Crudu · Rating 5 out of 5]

Sunt la a treia biografie romanțată și trebuie să recunosc că m-am îndrăgostit de această serie. Prin intermediul ei, viețile și personalitățile unor oameni iluștri sunt cunoscute publicului larg, sau mai exact celor care asemeni mie nu obișnuiesc să citească biografii.

Este prima cartea ieșită de sub penița autoarei Moni Stănilă pe care o citesc. Mi-a plăcut felul în care viața lui Brâncuși este prezentată. Am apreciat sinceritatea autoarei, din nota finală. Este de menționat cursivitatea frazele și modul inedit de a transmite o poveste.

Totodată, citind cartea am fost nevoită să revin de nenumărate ori la prietenul meu Google, din dorința de a vedea opera despre a cărei apariție citeam. Printre altele am aflat istoria operelor precum: Muza Adormită, Pasărea în văzduh, Măiastra, Domnişoara Pogany, Coloana Infinitului, Poarta sărutului, Masa tăcerii, etc.

Principalele etape din viața marelui Brâncuși nu au fost trecute cu vederea. Venirea la Paris însoțită de greutăți și foame. Viața în timpul celor două războaie mondiale. Contactul cu alte somități precum: Rodin, Rousseau, Jacob Epstein, Matisse, Léger, Marcel Duchamp, Apollinaire, Ezra Pound, James Joyce și alții.

A fost o lectură captivantă și relaxantă.

“Pentru Brâncuși devine esențial armonia dintre vechi și nou, dar și povestea pe care vrea să o spună materia primă, fiindcă ea vine din natură, iar frumusețea naturii e și veche, și nouă.”

“Brâncuși” de Moni Stănilă

[Maria · Rating 4 out of 5]

O recomand!

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Doamna Tătărescu l-a liniştit. L-a scos din sală şi l-a îndemnat să-şi caute loc pentru Coloană, după ce propunerea lor de a pune Coloana în centrul oraşului l-a înfuriat atât de tare, încât sărmanele gorjence se aşteptau să-şi scoată ghetele ca să le bată cu ele peste mâini. Brâncuşi a ieşit vijelios din sala de şedinţe a primăriei, unde a avut loc întâlnirea cu femeile din Ligă, dar după trei paşi s-a oprit şi s-a întors. A deschis uşa, înfiorându-le pe doamne, care abia îşi reveniseră din spaimă, şi a strigat: — Vom face totul cum spun eu, să vă intre bine în cap! Şi, ieşind a doua oară din primărie, s-a dus întins până la târgul de vite, din marginea oraşului. Apoi i-a trimis vorbă doamnei Tătărescu şi a informat-o că a găsit locul. A doua zi s-a întors pe dealul Obreja, la târgul de vite. S-a plimbat. S-a uitat. A aşteptat. A treia zi la fel. S-a dus să vadă acelaşi loc. Tot aşa zile la rând. Se învârtea în mijlocul dealului, dând din mâini, apropiindu-se şi depărtându-se. Oamenii care aveau treabă pe acolo au început să creadă că e un nebun. Însă după o săptămână, spre seară, când ultimele raze de soare scăldau întinderea, a zâmbit. Şi-a amintit de Quinn, care i se plânsese că vrea să-i vândă şi aerul dintre lucrări. — Dar aerul e esenţial, a vorbit de unul singur Brâncuşi. E foarte important, mai ales aerul dintre... dintre... ăăă, dintre... o lucrare şi alta! N-a aşteptat să treacă ziua, s-a întors milităreşte pe călcâie şi a luat-o în viteză spre centrul oraşului. A cotit pe străzi fără să vadă nimic, trecea valvârtej pe lângă copacii tineri de pe alei, ridicând praful în urma lui. Deja se întuneca, dar el mergea neabătut, dând din mâini, zâmbind, frânând brusc şi demarând în forţă. În capul lui, imaginile se perindau mai rău decât în ziua în care era să se înece în apele de la Saint-Raphaël. Totul se aranja ca într-un film, cadru după cadru, în timp ce străzi după străzi se topeau sub paşii lui aproape alergaţi. A ajuns la reşedinţa doamnei Tătărescu şi a sunat din clopoţelul atârnat la poartă. Cu disperare. Trăgea de aţa clopoţelului fără oprire, fără să se gândească la nimic altceva decât la importanţa aerului dintre lucrări. Când a deschis o menajeră tânără şi frumoasă, Brâncuşi, orbit de propriile planuri, i-a spus: — Băiete, trebuie să vorbesc urgent cu doamna prim-ministru! Fata l-a invitat să intre, dar el a rămas în uşă. Gesticula, înclina capul cu hotărâre, mormăia câte un da, câte doi-trei da, îşi trecea mâinile prin păr, se trăgea de barbă. Doamna Tătărescu s-a apropiat speriată, nu pricepea ce s-a întâmplat, însă, fără să o salute măcar, Brâncuşi, cu ochii scânteind febril în întuneric, i-a spus: — Doamnă, voi face şi o poartă! E musai! Dar trebuie să mutaţi nişte case de acolo. Doar biserica să rămână. Doar biserica! Şi s-a răsucit iar pe călcâie. Arethia se uita în urma lui ca lovită de trăsnet. Să mut nişte case, îşi repeta în minte, să facem şi o poartă. Brâncuşi a dispărut în noapte, iar ea a stat o vreme în poarta ei, gândindu-se cu groază la poarta lui. Soţul ei va înnebuni, şi-a mai spus femeia înainte să intre în casă, cu gândul deja fericit la un ansamblu, nu doar la un monument. Şi o poartă, desigur. O poartă.

[George Şandru · Rating 4 out of 5]

A fi un artist reprezintă multe sacrificii, în mod special renunțând la propriul sine atunci când creezi opere de artă, doar dacă vrei să îți lași amprenta asupra lumii.
Așa a fost Constantin Brâncuși, Moni Stănilă prezentându-ne în această carte principalele evenimente din viața celebrului sculptor român născut în localitatea Hobița în data de 19 februarie 1876, fiul lui Radu Nicolae Brâncuși și a Mariei Deaconescu.
Nu voi povesti despre cariera profesională a sa pe care o putem găsi pe internet sau în alte cărți despre acesta. Voi aborda într-un mod diferit, și anume cine a fost Constantin Brâncuși, el ca persoană, un om care a știut ce înseamnă să accepți tot ce e rău, să ai urcușuri și coborâșuri, să faci sacrificii astfel încât să îți poți da seama ce poți face mai mult decât au făcut alții înaintea ta, să renunți la idolii copilăriei tale, așa cum a fost el în comparație cu Michelangelo, de care s-a desprins ca stil de reprezentație a stilului său unic de a aborda lucrările, de aceea avem "Masa tăcerii", "Poarta sărutului", "Coloana infinitului ", "Domnișoara Pogany", ș.a.m.d.. Originalitate, supunere în fața pasiunii, echilibru și respectarea artei.
Moartea mamei sale și a bunului său prieten Amedeo Modigliani au fost momente de răscruce în viața lui, în care a simțit că totul se duce pe apa sâmbetei, deși căderea psihică și definitivă a sa a avut loc mai târziu. Câțiva ani mai târziu de decesele celor doi a avut loc judecata între Brâncuși și Statele Unite ale Americii, proces câștigat de acesta și care a fost răsunător, aducând schimbarea şi lărgirea interpretării legii în SUA care a privit vămuirea operelor de artă, în mod special al celor moderne care au fost privite cu ochi răi în acea perioadă.
În atelierul lui de la Impasse Rosin el reușește să își creeze propria lui lume cu atmosferă românească, acolo unde adună din ce în ce mai mulți adepți, ucenici care vor să învețe cât mai multe de la el.
Îmbătrânind, el o întâlnește și se îndrăgostește de tânăra cântăreață română Maria Tănase (mult mai tânără decât acesta), dar din cauza geloziei lui, cei doi se despart, deși el o vede ca femeia perfectă, emanând o măreție și o simplitate așa cum el și-a dorit, așa cum a fost el ca om, căutând "simplul" în operele lui.
La fiecare operă pe care a creat-o, el a renunțat la propriul sine, la fiecare parte din el și din această lume. Arta este o meditație, nu un mod de a copia ce au făcut alții înainte, nici măcar un grăunte din acest aspect, asta înseamnă să lași amprenta asupra lumii după moarte, asta și-a dorit mereu. Fiind un om sever cu el însuși, o persoană introvertită, trecând prin experiențele negative ale vieții, călătorind în diferite țări (India, Egipt, Canada), îmbătrânind singur, trecând prin ambele războaie care îl fac să se prăbușească psihic, fizic și spiritual, își regăsește pacea sufletului în izolare, uitând de tot și de toate, fumând liniștit țigara și privind această lume agonisită, obosită, aspecte care își fac prezența și în interiorul lui, așteptând ceasul morții, cu amintirile uitate în trecut. Își închide ochii cu vechile fotografii așezate pe pieptul lui, cu gândul la lumea lui pe care a creat-o.

[Maria-Cristina Dițu · Rating 3 out of 5]

Dacă ar fi să aleg un singur artist care mă fascinează dintre toți cei ale căror picturi sau sculpturi m-au impresionat, cel mai probabil l-aș numi pe Brâncuși.

Pentru mine, reprezintă întruchiparea succesului obținut în ciuda tuturor obstacolelor, a ambiției neobosite, dar și reflexia neputinței, a suferinței și a eșecului unui întreg popor, prea mărunt și prea obsedat de ideologii politice pentru a-l putea înțelege.

Nu pot nega faptul că primele pagini ale cărții scrise de Mona Stănilă m-au făcut să regret că, din ignoranță, nu am observat pe copertă sintagma ,,biografie romanțată”, gen literar care de regulă nu prea ma impresionează.

Ulterior însă, cred că volumul reușește să surprindă, într-o manieră accesibilă, complexitatea minții lui Brâncuși. Nu este, nici pe departe, cea mai completă documentare despre el, însă consider că ne apropie puțin mai mult de ,,țăranul simplu din Hobița, îmbrăcat într-o cămașă de in” care, în ciuda noului statut dobândit în cei cincizeci de ani petrecuți la Paris, rămâne un neobosit căutător al esenței în tot ceea ce creează și un om care speră până în ultimul moment ca propria țară să nu se întoarcă împotriva lui.

„Pentru că știa, forma trebuie să se apropie de esență, de rațiunea ascunsă în materie de la creație, simțea că e aproape de ea, dar încă nu, încă mai era de șlefuit o piatră până la rațiunea ei.”

A fost Brâncuși un idealist, un om închis în propria minte, aflat într-o continuă căutare de a exprima ,,nu pasărea, ci zborul”, ,,smerenia și decorporalizarea omului care se roagă”? Posibil. Însă mi se pare sfâșietor modul în care propria sa țară, pe care nu a uitat-o, în ciuda pribegiei de o viață întreagă, a ales să îl smulgă complet din rădăcini.

Îmi place să cred că Brâncuși a înțeles, în cele din urmă, că se află dincolo de ideea de apartenență la o anumită nație sau la un partid politic și că omul este, într-adevăr, ,,universal, asemenea artei. El, Brâncuși, este universal, asemenea artei”. Adevărul este însă că nu vom ști niciodată.

[Paul · Rating 3 out of 5]

Este al doilea roman citit de Moni Stănilă și, la fel ca "Războiul Solomonarilor", lectura a fost în cadrul Lecturiadei. Nu m-a impresionat imens această operă, singurele părți care mi-au plăcut fiind procesul Brăncuși vs S.U.A și ultimele pagini, în care vorbește despre moștenirea pe care o lasă lumii, îndeosebi Franței, și despre comunismul instaurat în România. Simt că scopul unei biografii romanțate ar fi ca să cunoști personajul mai intim, prin comunicarea directă. Astfel, țin să menționez faptul că aș fi apreciat mai mult opera dacă dialogurile ar fi fost utilizate mai des și îl arătau pe Brâncuși din mai multe părți. Cât despre limbajul utilizat, pot spune că e simplist și direct, însă câteodată abstract în încercarea de a imita o anumită stare interioară sau emoție trăită a lui Brâncuși. Dacă nu mă greșesc, este prima operă pe care o citesc ce explorează tema Artistul și arta ( lăsând la o parte romanul lui Oscar Wilde), care pe mine nu m-a atras deloc, printre altele fiindcă e vorba de o ramură diferită a artei, anume sculptura și nu literatura.

Las mai jos niște citate memorabile:

"Arta e mult mai adâncă decât un drum pe care să mergi, e mai degrabă unul pe care să te întorci."

"E ceva ce omul duce cu sine de la primele imagini pe care le are în minte. Și înțelege că poartă în el o lume, una pe jumătate strălucitoare și nemaivăzută, ..."

"Mulți sunt dispuși să vadă doar ceea ce vor și să nu creadă ceea ce nu le convine."

"Și osteneala a mea trebuie să fie, ce treabă au alții cu noi, mamă, că au stat între noi țări întregi, dar acum stă cerul, martor și nesfârșit. E atâta distanță între noi și, uite, vreau să o topesc câte puțin cu grâu, ca să crească ființa care s-a pus în pământ."

[Gabriela Poiană · Rating 5 out of 5]

Mi-as fi dorit sa nu se termine asa de repede, totusi, cele 190 de pagini. Moni Stanila scrie SUPERB. La fel ca si Brancusi, a extras esenta unei vieti in cuvinte si momente foarte bine potrivite. Are un stil usor misterios in felul in care desfasoara informatiile, presarat cu hinturi subtile pe care e posibil sa le ratezi sau s ale prinzi, in functie de cate lucruri stii deja despre Brancusi & povesti conexe. "romantarea" subiectului te duce cu el fara sa ai senzaia vreo secunda ca citesti o biografie, ci un roman reflexiv.

"Simplitatea e mai degraba, da un brau cu care se incing oamenii puternici si hotarati, de oriunde ar veni ei. Ca un om nu poate visa sa scoata esenta dintr-un subiect .. cata vreme urmareste cu atentie etichetele sociale si ultimele mode vesrimentare ale Parisului"

[Gabriela Mateescu · Rating 1 out of 5]

Una dintre cele mai proaste carti pe care le-am citit. Autoarea s-a pus pe sine prea mult in poveste incat a devenit o fictiune personala. In afara de a aduna cateva momente cheie ce se gasesc in diverse monografii, golul este umplut de un personaj religios, nationalist, un Moș Crăciun blând care sta si se gandeste la Romania si la Dumnezeul ortodox. La fiecare 2 3 pagini este o metafora sau o trimitere la Dumnezeu. O carte profund fictiva care coboara in dogmatism si se îndepărtează de adevăratul Brâncuși. Recomand interviurile strânse de Doina Lemny pentru un portret mai real si povesti mai amuzante.

[Andreea · Rating 4 out of 5]

This really surprised me. I was skeptical about this new way to do biographies and I still do not consider it a biography per se, but it's definitely worth your reading time!

The writing flows and it's magical - you get glimpses of his life like you are part of it, hidden in a corner of his studio, observing. It was just beautiful.

[Andrada Costoiu · Rating 5 out of 5]

O lume intre copertile albe ale cartii: lumea lui Brancusi. Am fost la Paris, la Tg Jiu, l-am intalnit pe tanarul Modigliani, toate astea si mai multe le-am facut in cele 200 de pagini ale cartii. Am trait si am invatat din cartea ta Moni, iti multumesc pentru ca ai asternut-o pe hartie.

[Daniela Ducaru · Rating 5 out of 5]

"Realul nu inseamna forma exterioara a lucrurilor, ci ideea, esenta lor."

[Ciuras Adrian · Rating 4 out of 5]

Cute.

[Monix · Rating 3 out of 5]

3,5🌟

[Roxana Cora · Rating 3 out of 5]

3,5
O carte interesanta, dar care nu pot sa spun ca m-a incantat foarte tare.

[Ycyllia · Rating 3 out of 5]

3.5 stars

[Citesc · Rating 2 out of 5]

Sau cum să scrii o carte siropoasă fără să zici nimic! Nimic din scena cu Eugen Ionesco, în care purul om Brancuși avea regrete după hitler? La noi, în cultura și societatea asta destul de mocirloasă, toți cei cu talent și noroc devin îngeri, puri, neprihăniți, perfecți, chiar imuni în fața legii... ar trebui păstrate niște proporții, puțin bun-simț, puțină modestie, cred!

“Lauda de sine nu miroase a-bine,” ar trebui să fie mai de actualitate!

[Andreea Mihut · Rating 5 out of 5]

Pregătindu-mă să vizitez expoziția Brâncuși de la Muzeul de Arta din Timișoara, am citit cartea scrisă de Moni Stănilă. Este povestea lui, scrisă cu multă căldură și simpatie. Cartea se citește ușor, curgând lin printre marile sau mai micile evenimente din viața lui Constantin Brâncuși și este, cum consideră și @rominafaur, un minim pe care îl putem ști despre cel mai celebru sculptor român.