Oamenii de măsura lui Nicolae Bălcescu sunt încă rari între românii de astăzi. Acei care ca dânsul, în tot cursul unei existenţe de luptă, au fost insuflaţi numai de nobila simţire a amorului de patrie şi carii au visat şi lucrat cu neîncetare la reînvierea şi la mărirea neamului lor, merită să atragă respectul şi simpatiile urmaşilor. Tot ce se atinge de acei oameni de frunte, diversele întâmplări ce au trecut peste dânşii, actele lor publice şi chiar incidentele vieţii lor private devin, după moarte, de un mare interes pentru cine ştie a-i preţui şi îi admiră. E o datorie sacră pentru amicii şi contemporanii lor de a face apel suvenirelor, spre a feri de uitare toate notiţiile ce pot contribui la completarea biografiei lor. [...]... l-am văzut lucrând cu entuziasm la Istoria românilor sub Mihai-Vodă Viteazul.
Nicolae Bălcescu was a Romanian Wallachian soldier, historian, journalist, and leader of the 1848 Wallachian Revolution.
To further his study of history, Bălcescu went to France and Italy, and was, together with August Treboniu Laurian, the editor of Magazin istoric pentru Dacia, first published in 1844. While in Paris, he became leader of the Romantic nationalists and liberal-radical group Societatea studenților români (the Society of Romanian Students), which reunited Wallachians and Moldavians.
Magazin istoric published the first collection of internal sources on the history of Wallachia and Moldavia - medieval chronicles which were afterwards published as a single volume. One of his contributions to the magazine singles him out as a radical liberal: Despre starea socială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri ("On the Social Status of the Ploughmen of the Romanian Principalities at Various Times") argues for a land reform, aimed at dispossessing the boyars of large plots of land (that would in turn be awarded to landless peasants); it was used as reference by Karl Marx in his succinct analysis of the events, a fact which was to earn Bălcescu credentials in Communist Romania.
Bălcescu's most important work is Românii supt Mihai-Voievod Viteazul ("Romanians under the Rule of Michael the Brave"), which he wrote in exile in 1849 - first published posthumously by Alexandru Odobescu in 1860. The volume is history of Michael's campaigns, as the first moment when Wallachia, Transylvania, and Moldavia, came under a single, albeit brief rule. They show Bălcescu's commitment to both radicalism and nationalism, his view oscillating between praise of Michael's gestures and criticism of his stance as a supporter of serfdom and privilege.
Sunt 18 secole şi jumătate de când Hristos întreprinse a răsturna lumea veche, civilizaţia păgână, ce reprezenta principiul din afară, obiectiv, al naturei şi al silei, substituind în loc o altă lume, o altă civilizaţie, întemeiată pe principul subiectiv, dinlăuntru, pe dezvoltarea absolută a cugetării şi a lucrării omeneşti în timp şi în spaţiu, şi, prin identitatea între esenţa naturei spirituale a omului şi esenţa naturei divine, el descoperi fiecarui individ legea libertăţii, a demnităţii, a moralităţii şi a perfectibilităţii absolute. După ce, în Evanghelie, Mântuitorul ne arătă legea morală, absolută, nemărginită, legea dreptăţii, şi aruncă omenirea pe calea nemărginită a unei dezvoltări regulate, progresivă, supunând natura, sila, lumea din afară supt preponderenţa absolută a minţii şi a cugetării, prin sângele său vărsat, prin moartea sa, el ne arată legea practică, legea lucrării, legea jertfirei, a iubirei şi a frăţiei, chipul cu care ne putem mântui, putem învinge răul şi îndeplini menirea morală a omenirei, adică mai întâi prin cuvânt, prin idee, pe urmă prin lucrare, jertfindu-ne individa familiei, aceasta patriei, patria omenirei, viitorului.