What do you think?
Rate this book
Reportajele mele: 1927-1938
Antologie, ediţie îngrijită, note şi postfaţă de Lisette Daniel-Brunea
Unul dintre cei mai buni reporteri din perioada interbelică, supranumit „prințul reportajelor”, F. Brunea-Fox a marcat istoria presei românești prin celebre articole precum „Cinci zile printre leproși”, „Ali Kadri, «Sultanul» din Ada Kaleh” și „Trenul-fantomă”, incluse în cartea de față. O mărturie în același timp simplă și profundă, realistă și plină de compasiune, despre viața celor aflați la periferia societății.
„O lume întreagă de dezmoșteniți ai soartei, toți cei care n-aveau după ce bea apă, toți cei de pe treptele tribunalului, toți cei pe care îi aștepta spitalul sau pușcăria, toată suferința și mizeria Capitalei și a provinciei și-au găsit ecou în scrisul acestui mare, neobosit și generos reporter. […] Oricît și oriunde se va vorbi despre reportaj, va trebui să se spună că Brunea-Fox a pus piatra de temelie a reportajului românesc. O istorie a presei române – a gazetelor care apar în fiecare dimineață și sînt citite, cînd e cazul, pe nerăsuflate, dimineața – va trebui să-i închine un capitol întreg, așa cum istoriile literaturii române închină capitole întregi lui Mihail Sadoveanu sau Liviu Rebreanu.” (Geo Bogza)
Unul dintre cei mai buni reporteri din perioada interbelică, supranumit „prințul reportajelor”, F. Brunea-Fox a marcat istoria presei românești prin celebre articole precum „Cinci zile printre leproși”, „Ali Kadri, «Sultanul» din Ada Kaleh” și „Trenul-fantomă”, incluse în cartea de față. O mărturie în același timp simplă și profundă, realistă și plină de compasiune, despre viața celor aflați la periferia societății.
„O lume întreagă de dezmoșteniți ai soartei, toți cei care n-aveau după ce bea apă, toți cei de pe treptele tribunalului, toți cei pe care îi aștepta spitalul sau pușcăria, toată suferința și mizeria Capitalei și a provinciei și-au găsit ecou în scrisul acestui mare, neobosit și generos reporter. […] Oricît și oriunde se va vorbi despre reportaj, va trebui să se spună că Brunea-Fox a pus piatra de temelie a reportajului românesc. O istorie a presei române – a gazetelor care apar în fiecare dimineață și sînt citite, cînd e cazul, pe nerăsuflate, dimineața – va trebui să-i închine un capitol întreg, așa cum istoriile literaturii române închină capitole întregi lui Mihail Sadoveanu sau Liviu Rebreanu.” (Geo Bogza)
408 pages, Paperback
First published January 1, 1979
3 people are currently reading
83 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 8 of 8 reviews
February 22, 2023
În câțiva ani se vor împlini o sută de când aceste povești au avut loc. O sută de ani în care s-au schimbat atât de multe lucruri, dar citind această carte îți dai seama rapid că, de fapt s-au schimbat atât de puține.
Povești și istorii despre București și cartierele sale, despre mersul cu trenul, despre leproși sau prostituate, povești care au apărut în presă și chiar au generat reacții în acei ani.
Talentul lui Brunea-Fox este imens, acesta combina arta reportajului și literatura, lucru greu de realizat și mai greu de realizat fiind combinarea acestor două elemente cu succes.
Merită citită pentru a se cunoaște realitățile dure din acele vremuri și mai ales pentru talentul cu care poveștile au fost redate.
,,Un lucru ce mă uimea și-mi stârnea nu știu ce sentiment de admirație pentru facultatea de adaptare la o ambianță ce nu cunoștea nici zi, nici noapte liniștea repausului citadin. Privind geometria șinelor, trenurile, spectacolul mecanic al acestei zone active; privind trecătorii care traversau pasarela în ambele sensuri, indiferenți la o imagine pe care o știau încorporată în itinerariul lor zilnic, captam ,,zvâcnetul intim’’ al cartierului.’’
Pag. 39
4.5/5.
Povești și istorii despre București și cartierele sale, despre mersul cu trenul, despre leproși sau prostituate, povești care au apărut în presă și chiar au generat reacții în acei ani.
Talentul lui Brunea-Fox este imens, acesta combina arta reportajului și literatura, lucru greu de realizat și mai greu de realizat fiind combinarea acestor două elemente cu succes.
Merită citită pentru a se cunoaște realitățile dure din acele vremuri și mai ales pentru talentul cu care poveștile au fost redate.
,,Un lucru ce mă uimea și-mi stârnea nu știu ce sentiment de admirație pentru facultatea de adaptare la o ambianță ce nu cunoștea nici zi, nici noapte liniștea repausului citadin. Privind geometria șinelor, trenurile, spectacolul mecanic al acestei zone active; privind trecătorii care traversau pasarela în ambele sensuri, indiferenți la o imagine pe care o știau încorporată în itinerariul lor zilnic, captam ,,zvâcnetul intim’’ al cartierului.’’
Pag. 39
4.5/5.
July 10, 2022
A durat o eternitate să ajung la „prințul reportajelor”, dar iată-mă aici, savurând fiecare rând și uimindu-mă constant. N-am să neg, m-am îndrăgostit teribil de Filip Brauner/ Filip Brunea-Fox.
Una dintre personalitățile care au pus bazele reportajului literar românesc, lui Brunea-Fox nu i se poate contesta harul scriitoricesc. De altfel, el a debutat cu poezii avangardiste și și-a hrănit pasiunea pentru suprarealism întreaga perioadă interbelică, fără a urma cursuri universitare. Dar el e în primul rând reporterul constant pe teren, analistul tuturor și curiosul ce-și intră perfect actoricește în orice rol doar pentru a descoperi noi povești și noi lumi.
Mai mult, Brunea-Fox e cel care ne arată celelalte fațete ale „Micului Paris” și României Mari. Scrie despre lumea mahalalelor, despre marginalii uitați de cârmuitorii îndatorați să-i ocrotească, despre sinucidere ca mod de sfârșire a unui trai de cumplită sărăcie, despre viața prostituatelor, despre mizeria sistemului medical și ciclurile descurajatoare prin care trece bolnavul de rând. Despre demagogi și ale lor minciuni, despre leproșii din Dobrogea uitați de zece ani de autorități și veniți disperați la capitală pentru ajutor, despre școlile de cerșetori profesioniști, despre lumea ciudată din preajma Gării de Nord, despre sultanul autointitulat al insulei Ada Kaleh, despre diferite personalități ale României Mari. Și multe altele, desigur.
„Reportajele mele” cuprinde subiecte din această sferă de interes și sunt scrise cu luciditatea lui Balzac, doze de pamflet francez și comparații poetice avangariste. E o critică constantă a societății într-un stil unic, o voce dată celor care nu sunt auziți (desigur, se poate observa, subtil, viziunea unui socialist). Observațiile lui (alături de fotografiile prietenului său, fotograful Iosif Berman) sunt o palmă dură pentru toți cei care încă privesc doar cu ochi melancolici la interbelicul românesc.
Una dintre personalitățile care au pus bazele reportajului literar românesc, lui Brunea-Fox nu i se poate contesta harul scriitoricesc. De altfel, el a debutat cu poezii avangardiste și și-a hrănit pasiunea pentru suprarealism întreaga perioadă interbelică, fără a urma cursuri universitare. Dar el e în primul rând reporterul constant pe teren, analistul tuturor și curiosul ce-și intră perfect actoricește în orice rol doar pentru a descoperi noi povești și noi lumi.
Mai mult, Brunea-Fox e cel care ne arată celelalte fațete ale „Micului Paris” și României Mari. Scrie despre lumea mahalalelor, despre marginalii uitați de cârmuitorii îndatorați să-i ocrotească, despre sinucidere ca mod de sfârșire a unui trai de cumplită sărăcie, despre viața prostituatelor, despre mizeria sistemului medical și ciclurile descurajatoare prin care trece bolnavul de rând. Despre demagogi și ale lor minciuni, despre leproșii din Dobrogea uitați de zece ani de autorități și veniți disperați la capitală pentru ajutor, despre școlile de cerșetori profesioniști, despre lumea ciudată din preajma Gării de Nord, despre sultanul autointitulat al insulei Ada Kaleh, despre diferite personalități ale României Mari. Și multe altele, desigur.
„Reportajele mele” cuprinde subiecte din această sferă de interes și sunt scrise cu luciditatea lui Balzac, doze de pamflet francez și comparații poetice avangariste. E o critică constantă a societății într-un stil unic, o voce dată celor care nu sunt auziți (desigur, se poate observa, subtil, viziunea unui socialist). Observațiile lui (alături de fotografiile prietenului său, fotograful Iosif Berman) sunt o palmă dură pentru toți cei care încă privesc doar cu ochi melancolici la interbelicul românesc.
June 6, 2021
O infuzie remarcabilă de critică socială percutantă, vitriol pamfletar, neobosit spirit investigativ și luciditate dezarmantă, totul redat într-un strălucit limbaj literar ce poate rivaliza oricând cu cei mai de seamă mânuitori ai condeiului de aici și de aiurea. Nimic nu-i scapă privirii iscoditoare a lui Brunea-Fox, acest reporter-poet al perifericului și voce pentru cei mai puțini norocoși (săraci, bolnavi, cerșetori, prostituate, victime ale înșelăciunilor și furtișagurilor, în genere toți cei umiliți și obidiți), ajunși bătaia de joc a unui sistem din cale afară de putred. O colecție de reportaje ce servește drept instantaneu incomod al unei epoci adesea idealizate pe nedrept, în care cititorul de azi va regăsi numeroase paralele stingheritoare cu prezentul.
September 24, 2020
Republicarea reportajelor lui Felix Brunea-Fox este ca o palmă dată presei de azi. Cititorii contemporani le vor citi și nu le va veni să creadă: ăsta e un jurnalist? Cu un vocabular atât de bogat? Cu expresii atât de percutante? Cu observații atât de interesante? Acestea vor fi reacțiile generale. Reacțiile inteligente vor merge însă mai departe. Unii – mai puțini, desigur – își vor da seama că jurnalistul Felix Brunea-Fox ar fi, astăzi, șomer. Și mai grav: ar fi, dacă s-ar sătura să facă foamea ca jurnalist, chiar și un scriitor scăpătat și ignorat.
Mai mult în articolul „Reporterul grizonat” din revista Pallas Athena: https://sah-corporate.ro/reporterul-g...
Mai mult în articolul „Reporterul grizonat” din revista Pallas Athena: https://sah-corporate.ro/reporterul-g...
January 2, 2021
Am citit ediția din 79. Am studiat un pic ediția nouă (2016 cred) în librărie și precizarea de la început spune că reproduce fix ediția din 79, cu niște note în plus.
Cine încă mai are iluzii despre perioada interbelică, cine o vede ca pe o epocă "de aur" la care trebuie să ne întoarcem, sau epoca idilică a culturii, are câteva variante de lecuire. Ar putea citi din "România și Europa" a lui Bogdan Murgescu, capitolul despre interbelic, dacă vrea cifre, argumente (aș zice dacă vrea să fie asasinat cu cifre, dar să nu fiu rău :) ). O altă variantă, cu mai puține cifre și mai multă "viață", ar fi chiar reportajele lui F. Brunea-Fox, care chiar a trăit vremurile respective. Prea multe evocări despre perioada 1918-1939 se referă la familiile "bune", la viața plină de farmec a celor vestiți și/sau bogați. Câteodată e important să pui problema și despre "how the other half live" - în cazul de atunci, (mult) mai mult de jumătate. Găsiți la Murgescu cifrele: câți erau frumoși, faimoși și bogați (hint: puțini) și câți erau restul.
Brunea-Fox vorbește tocmai despre oamenii mai puțini norocoși: cerșetori, curve, hoți, șomeri care hoinăresc cu trenul, "asistați sociali", cizmari (poate un mod subtil de a gâdila orgoliul lui Ceaușescu? Hihi), șomeri, bolnavi, evrei săraci... Ne povestește despre un București în care de la un punct "începe noroiul", unde unele cartiere se inundau regulat (sunt poze în carte de la inundații din Floreasca și Tei; arătau foarte... rustic). Despre cum (nu) funcționa asistența socială, despre spitale insalubre (e un reportaj despre Colentina). Ce mai, un exemplar stat "minimal" din punctul de vedere al empatiei față de proprii cetățeni. Alegeri unde bătăușii făceau legea, unde se distribuiau ajutoare săracilor doar cu promisiunea votului "corect". Nu cred că imaginea noastră despre perioadă este completă fără aceste detalii. Cartea include și poze făcute de Iosif Berman, tovarăș de drum al lui Brunea, menționat de câteva ori în text.
E de înțeles opțiunea de a publica o carte cu aceste articole în comunism: relevă destul de bine problemele regimului "burghezo-moșieresc", dincolo de lozinci. E un pic ciudat, totuși, dacă ediția nouă preia tot din cea din comunism. Prima parte include articole scrise după 23 august 44, și pot înțelege tributul ideologic în ediția veche, dar ar fi ciudat să fi fost păstrat tot în ediția post 90; sunt pasaje cam vomitive despre cum s-a schimbat Grivița, cum regimul nou se poartă altfel cu muncitorii etc, dacă ne gândim la cum au fost constrânși țăranii la colectivizare, la cum au fost întâmpinate manifestațiile muncitorești de la Brașov din '87, de exemplu. O ediție nouă ar putea măcar adăuga un studiu critic, care să pună un pic în context pasajele "tributare". Din prima parte, interviul cu Carol Roman mi s-a părut cel mai interesant, poate și pentru că Brunea povestește cum a început cu gazetăria, cum Mille i-a temperat "elucubrația lirico-suspinătoare" și tendința de a "năclăi cititorul în frazeologie"; tendințe nu complet estompate - Brunea are ceva de scriitor în el, și se mai pierde câteodată în digresiuni, cum sunt discuțiile cu chestorul P din "Jurnalul unei razii". Are însă și haz, și empatie, cred, pentru subiecții lui. De multe ori face apel la cititori și / sau autorități pentru a ajuta pe subiecții săi, unii cu probleme mari: vezi leproșii din Lărgeanca, trăind cu niște porții de mizerie, sau mama eroină din Pătârlagele, cu cvadrupleți nou născuți, având deja alți 6 copii de crescut. E un om de stânga (cum era toată presa din Sărindar), destul de critic cu establishment-ul politic de atunci. Dealtfel, ziarele din Sărindar au și fost închise în 1938, probabil o dată cu tot restul presei considerată mai "incomodă" pentru regim.
O nouă ediție ar putea corecta și o altă mică scăpare: articolul cu gemenii din Pătârlagele menționează o poză a casei familiei, care însă nu se regăsește printre cele incluse în volum. Trimiterea la poză e ciudată în text fără a avea obiectul. Poate ar putea fi incluse și alte reportaje: eu, unul, aș vrea să citesc, de exemplu, despre "apașii Bucureștiului" :).
Cine încă mai are iluzii despre perioada interbelică, cine o vede ca pe o epocă "de aur" la care trebuie să ne întoarcem, sau epoca idilică a culturii, are câteva variante de lecuire. Ar putea citi din "România și Europa" a lui Bogdan Murgescu, capitolul despre interbelic, dacă vrea cifre, argumente (aș zice dacă vrea să fie asasinat cu cifre, dar să nu fiu rău :) ). O altă variantă, cu mai puține cifre și mai multă "viață", ar fi chiar reportajele lui F. Brunea-Fox, care chiar a trăit vremurile respective. Prea multe evocări despre perioada 1918-1939 se referă la familiile "bune", la viața plină de farmec a celor vestiți și/sau bogați. Câteodată e important să pui problema și despre "how the other half live" - în cazul de atunci, (mult) mai mult de jumătate. Găsiți la Murgescu cifrele: câți erau frumoși, faimoși și bogați (hint: puțini) și câți erau restul.
Brunea-Fox vorbește tocmai despre oamenii mai puțini norocoși: cerșetori, curve, hoți, șomeri care hoinăresc cu trenul, "asistați sociali", cizmari (poate un mod subtil de a gâdila orgoliul lui Ceaușescu? Hihi), șomeri, bolnavi, evrei săraci... Ne povestește despre un București în care de la un punct "începe noroiul", unde unele cartiere se inundau regulat (sunt poze în carte de la inundații din Floreasca și Tei; arătau foarte... rustic). Despre cum (nu) funcționa asistența socială, despre spitale insalubre (e un reportaj despre Colentina). Ce mai, un exemplar stat "minimal" din punctul de vedere al empatiei față de proprii cetățeni. Alegeri unde bătăușii făceau legea, unde se distribuiau ajutoare săracilor doar cu promisiunea votului "corect". Nu cred că imaginea noastră despre perioadă este completă fără aceste detalii. Cartea include și poze făcute de Iosif Berman, tovarăș de drum al lui Brunea, menționat de câteva ori în text.
E de înțeles opțiunea de a publica o carte cu aceste articole în comunism: relevă destul de bine problemele regimului "burghezo-moșieresc", dincolo de lozinci. E un pic ciudat, totuși, dacă ediția nouă preia tot din cea din comunism. Prima parte include articole scrise după 23 august 44, și pot înțelege tributul ideologic în ediția veche, dar ar fi ciudat să fi fost păstrat tot în ediția post 90; sunt pasaje cam vomitive despre cum s-a schimbat Grivița, cum regimul nou se poartă altfel cu muncitorii etc, dacă ne gândim la cum au fost constrânși țăranii la colectivizare, la cum au fost întâmpinate manifestațiile muncitorești de la Brașov din '87, de exemplu. O ediție nouă ar putea măcar adăuga un studiu critic, care să pună un pic în context pasajele "tributare". Din prima parte, interviul cu Carol Roman mi s-a părut cel mai interesant, poate și pentru că Brunea povestește cum a început cu gazetăria, cum Mille i-a temperat "elucubrația lirico-suspinătoare" și tendința de a "năclăi cititorul în frazeologie"; tendințe nu complet estompate - Brunea are ceva de scriitor în el, și se mai pierde câteodată în digresiuni, cum sunt discuțiile cu chestorul P din "Jurnalul unei razii". Are însă și haz, și empatie, cred, pentru subiecții lui. De multe ori face apel la cititori și / sau autorități pentru a ajuta pe subiecții săi, unii cu probleme mari: vezi leproșii din Lărgeanca, trăind cu niște porții de mizerie, sau mama eroină din Pătârlagele, cu cvadrupleți nou născuți, având deja alți 6 copii de crescut. E un om de stânga (cum era toată presa din Sărindar), destul de critic cu establishment-ul politic de atunci. Dealtfel, ziarele din Sărindar au și fost închise în 1938, probabil o dată cu tot restul presei considerată mai "incomodă" pentru regim.
O nouă ediție ar putea corecta și o altă mică scăpare: articolul cu gemenii din Pătârlagele menționează o poză a casei familiei, care însă nu se regăsește printre cele incluse în volum. Trimiterea la poză e ciudată în text fără a avea obiectul. Poate ar putea fi incluse și alte reportaje: eu, unul, aș vrea să citesc, de exemplu, despre "apașii Bucureștiului" :).
September 18, 2024
Nefiind un bun cunoscător al istoriei, am citit reportajele ca pe niște proze, cu bonusul de a ști că sînt adevărate.
Finețea limbajului și ascuțimea observațiilor sociale, într-o combinație remarcabilă cu sensibilitatea celui care se abține greu să fie doar reporter detașat — iată principalele trăsături ale acestei cărți, așa cum a ajuns ea la mine.
Nu cred că trebuie să trasez vreo comparație cu presa de astăzi; altele sînt vremurile, alții cititorii. Însă trebuie să mă arăt uimit că astfel de texte se găseau în ziarele noastre cu aproape un secol în urmă.
O lectură excelentă! Multe guri de aer proaspăt, chiar dacă nu toate reportajele sînt vesele sau ușor de citit.
Finețea limbajului și ascuțimea observațiilor sociale, într-o combinație remarcabilă cu sensibilitatea celui care se abține greu să fie doar reporter detașat — iată principalele trăsături ale acestei cărți, așa cum a ajuns ea la mine.
Nu cred că trebuie să trasez vreo comparație cu presa de astăzi; altele sînt vremurile, alții cititorii. Însă trebuie să mă arăt uimit că astfel de texte se găseau în ziarele noastre cu aproape un secol în urmă.
O lectură excelentă! Multe guri de aer proaspăt, chiar dacă nu toate reportajele sînt vesele sau ușor de citit.
December 26, 2021
Brunea Fox e una dintre descoperirile fericite din ultima vreme
March 20, 2020
„[…] aude noutăţi, sigur că‑i vor rămîne în memorie, ca fulgii în păr dimineaţa […]”
„Cînd eram mic, la Iaşi, bunica – Dumnezeu s‑o ierte – cultiva, printre alte mijloace de educaţie a nepoţilor, şi un trib de strigoi, pe care îi ţinea sechestraţi în pod. Cînd nu eram cuminţi, bunica îi slobozea din butucii de care erau priponiţi. Nu‑i vedeam. Îi auzeam numai cum tropăiau şi se zbăteau, ca într‑un sicriu, colo sus, cum ciocăneau cu oase de mort într‑o toacă infernală. Efectul corectiv era prompt. Nu importă cît timp dura. Ceea ce îţi pot spune e că inima mea devenea cît un purice din pricina spaimei şi, pînă să‑şi reia volumul normal […], eram ceea ce se cheamă un băieţaş model.”
„Lui Chitră, poet al covrigilor, vînzător ambulant de rime şi ciorapi cu defecte, ghidul meu în jungla calicilor.”
„E mai bine ca afară. O comă de două ore e o favoare cerească. […] Să continui să dormi mereu, mereu, pînă la capătul pămîntului, pînă la sfîrşitul lumii!...”
„Şi totuşi... E de ajuns primăvara ca să ne izbăvească de toate grijile ce ne urmăresc de‑a lungul calendarului, fără oprire, fără leac? Există un răspuns la atîtea întrebări insolubile, ce se transmit din anotimp în anotimp, de cîţiva ani încoace?
Să nu ne iluzionăm. Să nu‑i exagerăm elixirul. E aceeaşi primăvară ca acum un an, ca acum doi ani, ca acum zece. O primăvară ce s‑a contaminat de la drama omenirii năpăstuite, o primăvară cu o urmă de grimasă pe chipul de copil, puţin clorotică, puţin suferindă. E bîntuită de virusul războinic al secolului, crispată de vuietul patimilor, flămîndă, dezorientată. Oamenii nu ştiu s‑o întîmpine.”
„Cînd eram mic, la Iaşi, bunica – Dumnezeu s‑o ierte – cultiva, printre alte mijloace de educaţie a nepoţilor, şi un trib de strigoi, pe care îi ţinea sechestraţi în pod. Cînd nu eram cuminţi, bunica îi slobozea din butucii de care erau priponiţi. Nu‑i vedeam. Îi auzeam numai cum tropăiau şi se zbăteau, ca într‑un sicriu, colo sus, cum ciocăneau cu oase de mort într‑o toacă infernală. Efectul corectiv era prompt. Nu importă cît timp dura. Ceea ce îţi pot spune e că inima mea devenea cît un purice din pricina spaimei şi, pînă să‑şi reia volumul normal […], eram ceea ce se cheamă un băieţaş model.”
„Lui Chitră, poet al covrigilor, vînzător ambulant de rime şi ciorapi cu defecte, ghidul meu în jungla calicilor.”
„E mai bine ca afară. O comă de două ore e o favoare cerească. […] Să continui să dormi mereu, mereu, pînă la capătul pămîntului, pînă la sfîrşitul lumii!...”
„Şi totuşi... E de ajuns primăvara ca să ne izbăvească de toate grijile ce ne urmăresc de‑a lungul calendarului, fără oprire, fără leac? Există un răspuns la atîtea întrebări insolubile, ce se transmit din anotimp în anotimp, de cîţiva ani încoace?
Să nu ne iluzionăm. Să nu‑i exagerăm elixirul. E aceeaşi primăvară ca acum un an, ca acum doi ani, ca acum zece. O primăvară ce s‑a contaminat de la drama omenirii năpăstuite, o primăvară cu o urmă de grimasă pe chipul de copil, puţin clorotică, puţin suferindă. E bîntuită de virusul războinic al secolului, crispată de vuietul patimilor, flămîndă, dezorientată. Oamenii nu ştiu s‑o întîmpine.”
Displaying 1 - 8 of 8 reviews