What do you think?
Rate this book
Frică și cutremur. Prefețe
276 pages, Paperback
Published January 1, 2007
3 people are currently reading
8 people want to read
About the author
Søren Kierkegaard
1,125 books6,395 followersSøren Aabye Kierkegaard was a prolific 19th century Danish philosopher and theologian. Kierkegaard strongly criticised both the Hegelianism of his time and what he saw as the empty formalities of the Church of Denmark. Much of his work deals with religious themes such as faith in God, the institution of the Christian Church, Christian ethics and theology, and the emotions and feelings of individuals when faced with life choices. His early work was written under various pseudonyms who present their own distinctive viewpoints in a complex dialogue.
Kierkegaard left the task of discovering the meaning of his works to the reader, because "the task must be made difficult, for only the difficult inspires the noble-hearted". Scholars have interpreted Kierkegaard variously as an existentialist, neo-orthodoxist, postmodernist, humanist, and individualist.
Crossing the boundaries of philosophy, theology, psychology, and literature, he is an influential figure in contemporary thought.
Kierkegaard left the task of discovering the meaning of his works to the reader, because "the task must be made difficult, for only the difficult inspires the noble-hearted". Scholars have interpreted Kierkegaard variously as an existentialist, neo-orthodoxist, postmodernist, humanist, and individualist.
Crossing the boundaries of philosophy, theology, psychology, and literature, he is an influential figure in contemporary thought.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 of 1 review
April 19, 2024
Deci deci, înainte de toate, n-am citit și "Prefețe" din ediția asta, iar "Frică și Cutremur" deși am început-o în această traducere, am terminat-o în alta.
Probabil și din cauza traducerii, dar tind să cred că nu numai, am avut o experiență surpinzătoare citind acest text. Am citit 40 de pagini neînțelegând mai nimic, citeam cuvintele dar mintea mea nu reverbera nici o idee exprimată în ele. Recunosc, la un moment dat voiam să renunț, atât de descurajator era textul, asta până am dat de o idee prea iluminatoare, încât pierderea ar fi fost enormă renunțând. Dacă nu am abandonat, a fost datorită orgoliului. Undeva pe la Problemata 1, când în sfârșit am început sa înțeleg câte ceva și să mă familiarizez cu felul de a scrie a lui Kierkegaard, am luat-o de la capăt. Am prins o idee, deloc nuanțată, și banal exprimată în mintea mea, pe care am început să o rumeg singură vreo 2-3 zile.- Credinta e absurdă-. Ceva a făcut click în capul meu și m-am reorientat spre carte cu determinare și cu temele sumar făcute. Am căutat să înțeleg măcar în esență din ce perspectivă filosofică se exprimă autorul și ce are în vedere aceeastă carte. M-am cultivat cu câteva idei esențiale pentru existențialism ( ai văzut ce tocmai am făcut? 😏 #philosophicaljoke) și m-am reapucat de ea.
Tot dintr-un oarecare fix al meu, nu mă uit la trailerele filmelor și nu caut să aflu ideea cărții înaite să o citesc. De data asta a fost un mare minus.
Câteodată pentru că nu știi ce vei citi, nu înțelegi motivul pentru care autorul își construiește discursul în felul în care o face. Nu vezi și nu înțelegi introducerea ideilor și pregătirea lor pentru mai târziu. Adică nu poți anticipa. În cazul cărților de felul ăsta, anticiparea este esențială, și omiterea aspectelor importante din neștiință face lectura tare dificilă.
La a doua lectură textul a devenit iluminator, ba chiar savuros. Pe final, m-am pierdut iar în discuția despre etic, estetic și eroul tragic. N-am cum să scriu un review bun, așa că am să las citate.
"Nu! Nici un om măreţ al acestei lumi nu va fi dat uitării; dar fiecare a fost măreţ în felul său propriu şi în concordanţă cu gloria a ceea ce a iubit. Căci acela care s-a iubit pe sine însuşi a devenit măreţ prin sine însuşi, şi acela ce i-a iubit pe alţii a devenit măreţ prin devoţiunea sa. Dar acela care l-a iubit pe Dumnezeu a devenit mai măreţ decît toţi. Nimeni nu va fi uitat, căci fiecare a fost măreţ în concordanţă cu nădejdea [Forventning] sa. Unul a devenit măreţ pentru că a sperat posibilul; altul pentru că şi-a pus nădejdea în eternitate. Dar cel care a nădăjduit imposibilul a devenit mai măreţ decît toţi. Nimeni nu va fi uitat, căci fiecare a devenit măreţ proporţional cu statura celui cu care s-a confruntat. Cel care a înfruntat lumea a devenit măreţ învingînd lumea, iar cel ce s-a înfruntat pe sine a devenit mai măreţ învingîndu-se pe sine dar acela care s-a luptat cu Dumnezeu a devenit mai măreţ decît toţi. Aşa a apărut lupta în lume, omul împotriva omului, unul împotriva miilor, dar cel ce s-a luptat cu Dumnezeu a fost mai măreţ decît toţi. Aşa a apărut pe lume conflictul: unul a biruit totul prin puterea sa, iar altul l-a înfrînt pe Dumnezeu prin neputinţa sa. Unul s-a bizuit pe sine şi a dobîndit totul, altul, bizuindu-se pe puterea sa, a sacrificat totul, dar cel care a crezut în Dumnezeu a fost mai măreţ decît toţi. Unul a fost măreţ prin puterea sa, altul prin înţelepciunea sa, altul prin speranţa sa, altul prin iubirea sa, dar Avraam a fost mai măreţ decît toţi, prin acea putere a cărei tărie e neputinţa, prin înţelepciunea al cărei mister e nebunia, prin speranţa a cărei formă e sminteala, prin iubirea care este ură de sine."
Probabil și din cauza traducerii, dar tind să cred că nu numai, am avut o experiență surpinzătoare citind acest text. Am citit 40 de pagini neînțelegând mai nimic, citeam cuvintele dar mintea mea nu reverbera nici o idee exprimată în ele. Recunosc, la un moment dat voiam să renunț, atât de descurajator era textul, asta până am dat de o idee prea iluminatoare, încât pierderea ar fi fost enormă renunțând. Dacă nu am abandonat, a fost datorită orgoliului. Undeva pe la Problemata 1, când în sfârșit am început sa înțeleg câte ceva și să mă familiarizez cu felul de a scrie a lui Kierkegaard, am luat-o de la capăt. Am prins o idee, deloc nuanțată, și banal exprimată în mintea mea, pe care am început să o rumeg singură vreo 2-3 zile.- Credinta e absurdă-. Ceva a făcut click în capul meu și m-am reorientat spre carte cu determinare și cu temele sumar făcute. Am căutat să înțeleg măcar în esență din ce perspectivă filosofică se exprimă autorul și ce are în vedere aceeastă carte. M-am cultivat cu câteva idei esențiale pentru existențialism ( ai văzut ce tocmai am făcut? 😏 #philosophicaljoke) și m-am reapucat de ea.
Tot dintr-un oarecare fix al meu, nu mă uit la trailerele filmelor și nu caut să aflu ideea cărții înaite să o citesc. De data asta a fost un mare minus.
Câteodată pentru că nu știi ce vei citi, nu înțelegi motivul pentru care autorul își construiește discursul în felul în care o face. Nu vezi și nu înțelegi introducerea ideilor și pregătirea lor pentru mai târziu. Adică nu poți anticipa. În cazul cărților de felul ăsta, anticiparea este esențială, și omiterea aspectelor importante din neștiință face lectura tare dificilă.
La a doua lectură textul a devenit iluminator, ba chiar savuros. Pe final, m-am pierdut iar în discuția despre etic, estetic și eroul tragic. N-am cum să scriu un review bun, așa că am să las citate.
"Nu! Nici un om măreţ al acestei lumi nu va fi dat uitării; dar fiecare a fost măreţ în felul său propriu şi în concordanţă cu gloria a ceea ce a iubit. Căci acela care s-a iubit pe sine însuşi a devenit măreţ prin sine însuşi, şi acela ce i-a iubit pe alţii a devenit măreţ prin devoţiunea sa. Dar acela care l-a iubit pe Dumnezeu a devenit mai măreţ decît toţi. Nimeni nu va fi uitat, căci fiecare a fost măreţ în concordanţă cu nădejdea [Forventning] sa. Unul a devenit măreţ pentru că a sperat posibilul; altul pentru că şi-a pus nădejdea în eternitate. Dar cel care a nădăjduit imposibilul a devenit mai măreţ decît toţi. Nimeni nu va fi uitat, căci fiecare a devenit măreţ proporţional cu statura celui cu care s-a confruntat. Cel care a înfruntat lumea a devenit măreţ învingînd lumea, iar cel ce s-a înfruntat pe sine a devenit mai măreţ învingîndu-se pe sine dar acela care s-a luptat cu Dumnezeu a devenit mai măreţ decît toţi. Aşa a apărut lupta în lume, omul împotriva omului, unul împotriva miilor, dar cel ce s-a luptat cu Dumnezeu a fost mai măreţ decît toţi. Aşa a apărut pe lume conflictul: unul a biruit totul prin puterea sa, iar altul l-a înfrînt pe Dumnezeu prin neputinţa sa. Unul s-a bizuit pe sine şi a dobîndit totul, altul, bizuindu-se pe puterea sa, a sacrificat totul, dar cel care a crezut în Dumnezeu a fost mai măreţ decît toţi. Unul a fost măreţ prin puterea sa, altul prin înţelepciunea sa, altul prin speranţa sa, altul prin iubirea sa, dar Avraam a fost mai măreţ decît toţi, prin acea putere a cărei tărie e neputinţa, prin înţelepciunea al cărei mister e nebunia, prin speranţa a cărei formă e sminteala, prin iubirea care este ură de sine."
Displaying 1 of 1 review