Cartea de față este un curajos exercițiu de gîndire liberă. Ea înregistrează, în mod repetat, stupoarea, dezamăgirea, pe alocuri furia că ideologia e la fel de agresivă ca înainte de 1990. Cu antenele sale de scriitor, O. Nimigean sesizează și documentează modul în care în lumea noastră se ivesc tot mai multe restricții, cum gîndirea se mută în clișeu, iar controlul ei folosește o presiune catifelată. O ureche de om pe o spinare de șoarece e o pledoarie pentru gîndirea vie, pentru gîndirea critică, atît de puțin profitabilă azi, ca întotdeauna. E o carte despre o criză uriașă, în care ne abandonăm voioși, adaptați la societatea de consum. Dar mai ales o carte despre literatura care ne poate salva sau reda luciditatea. - Bogdan Crețu
Poet, prozator, eseist, publicist și traducător. A urmat cursurile Liceului George Coșbuc din Năsăud între 1976-1980. A absolvit în 1988 Facultatea de Filologie din Iași. Este membru, din 1998, al Uniunii Scriitorilor din România; membru, din 1999, al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România; fondator și fost președinte al grupului literar ieșean Club 8.
Hypomnémata nu e un roman, nici o alegorie, e "o realitate de gradul întîi". Sunt aproape întru totul de acord cu părerile autorului despre această realitate.
la țanc a venit dl. prof. Bogdan Crețu cu descrierea cărții de pe coperta a 4-a: “un curajos exercițiu de gîndire liberă”, curajos, într-adevăr, pentru noi, cei care - putem presupune - ne-am mai clătit puțin creierul (în sensul de împrospătat) cu astă carte nemaipomenită. aici îl putem găsi pe o. nimigean în toată splendoarea-i, ca om (și cu desăvârșire uman), aproape-l simți cum respiră, plimbându-ne ușor, la pas, prin dedesubturile lumii de azi și celei care va să vină, care e tot asta, căci se-ntâmplă în timp real (dar și printr-un spațiu al literaturii, cu accente extrem de bine conturate pe Proust, Goma, Weil, Muray, Heidegger + un chestionar al lui Proust + momente viscerale de soiul imponderabilității cuprinse-ntre paranteze + + + altele - înainte de toate, nimigean este poet), căci autorul mereu a avut o latură profetică (ori poate doar pentru mine, preastimându-l) (știa el, mă, ce zicea, vorbea mult când se apuca, dar nu era gâscă).
e cartea pe care dacă o citești acum, mai ai o șansă de scăpare, dar tot nu e sigur, “nu-ți garantează nimeni nimic”, ca să-l citez pe autor.
acum observ că mi-a luat exact două luni să citesc cartea și mă-ngrijorează faptul că n-a durat mai mult.
o carte la care trebuie să se revină cât mai frecvent.
(e cartea pe care am mâzgălit-o cel mai mult cu sublinieri, cuprinderi între paranteze, semne de exclamare, semne de întrebare și toate cele)
Un soi de curs de facultate de care mi-era dor. Cartea in care Ivanescu, Proust, Goma, Weil, Trakl, Heidegger, dar si politica recenta si aberatiile politically correctness-ului se intalnesc.
O ureche de om pe o spinare de șoarece de Ovidiu Nimigean este un exemplu tipic al jurnalului de idei care are o revenire în ultimele decenii în Franța. Din păcate autorul bifează toate defectele acestui gen: prețiozitatea limbajului, sentențiozitate, jocuri de cuvinte penibile, dificultatea voluntară (de exemplu, aruncă fraze sau cuvinte în limbi străine în plin text în română, face referințe mai potrivite publicului francez). Pe de altă parte, majoritatea ideilor enunțate rezonează cu mine.