What do you think?
Rate this book
Tonomatul: povestiri
Stranii, uneori întunecate, alteori exotice, întâmplările din povestirile lui Andrei Panțu conduc cititorul într-o lume fantastică, populată deopotrivă de animale vorbitoare, făpturi mitologice sau personaje aparent banale, care se trezesc angrenate în evenimente neobișnuite. Fie că e vorba despre dispariții misterioase, inexplicabile alunecări în timp sau intervenții ale unor entități supranaturale, că întâmplările sunt povestite în cheie ironică, macabră sau au intrigă polițistă, universul acestora e perfect conturat, având, de obicei, în centru o enigmă pe care trebuie să o dezlege cititorul.
Am încercat să tratez mai multe teme care m-au obsedat întotdeauna – singurătatea, nevoia de perfecțiune, dorința de a avea succes, cinismul, gelozia. Am abordat povestirile din perspectivă fantastică, pentru că e registrul de care mă simt cel mai apropiat, şi pe care îl şi stăpânesc cel mai bine. Cu ajutorul fantasticului, am vrut să arunc o lumină nouă asupra acestor teme. – ANDREI PANȚU
Am încercat să tratez mai multe teme care m-au obsedat întotdeauna – singurătatea, nevoia de perfecțiune, dorința de a avea succes, cinismul, gelozia. Am abordat povestirile din perspectivă fantastică, pentru că e registrul de care mă simt cel mai apropiat, şi pe care îl şi stăpânesc cel mai bine. Cu ajutorul fantasticului, am vrut să arunc o lumină nouă asupra acestor teme. – ANDREI PANȚU
248 pages, Paperback
First published September 1, 2019
3 people are currently reading
110 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 14 of 14 reviews
Read
February 17, 2024Recenzii:
✪ Constantin Piștea: în alte texte am avut aşa o senzaţie de perfecţiune de n-aş fi schimbat nici măcar o virgulă – Cartea cu două foi, Baladă pentru Apollo, Casa de pe Strada Muzelor şi, mai ales, Fiul risipitor, care, poate şi pentru că e ultimul text, mi s-a părut cel mai bun din carte.
Găseşti şi emoţie şi surpriză în proza aceasta, ultima, cum de altfel se află în mai toate textele lui Andrei Panţu, un scriitor care cred că demonstrează aici un potenţial uriaş. Se simte asta în siguranţa scriiturii, în felul în care Andrei Panţu imprimă textelor sale un ritm în acord cu ceea ce povesteşte.
Suspansul e la el acasă, la fel şi umorul (pentru umor, citiţi mai întâi Sfinţirea casei Porculean), dar şi drama (la capitolul ăsta, cred că am rămas în gând cu textul Şanţul, care mi-a amintit de Ivan Repila şi Băiatul care a furat calul lui Attila).
Una peste alta, cred că Andrei Panţu merită atenţie. Căutaţi cartea şi citiţi măcar textele la care am făcut trimitere. Sunt convins că, până la urmă, le veţi citi pe toate.
https://constantinpistea.ro/2019/10/1...
✪ Nona Rapotan: Multe din povestiri își trag seva din basme, găsim aici acel arhetip care face ca lectura să curgă ușor, fără prea multe provocări din punct de vedere stilistic – autorul respectă tiparul, singura lui grijă fiind construcția personajelor (Ak-Rul și Amara, Quispe și Narayan, Baladă pentru Apollo). În altele (auto)ironia și umorul fac legea, cititorului nerămânându-i altceva de făcut decât să râdă în hohote (Sfințirea casei Porculean). Multe din proze sunt despre memorii afective, rădăcini, trecuturi uitate și imposibilitatea de a-ți proiecta viitorul. E o spaimă contemporană claustrată în miez de poveste, semn că autorul e la curent cu toate tezismele intens circulate în cotidian, dar putem regăsi printre rânduri și o interogație a lui cu sine însuși – oare la ce mai sunt buni scriitorii?
(...)
Andrei Panțu are toate șansele să confirme ca scriitor de primă ligă; citind cele 29 de proze care compun Tonomatul îți dai seama că nu e un capriciu de moment jocul de-a sau cu literatura. Sper să continue tot cu proză scurtă, pentru că are ceva ce mi se pare a fi esențial pentru o astfel de scriere: își simte personajul și îl învăluie într-o aură de suprarealism rarisimă. Pe cât de vii și reale ni se par, pe atât de suprarealiste sunt personajele lui Panțu!
https://bookhub.ro/tonomatul-lui-andr...
✪ Carmen Florea: Considerat proză fantastică de câțiva dintre critici la momentul lansării, mi-a părut mai aproape de suprarealism și/sau realism magic; 29 de texte cu subiecte diverse, dar și modalități diferite de abordare. Chiar dacă unele sunt mai reușite, iar altele ar mai avea nevoie de câteva retușuri, per total volumul este excelent pentru un debut. Straniul este la el acasă, locurile sunt bine delimitate, fără descrieri inutile, iar oamenii foarte bine construiți, cu puține tușe bine dozate.
O serie de teme sunt actuale, plasate în realitatea imediată, fără recurs deosebit la trecut, ceea ce mi-a plăcut. De la dorința de a emigra, la dispariții misterioase, întâlniri imposibile la prima vedere, la animale vorbitoare, creaturi mitologice, criminali sau oameni… povestirile combină inedit bizarul cu umorul, zugrăvind mai degrabă personaje patologice, decât obișnuite. De fapt, nimic nu face parte din sfera obișnuitului aici.
Textele au voci și tempouri inegale, Andrei Panțu reușind să construiască în fiecare un registru diferit, care nu plictisește. Chiar dacă nu întotdeauna redă suspansul la cote maxime, ceea ce surprinde este faptul că textele au ecou după fiecare lectură. Te gândești involuntar încă o dată la ce s-a petrecut în poveste și vrei să înțelegi. Este ceva ce ai pierdut din vedere sau finalul este realmente înfricoșător? În unele proze finalul culminează cu moartea cuiva, iar criminalul este extrem de calm, totul se petrece ca într-un vis încheiat brutal. Finalurile acestea neașteptate sunt un atu al poveștilor lui Andrei Panțu și deși nu țin de sfera fantasticului, sunt fantastic de bune.
(...)
Proze care mi-au plăcut în mod deosebit: Whisky cu gust potrivit, Baladă pentru Apollo, Casa de pe Strada Muzelor, Daria, Carnaval, Fiul Risipitor.
https://filme-carti.ro/carti/seek-and...
✪ Andreea Pop: Andrei Panțu scrie și niște texte în care se vede, încă o dată, acea loialitate față de rigorile genului scurt de care vorbeam mai sus și, odată cu ea, toate condițiile pe care le impune; sunt texte care se rețin pentru „ucenicia” lor mai lucrată. Aici intră Whisky cu gust potrivit, o „piesă” studiată și atent construită, căreia nu multe îi lipsesc pentru a putea fi chiar Nuvela prin excelență a volumului. E peste proza titulară, oricum, valoric vorbind, și în general, peste multe din volum și are toate ingredientele necesare unei povestiri echilibrate despre un moment-cheie din viața naratorului: gradația bine distribuită a epicului, fără aglomerări riscante, atmosfera neobișnuită, a unei Capitale a bodegilor crepusculare („un București greoi ca trupul unui uriaș”) și a „faunei” urbane pitorești (chelneri, actori și ucenici, deopotrivă), desprinsă parcă din Ruletistul lui Mircea Cărtărescu și, mai ales, câteva personaje memorabile, al căror portret e trasat de prozator prin câteva tușe definitorii – rămân în minte naratorul, un tânăr student la Facultatea de Teatru și Film și Bălănescu, un magister ludi care îl inițiază în „culisele” lumii teatrului și unul dintre cele mai complexe personaje ale cărții, dar și Petrovici și Yannis, ceilalți figuranți ai Șarpelui Roșu, cârciuma bizară în care se adună personajele. Textele de acest gen sunt tot atâtea semne că dincolo de exuberanța experimentului (justificabil pentru un debut) și, în câteva locuri, inconsecvențele lui, Andrei Panțu are ce-i trebuie pentru a cocheta în continuare cu proza scurtă.
E, în orice caz, multă fervoare în tot proiectul acesta fantastic-suprarealist pe care și-l propune, și aș zice că prin asta se disting textele sale; ele se rețin pentru ceremonia desfășurării lor, pe care prozatorul o pune la bătaie peste tot cu o pasiune egală. Nu-i puțin lucru, impresia e că, indiferent de efectele pe care le produc, prozele sunt de fiecare dată produsul unei intuiții răbdătoare, vin la capătul unui proces laborios (în bună parte al imaginației). Un volum viu și un autor cu reale voluptăți de povestitor.
http://revistafamilia.ro/wp-content/u...
✪ Ioan Marcoş: Excepțional realizată pe linia unui conținut feeric, fabulos este proza Tonomatul, povestea aventurii unui adolescent simțitor (povestirile cu adolescenți sunt bine reprezentate în economia volumului) într-o lume de basm – un Alice-băiat în țara minunilor, spațiu non-dimensional, unde „nu există un afară pentru că nu există niciun înăuntru”. Eroul alunecă liniștit și încântat totodată pe o pânză de păianjen fabuloasă, o clasică rețea a imaginarului. Ghizi binevoitori îi sunt motanul, apoi hipopotamul. Atracția de top, o prăjitură multicoloră, e un spectacol de culoare și gust. Pe pânza de păianjen, „puștiul” alunecă în vid, „în adâncurile vulcanului”. Din trei pânze de păianjen „a treia are în jur curcubeie transparente”, iar la capătul lor – un „ocean transparent”, fascinant. Aici îi apare omul cu două capete, ca o „combină stereo”. Ținându-se de pânza salvatoare, elevul aventuros ajunge, prin explozie, din nou, pe tărâmul „real”, nu fără a lua cu el agentul „metamorfozelor” - motanul buclucaș.
Interesant de notat este faptul că Andrei Panțu stăpânește cu aceeași dexteritate pârghiile expunerii realiste. Pentru asta are un dar deosebit al evocării, simțul detaliului, arta descrierii, capacitatea de a reliefa caractere, acuitatea observației psihologice.
Fapt relevant, prozele „obiective” sunt majoritatea de mai amplă respirație (Whisky cu gust potrivit, Casa de pe Strada Muzelor, Legenda de la Juventus București, Fiul risipitor).
Tentația artificiosului, a compoziției în dublu plan, „real” și imaginar, fantastic ne dezvăluie un prozator ingenios, stăpân deja pe un arsenal de mijloace expresive bine articulat. Tehnica punerii în pagină, a compoziției trădează perspectiva noii proze, a unui neomodernism de ultimă oră. Se poate anticipa că autorul va avea inteligența de a nu-și suprasolicita maniera. O separație, o vreme, a celor două planuri ar fi poate salutară.
https://art.scoala-online.eu/upload/V...
✪ Gabriel Enache: Un scriitor care caută să găsească şi să impună nesiguranṭa ca stare cu şi în textele sale, trebuie să fie unul foarte sigur legat de stăpânirea acestei manifestări, a acestei nesiguranṭe care caută să rupă fiecare echilibru şi să încarce fiecare zonă cu instabilitate. De aceea, este nevoie de puterea adeseori ascunsă a fiecărui autor, de a ṭine şi de a stăpâni bine toată această capcană textuală, această pânză ca de păianjen, pânză în care să îşi prindă şi să îşi ṭină aproape fiecare părticică din fiecare cititor, să îi transmită şi să îi împărtăşească toate trăirile şi senzaṭiile care se nasc şi cresc în poveştile lui.
Andrei Panṭu face aceste lucruri în Tonomatul, construieşte sârguincios şi tenace o plasă sigură, o reṭea în care îşi prinde şi îşi ṭine prizonier cititorul atât cât este necesar pentru a-i injecta, pentru a-i distribui doza necesară de text, doza care să îl ṭină prizonier în lumea aceasta a clarobscurului construit de el, a straniului născut din nimic, născut şi apărut din mintea fiecărui personaj şi menṭinut la cote destul de înalte în toate momentele lecturii. Tulburarea este o stare firească, este unul dintre efectele care ajută şi care asigură alunecarea voită în apa aceasta care împresoară neauzit şi care scufundă cât poate de mult corpul celui care caută să se oglindească în luciul ei.
https://www.gazetadambovitei.ro/educa...
✪ Alexandru Lamba: Mi-a plăcut în schimb foarte mult „Casa de pe Strada Muzelor”, pe care o găsesc nu doar cea mai bună a volumului, ci una dintre cele mai bune proze scurte pe care le-am citit. Felul în care Andrei introduce relația dintre cei doi frați, evenimentele din casa despre care e vorba, bătrâna, toate elementele sunt perfect dozate și aranjate de o scriitură impecabilă.
„Îi urmăream mișcările printre șipcile orizontale de lemn. Mormăia ceva și se tot învârtea prin sufragerie. A lăsat sacoșa de rafie undeva pe canapea. A trecut prin dreptul dulapului. Înghețasem. Nu mai aveam curajul să îmi caut masca și să mi-o pun pe față, nu aveam curaj nici măcar să respir, îmi țineam răsuflarea.”
Proza are toate elementele necesare: acțiune, personaje, suspans, idee. Aici, fantasticul se lasă așteptat, însă finalul mi s-a părut cel corect.
Mi-a plăcut mult și textul „Un singur felinar”, schiță pe care o puteți citi și-n paginile revistei noastre. (Mulțumim, Andreea Răsuceanu & Andrei Panțu!) Atmosfera de vis urât, în care normalul se pierde într-o străfulgerare e creionată în doar câteva tușe.
Iar în final, „Fiul risipitor” încheie excelent volumul. Avem un text al cărei valență fantastică apare doar la final – un trademark al autorului – în care absurdul situațiilor e foarte bine justificat de implicarea progresivă a personajului. Acest gen de absurd e gustat și de către mine.
https://galaxia42.ro/recenzii/recenzi...
✪ Romeo Aurelian Ilie: finalurile sunt întotdeauna, dacă nu de-a dreptul spectaculoase, explodând ca un foc de artificii sau ca detonarea unei bombe artizanale, cel puțin surprinzătoare, descriind o întoarcere la 180 de grade față de cursul povestirii de până la paragraful anterior, astfel că, într-un fel sau altul, cititorul este mereu luat prin surprindere și condamant să rămână câteva minute după final, efectiv „ca la dentist”.
Și nu întâmplător am folosit această expresie ce stă adeseori în contexte mai curând amuzante, ci pentru a face trecerea la următoarea specificitate a prozelor lui Andrei Panțu din acest volum de debut, și anume, umorul. Pentru că într-adevăr, în mare parte dintre aceste povestiri, el reușește să strecoare printre rânduri, uneori subtil, alteori ceva mai direct, și acea doză de umor, mai mult decât necesară pentru detensionarea firului narativ ce uneori atinge paroxismul psihologic, cele mai vădit umoristice povestiri fiind Sfințirea casei Porculean și Filmul.
Ce-i drept sunt și câteva povestiri în care nu prea e loc de glumă, finalul fiind de-a dreptul tragic, dar și în acelea poate fi regăsită acea picătură de umor, ce-i drept negru, menit să te facă să consțientizezi că nu este totuși decât o povestire, cum ar fi cazul în povestirile: Ploaia, Petrecerea Crinei sau Șanțul.
Cu umor sau fără, de groază sau doar psihologice, oculte sau doar obscure, povestirile lui Andrei Panțu din acest volum sunt doze pure de literatură, introducând în lumea literară românească un prozator de o forță narativă spectaculoasă, care se impune, iată, chiar de la debut. Ceea ce mă face să spun că aștept cu mare interes următorul volum, cel socotit a fi al „confirmării” .
https://cronicilerai.blogspot.com/202...
✪ Florin Cobzac: Un volum de proză scurtă care are tot ce îi trebuie ca să poți spune că este unul deosebit.
Când am început lectura lui, am realizat că-l mai citisem pe Andrei Panţu în Revista iocan și că-mi plăcuse foarte mult stilul şi tematica.
Toate povestirile pășesc pe granița dintre realitate și imaginație, iar dincolo de cuvintele citite ești pur și simplu forțat să completezi textele cu propriile închipuiri izvorâte din miezul povestirii.
Sunt câteva texte care pur și simplu mi-au plăcut la nebunie.
"Linia întunecată orizontului". Un port, un vapor, un bătrân, tu și eșecul permanent pe care mintea ta insistă să ți-l impună.
"Baladă pentru Apollo". Niște note muzicale care leagă un băiat și o fată, o chitară și o muzicuță, dar cred că cel mai mult leagă un vis de un altul.
"Preludiu pentru înmormântare". Un joc al imaginației care ne forțează să acceptăm şi faptul că întotdeauna avem o perspectivă subiectivă despre fiecare moment al vieții.
"Whisky cu gust potrivit" este poate nuvela volumului, cea care are și cea mai mică densitate de supranatural, dar atunci când este prezentă, răsucește cursul textului într-un mod foarte interesant. Povestea este despre o răscruce interioară, este plasată în lumea teatrului și este găzduită de tavanul ciuruit al celebrei cârciumi Şarpele roșu.
Nu mai continui, vă las să descoperiți voi toate cele 29 de poze, deși mă mănâncă degetul să scriu ceva și despre "Cartea cu două foi", textul prezent și în iocan, sau despre "Filmul" și despre "Sfințirea casei Purculeanu"... 🙂
Pentru mine a fost o descoperire foarte plăcută, o tematică care se pliază pe gustul meu, un stil curat, uşor lacunar şi mai ales provocator pentru imaginaţia proprie. Toate acestea mi-a oferit o lectură ușoară, dar provocatoare.
Da, nu pot să închid fără să menționez și "Tabla de șah", o proză eminamente fantastică, un joc de șah al imaginației, foarte bine scrisă, cu un suspans bine dozat.
Cartea este apărută în 2019 și dacă o întâlniți cu privirea printr-o librărie, alegeți o piesă din tonomat 🙂... poate chiar una dintre cele de mai sus și mai mult ca sigur o să plecați cu cartea acasă.
✪ Constantin Piștea: în alte texte am avut aşa o senzaţie de perfecţiune de n-aş fi schimbat nici măcar o virgulă – Cartea cu două foi, Baladă pentru Apollo, Casa de pe Strada Muzelor şi, mai ales, Fiul risipitor, care, poate şi pentru că e ultimul text, mi s-a părut cel mai bun din carte.
Găseşti şi emoţie şi surpriză în proza aceasta, ultima, cum de altfel se află în mai toate textele lui Andrei Panţu, un scriitor care cred că demonstrează aici un potenţial uriaş. Se simte asta în siguranţa scriiturii, în felul în care Andrei Panţu imprimă textelor sale un ritm în acord cu ceea ce povesteşte.
Suspansul e la el acasă, la fel şi umorul (pentru umor, citiţi mai întâi Sfinţirea casei Porculean), dar şi drama (la capitolul ăsta, cred că am rămas în gând cu textul Şanţul, care mi-a amintit de Ivan Repila şi Băiatul care a furat calul lui Attila).
Una peste alta, cred că Andrei Panţu merită atenţie. Căutaţi cartea şi citiţi măcar textele la care am făcut trimitere. Sunt convins că, până la urmă, le veţi citi pe toate.
https://constantinpistea.ro/2019/10/1...
✪ Nona Rapotan: Multe din povestiri își trag seva din basme, găsim aici acel arhetip care face ca lectura să curgă ușor, fără prea multe provocări din punct de vedere stilistic – autorul respectă tiparul, singura lui grijă fiind construcția personajelor (Ak-Rul și Amara, Quispe și Narayan, Baladă pentru Apollo). În altele (auto)ironia și umorul fac legea, cititorului nerămânându-i altceva de făcut decât să râdă în hohote (Sfințirea casei Porculean). Multe din proze sunt despre memorii afective, rădăcini, trecuturi uitate și imposibilitatea de a-ți proiecta viitorul. E o spaimă contemporană claustrată în miez de poveste, semn că autorul e la curent cu toate tezismele intens circulate în cotidian, dar putem regăsi printre rânduri și o interogație a lui cu sine însuși – oare la ce mai sunt buni scriitorii?
(...)
Andrei Panțu are toate șansele să confirme ca scriitor de primă ligă; citind cele 29 de proze care compun Tonomatul îți dai seama că nu e un capriciu de moment jocul de-a sau cu literatura. Sper să continue tot cu proză scurtă, pentru că are ceva ce mi se pare a fi esențial pentru o astfel de scriere: își simte personajul și îl învăluie într-o aură de suprarealism rarisimă. Pe cât de vii și reale ni se par, pe atât de suprarealiste sunt personajele lui Panțu!
https://bookhub.ro/tonomatul-lui-andr...
✪ Carmen Florea: Considerat proză fantastică de câțiva dintre critici la momentul lansării, mi-a părut mai aproape de suprarealism și/sau realism magic; 29 de texte cu subiecte diverse, dar și modalități diferite de abordare. Chiar dacă unele sunt mai reușite, iar altele ar mai avea nevoie de câteva retușuri, per total volumul este excelent pentru un debut. Straniul este la el acasă, locurile sunt bine delimitate, fără descrieri inutile, iar oamenii foarte bine construiți, cu puține tușe bine dozate.
O serie de teme sunt actuale, plasate în realitatea imediată, fără recurs deosebit la trecut, ceea ce mi-a plăcut. De la dorința de a emigra, la dispariții misterioase, întâlniri imposibile la prima vedere, la animale vorbitoare, creaturi mitologice, criminali sau oameni… povestirile combină inedit bizarul cu umorul, zugrăvind mai degrabă personaje patologice, decât obișnuite. De fapt, nimic nu face parte din sfera obișnuitului aici.
Textele au voci și tempouri inegale, Andrei Panțu reușind să construiască în fiecare un registru diferit, care nu plictisește. Chiar dacă nu întotdeauna redă suspansul la cote maxime, ceea ce surprinde este faptul că textele au ecou după fiecare lectură. Te gândești involuntar încă o dată la ce s-a petrecut în poveste și vrei să înțelegi. Este ceva ce ai pierdut din vedere sau finalul este realmente înfricoșător? În unele proze finalul culminează cu moartea cuiva, iar criminalul este extrem de calm, totul se petrece ca într-un vis încheiat brutal. Finalurile acestea neașteptate sunt un atu al poveștilor lui Andrei Panțu și deși nu țin de sfera fantasticului, sunt fantastic de bune.
(...)
Proze care mi-au plăcut în mod deosebit: Whisky cu gust potrivit, Baladă pentru Apollo, Casa de pe Strada Muzelor, Daria, Carnaval, Fiul Risipitor.
https://filme-carti.ro/carti/seek-and...
✪ Andreea Pop: Andrei Panțu scrie și niște texte în care se vede, încă o dată, acea loialitate față de rigorile genului scurt de care vorbeam mai sus și, odată cu ea, toate condițiile pe care le impune; sunt texte care se rețin pentru „ucenicia” lor mai lucrată. Aici intră Whisky cu gust potrivit, o „piesă” studiată și atent construită, căreia nu multe îi lipsesc pentru a putea fi chiar Nuvela prin excelență a volumului. E peste proza titulară, oricum, valoric vorbind, și în general, peste multe din volum și are toate ingredientele necesare unei povestiri echilibrate despre un moment-cheie din viața naratorului: gradația bine distribuită a epicului, fără aglomerări riscante, atmosfera neobișnuită, a unei Capitale a bodegilor crepusculare („un București greoi ca trupul unui uriaș”) și a „faunei” urbane pitorești (chelneri, actori și ucenici, deopotrivă), desprinsă parcă din Ruletistul lui Mircea Cărtărescu și, mai ales, câteva personaje memorabile, al căror portret e trasat de prozator prin câteva tușe definitorii – rămân în minte naratorul, un tânăr student la Facultatea de Teatru și Film și Bălănescu, un magister ludi care îl inițiază în „culisele” lumii teatrului și unul dintre cele mai complexe personaje ale cărții, dar și Petrovici și Yannis, ceilalți figuranți ai Șarpelui Roșu, cârciuma bizară în care se adună personajele. Textele de acest gen sunt tot atâtea semne că dincolo de exuberanța experimentului (justificabil pentru un debut) și, în câteva locuri, inconsecvențele lui, Andrei Panțu are ce-i trebuie pentru a cocheta în continuare cu proza scurtă.
E, în orice caz, multă fervoare în tot proiectul acesta fantastic-suprarealist pe care și-l propune, și aș zice că prin asta se disting textele sale; ele se rețin pentru ceremonia desfășurării lor, pe care prozatorul o pune la bătaie peste tot cu o pasiune egală. Nu-i puțin lucru, impresia e că, indiferent de efectele pe care le produc, prozele sunt de fiecare dată produsul unei intuiții răbdătoare, vin la capătul unui proces laborios (în bună parte al imaginației). Un volum viu și un autor cu reale voluptăți de povestitor.
http://revistafamilia.ro/wp-content/u...
✪ Ioan Marcoş: Excepțional realizată pe linia unui conținut feeric, fabulos este proza Tonomatul, povestea aventurii unui adolescent simțitor (povestirile cu adolescenți sunt bine reprezentate în economia volumului) într-o lume de basm – un Alice-băiat în țara minunilor, spațiu non-dimensional, unde „nu există un afară pentru că nu există niciun înăuntru”. Eroul alunecă liniștit și încântat totodată pe o pânză de păianjen fabuloasă, o clasică rețea a imaginarului. Ghizi binevoitori îi sunt motanul, apoi hipopotamul. Atracția de top, o prăjitură multicoloră, e un spectacol de culoare și gust. Pe pânza de păianjen, „puștiul” alunecă în vid, „în adâncurile vulcanului”. Din trei pânze de păianjen „a treia are în jur curcubeie transparente”, iar la capătul lor – un „ocean transparent”, fascinant. Aici îi apare omul cu două capete, ca o „combină stereo”. Ținându-se de pânza salvatoare, elevul aventuros ajunge, prin explozie, din nou, pe tărâmul „real”, nu fără a lua cu el agentul „metamorfozelor” - motanul buclucaș.
Interesant de notat este faptul că Andrei Panțu stăpânește cu aceeași dexteritate pârghiile expunerii realiste. Pentru asta are un dar deosebit al evocării, simțul detaliului, arta descrierii, capacitatea de a reliefa caractere, acuitatea observației psihologice.
Fapt relevant, prozele „obiective” sunt majoritatea de mai amplă respirație (Whisky cu gust potrivit, Casa de pe Strada Muzelor, Legenda de la Juventus București, Fiul risipitor).
Tentația artificiosului, a compoziției în dublu plan, „real” și imaginar, fantastic ne dezvăluie un prozator ingenios, stăpân deja pe un arsenal de mijloace expresive bine articulat. Tehnica punerii în pagină, a compoziției trădează perspectiva noii proze, a unui neomodernism de ultimă oră. Se poate anticipa că autorul va avea inteligența de a nu-și suprasolicita maniera. O separație, o vreme, a celor două planuri ar fi poate salutară.
https://art.scoala-online.eu/upload/V...
✪ Gabriel Enache: Un scriitor care caută să găsească şi să impună nesiguranṭa ca stare cu şi în textele sale, trebuie să fie unul foarte sigur legat de stăpânirea acestei manifestări, a acestei nesiguranṭe care caută să rupă fiecare echilibru şi să încarce fiecare zonă cu instabilitate. De aceea, este nevoie de puterea adeseori ascunsă a fiecărui autor, de a ṭine şi de a stăpâni bine toată această capcană textuală, această pânză ca de păianjen, pânză în care să îşi prindă şi să îşi ṭină aproape fiecare părticică din fiecare cititor, să îi transmită şi să îi împărtăşească toate trăirile şi senzaṭiile care se nasc şi cresc în poveştile lui.
Andrei Panṭu face aceste lucruri în Tonomatul, construieşte sârguincios şi tenace o plasă sigură, o reṭea în care îşi prinde şi îşi ṭine prizonier cititorul atât cât este necesar pentru a-i injecta, pentru a-i distribui doza necesară de text, doza care să îl ṭină prizonier în lumea aceasta a clarobscurului construit de el, a straniului născut din nimic, născut şi apărut din mintea fiecărui personaj şi menṭinut la cote destul de înalte în toate momentele lecturii. Tulburarea este o stare firească, este unul dintre efectele care ajută şi care asigură alunecarea voită în apa aceasta care împresoară neauzit şi care scufundă cât poate de mult corpul celui care caută să se oglindească în luciul ei.
https://www.gazetadambovitei.ro/educa...
✪ Alexandru Lamba: Mi-a plăcut în schimb foarte mult „Casa de pe Strada Muzelor”, pe care o găsesc nu doar cea mai bună a volumului, ci una dintre cele mai bune proze scurte pe care le-am citit. Felul în care Andrei introduce relația dintre cei doi frați, evenimentele din casa despre care e vorba, bătrâna, toate elementele sunt perfect dozate și aranjate de o scriitură impecabilă.
„Îi urmăream mișcările printre șipcile orizontale de lemn. Mormăia ceva și se tot învârtea prin sufragerie. A lăsat sacoșa de rafie undeva pe canapea. A trecut prin dreptul dulapului. Înghețasem. Nu mai aveam curajul să îmi caut masca și să mi-o pun pe față, nu aveam curaj nici măcar să respir, îmi țineam răsuflarea.”
Proza are toate elementele necesare: acțiune, personaje, suspans, idee. Aici, fantasticul se lasă așteptat, însă finalul mi s-a părut cel corect.
Mi-a plăcut mult și textul „Un singur felinar”, schiță pe care o puteți citi și-n paginile revistei noastre. (Mulțumim, Andreea Răsuceanu & Andrei Panțu!) Atmosfera de vis urât, în care normalul se pierde într-o străfulgerare e creionată în doar câteva tușe.
Iar în final, „Fiul risipitor” încheie excelent volumul. Avem un text al cărei valență fantastică apare doar la final – un trademark al autorului – în care absurdul situațiilor e foarte bine justificat de implicarea progresivă a personajului. Acest gen de absurd e gustat și de către mine.
https://galaxia42.ro/recenzii/recenzi...
✪ Romeo Aurelian Ilie: finalurile sunt întotdeauna, dacă nu de-a dreptul spectaculoase, explodând ca un foc de artificii sau ca detonarea unei bombe artizanale, cel puțin surprinzătoare, descriind o întoarcere la 180 de grade față de cursul povestirii de până la paragraful anterior, astfel că, într-un fel sau altul, cititorul este mereu luat prin surprindere și condamant să rămână câteva minute după final, efectiv „ca la dentist”.
Și nu întâmplător am folosit această expresie ce stă adeseori în contexte mai curând amuzante, ci pentru a face trecerea la următoarea specificitate a prozelor lui Andrei Panțu din acest volum de debut, și anume, umorul. Pentru că într-adevăr, în mare parte dintre aceste povestiri, el reușește să strecoare printre rânduri, uneori subtil, alteori ceva mai direct, și acea doză de umor, mai mult decât necesară pentru detensionarea firului narativ ce uneori atinge paroxismul psihologic, cele mai vădit umoristice povestiri fiind Sfințirea casei Porculean și Filmul.
Ce-i drept sunt și câteva povestiri în care nu prea e loc de glumă, finalul fiind de-a dreptul tragic, dar și în acelea poate fi regăsită acea picătură de umor, ce-i drept negru, menit să te facă să consțientizezi că nu este totuși decât o povestire, cum ar fi cazul în povestirile: Ploaia, Petrecerea Crinei sau Șanțul.
Cu umor sau fără, de groază sau doar psihologice, oculte sau doar obscure, povestirile lui Andrei Panțu din acest volum sunt doze pure de literatură, introducând în lumea literară românească un prozator de o forță narativă spectaculoasă, care se impune, iată, chiar de la debut. Ceea ce mă face să spun că aștept cu mare interes următorul volum, cel socotit a fi al „confirmării” .
https://cronicilerai.blogspot.com/202...
✪ Florin Cobzac: Un volum de proză scurtă care are tot ce îi trebuie ca să poți spune că este unul deosebit.
Când am început lectura lui, am realizat că-l mai citisem pe Andrei Panţu în Revista iocan și că-mi plăcuse foarte mult stilul şi tematica.
Toate povestirile pășesc pe granița dintre realitate și imaginație, iar dincolo de cuvintele citite ești pur și simplu forțat să completezi textele cu propriile închipuiri izvorâte din miezul povestirii.
Sunt câteva texte care pur și simplu mi-au plăcut la nebunie.
"Linia întunecată orizontului". Un port, un vapor, un bătrân, tu și eșecul permanent pe care mintea ta insistă să ți-l impună.
"Baladă pentru Apollo". Niște note muzicale care leagă un băiat și o fată, o chitară și o muzicuță, dar cred că cel mai mult leagă un vis de un altul.
"Preludiu pentru înmormântare". Un joc al imaginației care ne forțează să acceptăm şi faptul că întotdeauna avem o perspectivă subiectivă despre fiecare moment al vieții.
"Whisky cu gust potrivit" este poate nuvela volumului, cea care are și cea mai mică densitate de supranatural, dar atunci când este prezentă, răsucește cursul textului într-un mod foarte interesant. Povestea este despre o răscruce interioară, este plasată în lumea teatrului și este găzduită de tavanul ciuruit al celebrei cârciumi Şarpele roșu.
Nu mai continui, vă las să descoperiți voi toate cele 29 de poze, deși mă mănâncă degetul să scriu ceva și despre "Cartea cu două foi", textul prezent și în iocan, sau despre "Filmul" și despre "Sfințirea casei Purculeanu"... 🙂
Pentru mine a fost o descoperire foarte plăcută, o tematică care se pliază pe gustul meu, un stil curat, uşor lacunar şi mai ales provocator pentru imaginaţia proprie. Toate acestea mi-a oferit o lectură ușoară, dar provocatoare.
Da, nu pot să închid fără să menționez și "Tabla de șah", o proză eminamente fantastică, un joc de șah al imaginației, foarte bine scrisă, cu un suspans bine dozat.
Cartea este apărută în 2019 și dacă o întâlniți cu privirea printr-o librărie, alegeți o piesă din tonomat 🙂... poate chiar una dintre cele de mai sus și mai mult ca sigur o să plecați cu cartea acasă.
Read
August 16, 2020Fără steluțe, că nu mi se pare fair față de carte și autor să judec un volum de proză stranie / fantastică doar pentru că n-am eu apetență pentru gen. De plăcut mi-au plăcut vreo două povestiri, așa ca idee, de citit le-am citit pe toate, deși pe unele abia le-am tolerat. Dar recunosc că mi-ar plăcea să mă înghită odată un tonomat într-o piesă, tre’ să mi-aleg care.
Lăsînd tematica la o parte, citind volumul ăsta mi-am dat seama că n-aș putea avea vreodată prieteni (cu ambiții de) scriitori, că nu prea am abilități din astea încurajatoare, eu sînt genul ăla nașpa de cititor care observă anacronismele (din chiar povestirea care dă titlul volumului) și că oricine spune „cerul scăldat într-o lumină nesfîrșită” și nu e Ionel Teodoreanu în 1930, trebuie amendat de urgență.
Altfel, bravo lui Andrei că și-a găsit o nișă a lui, îi doresc să persevereze și să-și șlefuiască scrisul.
Lăsînd tematica la o parte, citind volumul ăsta mi-am dat seama că n-aș putea avea vreodată prieteni (cu ambiții de) scriitori, că nu prea am abilități din astea încurajatoare, eu sînt genul ăla nașpa de cititor care observă anacronismele (din chiar povestirea care dă titlul volumului) și că oricine spune „cerul scăldat într-o lumină nesfîrșită” și nu e Ionel Teodoreanu în 1930, trebuie amendat de urgență.
Altfel, bravo lui Andrei că și-a găsit o nișă a lui, îi doresc să persevereze și să-și șlefuiască scrisul.
November 27, 2019
Povestirile sunt foarte bine scrise, iar majoritatea subiectelor abordate au capacitatea de a captiva cititorul.
December 26, 2019
Povestiri foarte bune. Andrei și-a șlefuit stilul de-a lungul anilor, iar acestă muncă își arată roadele în acest volum. Povestiri neobișnuite, fantastice, non-conforme, dar care formează, dincolo de deosebirile inerente debutului, un volum unitar care se citește cu plăcere.
July 23, 2023
Este mai mult un 3.5. Mi-a plăcut mult maniera în care este scrisă cartea, dar unele povești nu m-au dat pe spate. Ce-i drept, o parte dintre ele mi-au plăcut foarte tare, pe altele nu le-am înțeles, iar câteva n-au fost, pur și simplu, genul meu.
October 31, 2019
O culegere de povestiri cu teme și abordări stilistice destul de diversificate. Unele subiecte îți pot plăcea mai mult și altele mai puțin, dar un lucru e sigur: toate sunt scrise bine. Sugestia că volumul ar fi unul de literatură fantastică îi pune o etichetă pe care o consider greșită. E vorba de literatură aici. Punct.
February 2, 2022
3.5★
Păreri mixte despre această carte, dar câteva dintre povești m-au intrigat și mi-au rămas întipărite în minte.
„Nu suntem decât noi, bătrânii uitați și măștile noastre, mereu aceleași, care-și schimbă doar purtătorul din când în când, nu prea des, mereu pe neașteptate.“
Păreri mixte despre această carte, dar câteva dintre povești m-au intrigat și mi-au rămas întipărite în minte.
„Nu suntem decât noi, bătrânii uitați și măștile noastre, mereu aceleași, care-și schimbă doar purtătorul din când în când, nu prea des, mereu pe neașteptate.“
January 17, 2021
Sunt în acest volum câteva povestiri cărora le-aș da 5* fără rezerve. Însă, din păcate, sunt și foarte multe atât de absurde încât nu mi-au stârnit niciăcar sentimentul de frustrare.
Mai multe, aici:
https://galaxia42.ro/recenzii/recenzi...
Mai multe, aici:
https://galaxia42.ro/recenzii/recenzi...
October 9, 2022
O carte predestinată cititorilor iubitori de 'non-fictiune'. E ca și cum un individ și-ar fi însușit toate elementele serialului "Black Mirror" și le-ar fi trântit într-o carte. O lectură copioasa în adevăratul sens al cuvântului.
April 10, 2020
Some of the stories are quite dark...
October 20, 2022
Povestirile din "Tonomatul" m-au surprins placut prin caracterul bizar pe care l-au capatat locuri banale, precum cartierele cu blocuri comuniste din București, prin sentimentul predominant de disconfort pe care il inspira personajele, ce poarta mereu ceva ascuns, dubios in natura lor.
Unele povesti au avut un caracter oniric-halucinant accentuat, altele au invaluit treptat o situatie banala in mister, pentru ca apoi sa plonjeze in fantezie si absurd, ceea ce mi-a amintit de filmele lui Polanski.
Unele povesti au avut un caracter oniric-halucinant accentuat, altele au invaluit treptat o situatie banala in mister, pentru ca apoi sa plonjeze in fantezie si absurd, ceea ce mi-a amintit de filmele lui Polanski.
September 23, 2020
Texte scrise fluent, simplu, idei de baza ingenioase. Și totuși nu m-au prins. În mare parte din cauza finalului care ma lăsat cu ochii în soare. Nimic "wow", de cele mai multe ori nu am aderat la felul brutal în care autorul a ales sa termine povestea, parcă fără nicio legătură, sau mult prea abscons.
November 20, 2023
Cateva dintre povestiri au fost extraordinare
Altele mai mh, dar per total mi.a placut
Doar atat, m.am simtit uneori confuza de schimbarile de peisaj de la fiecare povestire la alta. Aici e mai mult vorba de preferinta
Altele mai mh, dar per total mi.a placut
Doar atat, m.am simtit uneori confuza de schimbarile de peisaj de la fiecare povestire la alta. Aici e mai mult vorba de preferinta
May 29, 2020
E greu cu volumele de povestiri, mereu sunt de valoare inegală. Unele povestiri din volum sunt intrigante (de ex. Cadoul), altele sunt pur și simplu frumoase (de ex. Și totuși se aude ceva), dar multe sunt pur și simplu ciudate.
Displaying 1 - 14 of 14 reviews