Țipă cât poți

by Moni Stănilă

„După un roman fantasy pentru copii, Războiul solomonarilor, Moni Stănilă recurge la elemente de fantastic și de basm pentru a crea, de data asta, o autoficțiune deghizată. Personajele sînt toate feminine. De fapt, ar trebui întrebuințat singularul: cartea se deschide cu Una, Una Stanilovski, poetă și jurnalistă în jur de 40 de ani (ca și Moni Stănilă, născută în 1978), care se va multiplica, într-un scenariu aproape oniric, în cîteva ipostaze, în Noua, Prima, Drei (cea mai tînără, de 17 ani), a Opta și, pe ultima pagină, Alta, ca într-un final deschis. Una e nostimă, cu savoir-vivre, dar și credincioasă și microbistă (trăsături ale autoarei, pentru cine o cunoaște), celelalte adăugîndu-se unui personaj colectiv, un fel de Alice cu mai multe fețe, dar nu în Țara Minunilor, ci în Țara Timpului. Țipă cît poți: un roman aparent feeric, de fapt o carte despre identitatea multiplă, despre viață și despre trecerea ei.” - Simona Popescu

„O carte absolut surprinzătoare. Un roman insolit și curajos, plin de umor, candoare și ironie, cum n-am mai citit de multă vreme în literatura noastră. O poveste atipică, spusă inteligent și abil, cu schimbări neașteptate ale registrelor, într-un permanent joc al apropierilor și distanțelor. Un text proaspăt și dinamic despre identitate și alteritate, construit fragmentar, cu o scriitură precisă și densă, asemănătoare cînd structurilor poetice, cînd jurnalului, cînd textelor vechi/sacre. O istorie personală de la Una la Alta, conturînd, alături de Noua și Drei, unul dintre cele mai interesante personaje feminine din literatura de azi.” - Dan Coman

Genres: Unfinished, Romanian Literature

152 pages, Paperback

First published April 15, 2020

About the author

Moni Stanila s-a nascut in Tomesti, judetul Timis, in 1978. A studiat teologia ortodoxa la Timisoara si Sibiu. Din 2010 traieste la Chisinau, unde lucreaza in presa ca editorialist la cel mai citit ziar de limba romana, Timpul de dimineata, si conduce cenaclul literar Republica al Bibliotecii Nationale a Republicii Moldova.

A publicat jurnalul de convertire Iconostas (Graphe, 2007), volumele de poezie Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei (Ninpress-Charmides, 2009) si Sagarmatha (Tracus Arte, 2012) si romanul Al 4-lea (Tracus Arte, 2013). Ambele volume de poezie au primit la Salonul International de Carte din Chisinau premiul Ministerului Culturii din Republica Moldova (2011, 2013). Membra a Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala Timisoara.

Reviews

[Taisia Crudu · Rating 4 out of 5]

Vine un moment în viață când omul stă la taclale cu sine însuși analizându-și existența precum printr-un caleidoscop. Multiple imagini din trecutul îndepărtat sau cel apropiat i se perindă prin fața ochilor care-l ajută să realizeze dacă punctul de pe axa cronologică unde se află la acel moment este unul de sosire sau de plecare sau poate e doar la mijloc.

Dar oare felul în care ne vedem pe noi corespunde felului nostru de a fi? Ceea ce cred eu despre propria persoană este și ceea ce sunt eu cu adevărat? Și care sunt eu cel/a adevărat/ă? Sunt sincer/ă eu cu mine însumi?

Acestea, dar și alte întrebări de acest gen ți le vei pune după lecturarea cărții “Țipă cât poți”.

Eroina acestei cărți (nu știu dacă îi pot da numele de roman, dat fiind forma mai puțin ordinară) este o poetă care într-o bună zi își ia lumea în cap și evadează într-o pădure din Praga.

Este o istorie ce intercalează realul și fantasticul. Eroina, deși este Una, se multiplică și-și vede diferitele sale fețe, existente în diferite etape din viață. Este inedit felul în câte multiplele sale versiuni se diferențiază. Una - cea care acceptă și se mulțumește cu orice, Drei - optimista inconștientă de 17 ani, Noua - cea care aspiră spre perfecțiune; și în final Alta. Toate însumează pe acea ea, naratorul la persoana întâia, “cea care ar fi putut avea mai multe de la viață.”

Nu este o lectură ușoară, s-ar putea chiar să dorești s-o abandonezi, însă concluziile din final au meritat timpul. Vă las să le descoperiți citind cartea.

“Mergi, aleargă, fă-ți loc pe cărările înfundate, poate acum înaintea ta stă alegerea, poate acum înaintea ta stă libertatea. Lumea s-ar putea să te primească încă, bătrână și fără prieteni. Nu te îngrijora, banii le rezolvă pe toate, îți redau tinerețea, îți reinventează prietenii, tu doar mergi. Aleargă înainte și speră. Speră ca toate visurile tale se pot împlini. Visurile tale țesute doar pentru tine. Lupta acum, mâine totul se poate schimba, mâine Una poate găsi drumul spre casă. Drumul pe care nici măcar nu își dă osteneala să-l caute.”

“Țipă cât poți” de Moni Stanila

[Suzănica Tănase · Rating 5 out of 5]

Genială cartea asta!!! Dacă e cineva care cunoaște și simte pădurea aceea este Moni Stănilă. De la Una, la a Noua, Drei, a Opta și la Alta, autoarea ne conduce ușurel printre complicatele ițe ale propriei personalități. Le-am iubit pe toate și o felicit pe Moni pentru asemenea idee strălucită.

[Vitalie Vovc · Rating 5 out of 5]

Una a devenit două, din două a devenit Drei, din Drei – Noua, din nouă - nour… cam atât rămâne până la urmă din persoana care a aruncat o saltea în stradă. Să ne fie de învățătură! Nu aruncați paturile. Vindeți-le pe e-bay, căci e mai cu puține consecințe.

Poți să strigi cât poți, dar această călătorie introspectă despre care ne povestește Moni Stănilă își are legile ei și nu ai cum să le eviți, nici să le ocolești. Una desigur a reușit să ajungă până la capătul acestui drum inițiatic, dar acest lucru nu-i dat chiar oricui. Nu toți știu să se înțeleagă cu stejarii. Iar din a lor strânsoare nu ieși cu baliverne și spovedanii fățarnice...

Cartea Monei Stănilă, apărută la categoria „roman” (probabil din neputință formală de a-l categoriza altfel), se înscrie în șirul acelor scrieri foarte poetizate, fantasmagorice, onirice, imposibil de clasificat cumva anume, precum cele ale lui Boris Vian, Lewis Caroll, Gellu Naum. E o categorie de texte în care conținutul se justifică doar pe măsură ce se construiește în ceva unitar, referințele spre realitățile obiective comune cu cele ale cititorului servind doar drept propteli necesare minimale pentru a nu pierde definitiv trama. Un fel de ceamur pe care nimeni nu-l mai ia în seamă odată edificiul ridicat. Pe bune, spunem „aceastӑ casă e din cărămidă roşie” sau „din blocuri de beton”, dar niciodată nu ne referim la liantul care le ține împreună.

Și atunci ce-ar fi aceste „cӑrӑmizi”? O confesiune? O încercare de analiză introspectă (mai nu am spus „psihanalizӑ”, pușchea pe limba mea!)? Un eseu despre credință, iertare și fericire? O încercare de a scăpa de un cotidian apăsător (Noua luptă din răsputeri, dar e nevoită să capituleze și dispare din peisaj)? Un bilanț al drumului parcurs?

Din toate câte puțin și poate chiar ceva mai mult.

[Mina H · Rating 5 out of 5]

Foarte tare ce a reușit să facă Moni în cartea asta. Și-a pus la bătaie atât talentul de poetă cît si cel de jurnalistă, iar rezultatul a fost o poveste cu elemente de basm și fantastic, o „autoficțiune deghizată” prin ilustrarea personajelor feminine Una, Noua, Drei & Alta. O poveste plină cu umor, ironie, răsturnări de situație etc. despre viață și călătoria omului prin ea.

[Cosmin Leucuța · Rating 2 out of 5]

Nu ne-am prea înțeles.

[Oana Mihoc · Rating 3 out of 5]

Am trecut prin diverse stări citind-o: de la "ce doamne ferește citesc aici?", la "da, corect, mă identific", la "de ce nu lași cartea asta și începi altceva?", la "da, atât de frumos spus". Nu-i pentru oricine, nu-s sigură nici măcar dacă a fost parțial pentru mine. Nu a făcut decât să mă facă și mai confuză în privința autorilor români contemporani.

[Tudor Crețu · Rating 5 out of 5]

incerc să termin tot mai multe din cartile începute pe la jumătatea anului trecut. Trecusem de pagina 50 la cartea aceasta și am rămas cu o vagă impresie ca nu îmi place acțiunea și modul de scris. dar am reluat-o zilele astea și am terminat-o rapid. Pe la un moment dat, totul s-a schimbat cumva, dar e posibil și de la trecerea timpului. Cartea este despre Una și aceeași femeie (printre care și Drei și Noua, personalități ale Unei la diferite varste), care analizează lucruri din lume și din viața ei. Cred ca ideea principala e ca o poți lua oricând de la capăt, dar poți clădi doar pe ceea ce ai atunci. Deși nu sunt fan al divinității din carte, am putut trece ușor peste, sunt de bun simt referințele la Dumnezeu.

aș vrea să mai spun doar ca datorită cărții am început (a nu știu câta oară) un jurnal. O să vreau să fiu mult mai concis, ca să nu mă pierd pe parcurs.

[Selenar Design · Rating 2 out of 5]

Am inceput sa citesc cartea nici un fel de asteptari dar poate ca era mai bine sa fii citit macar ceva despre ea. A fost o lectura haotica, un pic depresiva din care nu am inteles mare lucru. Chiar daca asta a fost (sper) intentia autoarei, de a reprezenta trairile sale si eul fragmentat, “produsul final” a fost o harababura si nimic mai mult.

[Maria · Rating 1 out of 5]

Vestea bună despre această carte este că are în centru un personaj feminin care n-are de rezolvat pe parcursul cărții nicio traumă legată de părinți sau comunism. O raritate practic în peisajul autorilor români contemporani.

Totuși, de aici și până la caracterizarea lui Dan Coman de pe coperta a 4-a “unul din cele mai interesante personaje feminine din literatura de azi” este cale destul de lungă. Parcurgând cartea și apoi citind această descriere, aproape că mi-am dorit să îl caut pe Dan Coman și să-i fac cadou niște cărți de citit. Ar fi păcat să nu dea cu nasul și de personaje feminine cu adevărat interesante.

Una, împreună cu variantele ei Noua, Drei și restul nenumite, nu este un astfel de personaj. “Interesant” poate fi doar faptul că este un non-personaj, dintr-o non-poveste dintr-o non-carte (pentru că nu mi-e clar cum am putea defini altfel “Țipă cât poți” a lui Moni Stăniă)

Sunt convinsă că există multe concepte profunde în această carte care mi-au scăpat, sunt convinsă că e reflectată cumva și părerea autoarei despre lume, despre literatură, despre rolul cărților de a ne trezi conștiința samd. Doar că atunci când te întrebi constant de ce continui să citești această carte cu care în mod evident nu rezonezi, e un pic mai greu să-i identifici profunzimile.

Mi-ar fi plăcut ca Moni Stănilă să facă o notă de subsol pe undeva pe la pagina 40 unde să scrie foarte onest “dacă nu ți-a plăcut cartea până acum, las-o, n-o mai citi că n-o să-ți placă nici mai târziu.”

Așa însă, m-am luptat cu cartea, s-a luptat și ea cu mine… în final am ajuns la stadiul “Țipă cât poți” de nervi și de frustrare… ăsta o fi fost de la început planul autoarei, cine știe…

[Dio Trapese · Rating 1 out of 5]

Tern, ilizibil. Nu recomand.

[Daniela Rusu · Rating 3 out of 5]

Romanul abordează un subiect general - viața, puterea de a o lua de la capăt, chiar și la 80 de ani. Pe lângă concepțiile asupra vieții, sunt relatate idei cu privire la foame, ca necesitate fiziologică, la protecția viețuitoarelor, dar și la religie. La crearea romanului, s-au utilizat și elemente fantastice, apelându-se la elemente de identitate multiplă chiar.

[Valeriu Girlea · Rating 5 out of 5]

Cea mai bună carte din literatura artistică din epoca contemporană!!!

[Sasha · Rating 4 out of 5]

Tema este una profundă, care nu este redată direct cititorilor.

[Patricia · Rating 4 out of 5]

4.5

[Mădălina Oprea · Rating 3 out of 5]

a început f okay
pe final mi-a frânt inima puțin
încă mă mai gândesc la ea

[uvedenrrode · Rating 5 out of 5]

„Un sentiment de vinovăție, cât de mic, e un vierme. Dacă nu îl vezi, te roade pe dinăuntru până te mănâncă cu totul. Trebuie văzut din timp. Și scos. Pus pe masă și plâns. Plâns și iertat. Și împăcat.”