Ioana Pârvulescu are pasiunea vagabondării prin secole, asa cum alţii o au pe aceea a călătoriilor în ţări străine. Întorcându-se acum „la loc“, în secolul 21, autoarea dezminte prin ceea ce scrie afirmaţia că „nicăieri nu-i mai bine ca acasă“, cel puţin atunci când e vorba de locuinţa temporală. Dar tocmai sentimentul de inconfort al omului nevoit să trăiască aici şi acum generează pagini pline de umor, supărare, mirări şi, până la urmă, deschidere faţă de tot ce ni se întâmplă. Pentru că, a recunoscut autoarea într-un interviu, in ciuda unor periodice accese de mizantropie şi revoltă îşi iubeşte şi semenii, şi ţara. Viaţa unui bloc aflat pe o stradă cu nume poetic de lângă Cişmigiu, în vecinătatea Conservatorului, drumurile pe Calea Victoriei, cele spre Braşov, atmosfera de la România literară şi adevărate aventuri legate în felurile cele mai neaşteptate de cărţi sunt reconstituite cu verva şi iuţeala celui care ştie că un cititor din secolul 21 n-are timp de pierdut. Citind Întoarcere în secolul 21 nu şi-l va pierde!
„Cartea aceasta a crescut odată cu secolul 21. Mi-am consemnat săptămânal, din 2001 până în 2009, nedumeririle, indignările, speranţele, meditaţiile pe tema lumii în care trăim. Fără voia mea, paginile s-au transformat într-un jurnal, într-un document al vieţii cotidiene din România acestui început de secol. Dacă e vorba, aş fi preferat să ţin jurnalul altui timp - să zicem din perioada 1901 şi 1909 - dar nu-i pe-alese: trăiesc ce mi se îngăduie. Deşi e viaţa mea aici, nu cred că există vreo pagină care să-mi aparţină numai mie. Suntem cu toţii în ea. Cumva, cartea aceasta seamănă cu secolul în care s-a născut: e plină de nelinişte, deşi n-a uitat încă de tot sa râdă.“ — IOANA PÂRVULESCU
Dacă nu-i dau 5 steluțe e numai și numai pentru diferența de atmosferă dintre secolul 19 (În intimitatea secolului 19), respectiv interbelic (Întoarcere în Bucureștiul interbelic) și secolul 21 în care am ocazia/bucuria/nefericirea/etc. să trăiesc. Pentru că altfel, Ioana Pârvulescu scrie non-ficțiune excelent, ca întotdeauna. Chiar dacă, recunosc, nu mi-e confortabilă ideea de scurte eseuri publicate prin reviste (România Literara, din cîte îmi dau seama, pe care oricum n-o citesc decît extrem de rar, online și fugitiv) și adunate mai apoi într-o carte, diferența e că ele, eseurile, sînt omogene și nu simți că sare de la o chestiune la alta, așa, fără noimă.
The first part was OK. Nothing special, just OK. The second, is worst. So I decided not to go ahead. And now (July 2021) I decided to finish it, just cause so. It's still nothing special and to be honest... I can't even pin what the book is about or a story that stands out.
Pentru "avangardistul" secolului 21: pasionatul de literatură, de vis și reverie, de artă și frumos; sufletul care cunoaște pragul bunului simț și al decenței, însă dă dovadă-în același timp- de un ludic simț al umorului, presărat cu o inocentă ironie. Pentru cel care nu vrea să se alăture fenomenului Social Media, unde utilizatorii își etalează, cu exces de zel, viețile personale și care, în goana după popularitate, uită să mai simtă; aceia care cultivă intimitatea și echilibrul prin pasiune, devotament si printr-un caracter solid, dominat de valori precum onoarea, candoarea, înțelegerea și empatia. O carte care se dilată prin vasele literare ale "avangardistului", îmbrățișându-i sufletul prin lecția de a trăi frumos și provocându-i intelectul prin informațiile despre artă și artiști, de la Camil Petrescu, Arghezi, G. Călinescu sau Marcel Proust, până la marii clasici, Rimbaud, Tzara, Eliade sau Mircea Cărtărescu. Situațiile comice în care este sugerat penibilul unor funcționari publici, al sistemului de educație și de transporturi feroviare sau al studenților inculți și dezinteresați nu lipsesc.
Deși mi-a plăcut Inocenții, această carte a Ioanei Pârvulescu se dovedește un amestec de pretențiozitate și opinii reciclate, greu de citit până la capăt.
Cand imi este dor de casa citesc Ioana Parvulescu si nu sunt niciodata dezamagita. Acest volum de exemplu aduna ganduri aleatorii despre vremurile contemporane: primele sunt despre cum este sa traiesti in Romania, cele din mijloc despre literatura, carti si critici, iar ultimele vorbesc mai mult de Romania la nivel abstract, despre mitul modern romanesc si constituie meditatii despre perceptia asupra tarii noastre.
Trebuie sa recunosc insa ca, desi inchid o carte de Ioana Parvulescu cu sufletul plin, raman si cu urme subtiri de gelozie. As vrea ca Brasovul meu sa fie acelasi cu al Ioanei, Brasovul care inca pastreaza urmele de mic burg de munte, cu ultimii mestesugari care apara coerenta cartierelor vechi, Brasovul lui Cioran si al strazilor cu trei nume (romanesc, german si unguresc). Dar Brasovul meu este Brasovul blocurilor, al unui centru istoric turistic si mut, in care povestirile calde, mustind de alte vremuri, s-au pierdut de mult.
Cartea aceasta a crescut odata cu secolul 21. Saptamana de saptamana, din 2001 pana in 2009, mi-am consemnat intr-o cronica literara, cand pesimista, cand optimista, nedumeririle, indignarile, sperantele, meditatiile pe tema lumii in care traim. Paginile s-au transformat, fara voia mea, intr-un jurnal, intr-un document al vietii cotidiene din Romania acestui inceput de secol.
Un scris plăcut si încântător al Ioanei Pârvulescu pe care l-am îndrăgit din primele pagini ale cărții. O regrupare de gânduri, idei, anecdote și întâmplări mai cu sare, mai cu piper, adesea familiare, povestite intr-un mod natural, cu detașare și cu umor…
Este o carte scrisa cu un deosebit simt literar, iar autoarea da dovada de un spirit de observatie foarte ascutit, nu rareori dublat de un umor retinut si de foarte mult bun simt. Autoare este o doamna atat in viata reala cat si in spatele paginilor. Pentru mine aceasta colectie de povestioare a fost o absoluta incantare, o delectare si o redescoperire a limbii romane literare. Am gasit si o serie de obsevatie foarte juste cu privire la critica literara, cartile de ier si de azi, tendinte in literatura moderna, societatea romaneasca contemporana si multe altele. Este o lectura recomfortanta, "racoritoare" si care ne reaminteste noua, celor "nascuti dupa ultima ploaie" vorba unui cunoscut jurnalist de la noi, ca drumul spre roman e unul lung, iar drumul spre critica e si mai lung. Aceasta carte reaseaza valorile literare in fagasul normalitatii si se poate constitui intr-un ghid a ce sa faci si ce sa nu faci ca si scriitor sau critic, fara insa a deveni un manual.