Tata mă citește și după moarte

by Mihail Vakulovski

„Ai nevoie de un răgaz ca să te potolești după ce închizi cartea aceasta despre copilărie a lui Mihail Vakulovski, cu scriitura ei nervoasă, clocotitoare ca o magmă. Toate schemele ideologice sunt abandonate, nu avem bolșevici răi și albgardiști buni, toate sunt așa cum le percepeam atunci în copilăria noastră sovietică, care aici este una frenetică, burlescă, savuroasă. Toate se învălmășesc, Lenin și Pavlic Morozov stau bine mersi lângă eroina Zoia Kosmodemianskaia și supra-omul Iuri Gagarin. Versurile patetice despre eroii sovietici fac casă bună cu folclorul porcos al copiilor despre aceiași eroi. Autorul refuză să se uite la copilăria sa din perspectiva adultului de astăzi, el o re-trăiește exact pe cea de atunci, plină de triumfuri adolescentine și răcoritoare ca o limonadă. O copilărie în sânul unui tată protector și adorat ca un Dumnezeu”. — CONSTANTIN CHEIANU

Genres: Roman

110 pages, Paperback

First published March 1, 2020

Reviews

[Anca Zaharia · Rating 5 out of 5]

Într-o lume în care copiii fac pace cu părinţii doar prin terapie, pe canapele confortabile impuse de cultura rezolvării şi auto-rezolvării la psiholog, neapărat în decor glam, căci nici vindecarea nu poate fi altfel decât strălucitoare în consumerism, Mihail Vakulovski rememorează o copilărie cu violenţe necontestate pentru că reprezentau regula, nu excepţia, unde există o legătură foarte strânsă între fumat şi primele impulsuri sexuale, când diferenţele dintre băieţi şi fete sunt sancţionate, netolerate.

O carte ca un bilet către propriile copilării, de citit într-o curte umbroasă, poate sub un pom plantat alături de părinţi, care dovedeşte că nu psihologia modernă a inventat iertatea şi împăcarea cu strămoşii, cu istoria patriei de origine, cu copilul care-am fost şi pe care, inevitabil, l-am trădat într-un anume punct din goana spre maturitate.

Recenzia integrală aici: https://ancazaharia.ro/2020/04/umblan...

[Jovi Ene · Rating 4 out of 5]

Dincolo de tiparele comune primilor ani ai vieții, copilăria sovietică avea și multe caracteristici proprii: taberele pionerești, adulația pentru Lenin și comunism, intrarea în comsomol, bancurile politice știute sau auzite din primii ani ai vieții. Despre asta e vorba în romanul-manuscris al lui Mihail Vakulovski, alături de teme precum sprijinul patern - figura tatălui dominând scrierile sale - sau familial și ”eroii” majori sau minori ai URSS, precum Gagarin și Vîsoțki. O carte agreabilă, amuzantă, dar și cu nuanțe de nostalgie și tristețe.

[Lavinia · Rating 3 out of 5]

Respect toate jurnalele și cărțiile de memorii și nu le judec niciodată prin prisma faptelor sau personajelor. Vakulovski e foarte oral și savuros, de la anecdotele personale la poeziile despre Lenin și glumele fără perdea, DAR această carte avea nevoie de mîna unui redactor. Înțeleg de pe ultima pagină că e un manuscris care a rămas în forma inițială (din care ar fi putut ieși un roman adevărat, după spusele tatălui), căruia i s-a mai aplicat o corectură și atît. Na, sînt de acord cu tata, ar fi putut ieși un roman foarte bun, așa e o colecție ușor haotică de anecdote din copilăria sovietică.

[Fală Victor · Rating 5 out of 5]

Am terminat de citit această cărticică. Tare bună. Și poate că atât de apropiată a făcut-o să fie faptul că sunt povestite năzbâtii petrecute în satul vecin de al meu. Și unele bancuri spuse aici îmi erau cunoscute, ce-i drept puțin altfel, și poeziile copilărești pe care le cântam pe toloacă și prin râpe le-am revăzut aici, scrise deja. Un lucru nu mi-a plăcut, dar care îl văd chiar și la sătenii mei, ne mai vorbind de cei din alte sate, și ăsta e schimbarea denumirii satului meu, abrevierea, ohhh, ce nu-mi place. Însă e un moft al meu, ca un cititor al locurilor, dar pentru carte e specific, deoarece se folosește limbajul oamenilor de rând, nu unul strict literar.
Deci, o carte colorată, cu umor, și cu o dedicație frumoasă, unui tată care a știut cum să-și instruiască haiducii.
Felicitări Mihail Vakulovski !

[Dorian Dron · Rating 5 out of 5]

E fain ca nu stiu cum sa pornesc acest review, ceea ce ma duce cu gandul ca sunt pe un drum bun. M-am tot gandit: cum sa incadrez io cartea lui Mihail Vakulovski intr-un gen? Parca ar fi roman dar parca ar fi si povestire, parca ar fi un poem in proza dar parca si memorialistica. Ce stiu sigur e ca ii sade bine asa cum e, o carte in oglinda. Si cand ma gandesc la comparatia asta, nu imi vine in minte decat un om care sta cu spatele la o oglinda si-si priveste peste umar silueta. Mai precis, un copil care stie ca in spatele lui se afla umbra sistemului sovietic, ce cauta sa il uniformizeze si sa-l reduca la un mecanism utopic. Dar acest copil alege sa-l ignore, preocupat de copilaria sa si de imaginea unui tata ce il incuraja in demersurile sale. Pentru mine, "Tata mă citește și după moarte" este o carte care trebuie citita si care nu vine neaparat ca un contrapunct modern al lui Creangă, ci prezinta, la fel ca "autorul romanului copilului universal" ;), imaginea generala a unui popor, nu numai a unei generatii. Multumesc, Mihail!

[Anibalector · Rating 3 out of 5]

Un stil excelent, mult material de calitate, dar pare mai degrabă macheta, șantierul unui posibil roman bun.

[Oxana Traci-Banaruc · Rating 5 out of 5]

O carte ca un pumn în frunte pentru cei care au trăit, s-au născut în URSS. Trăim vremuri în care ni se tot spune să căutam divinitatea, să îl căutam pe “Lenin”, pe creatorul destinului în noi, în noi, în interior. Copiii sovietici însă știau că Dumnezeu e numai in Lenin, iar Gagarin este cel care poate transporta visele dincolo de nori. O carte pe care o citești exact așa cum citești “mesajele” pereților din toaletele școlilor de la țară sau de pe peretele din spatele casei de cultură în care ca niște “comentarii literare” se întinde revolta vremurilor. Poeziile dedicate lui Lenin erau ambalate cu propaganda timpului și băgate forțat pe gât exact ca “cașa mannaia” de la grădinița anilor 80, iar în semn de revoltă, sau poate reacții adverse copii le vomitau (poeziile), le defecau întru-un limbaj dezgolit până la cele mai intime orificii, plin de mucegai lingvistic, răsunător și totodată firesc pentru acele vremuri. Copiii care erau născuți pentru Patrie, pentru Lenin știau mai multe despre p…a lui Lenin decât despre a lor. Copiii de azi care îți enumeră aproape mecanic drepturile și libertățile nu vor înțelege de ce copiilor sovietici li se spunea că nu e frumos să plângă. Cum adică nu e frumos să plângi, ar întreba băiatul meu de 11 ani. Iar copiii sovietici nu trebuiau să plângă, nu era frumos să plângă atunci când proasta de educatoare le tăia unghiile din carne, iar pe deasupra, dacă încercau să spună mamei despre durerea lor, puteau fi urecheați și de părinți, acasă. Și atunci ar plânge iar, și iar nu e frumos. Copilul meu în clasa a 6-a învață educație sexuală al doilea an la școala și poate descrie calm și cu seriozitate biologia reproducerii la plante, animale, la oameni. Copilul meu nu ar înțelege de ce copiii din URSS ar fi râs la cuvântul p…s, de ce s-ar fi scris poezii despre p…le “oamenilor” (cuvânt care atunci era atribuit doar bărbaților), pentru că e doar un organ masculin. Copiii de azi nu ar înțelege aceasta carte pe care noi, copiii URSS-ului o citim cu râs-plâns isteric, chiar traumatizant, în timp ce ni se deschide rana unui trecut în care copiii nu erau oameni, femeile nu erau oameni, ci doar bărbații erau oameni, iar parametrii acelor idealuri dictau ca toți (indiferent de gen si vârstă) să înfrunte orice obstacol, situație, cu bărbăție, cu caracterul și curajul lui Gagarin, și cu înțelepciunea lui Lenin, care făcea întotdeauna cele mai grele munci la subotnice. Iar datoria fiecărui copil al Patriei era sa urmeze exemplul lui Lenin. “Și ce bine că putem trăi aici, urmând exemplul lui Lenin… și vai de săracii copiii din America care nu au ce mânca și muncesc 24h…” îmi zicea poate și tatăl meu, născut tot în URSS.

[Liviu Szoke · Rating 4 out of 5]

Din recenzia apărută în revista OPT Motive numărul 21/2020:
„Odă închinată tatălui autorului (a cărui influență copleșitoare, cu bune și cu rele, cu povețe înțelepte, dar și bătăi administrate nevestei, se vede că și-a lăsat amprenta asupra adultului de mai târziu), copilăriei, vieții la sat, ferite oarecum de hidoșenia de la oraș, de turnători, kaghebiști și arestări urmate de trimiteri în lagărele siberiene (parcă și Soljenițîn e pomenit în treacăt, printre mulții alții, dacă-mi aduc eu bine aminte), miniromanul lui Mihail Vakulovski nu este de fapt o poveste propriu-zisă, cu cap și coadă, ci o înșiruire de mici întâmplări legate între ele doar de personajul principal și de amicii săi cu guri spurcate, dar și de mereu prezentul său tată care îl proteja întotdeauna în fața celorlalți și care era de fapt ca un zeu pentru micul Mișca.

De citit. Și recitit, chiar și pe sărite, sigur veți găsi câte un fragment care să vă rămână în minte aproape la orice pagină. Îi veți regăsi pe Iuri Gagarin, primul om ajuns în spațiu, dar și eroul căzut în dizgrație al URSS-ului, pe Vladimir Lenin, eroul tuturor și întemeietorul celei mai colosale națiuni care a trăit vreodată pe fața Pământului, pe diverși disidenți care i-au sabotat pe naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, toți priviți prin ochi inocenți de copil, care trage concluziile de rigoare, fără a părea afectat de dramele adulților din jur. Recomandată!”
Mai multe, aici: https://optmotive.ro/2020/21/art10/in....

[Ramona Boldizsar · Rating 5 out of 5]

Recenzia completă aici: https://ramona.boldizsar.ro/tata-ma-c...

Fragment:

“Tata mă citește și după moarte (poVeste 18+ despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice) îți spune deja în titlu despre ce este și la ce să te aștepți. O să găsești aici două voci, una a copilului Mișca (care înregistrează totul fără filtru, o voce autentică și foarte grafică, tocmai pentru că nu cunoaște niciun zid și își lasă ‘impresiile’ să intre în contact direct cu lumea) și o voce mai puțin implicată, mai matură, dar nu detașată. O voce pe care o întâlnești poate mai rar și mai subtil, dar e acolo dacă ești pregătit să o vezi. O să citești despre copilăria în Republica Moldovenească, despre Iuri Gagarin, Lenin, poezioare patriotice atât de drăgălașe că te vor dezgusta, anecdote; vei citi despre relația dintre părinți și copii, lucruri blânde și lucruri mai puțin blânde, despre Vîțoski, despre privirea unui băiețel feroce (pentru că sinceritate&copilărie) asupra întregii lumi și, câteodată, chiar asupra femeilor și fetițelor. Dar cel mai bine rezumă poate chiar Mihail Vakulovski pe copertă:”

[Victoria Pătrașcu · Rating 3 out of 5]

2.5

[Anna Leah]

Într-un podcast cu Alexandru Vakulovski( fratele lui Mihail Vakulovski) mama lui povesteşte cum citea cartea "Pizdeţ", învelită într-o copertă să nu vadă lumea din sat ce anume citeşte. Şi atunci citind "Tata mă citeşte şi după moarte" mă întrebam ce a gândit, ce a spus mama despre această carte?

Poate că perioada URSS în care ne-am trăit copilăria era absurdă, bizară, rea, incorectă şi proastă, dar nimeni n-ar spune "nu mi-aş dori să mai fiu copil", cei mai mulţi dintre noi am vrea să întoarcem timpul înapoi şi odată cu el să ne întoarcem părinţii.
Tata este generatorul amintirilor calde, blânde, amuzante şi tulburătoare, înşirate în cele 130 de pagini ale cărţii. El e cel cu "fotoaparatul", el apasă pe buton şi face cele mai faine fotografii întipărite adânc în mintea şi inima copilului Mişka. Despre el şi pentru el este această carte.

[Sabina · Rating 5 out of 5]

Nu e o lucrare recomandabilă spiritelor pudice. Autorul apelează la toate sferele vocabularului, antrenând mintea, spiritul, divertismentul. Personal, pasajele biografice alimentate cu poezie și ficțiune m-au cucerit. Ce poate fi mai cuceritor decât o puzderie de amintiri și o suită de episoade ficționale combinate cu hrana poeziei vremurilor pe care nu le-am prins? Poate doar vocea la fel de paternă care dictează titlul volumului și care pare să invite la un pahar de amintiri. Am avut senzația că mi se istorisește o aripă de amintiri amestecate cu ipoteze ficționale legate de ce s-ar fi putut întâmplă în viața lui Gagarin, atât interioară cât și materială. Sau că sunt istorisită pentru că vocea narativă s-a confundat cu a mea în repetate rânduri. M-a dus cumva cu gândul la "Amintirile" lui Creangă pentru anumite secvențe narative. Sublimă scriere! :)

[Codreanu Sergiu · Rating 5 out of 5]

Multe momente le-am trăit și eu, dar și multe nu le-am trăit, dar lecturind uneori mă simțeam în locul lui, simțeam pe propria piele acele sentimente. A fost un moment de întoarcere în copilărie, am retrăit propriami viața încă o dată și asta foarte mi-a plăcut (și mai ales bicicleta :-) )

[Edi Dumitra · Rating 2 out of 5]

Ştii care e diferența între socialism și capitalism? zice Serghei. În socialism omul e exploatat de om, iar în capitalism totul e invers. - pg. 57

Hey Chat,
Cum spun frumos că nu mi-a placut mai deloc cartea și că mi se pare că e construită pe aceeași rețetă ca multe alte cărți ce abordează fix același stil și topic cu aceleași personaje doar că sub un alt nume și în care măcar cuvintele din rusă nu predomină și poate fi textul înțeles de un grup mai mare de oameni, dar totuși acțiunea nu vine cu nimic nou și dacă s-au mai citit cărți din aceeași categorie, cartea asta doar există?

„Recunosc munca depusă la această carte, însă, pentru mine, lectura nu a fost foarte plăcută. Mi s-a părut construită pe o rețetă deja folosită de multe alte volume din același gen: aceleași tipologii de personaje, același tip de desfășurare a acțiunii, doar cu alte nume. Chiar dacă textul e mai accesibil prin lipsa elementelor de limbă rusă, ceea ce îl face ușor de înțeles pentru mai mulți cititori, am simțit că povestea nu aduce nimic cu adevărat nou. Pentru cei care au citit deja titluri similare, această carte mai degrabă există decât reușește să se remarce.” - ChatGPT, 2025.

[Ada Preda · Rating 3 out of 5]

Mihail Vakulovski’s book was like an open window towards Russian occupied Moldova, in the ‘70s and ‘80s. What I really liked about it, was the good old self-irony and humor, but also the idea I got that different though it might be for everyone, there is something universal about childhood after all.
The Russian experience is filtered through children’s eyes, and the propaganda is presented in such a colourful way that you’ll find yourself smiling more than once.
Admittedly, at times I found the story a bit disconnected, but all in all, it was an interesting read.

[Diana Szaiak]

Am citit pe undeva că volumul acesta ar fi un fel de Amintiri din copilărie upgradate și asta mi-a stârnit curiozitatea.
Poate n-a fost vremea ei, poate n-am avut dispoziția necesară, poate… dar a fost o lectură chinuitoare. Am perceput cartea ca o colecție de texte haotice, unele fără nici un Dumnezeu și care se desfășoară cu o viteză amețitoare de parcă autorul s-ar teme că expiră timpul si n-apucă să scrie tot ce-i trece prin minte.
Fiind autobiografie am să mă opresc aici, fiecare are dreptul să-și aștearnă amintirile așa cum simte.

[Marian Dumitrache · Rating 3 out of 5]

Am mai citit unele poezii ale domnului Mihail Vakulovski și îi urmăresc cu plăcere pagina de facebook. Poeții au un fel al lor de a scrie proză, lasă loc interpretării. E așa, e altfel. Ce crede cititorul despre intențiile poetului? Ce crezi elev dumneavoastră că a vrut să spună poetul în strofa a doua? Păi... Cam așa. Efectiv unele „povești” nu sunt duse la capăt. Sau sunt duse dar nu într-o cheie prozaică, ci într-una poetică.

[Cătălin Stanciu · Rating 5 out of 5]

recenzia - https://revistapsyche.ro/2022/06/06/m...

[Geanina Ambrus · Rating 2 out of 5]

Pentru mine lectura asta echivaleaza cu felul in care Sandu isi altoia prietenii: cu doua palme peste ochi, cazute ca din senin si o mangaiere. Palmele vin din frustrarea pe care o genereaza niste povesti frante parca prea din scurt si din atata rusa netradusa, care te lasa nelamurit. Alinarea vine din oralitatea scriiturii si din fagurii dulci de epos, insuficient exploatat.

"Era tare rau si tare bun. Ii batea pe toti colegii lui de la gradinita,apoi ii alinta,ii mangaia pe cap si zicea: Ii batea, apoi ii netezea pe cap si ii indemna sa nu planga, mereu veneau parinti sa se jeluiasca de ce-au mai patit plozii lor, dar Sandu era atat de dragalas, incat atunci cand il vedeau incepeau sa se joace cu el. "