Gara este o intersecție a poveștilor spuse pe repede înainte, iar albumul acesta adună experiența noastră, istorisirile oamenilor și zâmbetele lor.
Poate că nicăieri viața nu se aude curgând, nu se simte foșnind, nu se vede fugind mai clar decât în gară, acolo unde oamenii vin și pleacă, se regăsesc sau se despart, se descompun sau se adună pe parcursul a câtorva minute. Gara e locul unde șinele de tren sunt doar nervurile unei vieți care colcăie, iar Povești din gară protejează înăuntrul său însăși inima-i pulsândă, adăugându-i, cu fiecare personaj, încă o bătaie. Gara e viața însăși, e miracolul ei, căci cum altfel v-ați putea explica faptul că înșiși autorii au plecat în această călătorie în doi și-au terminat-o îmbogățiți, în trei. Oricât de puțin timp ar petrece aici, fiecare om își lasă ca o umbră o parte din legenda personală, iar gara devine locul care le păstrează și le duce totodată mai departe. Povești din gară surprinde clipe, oameni, zâmbete, priviri, cuvinte spuse-n grabă pe peron, alcătuind un univers pestriț și viu al diversității și frumuseții umane. Căci, la urma-urmei, oamenii sunt povestea. Camelia Cavadia
Ne-am bucurat alături de călători care alergau după trenul aflat deja în mișcare, am văzut impiegați drăguți care opreau locomotiva pentru ei. Am fost martorii îmbrățișărilor de dor, sărutărilor de fericire și privirilor curioase. „Trenul IR 1575 cu plecare în direcția Ploiești Sud, Buzău, Făurei, Bărboși, Galați va pleca de la linia 3." Acesta a fost primul anunț auzit de noi la prima vizită pentru proiectul Povești din gară. Vlad Cioplea & Gabriela Bumb
Pentru mine, Gara de Nord e locul în care o aștept pe nevastă-mea când vine de la ai ei. Pentru Gabi și Vlad, Gara de Nord e locul în care se întâlnesc cu puști cu dreaduri care merg la bunica, rugbiști din Tonga care se duc în vacanță la Baia Mare, constănțence cu motani, canadieni cu câini, militari, bicicliști, muzicieni, jurnaliști, ba chiar și un bucătar din Mexic stabilit la Oradea. Dintr-o poză și câteva cuvinte afli o fărâmă din povestea fiecăruia dintre ei. Și apoi îți scrii tu în cap restul povestii. Alex Tocilescu
În perioada liceului obișnuiam să merg aproape săptămânal cu trenul pe o distanță destul de mare, iar una dintre metodele preferate de a face timpul să treacă mai repede era pur și simplu să privesc pe geam și să mă adâncesc în peisaje. Uneori priveam casele în depărtare și îmi imaginam viața de familie sub fiecare acoperiș, alteori cercetam cu privirea oamenii din fiecare gară în care trenul făcea câte o oprire și îi întrebam pe rând în gând: “Tu ce poveste ai? Tu pe cine aștepți? Tu de unde vii? Tu ce visuri ai?” Eu am făcut asta doar în gând, dar autorii acestei cărți au făcut-o pe bune. Pentru asta s-au dus în Gara de Nord. Acolo au întâlnit oameni de diferite naționalități, fiecare cu propria poveste, mai lungă sau mai scurtă. Unii își așteptau persoana iubită, alții pachetul cu mâncare de la părinți, iar câțiva erau pur și simplu în tranzit și colindau Europa singuri doar cu un rucsac în spate. Cât de tare poate fi asta? Mie mi-a plăcut ideea cărții și dacă ar trebui să-i găsesc “un minus” acela ar fi că mi-a făcut un dor nebun de călătorit...
Îmi doresc mai multe povești. Vreau să știu mai multe făclii de speranțe care încă ne luminează țara. Mai multe povești de peste tot! Mai multe proiecte frumoase ca acesta! M-aș bucura să știu că mulți români vor da de cartea asta și vor scăpa printre pagini câteva lacrimi la fel ca mine. De citit, de apreciat.
100 de oameni frumoși cu 100 de povești și mai frumoase. Gara, locul în care mă duc frecvent să mă uit la trenuri și la cum se mișcă oamenii în permanență, dar în același timp și locul în care nu m-am întrebat niciodată ce e în spatele trupurilor ce se deplasează... În schimb au făcut- o Vlad, Gabi și Gruia-Alexandru. Și au făcut-o atât de frumos încât deși la început am zis că o sa țin albumul pe măsuța de cafea și o să citesc două-trei dimineața doar ca să îmi încep ziua frumos, am citit poveștile pe nerăsuflate, câteodată râzând, câteodată suspinând și de fiecare dată cu zâmbetul pe buze, pentru că oamenii au puterea asta. Oamenii ne pot face să zâmbim, iar în cărticica asta, găsim 100 de zâmbete frumoase ce zâmbesc indirect spre noi.
Proiectul prezentat în carte mi s-a părut genial, ceva unic în România. Am citit cu mare plăcere cartea într-un aeroport, fiind la rândul meu pe drumuri. Mi-a pus imaginația la încercare, încercând să ghicesc poveștile celor din aeroport atunci când treceau pe lângă mine. Felicitări și mult spor la următoarele proiecte!! Tare faină carte !
O colecție tare interesantă de povești, sentimente și vise, toate amestecate într-un dialog scurt, dar de impact. Imaginile au fost mai mult decât sugestive, am putut chiar să-mi imaginez, pe rând, conversația cuu cele 100 de sufletele.
♡ "-Unde fugi așa? (alergând după el) -Ajunge acum trenul în care e mama. Îi las caserolele, îmi dă bani și fug în Vamă. -Ești fericit că pleci în Vamă? -Da, cel puțin la fel de tare ca atunci când primesc caserolele pline de la mama."
Subiect fain, dialoguri scurte cu oameni interesanti care te inspira sau iti insufla o doza de optimism. Singurul minus: paginile se dezlipesc foarte repede (carte noua)