Biblia după Borges: literatură și texte sacre

by Gianfranco Ravasi, Bogdan Tataru-Cazaban (trad., postf.), Miruna Tataru-Cazaban (trad)

„Cardinalul Ravasi s-a impus prin pledoaria intensă şi rafinată pentru locul Scripturii în cultura contemporană şi prin punţile de dialog între cei ce cred, cei ce au uitat să creadă şi cei ce nu se recunosc în nicio credinţă. Capacitatea sa de a transmite, într-un limbaj de o transparenţă reconfortantă, pluralitatea de înţelesuri ale cuvîntului revelat şi frumuseţea acestuia permite apropierea de aerul tare al înălţimilor într-o lume însetată de sens, dar înecată în superficialitate. Călătorind cu Borges, Gianfranco Ravasi ne invită să-l recitim dintr-o perspectivă legitimată de autorul însuşi. Pentru el, cele două mari naraţiuni capabile să spună ceva esenţial despre om rămîn călătoria lui Ulise şi Răstignirea, nostalgia lui acasă şi drama lui Dumnezeu «care acceptă să fie crucificat». Astfel, Borges devine o parabolă profetică a culturii moderne.” (Bogdan Tătaru‑Cazaban)

192 pages, Mass Market Paperback

First published January 1, 2018

About the author

Gianfranco Ravasi (Merate, 1942) è un cardinale, arcivescovo cattolico e biblista italiano, teologo ed ebraista.

Dal 2007 è presidente del Pontificio consiglio della cultura, della Pontificia commissione di archeologia sacra e del Consiglio di coordinamento fra accademie pontificie.

Cardenal italiano, presidente del Consejo Pontificio para la Cultura y de la Pontificia Comisión de Arqueología Sagrada.

Fue ordenado sacerdote de la archidiócesis de Milán el 28 de junio de 1966 y estudió en la Pontificia Universidad Gregoriana y en el Pontificio Instituto Bíblico.

Reviews

[Valeriu Gherghel · Rating 2 out of 5]

Am cumpărat cartea, de ce să nu recunosc?, îndeosebi pentru ultima conferință a cardinalului Ravasi, cea intitulată în original „La Bibbia secondo Borges”. Textul m-a dezamăgit oarecum. Este în principal o colecție de citate și un șir de recitări din versurile lui Borges. După ce-o parcurgi, rămîi exact cu ceea ce știai deja (și încă de multișor): Borges a fost un agnostic, ceea ce nu înseamnă un ateu, este o deosebire considerabilă între agnostic și ateu (nu insist). Așadar, Borges a fost un agnostic foarte interesat de cărțile Bibliei. Din păcate, autorul nu menționează povestirea „Teologii”, deși s-ar fi cuvenit.

După ce am terminat conferința (voiam, în realitate, să renunț la lectură), am avut buna inspirație să citesc și eseul despre Qohelet / Ecclesiastul. Mi s-a părut cel mai interesant și folositor text din „Biblia după Borges”. Cardinalul știe să aleagă tocmai acele versete din Qohelet care i-au uimit pe comentatori, locuri invocate cu plăcere și de agnostici (pentru a-și sprijini dubioasa lor credință). Și mai face ceva: nu polemizează cu afirmațiile Ecclesiastului, nu devine un apologet al Domnului și un negator al evidenței. Cine a citit Qohelet știe că este cartea cea mai sumbră din întreaga Biblie, mult mai sumbră decît Iov. Și mai știe că dacă vrei cu tot dinadinsul să-l înfunzi pe un teolog încrezut, îi citezi din Eccesiast.

Într-un cuvînt, o carte utilă, tradusă excelent de Miruna Tătaru-Cazaban şi Bogdan Tătaru-Cazaban.

La un eventual reprint, aș corecta „Elvangelio según Marcos” (p.169, corect e „Evangelio...”) și aș mîntui „caprele” din cuvîntul incomprehensibil „caperele” (p.104), deși, la Judecata de Apoi (dacă va fi o Judecată de Apoi), soarta lor e să meargă la stînga. Din păcate...

Fac adaos un pasaj din Qohelet:

„Pentru orice lucru este o clipă prielnică
şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer:
vreme este să te naşti şi vreme să mori;
vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit;
vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti;
vreme este să dărîmi şi vreme să zideşti;
vreme este să plîngi şi vreme să rîzi;
vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti;
vreme este să arunci pietre şi vreme să le strîngi;
vreme este să îmbrăţişezi şi vreme să fugi de îmbrăţişare ;
vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti;
vreme este să păstrezi şi vreme să arunci;
vreme este să rupi şi vreme să coşi;
vreme este să taci şi vreme să grăieşti;
vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti;
vreme este de război şi vreme de pace
(Eccl. 3, 1-8).

Dacă aveți timp, cercetați și https://valeriugherghel.blogspot.com/

[Ardelean Simona · Rating 4 out of 5]

Cele trei texte din această carte sunt propuse ca ,,invitaţie şi îndemn ” pentru o lectură mai aprofundată . Vocea Tăceri, Qohelet şi cele şapte maladii ale existenţei şi Biblia după Borges-literatură şi texte sacre sunt reunite într-un singur volum,reflectând profilul intelectual al autorului şi dimensiunile principale ale operei sale:exegeza, istoria receptării culturale a Bibliei,dialogul cu modernitatea.

Mi-au plăcut mult meditaţiile grupate sub titlul ,, Qohelet şi cele şapte maladii ale existenţei”,aş putea spune că este cea mai originală abordare din cele citite până acum.

Limbajul, Acţiunea, Înţelegerea, Cosmosul şi istoria, Societatea, Condiţia umană şi Dumnezeu sunt temele fundamentale şi dimensiunile cele mai adânci ale vieţii umane iar reflecţia conferă un nume exact bolilor care ne marchează zilele.
Prima maladie care subminează fiinţa umană ,cea dintâi experienţă critică a existenţei ,,sub soare” este cea a Limbajului.
M-a surprins interpretarea Eclesiastului 1,8 cu aplicaţie la cuvinte:,,toate cuvintele sunt obosite,iar omul nu mai poate să le folosească. “Am verificat repede toate traducerile uzuale disponibile,nu-mi aminteam să mă fi întâlnit cu această versiune. Am găsit ceva asemănător în Noua Traducere Românească,unde Vechiul Testament este tradus din originalul ebraic:
,,Toate lucrurile sunt obositoare, cum nu se poate spune, dar ochiul nu se satură să privească, aşa cum nici urechea nu se satură să asculte. “
Această reflecţie pe tema maladiei limbajului contemporan, aplicată şi vorbăriei eclesiastice este prima experienţă critică:trebuie să regăsim cuvântul eficace la care Biblia trimite atunci când vorbeşte despre revelaţia de pe Sinai.

Autorul formulează şi o întrebare la finalul demersului său:Cum este posibil să definim Eclesiastul drept ,,Cuvânt al lui Dumnezeu? Şi mai ales,cum ar putea să asume acest lucru un creştin,după tot ce a făcut Isus Hristos?
Concluzia că Qohelet este o mărturie fundamentală pentru a înţelege întruparea lui Dumnezeu în istoria şi limitele omului este sintetizată şi de Bonhoeffer astfel: Dumnezeu este impunător şi slab în lume şi doar aşa rămâne cu noi şi ne ajută…Hristos nu ajută în virtutea atotputerniciei sale ,ci a slăbiciunii sale,a suferinţei sale.”

,,Qohelet este deci omul întunericului sau al bucuriei? Între aceşti doi poli există,de fapt,mai multe nuanţe hermeneutice care fac din acest text o adevărată enigmă,situată între tăcerea răspunsurilor şi calmul afirmaţiilor problematice.
Dacă e adevărat că ,,nu cei sănătoşi au nevoie de doctor,ci cei bolnavi" (Mt.9,12;Mc.2,17;Lc.5,31), Qohelet este un astfel de doctor ce se apropie de cititorii săi pentru a da un nume maladiilor care,mai mult sau mai puţin neprevăzute, ameninţă sensul existenţei umane sub soare zi de zi. "p.60-62

Cu siguranţă voi reciti aceste meditaţii iar apoi şi Eclesiastul din această nouă perspectivă.

[C. · Rating 2 out of 5]

,,Viața este prea săracă ca să nu fie și nemuritoare"

,,Alții se întrec cu ceea ce au scris, mândria mea vine din citit"

,,Despre crez- este al meu pentru că cred în el, nu pentru că a fost inventat de mine"

Borges