What do you think?
Rate this book
Apel către lichele
Paginile Apelului către lichele au fost scrise pe fundalul unei drame istorice. Ele sunt febrile pentru că au fost puse pe hârtie sub febra urgenţei de a evacua trecutul şi sub teama că ar putea să ni se întâmple ceea ce între timp ni s-a întâmplat. Din acest punct de vedere volumul acesta este documentul unei societăţi învinse şi, confruntat cu ceea ce a urmat şi cu momentul în care ne aflăm, un document al triumfului lichelelor.
El este totodată un proiect tipic de intelectual umanist (şi iluminist), care crede că o lume poate fi schimbată cu ajutorul cuvintelor. De aceea, în cele mai multe dintre paginile acestei cărţi care are ca temă o miză a istoriei, cuvintele sunt încinse la roşu, sunt patetice, sunt forţate să îşi atingă limita, sunt urlate, imprecate, aleargă pe scenă despletite şi se bat cu pumnii în piept. Şi, pentru că între timp s-au dovedit neputincioase, ele sunt în aceeaşi măsură tragice şi ridicole.
Cu ce disperare am vrut atunci, câţiva dintre noi, să mutăm cursul lucrurilor în direcţia cea bună! Iar «direcţia cea bună» – de asta nu mă îndoiam nici o clipă, aşa cum nu mă îndoiesc nici acum – trecea prin eliberarea societăţii româneşti de figura emblematică şi dominatoare a lichelei ieşite din comunism şi care se pregătea acum să facă din nou istorie. - Gabriel Liiceanu
El este totodată un proiect tipic de intelectual umanist (şi iluminist), care crede că o lume poate fi schimbată cu ajutorul cuvintelor. De aceea, în cele mai multe dintre paginile acestei cărţi care are ca temă o miză a istoriei, cuvintele sunt încinse la roşu, sunt patetice, sunt forţate să îşi atingă limita, sunt urlate, imprecate, aleargă pe scenă despletite şi se bat cu pumnii în piept. Şi, pentru că între timp s-au dovedit neputincioase, ele sunt în aceeaşi măsură tragice şi ridicole.
Cu ce disperare am vrut atunci, câţiva dintre noi, să mutăm cursul lucrurilor în direcţia cea bună! Iar «direcţia cea bună» – de asta nu mă îndoiam nici o clipă, aşa cum nu mă îndoiesc nici acum – trecea prin eliberarea societăţii româneşti de figura emblematică şi dominatoare a lichelei ieşite din comunism şi care se pregătea acum să facă din nou istorie. - Gabriel Liiceanu
308 pages, Paperback
First published January 1, 1992
1 person is currently reading
139 people want to read
About the author
Gabriel Liiceanu
123 books301 followersGabriel Liiceanu este un filozof, interpret și scriitor român. Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger. Din 1990 este directorul Editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.
După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu la TVR1). În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social.
După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu la TVR1). În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 18 of 18 reviews
October 7, 2017
Inainte de toate, editia a 4-a a apelului catre lichele este o carte trista. E trist sa citesti articole la 20 de ani dupa publicare, cuvinte la 25 de de cand au fost prima oara date romanilor si sa realizezi ca toate sunt inca valabile. Ca in continuare avem lichele in conducerea tarii noastre, ca inca suntem tot in perioada de tranzitie de dupa comunism. O perioada care in 1995 domnul Liiceanu sustinea ca va dura mai bine de 20 de ani, ca e nevoie de mult mai mult timp sa ne revenim, sa ne vindecam. E trist ca a avut dreptate. Si e trist ca nu se fac mai multe pentru ca tot ce s-a intamplat sa faca parte din cunostiintele generale a tinerilor romani.
Cartea aceasta este, in cuvintele autorului, "documentul unei societati invinse si, confruntat cu ceea ce a urmat si cu momentul in care ne aflam, un document al triumfului lichelelor".
Cartea aceasta este, in cuvintele autorului, "documentul unei societati invinse si, confruntat cu ceea ce a urmat si cu momentul in care ne aflam, un document al triumfului lichelelor".
June 19, 2020
„În 1990 am avut iluzia că se poate lucra in timpul imediat și în timpul scurt și că lucrurile se pot schimba de la rădăcină și repede. A fost o iluzie; asta da, iluzie. (...) noi ne vom târî, ne vom târî cu toții spre lumină. Ne târâm, nu mergem. (...) Ideile noastre cele bune, cele luminoase, își fac treptat drum și ele vor umple în cele din urma curtea istoriei de lumină, dar o vor umple în treizeci - patruzeci de ani, dacă nu vor bate iarăși timpurile potrivnice ale istoriei sau daca luminile noastre nu vor fi prea firave.”
Cuvinte extrem de actuale și acum, după mai bine de 30 de ani de la căderea regimului comunist...O colecție de texte cu idei extrem de interesante, scrise pe fundalul unei Românii a anilor '90, aflată într-o fragilă perioadă „de tranziție”. În cea mai mare parte a celor scrise putem constata cu tristețe că ne regăsim si în prezent, că acea schimbare de mentalitate despre care se vorbește în carte se lasă încă așteptată, din păcate... Consider însă că, pe alocuri, autorul tinde să devină poate prea radical, asumându-și, cu o siguranță ce ar putea fi pusă sub semnul unor firești îndoieli, rolul unui judecător extrem de aspru, în special în ceea ce privește anumite nume ale scenei culturale românești, pe care le declară fără drept de apel de neiertat pentru faptul că au fost aservite într-un fel sau altul în trecut regimului comunist.
Cuvinte extrem de actuale și acum, după mai bine de 30 de ani de la căderea regimului comunist...O colecție de texte cu idei extrem de interesante, scrise pe fundalul unei Românii a anilor '90, aflată într-o fragilă perioadă „de tranziție”. În cea mai mare parte a celor scrise putem constata cu tristețe că ne regăsim si în prezent, că acea schimbare de mentalitate despre care se vorbește în carte se lasă încă așteptată, din păcate... Consider însă că, pe alocuri, autorul tinde să devină poate prea radical, asumându-și, cu o siguranță ce ar putea fi pusă sub semnul unor firești îndoieli, rolul unui judecător extrem de aspru, în special în ceea ce privește anumite nume ale scenei culturale românești, pe care le declară fără drept de apel de neiertat pentru faptul că au fost aservite într-un fel sau altul în trecut regimului comunist.
February 11, 2017
"Ei bine, eram deci uniti - prin ura noastra - in jurul acestui om. Aceasta ura teribila ne-a tinut laolalta si i-a sapat lui mormantul.
Dar un popor nu poate ramane unit prin ura. Acum, cand obiectul urii a disparut, ne trebuie un sentiment pozitiv; ne trebuie increderea, seninantatea, iubirea. Dar pe acestea nu le avem si nu le putem obtine peste noapte, tocmai pentru ca pe ele le-am pierdut de-a lungul catorva decenii. Ne aflam acum pe un drum - catre recastigarea acestor sentimente: incredere, seninatate, iubire. Pe ele trebuie sa le punem in locul unei imense suspiciuni."
"Pentru ca ceea ce s-a numit 'revolutia noastra' nu a fost o revolutie facuta pentru mancare si bunastare fizica, ci una a demnitatii, a nevoii de a iesi din mizeria morala si spirituala. Eu cred ca putem indura orice in numele adevarului si al bunei-credinte, dar nimic - nici macar bunastarea - daca ni s-ar propune iar minciuna, teroarea, duplicitatea si frica. Si spun din nou: vai de cei care vor mai minti poporul acesta! Si: sa nu na mai lasam asmutiti unii impotriva altora!"
Dar un popor nu poate ramane unit prin ura. Acum, cand obiectul urii a disparut, ne trebuie un sentiment pozitiv; ne trebuie increderea, seninantatea, iubirea. Dar pe acestea nu le avem si nu le putem obtine peste noapte, tocmai pentru ca pe ele le-am pierdut de-a lungul catorva decenii. Ne aflam acum pe un drum - catre recastigarea acestor sentimente: incredere, seninatate, iubire. Pe ele trebuie sa le punem in locul unei imense suspiciuni."
"Pentru ca ceea ce s-a numit 'revolutia noastra' nu a fost o revolutie facuta pentru mancare si bunastare fizica, ci una a demnitatii, a nevoii de a iesi din mizeria morala si spirituala. Eu cred ca putem indura orice in numele adevarului si al bunei-credinte, dar nimic - nici macar bunastarea - daca ni s-ar propune iar minciuna, teroarea, duplicitatea si frica. Si spun din nou: vai de cei care vor mai minti poporul acesta! Si: sa nu na mai lasam asmutiti unii impotriva altora!"
May 11, 2022
"Comunismul era hidos de la viața de zi cu zi și până la crima organizata. Era hidosul care cotropea fiecare segment al vieții noastre, de la poeziile și cântecele cu Lenin, cu Stalin, cu Dej, cu Ceaușescu, cu Partidul, care au chinuit sufletele a generații de copii, și până la ororile Canalului și ale închisorilor de exterminare."
March 5, 2011
Multe nu pot să enunţ despre această carte, citirea acesteia a reprezentat, pentru mine, o veritabilă revelaţie!
Întreaga carte este de fapt o compilaţie de articole sau interviuri apărute, de-a lungul vremii, în diferite publicaţii, începând cu timpurile tulburi din decembrie ’89. Sunt puse pe hârtie gânduri exprimate într-un ton de un optimism fantastic cu privire la schimbarea în bine prin care se presupunea c-ar avea de trecut România, după înlăturarea regimului comunist. Un îndemn pentru tineri, pentru poporul român, de-a reveni la autenticele valori a încercat Liiceanu să prezinte aici. Evident, speranţele cum că lucrurile vor merge mai bine, şi că vom scăpa de această ciumă ideologică sunt spulberate rând pe rând de fiecare decizie proastă pe care poporul (fie în necunoştinţă de cauză, fie fără să cântărească bine faptele) le-a luat începând cu anii ’90. Autorul nu poate decât să-şi exprime regretul că ne merităm soarta de popor aflat într-o continuă tranziţie pentru că nu ne-am încheiat socotelile în mod adecvat cu monstrul numit comunism.
Adevărate pagini de istorie vie, le-aş putea numi, articolele lui Liiceanu. Sunt ca nişte nestemate dintr-un tezaur pe care nu suntem pregătiţi, oarecum, să ni-l asumăm. Fascinant a fost pentru mine interviul realizat de Gabriela Adameşteanu, pentru Revista 22, în ianuarie ’93, intitulat: „Două măsuri şi două memorii”, cu o succintă comparaţie între comunism şi nazism, şi cu îndemnul de-a nu uita ororile suferite de acest popor în era comunistă.
În final, vă împărtăşesc un mic citat din prefaţa celei de-a treia ediţii a volumului, care a avut o importanţă capitală pentru mine, în lecturarea volumului: „Cititorul care nu a trăit acei ani sau care nu i-a trăit ca autorul acestor rânduri trebuie de aceea să fie îngăduitor cu ceea ce va citi. Totul a fost atunci aruncat în luptă cu ideea că lumea urma să se aleagă între bine şi rău. Cu ce disperare am vrut atunci, câţiva dintre noi, să mutăm cursurile lucrurilor în direcţia cea bună! Iar „direcţia cea bună” trecea prin eliberarea societăţii româneşti de figura emblematică şi dominatoare a lichelei ieşite din comunism şi care se pregătea acum să facă din nou istorie.”
Citiţi cartea! Fie c-aţi prins sau nu comunismul, merită citită cronica aceasta a unui om care n-a dorit să meargă alături de turma celor mulţi!
Întreaga carte este de fapt o compilaţie de articole sau interviuri apărute, de-a lungul vremii, în diferite publicaţii, începând cu timpurile tulburi din decembrie ’89. Sunt puse pe hârtie gânduri exprimate într-un ton de un optimism fantastic cu privire la schimbarea în bine prin care se presupunea c-ar avea de trecut România, după înlăturarea regimului comunist. Un îndemn pentru tineri, pentru poporul român, de-a reveni la autenticele valori a încercat Liiceanu să prezinte aici. Evident, speranţele cum că lucrurile vor merge mai bine, şi că vom scăpa de această ciumă ideologică sunt spulberate rând pe rând de fiecare decizie proastă pe care poporul (fie în necunoştinţă de cauză, fie fără să cântărească bine faptele) le-a luat începând cu anii ’90. Autorul nu poate decât să-şi exprime regretul că ne merităm soarta de popor aflat într-o continuă tranziţie pentru că nu ne-am încheiat socotelile în mod adecvat cu monstrul numit comunism.
Adevărate pagini de istorie vie, le-aş putea numi, articolele lui Liiceanu. Sunt ca nişte nestemate dintr-un tezaur pe care nu suntem pregătiţi, oarecum, să ni-l asumăm. Fascinant a fost pentru mine interviul realizat de Gabriela Adameşteanu, pentru Revista 22, în ianuarie ’93, intitulat: „Două măsuri şi două memorii”, cu o succintă comparaţie între comunism şi nazism, şi cu îndemnul de-a nu uita ororile suferite de acest popor în era comunistă.
În final, vă împărtăşesc un mic citat din prefaţa celei de-a treia ediţii a volumului, care a avut o importanţă capitală pentru mine, în lecturarea volumului: „Cititorul care nu a trăit acei ani sau care nu i-a trăit ca autorul acestor rânduri trebuie de aceea să fie îngăduitor cu ceea ce va citi. Totul a fost atunci aruncat în luptă cu ideea că lumea urma să se aleagă între bine şi rău. Cu ce disperare am vrut atunci, câţiva dintre noi, să mutăm cursurile lucrurilor în direcţia cea bună! Iar „direcţia cea bună” trecea prin eliberarea societăţii româneşti de figura emblematică şi dominatoare a lichelei ieşite din comunism şi care se pregătea acum să facă din nou istorie.”
Citiţi cartea! Fie c-aţi prins sau nu comunismul, merită citită cronica aceasta a unui om care n-a dorit să meargă alături de turma celor mulţi!
January 23, 2010
Background: I've recently (re-)started to read Romanian post-communist literature. Apel catre lichele (Appeal against Scoundrels) is one of the better-known books written since 1989, the fall of the Romanian communism, and stems from a letter written by Liiceanu, a well-known intellectual (the class the communists set to eradicate), in the months following that fall. In his letter, Liiceanu calls for the people who took part in the communist apparatus to admit their guilt, ask for forgiveness, and quit political life. This book includes the letter and a collection of related articles written by Liiceanu between 1990 and 2008. The book has numerous interesting parts, at times solid formulation, and overall much political thinking on the topic of life within and after communism. On the negative side, this is a strongly biased book, fixed on the idea that "nowhere in the world, in 70 years [of existence:], has communism brought with it anything but the murder, the terror, the lie, the mind enfeeblement, and the infinite sorrow," the book contains excellent references about first-hand accounts of the Romanian communist reality, such as Elisabeta Rizea's, and Cornel Dragoi's. Even more negatively, the book has several negative, argumentative, and inflammatory passages, in which the author attacks people that he perceives as associated with communism. Overall, an interesting, but strongly partisan read on a very important topic for Romania and, perhaps, Europe and even the entire world.
May 28, 2018
"Comunismul este boala imaginației și imaginația noastră care se răzbună pe noi. Noi am imaginat Paradisul și am imaginat Infernul. Am crezut însă că ele vor rămâne simple proiecții ale imaginației noastre, categorii ale unei lumi de basm, care, tocmai pentru că este de basm, nu are nimic comun cu lumea noastră de aici. Or, prin comunism, categoriile acestei lumii ireale au invadat realitatea."
November 18, 2016
“Viaţa unui om inteligent se hrăneşte din conştiinţa puţinătăţii certitudinilor noastre şi din disponibilitatea de a cerceta îndreptăţirea unui alt punct de vedere”.
December 2, 2021
Lectură obligatorie pentru toate generațiile care trăiesc în România. Operație cu o precizie chirurgicală a societății românești post-comuniste.
May 4, 2025
„Niciodată poporul român n-a fost mai unit decât în acești ultimi ani, prin raportarea sa la un singur personaj. Eram cu adevărat „strâns uniți” în jurul unui singur om: unitatea prin umilire și prin ura față de cel care ne umilea. Ceaușescu a fost cu adevărat trăsătura de unire a acestui popor. El ne cotropise spațiul privat, se strecurase în patul nostru, în prieteniile noastre, în gândurile noastre, în visele noastre; ne cotropise până și subconștientul.”
„Câtă vreme am trăit coșmarul comunismului, am sperat cu toții că, odată eliberați de el, ne vom freca la ochi și ne vom trezi la realitatea libertății noastre redobândite. Dar iată, coșmarul s-a terminat, noi ne-am trezit, ne-am frecat la ochi și continuăm să vedem cu ochii coșmarului nostru; de fapt trăim în umbra lui prelungită, în plasa pe care a aruncat-o, temeinic, asupra noastră și în care, deși ruptă, noi continuăm să ne zbatem.”
„Poate că este nevoie de câte un cutremur al istoriei ca să aflăm că, pentru un om, cultura nu este o podoabă întâmplătoare, ci însuși mediul său de existență, așa cum sunt apa pentru pești și aerul pentru păsări. Poate că este nevoie ca un zid să fie ridicat - și apoi să cadă - ca să putem măsura cu adevărat valoarea unei cărți.”
„Poate că toate nenorocirile de pe lumea asta vin din faptul că oamenii gândesc, în general, cu mintea altora.”
„Dacă judecăm după cum arată lucrurile în clipa de față, noi ne vom tîrî, ne vom tîrî cu toții spre lumină. Ne tîrîm, nu mergem. Un om cu meseria mea trebuie să știe că vocația lui e pentru timpul „celălalt”, pentru timpul lung, pentru timpul când noi nu vom mai fi. Schimbă sau luminează o mână de oameni, care la rândul lor vor schimba și lumina pe alții. Lucrurile se petrec ca-n noaptea de Paști. Numai că se petrec în timpul istoriei. Cineva vine cu o lumină, o trece altcuiva, din două lumânări aprinse se nasc trei, iar din cele trei se aprind treptat toate lumânările și toată curtea bisericii este în cele din urmă cuprinsă de lumină. Imaginați-vă lucrul acesta petrecându-se în timp. Ideile noastre, cele bune, cele luminoase, își fac treptat drum și ele vor umple în cele din urmă curtea istoriei de lumină, dar o vor umple în treizeci-patruzeci de ani, dacă nu vor bate iarăși vânturile potrivnice ale istoriei sau dacă luminile noastre nu vor fi prea firave.”
„Câtă vreme am trăit coșmarul comunismului, am sperat cu toții că, odată eliberați de el, ne vom freca la ochi și ne vom trezi la realitatea libertății noastre redobândite. Dar iată, coșmarul s-a terminat, noi ne-am trezit, ne-am frecat la ochi și continuăm să vedem cu ochii coșmarului nostru; de fapt trăim în umbra lui prelungită, în plasa pe care a aruncat-o, temeinic, asupra noastră și în care, deși ruptă, noi continuăm să ne zbatem.”
„Poate că este nevoie de câte un cutremur al istoriei ca să aflăm că, pentru un om, cultura nu este o podoabă întâmplătoare, ci însuși mediul său de existență, așa cum sunt apa pentru pești și aerul pentru păsări. Poate că este nevoie ca un zid să fie ridicat - și apoi să cadă - ca să putem măsura cu adevărat valoarea unei cărți.”
„Poate că toate nenorocirile de pe lumea asta vin din faptul că oamenii gândesc, în general, cu mintea altora.”
„Dacă judecăm după cum arată lucrurile în clipa de față, noi ne vom tîrî, ne vom tîrî cu toții spre lumină. Ne tîrîm, nu mergem. Un om cu meseria mea trebuie să știe că vocația lui e pentru timpul „celălalt”, pentru timpul lung, pentru timpul când noi nu vom mai fi. Schimbă sau luminează o mână de oameni, care la rândul lor vor schimba și lumina pe alții. Lucrurile se petrec ca-n noaptea de Paști. Numai că se petrec în timpul istoriei. Cineva vine cu o lumină, o trece altcuiva, din două lumânări aprinse se nasc trei, iar din cele trei se aprind treptat toate lumânările și toată curtea bisericii este în cele din urmă cuprinsă de lumină. Imaginați-vă lucrul acesta petrecându-se în timp. Ideile noastre, cele bune, cele luminoase, își fac treptat drum și ele vor umple în cele din urmă curtea istoriei de lumină, dar o vor umple în treizeci-patruzeci de ani, dacă nu vor bate iarăși vânturile potrivnice ale istoriei sau dacă luminile noastre nu vor fi prea firave.”
August 25, 2022
Dans l'oeuvre de cet intellectuel roumain, philosophe de formation, on peut distinguer plusieurs catégories d'écrits. Tout d'abord les études philosophiques comprenant notamment les traductions en roumain et les commentaires de Platon et Martin Heidegger, ensuite ceux sur la philosophie de la culture et la théorie de l'art (comme de la limite). Troisièmement, des essais sur l'éthique et la politique (après 1989) et en fin les écrits littéraires, journaux (Le journal de Paltinis. Récit d'une formation spirituelle et philosophique), évocations (Itinéraires d'une vie : E.M. Cioran), une partie de la correspondance et des comptes rendu critiques, dont celui, très décrié sur le Journal de Mihail Sebastian.
Apel către lichele [Appel adressé aux crapules] a connu beaucoup de succès comme en témoignent les nombreuses rééditions. Il s'agit d'un recueil de prises de positions publiques dans la presse, à a télévision ou à la radio qui ont comme point commun de militer ouvertement pour une purification morale de la société roumaine. Ne fut-il pas trop naïf pour croire que les mots peuvent changer le monde ?
L'auteur observe à juste titre que la crapule communiste ne disparaît pas simultanément avec la chute inattendue du régime communiste. Évacuer le passé s'avère impossible en dehors d'une véritable prise de position politique, ce que le livre n'est pas finalement.
Aujourd'hui, il en reste la valeur documentaire sur des actions culturelles de son auteur à l'époque comme ce film, « Exercice d'admiration » sur Cioran et Petre Țuțea (cf. l'allocution lors de la première à l'Institut Français de Bucarest, dont le directeur de moment n'était autre que Norbert Dodille, le 03/02/1992) ou la création des éditions Humanitas, initialement une société franco-roumaine.
À noter également cette lettre ouverte adressée à Horia-Roman Patapievici (dans « Revista 22 » du 11 au 18/06/1995) où il exprime son admiration après la lecture de Zbor în bătaia săgeţii et appelle son auteur un « Kierkggard bucarestois ».
Apel către lichele [Appel adressé aux crapules] a connu beaucoup de succès comme en témoignent les nombreuses rééditions. Il s'agit d'un recueil de prises de positions publiques dans la presse, à a télévision ou à la radio qui ont comme point commun de militer ouvertement pour une purification morale de la société roumaine. Ne fut-il pas trop naïf pour croire que les mots peuvent changer le monde ?
L'auteur observe à juste titre que la crapule communiste ne disparaît pas simultanément avec la chute inattendue du régime communiste. Évacuer le passé s'avère impossible en dehors d'une véritable prise de position politique, ce que le livre n'est pas finalement.
Aujourd'hui, il en reste la valeur documentaire sur des actions culturelles de son auteur à l'époque comme ce film, « Exercice d'admiration » sur Cioran et Petre Țuțea (cf. l'allocution lors de la première à l'Institut Français de Bucarest, dont le directeur de moment n'était autre que Norbert Dodille, le 03/02/1992) ou la création des éditions Humanitas, initialement une société franco-roumaine.
À noter également cette lettre ouverte adressée à Horia-Roman Patapievici (dans « Revista 22 » du 11 au 18/06/1995) où il exprime son admiration après la lecture de Zbor în bătaia săgeţii et appelle son auteur un « Kierkggard bucarestois ».
June 16, 2023
RO: Cartea este o colecție de texte care prezintă România anilor ‘90 și începutul nesfârșitei tranziții. Spun nesfârșita tranziție pentru că lichelele despre care vorbește Liiceanu se află încă pe scena politică la mai mult de 20 de ani de la cele scrise, iar situația pare chiar să se agraveze de la an la an. Sunt de acord cu autorul care critică foarte aspru nume de pe scena culturală și regret că o lege a lustrației nu a fost adoptată în anii ‘90. Atâta timp cât poporul nu își va încheia socotelile cu perioada comunistă, mă tem că această tranziție va continua mai mult decât Brucan sau Liiceanu au prezis.
December 17, 2021
O serie de articole. Idei pertinente...Unele braveaza usor! Adevarul e undeva dincolo de randuri.
May 12, 2025
cel mai trist lucru e cat de actuala e
October 18, 2025
Genial de neindurator si acid. Merita cei vizați.
November 8, 2014
O placere sa poti citi un scriitor contemporan si mai ales roman care sa fie capabil sa isi exprime ideile atat de placut si concis.
August 14, 2014
The truth about our history. Everyone should read it
Displaying 1 - 18 of 18 reviews