La aproape trei decenii de la mişcarea civică Golania din Piaţa Universităţii, în 1990, a apărut mişcarea #rezist, cu proteste ce au cuprins întreaga ţară, declanşate împotriva schimbărilor în justiţie dorite de coaliţia coruptă aflată la guvernare. Acesta este jurnalul personal ţinut de Ruxandra Cesereanu în perioada 2017-2019, cînd s-a implicat activ în protestele din Cluj, fiind adesea printre oamenii care au ieşit în stradă. Trei ani de vîltoare socială şi politică în ţara noastră sînt sintetizaţi în acest jurnal, evidenţiind cele mai aspre momente de criză, dar şi micile victorii care au păstrat vie speranţa protestatarilor şi i-au ajutat să „reziste” pînă la destrămarea coaliţiei de guvernare din 2019. De la Golania la #rezist conturează caruselul de emoţii şi reacţii prin care a trecut autoarea în timpul protestelor, asemenea celor cu care a împărtăşit dorinţa de trezire civică a României şi de apărare a unor principii fundamentale pentru democraţie.
A urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1981–1985). În timpul facultăţii a fost redactor la revista „Echinox”. Din 1991 este redactor la revista „Steaua” din Cluj-Napoca. Şi-a susţinut doctoratul, în 1997, cu teza Infernul concentraţionar reflectat în conştiinţa românească.
Actualmente, este conferenţiar universitar la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, în cadrul Catedrei de literatură comparată. Timp de 4 ani a fost cadru didactic în cadrul Catedrei de jurnalism de la Facultatea de Ştiinţe Politice. Este, de asemenea, cercetător al universului concentraţionar.
De la tumorile țării la tumorile mamei, eram măcinată continuu de ultimele luni și în ultimii doi ani de bolile acestea (ale mamei și ale țării). Între timp, mama a pierit, dar nu de cancer, ci din indolență medicală, după o fractură de col femural și din cauza fragilității stării ei de sănătate care a făcut-o să contracarezece în spital o congestie pulmonară. Pe de o parte, prietenii mei doctori dăruitori și încrezători în puterea terapeutică au salvat-o pe mama de cancer; pe de altă parte, alți doctori, în alt spital (mizer și jalnic), indiferent și tociți la ideea de (p. 198) moarte concretă, au asistat cu nonșalanță plictisită la stingerea mamei. De fapt, România e tot așa: nu cancerul e problema, ci nesimțirea, indiferența unora față de alții, banalitatea morții și a corupției sufletești, plictisul extincției, inclusiv la nivel politic și social (oficial). O indiferență îndrudită cu nemernicia. România șubrezită.
extraordinarul impact pe care textele Ruxandrei Cesereanu, indiferent de natura lor, îl au asupra mea! un impact nu neapărat emoțional, cât motivant: să devin măcar o zecime din ce reprezintă ea pentru mine. cărțulia este inedită: prin forma sub care se prezintă (este de altfel primul jurnal civic pe care am avut ocazia de a-l citi), dar și prin maniera de abordare a subiectelor. dar dincolo de aspectele ce țin ba de formă, ba de conținut, principalul merit (intenționat sau nu) constă în faptul că rememorează evenimentele publice intrate cumva în sfera anonimatului. câți dintre noi mai iau astăzi în considerare protestele care au început din iarna anului 2017 și s-au prelungit până spre finalul anului 2019, cu toate implicațiile lor? mi se pare extraordinar cum am putut uita că pe teritoriul țării noastre au putut avea loc proteste anti-corupție vreme de aproape trei ani! figuri „politice” precum Dăncilă sau Dragnea au existat și au reprezentat o realitate a României. pe o scară mai largă, au reprezentat chiar România! rememorez acum bannerul de cinci metri lungime agățat deasupra străzii principale a satului de baștină: dacă nu ar fi fost afișul color al Vioricăi Dăncilă, imaginea străzii ar fi putut fi la fel de bine confundată cu una din interbelic, cu gropile, noroiul și căruțele aferente perioadei. de altfel, Ruxandra Cesereanu surpinde în mai multe rânduri imaginea mai multor Românii: una a tinerilor, cealaltă a bătrânilor; una a corupților, cealaltă a drepților; o Românie democratică și o Românie aflată în pragul totalitarismului. este vorba despre acea Românie a contrastelor, o idee în jurul căreia am gravitat ca popor de când mă știu și în care ne-am și complăcut (deși nici nu cred că se putea altfel). oricât aș încerca să romanțez poate această idee existentă, România contrastelor înclină balanță spre „indolență, prostie, puturoșenie, intrigăraie, nesimțire”. sigur, o țară care încurajează tinerii să rămână, tocmai prin neajunsurile sale (în ce măsură mai este acest lucru însă valabil?), în speranța de a pregăti o țară prea fragilă și prea bolnavă, schilodită din pricina abuzurilor, în lungul drum spre europenizare. dincolo de rezistența nebănuită și am putea crede că și nelimitată a românilor, Ruxandra Cesereanu scoate în evidență o altă trăsătură a noastră: absurdul (îmbinat într-o oarecare măsură cu uitarea). „Absurdistan” este țara tuturor posibilităților: nu numai o țară care a găzduit vreme de trei ani protestele #rezist, ci și o țară care a permis evenimente precum Colectiv, 10 august, Caracal. și nu neapărat evenimentele în sine, cât faptul că dosarele au rămas secrete atâta amar de vreme și că în niciunul dintre cazuri nu s-a făcut dreptate pe deplin. și mi se pare fenomenal felul în care am putut uita! aici mă refer strict la cazul meu și poate de aici am resimțit și această carte drept una esențială: împiedică uitarea (sau o previne? o readuce în discuție?) cum este posibil ca imediat după pandemie să fi dat uitare unor astfel de evenimente/personaje? trei ani semnificativi care au trecut paraleli pe lângă mine, care nu au lăsat în aparență nicio urmă, trei ani care nu se mai resimt în prezentul meu, dar care totuși au existat! Ruxandra Cesereanu este un om excepțional spre care privesc cu încredere când sunt pusă în fața realităților comuniste și implicit a rezultatelor resimțite inclusiv în prezent. o mărturie care mi-o apropie: Nu sunt istoric, ci literat, dar am depășit granițele dintre domenii și am creat o punte interdiscipliară. Ca femeie, am avut de depășit multe obstacole sufletești ca să pot procesa violențele despre care am citit și am scris. este exact linie de orientare pe care o căutam, atât în viața personală, cât și în cea academică (pfoa). ea a făcut posibilă calea de acces către adevăr într-o societate în care corupția a devenit forma cea mai activă de totalitarism. nouă nu ne rămâne decât să îi citim cărțile și să învățăm să nu trecem indiferenți pe lângă istoria vie, palpabilă, a veacului nostru.
„Există două feluri de oameni: cei care se feresc cât pot de iad, fug văzând cu ochii când iadul le iese în cale. Și mai sunt oameni care - văzându-l - spun, suflecându-și mânecile hainelor, îmbărbătându-se pe ei înșiși și pe ceilalți: Aici este iadul, este Nimicul, este Neantul, iar eu voi face din el Rai.”
A fost interesant sa citesc despre protestele din 2017-2019 din perspectiva clujeana. In plus, am terminat aceasta carte cu o lista lunga de alte carti pe care sa le citesc, caci mi-am dat seama ca istoria recenta a Romaniei are inca multe necunoscute pentru mine.