Jump to ratings and reviews
Rate this book
Rate this book
Ame e câmpul de luptă a două destine construite din bucăți de viitor incerte, prinse într-un lanț bolnăvicios ce le va schimba soarta pentru totdeauna.

Ești față-n față cu o carte mistuitoare, cu peste 5000.000 de cititori, ce te va zdruncina din temelii și îți va provoca fiori în tot corpul. Ame spune povestea a două suflete cu simțiri diametral opuse, dar care se sudează încă de la primele priviri.

Ea, definiția normalității. El, mult prea departe de a fi normal. Haotic, pe alocuri pragmatic, Zane duce o viață dublă la periferia New York-ului și e orbit de răzbunare. Dar de îndată ce o vede pe Ame, își dă seama că atunci când visezi iubire trebuie să te pregătești pentru încă o luptă. Destinul lor pare deja scris, așteptând să dea lovitura de grație. Viețile li se schimbă definitiv, iar iubirea lor interzisă ia calea tragică a unui adevăr crunt.

Războiul începuse, iar noua ne căzuse baioneta.

Cu accentul pus pe maturizarea emoțională, Ame e povestea unor decizii luate impulsiv, o lecție despre consecințele unei alegeri, o fantezie animată de puterea iubirii de a învinge chiar și atunci când sufletul se află pe marginea unei prăpăstii.

576 pages, Paperback

Published March 16, 2020

48 people are currently reading
632 people want to read

About the author

Cathya M.P.

7 books161 followers

Cathya MP este o autoare de succes din România, cu o carieră care a început în 2014 când era încă adolescentă, făcând-o una dintre cele mai tinere scriitoare contemporane. Wattpad, platforma cu milioane de cititori zilnici, i-a servit ca rampă de lansare când a câștigat competiția internațională, The Wattys, în 2016, cu seria sa de debut, AME. Această trilogie a avut un succes semnificativ, devenind bestseller încă din primul volum și depășind 40.000 de vânzări până în 2022.

Nu uitați să o urmăriți pe toate rețelele de socializare!

Insta: https://www.instagram.com/cathya.mp/

Wattpad: https://www.wattpad.com/user/CathyaMp

Linktree: https://linktr.ee/cathya.mp

Goodreads: https://www.goodreads.com/author/show...

Facebook: https://www.facebook.com/cathya.mp.au...

Pinterest: https://ro.pinterest.com/cathyampautor/

Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCszd...

TikTok: https://www.tiktok.com/@cathya.mp

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
313 (48%)
4 stars
111 (17%)
3 stars
89 (13%)
2 stars
72 (11%)
1 star
56 (8%)
Displaying 1 - 30 of 65 reviews
Profile Image for Denisa Gabriela Savin.
7 reviews4 followers
September 4, 2020
Nu mi.a placut absolut deloc!!!! Mi s.a parut o poveste foarte prost construita.....dar povestea ca povestea...sa nu mai zic de personaje care sunt ...vai de viata mea! Nici nu stiu de unde sa încep!
Cartea asta e o combinație între o telenovela braziliana proasta și o kdrama de duzina (acum jignesc telenovelele si kdramele pt ca sunt superioare pana în luna și stele acestei carti ) . E STUPIDA . Fraților..ce naiba? CUM POTI SA NUMESTI CREDIBILITATE TOT CEEA CE SE INTAMPLA IN ACEASTA CARTE? Chiar poate cineva sa.mi spună mie ca ..... daca intr.o seara(tu stand liniștit într.o casa aparent sigura ) vine un terorist la tine (caci cam asta era Zane în acel context) si iti da o bomba spunandu.ti sa o amplaseze undeva în clădire pt ca in caz contrar o sa.ti ia viata...tuuu......om idiot cu probleme psihice..iei bomba .... o pui unde iti zice el ...apoi sari CU TOATA INCREDEREA IN BRATELE LUI DE LA ETAJUL DOI si singura ta problema la jumătate de ora după ce clădirea sare în aer(clădire în care e si MAMA TA .....REPET ...E MA.TA ACOLO...NU CINE STIE CE PERSOANA OBISNUITA ) singura ta problema e ca băiatul ala arata super sexy și tu ca nesatula nu poți sa.ti ții hormonii în frâu si vrei sa sara pe tine! ADICA PE BUNE? IN CE LUME SE INTAMPLA ASTA ? DOAR DACA AI PROBLEME PSIHICE SAU CEL PUTIN SUFERI DE SINDROMUL STOCKHOLM.
Cam de la aceasta parte mi.a dat mie cu virgula ! Si gândiți.va ca asta se întâmplă printre primele pagini....nici nu va mai spun cate scene penibile si de rahat au loc în continuare
Asta e strict părerea mea și cred ca dacă o persoana are cel putin câțiva ani de literatura în spate nu are cum sa spună ca aceasta carte e buna de ceva (a mai stricat și atâtea foi si cerneala degeaba.... parca nu puteau sa stea copacii aia în pădure liniștiți....au trebuit sa fie tăiați ca sa se scrie astfel de orori) In opinia mea ..cartea asta trebuia sa rămână pe wattpad si atat...nimic mai mult! Pe aceasta platforma se înțelege prezenta ei ...insa, dupa min, nu are ce cauta pe hârtie!
Imi pare rau daca am jignit pe cineva prin aceasta recenzie fără sa realizez. Dar am vrut sa prezint si o alta versiune a cartii! Prea lăudată......prea laureata .... nu nu nu....e inadmisibil ca o astfel de carte sa fie atat de vehiculata...iar carti cu adevărat minunate sa fie lasate în uitare...de ce? Pt ca asta a avut atâtea vizualizări pe wattpad?
Profile Image for Carmen.
13 reviews15 followers
July 13, 2020
Ce spun mai jos este fix părerea mea, vreau sa o tratati ca atare.
Ame a fost o lectura care mi-a dat mari bătăi de cap. Cartea nu a fost deloc pe gustul meu, cred cu tărie ca dacă aveam 14-15 ani puteam sa-i ofer mai mult de 3 steluțe. Din primele pagini a fost o lectura haotica, plină de schimbări bruște și avalanșe de cuvinte alcătuind parca o compunere. Personajele ma surprindeau de fiecare data, fiind atât de nehotărâte și deloc bine structurate. Firul acțiunii a fost ciudat... nu știam ce urmărește cartea, nu am avut o intriga, nimic nu s-a legat, iar multe planuri săreau fără a da detalii cum. Inițial am intrat intr-o lume a studenților, dar nu i-am văzut o zi trecând pe la facultate, ca mai apoi sa am parte de o organizație terorista, Mafie siciliana care a preluat ideea cărții și a terminat-o. Ame mi-a terminat mintea, nu mi-a plăcut absolut deloc de ea. Una zicea, apoi alta, apoi alta făcea și o ținea in felul asta. Am mers intr-un ritm continuu spre nimic, asta m-a deranjat cel mai tare. De stilul de scriere nu am prea multe cuvinte de lauda, acțiunea se repeta, multe acțiuni erau făcute de 2 ori, treceau 6h in 2 rânduri... nu m-a impresionat.
Am avut parte de personaje care nu aveau nici un scop in carte și credeți-ma, mai mult paginile au fost umplute ca sa nu fie goale.
Nu știu ce as putea spune ca mi-a plăcut... ca nu prea sunt chestii. Cel mai tare m-a amuzat felul in care toate personajele își schimbau numele după 2-3 capitole.
Îmi pare rău ca m-a dezamăgit, aveam așteptări enorme de la carte, o recomand de la 14+, poate o sa va placa vouă.
Profile Image for Marina.
86 reviews6 followers
October 29, 2025
În ciuda părerilor foarte bune despre acest roman, vin eu și stric întreaga petrecere. Romanul l-am primit gratuit într-o comandă pe Bookzone și m-am bucurat foarte tare pentru că oricum eram tentata să îl cumpăr, în caz ca nu-l primeam. Nu datorită recenziilor. Eu recenzii citesc abia după ce citesc romanul sau în timp ce o fac, mai mult ca să consult și alte păreri. O recenzie pozitivă/ negativă chiar și mai multe, nu mă vor convinge să nu citesc sau să citesc o carte până nu acord eu șansa. Revenind!!! Coperta mi s-a părut foarte faină și-mi oferea un aer misterios și chiar îmi stârnise interesul. Doar că buba s-a produs după primele câteva pagini pe care le-am citit din el. L-am parcurs foarte greu.

Probabil ca autoarea a debutat cu acest roman și țin să o felicit pentru realizare, însă n-am putut să trec cu vederea anumite greșeli de gramatica, de scriere în general, și mai ales metafore aruncate așa ca nuca in perete sau tendința de a utiliza un limbaj colocvial pe care eu îl detest când dau de el
prin cărți. Am mai întâlnit tipul acesta în Fluturi, de la Irina Binder și s fost ceva… mă abțin. Nu-s genul care să bălesc la un dialog stufos/obositor unde sa mă pierd in ceea ce voia să zică personajul, dar nici nu înghit replici de genul : „hai sictir!”.
Una peste alta cred că necuratul nu e așa de negru pentru ca autoarea are timp să evolueze, să își revizuiască stilul și să scoată dacă vrea altă dată o varianta a romanului.
Eu când dau de o carte slabă încerc să nu renunț tocmai ca să mă conving că n-am judecat prea rapid actiunea și toate cele.

Nu sunt convinsa sa continui cu volumul 2, desi spre final s-a mai redresat puțintel, iar acum să mă leg de acțiune, până la marele final atunci mi s-a părut meh, ca o zeamă lungă și fără gust. Lucrurile s-au produs prea rapid. Nu pot simți legătura între Sergio si Ame. Mi-ar fi plăcut să cadă mai mult accentul pe numele lui Sergio cât și pe momentul când Ame afla ca el era cel care o răpise în prima noapte. Un paragraf era Zane, altul Zwei și imediat Sergio. S-a vrut ceva… doar că nu a prea ieșit. Whatever… nu simțeam trecerile, nu vedeam rostul celor trei nume. Ideea era acolo, dar probabil trebuia eu să-mi fac propriul scenariu. Se încearcă la un moment dat și introducerea unui alt personaj masculin care să se apropie de Ame, dar din nou, nimic nu e clar sau intens, întrucât să îi asociez. Să-i rețin cumva căci erau prea departe de a avea vreun sentiment plăcut pentru ei. Ce îmi e Ame cu acel tip, ce îmi e Ame cu Sergio. Ce îmi e Ame:)).

Long story short: Ideea în sine e okay, dar mi se pare necoaptă. Prematură din toate punctele de vedere. Relația lor e grăbită, fără suspans și intensitate. Atitudinea lui nu mă face să îl asociez cu vreun bărbățoi fioros, fără scrupule, gata gata să facă ravagii în jurul lui sau al ei. E doar un bad boy arogant uneori, pe deasupra nătăfleț. Nici scenele dintre ei nu mă dau pe spate. Sunt convinsa ca se putea săpa mai adânc. Se putea coace la greu mai ales că la baza nu e rea deloc, dar nu e suficient căci rămâne blocată la stadiul de idee.
Profile Image for Lori.
34 reviews
November 15, 2022
Cu ce să încep?
A, da! Cu ratingul pe care l-am acordat. Am oferit o steluța pentru copertă și... ei bine, cam atât a meritat.
Toată cartea a avut acel iz de Wattpad, cu un stil de scriere pe care eu nu-l agreez în niciun chip în vreo carte, cu replici cringe și de duzină, cu multe greșeli de exprimare, personaje slab construite și citate care nu nicio legătură cu contextul. Erau aruncate acolo ca să fie doar.
Nu am reușit să mă atașez de niciun personaj. Ame a fost un personaj care mie una mi-a dat bătăi de cap. Să nu mai zic de Zane care, după ce că își schimba numele de la un capitol la altul, era plin de ifose.
Acțiunea a fost mult prea grăbită, cu descrieri lungi și cărora nu le vedeam rostul.
La un moment dat, cartea a dat-o prea mult în „365 de zile”. Cu mafia Siciliană și răpirea personajului principal feminin pentru a o duce în Italia. Înțeleg că a făcut-o pentru a-l ademeni pe tatăl ei în capcană, dar totuși se puteau lipsi de asta. Nu ar mai fi ocupat 500 de pagini degeaba. 🤦‍♀️ Acțiunea ar fi trebuit să fie gândită mai bine înainte să dea cartea spre publicare. În acest caz, ar fi putut să rămână bine mersi pe Wattpad și atât.
Un alt lucru pe care l-am remarcat și care m-a deranjat cât de cât a fost dezinteresul autoarei asupra anumitor detalii. Like, Ame are 20 de ani, mama ei 40, iar bunica 52. Cum naiba e posibil lucrul acesta? 🙉 Bunica ei a născut-o pe maică-sa la 12 ani?
Personajele sunt la facultate, dar niciunul nu s-a deranjat să dea pe la cursuri. Ame vrea să facă practică la spital, dar nu o fost niciodată pe la facultate. Frumos! 😶
Respect gusturile și părerile celor care au citit cartea și le-a plăcut. Asta este strict părerea mea. Nu este o carte de 5 ⭐, atât am avut de zis. Sunt altele mult mai bune care merită atenția noastră.
Am citit doar primul volum și după experiența avută cu el nu sunt dornică să le iau și pe celalalte. Nu în viitorul apropiat.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Profile Image for Ema .
151 reviews1 follower
June 3, 2021
*internal screaming*

Nu știu de ce aveam mai multe așteptări de la un roman wattpadian. Nu avem acțiune liniara, dialoguri realiste, raționament în personaje. Nu avem povestea de dragoste prezentata pe coperta.

Ca sa prezint un pic cartea, aici avem protagoniștii printr-o fraza din carte:

Ame : "Deodată ideea violului nu mi se mai părea atat de proasta"

Zane/Zwei/ce nume mai avea :" Femeia e precum cafeaua. Dacă e buna, te tine treaz toată noaptea"
Profile Image for Adriana Merry .
225 reviews67 followers
August 13, 2020

#nurecomand

Cartea este scrisa prost, personajele isi schimba numele dupa cum au chef. Azi se cearta maine se iubesc. Citatele sunt aruncate aiurea prin carte cat sa para aceasta profunda dar nu este deloc. Ame este incantata de practica la spital dar ea nu a fost vreodata la facultate, la un curs ceva. Pe scurt, tot ce mi a placut la aceasta carte a fost coperta. Daca as fi putut, nici 1⭐️ nu i as fi dat dar nu am cum sa dau 0⭐️ 🤡
Profile Image for Iún María.
55 reviews3 followers
December 16, 2022
1,5⭐ pentru copertă.
Recenzii peste recenzii și laude peste laude pentru acest amalgam de cuvinte prost aruncate și greșeli la tot pasul. Pagini umplute doar că să nu fie goale, umpluturi acolo unde nu-și au locul, prea multe detalii nesemnificative și prea puține despre acțiunea în sine. Personaje cu capul in nori, toxice și plictisitoare. Se pune mult prea mult accent pe gânduri și se tot întinde încât te face să citești in absență. Replici seci, se sare din acțiune în acțiune mult prea repede și citatele aruncate doar așa să pară mai interesant.
O dezamăgire totală.
This entire review has been hidden because of spoilers.
2 reviews
March 27, 2020
Superba! O carte ce m.a facut sa trec de la o stare la alta, sa parcurg pagina cu pagina avand sufletul la gura! M.au enervat, m.au emotionat personajele principale, imi doream sa o termin sa vad ce se intampla dar in acelasi timp nu as fi vrut sa se termine povestea! Minunata! Abia astept volumul 2!
Profile Image for Alexa Alexandra.
88 reviews13 followers
April 26, 2021
Where to begin?
Am fost într-o confuzie totală la începutul volumului, deoarece am întâlnit multe personaje, iar descrierea lor nu a fost de foarte mare ajutor.
Am întâlnit destul de multe greșeli de scriere și cuvinte lipsă, dezacorduri, care mi-au ingreunat puțin lectura, am avut momente în care citeam de 3 ori o fraza pentru a înțelege. Am auzit de la diferite persoane ca narațiunea este povestită la prezent și trecut în aceeași fraza, am găsit fraze de genul, care sunau puțin ciudat, dar per total am înțeles esențialul.
Descrierile care se întindeau pe 2-3 pagini, obositoare pentru ochi, și cărora eu nu le-am văzut rostul, am citit despre împerecherea nu știu căror păsări, torsul pisicii 😬
Și dialogul a lăsat de dorit, cuvinte accentuate prin multiplicarea ultimei litere, replici copilărești.
Nu m-am putut atașa deloc de personaje... "tachinarile" lor au fost prostești și m-a enervat maxim încăpățânarea lor. Să scri aproape 600 pagini in care personajele principale fac un pas înainte și 2 înapoi spre relația lor, mi se pare inutil. Relațiile personajelor secundare au fost mai închegate decât a lor🤫
Pentru mine nu a fost deloc suspans, destul de previzibil totul, ceea ce nu ma împinge în momentul de față spre volumul 2.
Mă tot gândesc ce ar putea fi scris în alte 1000 pagini din cele 2 volume ramase🤷‍♀️
Profile Image for Alina Geambasu.
383 reviews95 followers
April 19, 2022
Îmi place ideea de bază, ritmul alert, replicile ironice dintre personaje, dar felul în care este scrisă povestea, modul în care este construit firul narativ, lipsa credibilității, strică farmecul lecturii.
Profile Image for Loredana Mariana Bublitchi.
1,141 reviews75 followers
November 24, 2020
Nici nu știu cu ce să-ncep, jur...nu cred că mi-a plăcut ceva la toată povestea asta sau da, doar de Emily și Dean, care-au dispărut din peisaj mult prea repede 🙈, în rest...o telenovelă groaznică, să nu folosesc alt cuvânt.
Ce nu mi-a plăcut:
- personaje fără coloana vertebrală și aici mă refer în special la Ame, personajul principal feminin
- veșnica “plesneală”...deja obosisem să o tot văd că plesnește sau intenționează să plesnească
- paragrafe interminabile, multe dintre ele cuprinzând detalii ce nu-și aveau rostul, părerea mea. Am dat skip la unele și n-am avut nicio problemă în a înțelege povestea
- dialoguri fără pic de esență, banale, replici doar așa ca să fie
- acțiunea lasă de dorit, deși povestea chiar avea potențial
- referirea la personaje punctând culoarea părului...pentru ce aveau nume dacă tot sunt menționate în poveste scoțând în evidență părul? 🙄 Crea și mai multă confuzie, mai ales că-s foarte multe personaje cuprinse în carte
- mult prea multă dramă și fapte deloc, doar vorbe în vânt
- mă așteptam la mult mai mult având în vedere că era menționată și mafia, dar se pare că n-a fost să fie.

Și mă opresc aici, deși dacă stau mult să mă gândesc 2⭐️ îmi pare mult...poate dacă o citeam când aveam 14-15-16 ani era altă treabă, dar așa...îmi pare că am pierdut vremea degeaba...trist...
E strict părerea mea...
Profile Image for Cristina.
154 reviews
July 28, 2020
De unde sa incep? Am dat 2 stele pentru intriga. In rest, totul este slab...
De pe la jumatatea cartii m-am tot gandit la trilogia poloneza 365 Dni sau daca va este mai cunoscut, filmul 365 days. Mafiotul rapeste fata, ii ofera tot ce-i vrea inima, face parada cu altele in fata ei, o duce in club; cand reusesc sa faca putina lumina in sentimentele lor si sa le recunoasca, BAM, apare ceva neprevazut sa mai lungeasca totul...
Sa nu mai spun de nenumaratele greseli de tiparire. Chiar nu a citit nimeni manuscrisul inainte de a fi tiparit? Cuvinte scrise aiurea, idei fara legatura intre ele, nenumarate semne grafice...
Nu recomand cartea aceasta!
This entire review has been hidden because of spoilers.
4 reviews
September 2, 2020
O carte jalnică. Femeia care a scris cartea ar trebui să facă un serviciu omenirii și să se lase de scris ❤
Profile Image for Tanase Alexandra.
3 reviews
March 31, 2020
O carte excepțională! Deși este "încărcată" cu descrieri nu sunt plictisitoare ci te induc cu totul unde se afla personajele și nici nu realizam când terminam de citit o descriere atât de captiva eram în poveste. Am citit fiecare capitol cu sufletul la gura, am trăit acceasi intensitate de emoții asemănătoare cu cele ale personajelor. Merita citita și abia aștept volumul 2
Profile Image for Cristina.
2 reviews2 followers
January 6, 2022
Is my favorite book! I love it.💗💗💗💗
Profile Image for Maria Feher.
4 reviews3 followers
August 18, 2020
@Ame
Cathya MP

Mi-a plăcut cartea mult.
Nu ma așteptam să aibă un conținut atât de divers.
Felul cum este scrisa imi place.
Aproape fiecare personaj își scrie partea lui de poveste.

O avem pe Ame in primul an de facultate la medicină.
Este crescută doar de mama ei, ea fiind avocată.
Este de fel o fată cuminte.
Fara sa vrea ajunge sa-i placa de un bărbat misterios căruia ii devine complice într-un act terorist.
Pe parcurs își da seama ca are atracție si ii plac băieții răi.😁
Nu stiu daca e ok sa spun mai multe. 🙈
Ahhh Zane 🤩🤩🤩
Ei doi se plac enorm dar isi arată contrariul mereu.
Se tachinează si dau impresia ca nu se suporta reciproc.
Baiatul asta doar probleme ii aduce.
Ajunge sa fie rapita de 3 ori, dintre care odată de el🙈
Uite asa ajunge sa fie prinsa intr-o poveste din trecutul lui Zane.
O rivalitate între frați, o familie care conducea Mafia dar pe parcurs s-a divizat si sunt in război pentru cine sa rămână la conducere.
Sper ca in volumul 2 sa o găsesc pe Ame mai bine, sper ca Sergio(Zane) sa-si recunoscă sentimentele desi mi-e greu sa cred🤭 la cat de imbufnat si orgolios e🙄

Ii dau 5⭐⭐⭐⭐⭐ deoarece prefer mai bine o astfel de carte decât una foarte siropoasa🙈
Profile Image for Ana-Maria Apopei.
300 reviews10 followers
January 16, 2021
Where to begin?
This was such a mess, the only thing missing were zombies or maybe aliens (although, I must say if zombies appeared, I wouldn't have been surprised). The classic recipe Good girl, bad guy, poorly judgment. Some bad combination between The godfather and 356 days. It felt like the author just kept adding things and plots without being interested if they went together or not. And did I mentioned the unsolicited motivational speech that was inserted in every chapter, like written in bold?
And the lack of communication between Zane and Ame, oh God, it was infuriating.
All the buzz this book got was so undeserving.
The last bad thing? I bought both volumes 🙄
The 2⭐ go for the part about Ame's grandparents, the absolute highlight of the book. And also for Neve.
Profile Image for Anca.
1 review1 follower
April 24, 2020
Aceasta carte m-a adus de la "extaz la agonie"!O recomand cu toata increderea si caldura!M-a captivat si m-a intrigat de la primul capitol,facandu-ma sa traiesc toate emotiile,ca si cum as fi fost eu personajul principal!! Astept cu emotie si nerabdare sa apara vol 2 din aceasta carte!
Profile Image for Laura Botian.
1 review
June 11, 2020
Ce mai buna carte pe care am citit-o vreodată, atât de captivanta ma prins încă de la primele pagini, destul de enervant e faptul ca nu știu ce se întâmplă în continuare și am nevoie urgenta de vol 2!
Profile Image for D'ale lui Damian.
1,042 reviews26 followers
February 27, 2022
Ame....slăbuță pentru a o continua...

Ame este echivalentul japonez al cuvântului "ploaie".

✍️ când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului

✍️Putea sa-mi fie ploaia ce-mi spala sufletul negru, prafuit, uitat demult într-un colț întunecat?
Profile Image for Roxana Răduț.
1 review3 followers
March 25, 2020
O poveste care m-a ținut in suspans de la început si până la sfârșit, șirul întâmplărilor schimbandu-se cum nu m-am așteptat. O carte pe care nu ai cum sa o uiți pe noptieră
4 reviews1 follower
June 10, 2020
of of of...ca tare greu este. l-as fi bătut pe Sergio pana cade lat. Încăpățânarea lui e maxima. Cu toate astea abia aștept continuarea. Daca nu va apărea sa știi ca în mintea mea deja l-am snopit din bătaie pe păpușa asta de Sergio și l-am împăcat cu AME. :D
1 review1 follower
March 23, 2020
O carte minunată ce te face să simți un amalgam de sentimente! Felicitări!💕😍❤
1 review
May 30, 2020
Deci cartea asta e de-a dreptul GENIALA, am trait povestea o data cu personajele si am stat cu sufletul la gura de fiecare dată vand Ame si Zane erau in aceiași incăpere.
1 review
May 30, 2020
O carte minunata, iar Cathya este una dintre puținii autori romani care m-au impresionat, aștept cu nerăbdare următorul volum și sper sa abia la fel de mult succes !! Te pup 😘
This entire review has been hidden because of spoilers.
Profile Image for Live_in_books_g.
68 reviews1 follower
July 20, 2021
Mi-a atras atenția această serie de când s-a publicat ultimul volum. Văzusem mai multe păreri proaste decât bune și voiam să le citesc și eu ca să văd despre ce e vorba.
Pentru început, povestea în sine e interesantă și plăcută de urmărit. Dar pe parcurs m-a plictisit. Iar mai apoi s-a transformat ușor, ușor într-o telenovelă. Mi s-a părut că relația dintre cei doi înainta cu încetinitorul, lucru care m-a deranjat. Mi-ar fi plăcut ca primul lor sărut să apară mai devreme. Nu mi-a plăcut nici de EL, efectiv e un bipolar. Destul de ciudățel acest personaj, pentru mine.
În al doilea rând, stilul de scriere nu mi-a plăcut absolut deloc. Totul e mult prea clișeic, unele replici sunt aiurea, uneori acțiunea e prea lentă, iar uneori e prea grăbită. Stilul de scriere e cel care m-a deranjat cel mai tare.
În schimb finalul a fost mai acceptabil. Spre sfârșit m-a ținut în priză, lucru care m-a făcut să-i măresc nota.
Eu i-am dat 2/5 ⭐. Fiecare avem păreri diferite, iar aceasta e părerea mea. Nu spun că seria nu merită cumpărată. Poate vouă vă va plăcea. Iar dacă nu riscați nu aveți de unde să știți. Dacă vă atrag acțiunea, armele, mafia, și tot tacâmul ăsta, atunci chiar vă recomand cărțile astea. Iar în ceea ce privește stilul de scriere, e posibil să fiu eu obișnuită cu altfel de scris.
Nu știu dacă voi continua seria, dar dacă se va ivi ocazia o voi face. Sunt totuși curioasă să văd cum va decurge acțiunea în următoarele volume.

er
Profile Image for Daniela.
2 reviews1 follower
May 31, 2020
O carte Minunată care merita citita💞💞💞
Profile Image for Irina Popa.
240 reviews6 followers
December 31, 2021
📌Am avut alte așteptări de la această carte, dar m-a dezamăgit foarte mult. Era lăudată mult, așa că chiar am crezut că era o carte superbă, însă n-a fost așa, din păcate.

📌În primul rând, din primele pagini îți dai seama că autoarea încă nu era pregătită să publice, deoarece într-un fragment încurca timpurile verbale, scria ba la prezent, ba la trecut, cred că nici ea nu era hotărâtă la ce timp să scrie. Și eu scriu, însă nu sunt o profesionistă, dar știu că trebuie să scrii doar la un timp pe tot parcursul cărții. Acest lucru mi-a îngreunat lectura și am terminat foarte târziu.

📌În al doilea rând în carte era vorba doar de răzbunare, pistoale și mafii. Mi-am dat seama că era vorba de o carte de acțiune și acest lucru nu m-a deranjat foarte mult, însă parcă lucruri rele scria, nu am văzut niciun lucru bun ce s-a petrecut în această carte.

📌 În al treilea rând, tinde mult spre un clișeu, unde fata era răpită, iar aceasta s-a îndrăgostit de răpitorul ei. Știu că ei se știau dinainte și poate atunci au început să aibă sentimente, dar când persoana de care erai atrasă te răpește și îți distruge viața, cred că acele sentimente dispar. Nu se întâmpla mereu la fel, dar eu una nu înțeleg de ce îți place de persoana care nu-ți face niciun bine. În carte am aflat că a răpit-o pentru a o proteja, însă nu era un motiv foarte bun.

📌În concluzie cartea mai trebuia lucrată, atât la plot, cât și la stilul de scris. Sper doar că volumul 2 va fi mult mai bun ca acesta, dar cred că voi sta un pic pe gânduri înainte să-l cumpăr, însă cum nu vreau să las o serie abandonată, poate o voi cumpăra, dar dacă este exact ca acest volum, nu cred că o voi achiziționa.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Displaying 1 - 30 of 65 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.