Un profesor de filozofie născut la Brăila spre sfârșitul secolului XIX devine în anii României Mari maestrul unei generații strălucite de gânditori și scriitori a căror faimă va depăși granițele țării. Printre ei, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Constantin Noica. Apariția lui vulcanică într-o Românie abia închegată politic și teritorial are efectul unei mutații de destin. Îi place să i se spună Nae. Împământenește un limbaj teologic românesc, face din predarea filozofiei o împărtășire a înțelep-ciunii, le deschide studenților gustul pentru metafizică și gândire speculativă, învigorează scrisul gazetăresc, participă la primele mari proiecte editoriale românești, se implică în mișcările de tineret, e mândru să fie sfetnic de taină al regelui Carol II. Cu inteligența, umorul și farmecul lui aparte își conduce discipolii pe cărări politice periculoase. Este deopotrivă venerat și detestat: un seducător al minților și al inimilor, pentru care Maria Cantacuzino (Maruca), prietena reginei Maria, e gata să se sinucidă. Imensul orgoliu intelectual îi este zeu și călăuză în toate contradicțiile existenței sale.
La 130 de ani de la nașterea lui Nae Ionescu, această carte-portret este o incursiune pasionantă în aventura unei vieți care nu și-a epuizat niciodată misterele.
Tatiana Niculescu este o scriitoare română, fost producător de programe și prezentator la radio BBC World Service Londra și redactor-șef al secției BBC WS în limba română, autoare de biografii interbelice, cărți neficționale, romancieră și dramaturg.
Tatiana Niculescu a studiat Litere la Universitatea București, absolvind ulterior și Institutul european de jurnalism Robert Schuman din Bruxelles (în original, Robert Schuman European Institute of Journalism). Între 1994 și 2004, a fost editor și prezentator al secției române a BBC World Service din Londra. Între 2004 și 2008 a condus biroul BBC World Service din București.
În 2006 a publicat prima sa carte de non-ficțiune, Spovedanie la Tanacu, numită de critică un "In cold blood" românesc.
Nici cartea asta nu e ce promite pe coperta. Dl Nae, asa cum il prezinta Tataiana Niculescu, numai seducator nu e. In schimb aflam ca este antagonist, un pic demonic si foarte oportunist. Iar toate astea doar ni se spun, nu ni se si demonstreaza. Primele randuri promit si ele mult: sunt amintiti Cioran, Eliade, Noica, te asepti ca portretul profesorului sa fie facut prin prizma lor, dar nu este asa. Desi autoarea pare sa fi studiat o biografie destul de serioasa ( ce bine ar fi fost sa o treaca la final), portertul lui Nae Ionescu pare a fi facut mai mult din barfe,pareri si interpretari. La anumite concluzii se ajunge bursc, fara sa ni se ofere detaliile din spatele lor,alteori detaliile din viata lui Nae Ionescu sunt folosite pentru a argumenta lucuri diferite , personaje celebre sunt bagatelizate absolut gratuit ( primele referinte din carte la Vladimir Ghika, la Mihail Sebastian, sau paragrafelel intortochate pe care trebuie sa le citesti de doua ori pentru a intelege despre cine este de fapt vorba in propozitie. Daca despre Regele Mihai si Elena Lupescu se poate scrie si la nivel de barfa, iar cartea aceea mai are o sansa,ca deh, tuturor ne place o tzara de scandal, Nae Ionescu este un subiect prea mare pentru Tatiana Niculescu.
Mica biografie a Tatianei Niculescu, deși fără îndoială bine documentată, mi s-a părut cam lipsită de nerv, ca și cum autoarei i-ar fi fost teamă că dacă-i conturează o imagine prea „seducătoare” lui Nae Ionescu, în ciuda promisiunii din titlu, va comite o impietate.
Am citit-o totuși cu atenție și interes, ca să rămîn pînă la urmă cu un vag sentiment de lectură inutilă, dat fiind că am realizat că tot ce trebuia să știu despre controversatul personaj știam deja de la Mihail Sebastian, în contextul în care detaliile adunate în carte au conturat o imagine foarte asemănătoare (doar că mai puțin vie) cu a mentorului evocat în Jurnal sau cu a profesorului Ghiță Blidaru din De două mii de ani, și anume aceea a unui om amoral, extrem de narcisist, ale cărui fapte și gînduri l-au determinat pe Noica să-l încadreze „în condiția lăutărească a culturii”, și care, așa cum subliniază autoarea însăși, nu va rămîne în istoria noastră decît ca „un lăutar superior, inegalabil, dar lipsit de viziunea și creativitatea marilor spirite ale culturii, un maestru al vorbelor meșteșugite.”
O incursiune pasionantă și foarte bine documentată în aventura unei vieți care nu și-a epuizat niciodată misterele, un tablou de epocă locuit de personalități marcante ale culturii noastre, o lectură cu rost. :)
Un portret riguros & echilibrat al unuia dintre cei mai parșivi & detestabili „mesianici” din interbelicul românesc. Tatiana Niculescu ne dă încă un capitol din acest ambițios & dificil „tablou de epocă” din care le-am citit cu plăcere & rost pe toate de pînă acum.
A few days ago I have finished a book on Cioran, Cioran sau un trecut deocheat. I wrote that review in English and as you can all have figure it out thus far, I`ll write this one in English, too.
She was a student at the college of Letters in Bucharest sometime around the 30s. She had classes with Nae Ionescu on metaphysics (-ish, many other subjects, too, mainly concerning philosophy). She described him as a fascinating person, that had an allure which was hard to simply pass by whiteout being mesmerized by. Her mentions of him were not excessive, but plenty enough for me to retain his name. The same name that afterwards I found in the diary of another student of his, that went by the name of Mihail Sebastian, Journal 1935-1944.
Then, I read the book on Cioran by Marta Petreu (above mentioned) in which Nae Ionescu is yet again mentioned, but this time as the villain that had been driven into the ideological madness of the early 20th century. What do I mean by that? He was one of the most outspoken Romanian intellectuals that stood for anti-Semitism (which is such a f#cked up place to be, as his prodigious student--THAT HE-NAE IONESCU DISCOVERED- was Jewish).
He preached some kind of mysticism that leaned hard on some mishmash of orthodoxism. He found it to be the pathway towards illumination. He was bold and brash and sparked a lot of ire through the decades, almost as much as he incited passion and admiration, too.
Having all those three books on my record, I said that I really needed a source that was more consistent, that spoke about him exclusively and not as a reminder on the background of the things that happened around other peoples. Imagine my surprise when this book was published this year and with such a cover and title, too!
For all the non-Romanian speakers that are reading this review: seducătorul from the title is synonymous with words that imply a temptation that is both magnetifying by its erotic aspects and tempting by its dangerousness, words like allure, tempting or enchanting should help you. On short is a masculine version for the English seductress.
Nae Ionescu was a prominent figure in the Romanian society, when the country was still a monarchy. He reached his peak of influence when he gained access to the king`s court. He was invited to dinner parties and balls and all that. He met some powerful people of the time. This all happened through the 30-40s (as he died in 1940-I remember the year from Jeni`s diary.)
But before that, in his beginning he was a boy that aspired to a nobiliary ancestry that came from the peasantry and had stars in his eyes, but mire between his toes.
I have to catch myself from giving too much credit to his personality and not to this book. I started reading this book somewhere in the summer but I stopped short after ten pages because I thought that it will be a flimsy work that would romanticize the face of his character (that was pretty devilish, ngl). I did not know that Tatiana Niculescu is so good at rendering time passages. I was blown away by how consistent each chapters were, by how well knotted were each mentions.
She talks about Nae Ionescu`s years as a student in the WW1 Germany, it in such a way that everything seemed to be connected to something. The show that she put on it was like watching a spider waving its web through the archive of the European history. It was magnificent at the same time as it was grotesque.
It was like some dark carnival that was build with a furious orchestra on the background, all to erupt when the WW2 blew up.
I thought that this will be a book that won`t guarantee my time spent on writing it a review. But as you can see, I am already more than 500 words in and counting.
I liked that it was presented the story behind his marriage. I liked it very much that his wife was not a background piece. It got me really interested in her story, too, so last night I ordered her book that in English would sound something like Diary with and whiteout Nae Ionescu which is a good title, not perfect (because why should her diary be about him??), but it goes to be a good punch in the stomach (at least I like to thing so): Jurnal cu și fără Nae Ionescu
I also liked that the atmosphere of that time was presented in its fluency. The author did not brush over the ugly parts, more like she brought them into the light by angling some huge reflectors on it. She talked about about Chamberlain (about who I knew nothing) and about Hideggard`s own controversies (he dabbled with the nazist party).
I am sure that I had some observations to make about the bad parts of the book, but I cannot really claim that they are serious. I finished the book and I was quite pleased by it. I had a lot of reclamations to do to the persona involved (aka Nae Ionescu) but not so much to the author of this bibliography.
I have to congratulate her on her splendorous work! A lot of work had gone into this book and that it is not only seen, but felt too.
M-aș fi așteptat să găsesc mai multe justificări pentru Nae Ionescu "seducătorul", căci acestea mi se par ascunse și de neînțeles. Pentru Nae Ionescu "licheaua" erau oricum destul de evidente.
Aici contează lucrul ăsta. Cu mintea de atunci, citind cartea asta, fără a parcurge literatura despre forța perfidă a extremismelor, aș fi văzut în domnu Nae un intelectual neînțeles, o voce singulară, captivantă, impresionantă, cu puține și secundare derapaje totalitare. Aș fi terminat-o oftând un pic pentru un asemenea colos cultural ce marcase cariera multor intelectuali ai vremii, cochetase cu politica, și pregătise mințile destul de relaxate și certe ale membrilor Gărzii de Fier, înțelegându-i empatic greșelile ideologice.
Din fericire nu am 19 ani. Nae Ionescu e perfid, mincinos, scăpătat. cu o situație financiară la limita legalului, convertind aderenți de pe băncile facultății cu citate și pagini luate de la alții. Nu toți cad în mrejele lui. Oamenii trecuți prin ciurul mizeriei politice, cum ar fi Carol al II-lea, sunt rechini prea experimentați pentru a gusta ademenirile ”profesorului” și îl vor lovi atunci când vor considera necesar.
Iar aici, din această dedublare mentală personală pe care sunt obligat să o parcurg, văd esența greșelii unui asemenea mic studiu: te îmbie să crezi că poate omul era bun, că poate cei orbiți de el vedeau un sâmbure de adevăr în puterea ideilor lui.
De fapt, asta e o ceață ademenitoare, ușor de înlăturat la o simplă parcurgere biografică a studiului. Majoritatea sunt un melanj de cărți hagiografice unde adevărul însăși e relativizat, scoase de către edituri postdecembriste obscure cu simpatii legionare declarate, dublate de memorii cu și despre Nae Ionescu-intelectualul perfect - apărute în anii 30. Poate doar Sebastian face excepție. Lipsesc, paradoxal? orice critici evidente. Închise sunt lucrările lui Zigu Ornea – Anii 30, Extrema Dreaptă .., Francisco Veiga – Mistica ultranaționalismului, sau Armin Heinen și cartea sa despre Legiune, toate demontând puseurile reale ale lui Nae Ionescu. O trimitere cât de mică ar fi luminat un pic cititorul.
Cartea are o tentă de lectură de buzunar. Îi înțeleg sensul ușuratic și momentele de a descifra un intelectual bucureștean de anii 1920-30. Ce nu înțeleg e nevoia de a plasa pe plan secund efectul reptilian al spuselor lui Nae Ionescu ce curg deseori din zona răului, dar și ignorarea influenței gigantice pe care acesta a avut-o asupra fundamentelor teoretice ale extremei drepte românești.
O biografie wagneriană (în sensul în care gânditorul german semantiza istoria) Din păcate, Tatiana Niculescu nu reușește prea mult să se concentreze pe viața lui Nae Ionescu, ci alege să realizeze o panoramă a României interbelice. Nu e nimic seducător la Nae, ba chiar aș spune că mai seducător ar fi portretul Marucăi Cantacuzino pe care l-a creionat în câteva pagini.
Adorat si detestat pe deopotriva, calator lejer, dar prizonier in meandrele teologiei, filosofiei, metafizicii si logicii, Nae Ionescu ar fi putut adera la orice miscare absolutista. A ales miscarea legionara pentru ca pe atunci comunismul era inca tanar... Tatiana Niculescu ne captiveaza nu atat cu povestea Profesorului cat cu stilul curat, mestesugit al relatarii. Avem in fata mai degraba un "roman tragic real" decat un studiu istoric. O plasmuire cu har despre un om cu destin cetos.
This particular book doesn't do a very good job at portraying NI's character because, albeit written in an easily readable style, it lacks contextualization. In its current form, it feels rushed. Maybe another 400 pages would have truly captured the "Professor" in his complex environment. But at least it makes one wish to know more.
It is hard to stifle one's curiosity for the group of monstrous thinkers active in interwar Romania, which counted NI amog its main representatives. Reading about them is like watching a train wreck> one feels horrified but cannot look away. How did they become who they were? What were their inner motivations? And how did they negotiate new identities after the war (if they did survive it)? Ionescu died in 1940, so one can only speculate how Communism would have accommodated him.
Tatiana Niculescu a reușit sa prezinte cu obiectivitate, claritate si fluenta, uimitoarea traiectorie a unei stele a filozofiei si vieții politice a României interbelice in contextul cultural si istoric al vremii. Sărac, foarte inteligent si foarte ambițios, „Seducătorul domn Nae” studiază filozofia, ajungând in cele din urma profesor la Universitatea din București. Are un succes fenomenal, datorat oratoriei si modului in care reușea sa ii uimească, implice in dezbateri si incite pe studenți, mult mai mult decât orice alt profesor : „ Cine reușește să se strecoare la timp în amfiteatrul arhiplin e ochi și urechi la felul în care Profesorul își construiește discursul. După o scurtă tăcere, în care pare să-și adune toate gândurile și energiile, prezența lui ia în stăpânire auditoriul ful gerându-i ironic cu privirea: „Cum, dumneavoastră sunteți toți filozofi? Apoi, glasul „noduros, cu colțuri, cu asperități, cu ocoluri, aruncă aici un cuvânt, deschide dincolo o poartă secretă, lovește dincoace o piatră găsită în drum. Totul la întâmplare, oarecum în voia hazardului. Și pe urmă, pe la sfârșitul ceasului, când te uiți cu dezolare la câmpul de gândire pe care l-a devastat în halul ăsta, deodată lucrurile încep să se ordoneze, nu știu cum, nu știu prin ce întoarcere de resort. Ideile aruncate în trei sferturi de oră în dreapta și stânga, fără legătură, se întorc în ultimul sfert acasă, liniștite, clare, necesare, într-o stringență uluitoare, încheind un ciclu de cugetare cum ar încheia o construcție simfonică”.
Puterea lui dominatoare îi face pe tinerii discipoli care il adora, să se simtă aleși pentru un proiect cultural echivalent cu un destin, dar totul nu era decât o magie al cărei singur obiectiv era sa il propulseze „profesor” pe firmamentul filozofiei si mai apoi in vârful piramidei puterii statale romanești. „Sub influența neoplatonismului și a filozofiei indiene îi învață că iubirea aproapelui și activismul social sunt rătăciri apusene care ar contrazice și ar împiedica apropierea omului de Dumnezeu. Crește astfel o generație de tineri ortodocși „realiști, anti-oratorici și anti-democratici“, cum îi va descrie Mircea Eliade.”
Magnetismul și fascinația acestui dresor de concepte nu se opresc la tineretul care îl întâmpină cu urale. Atrage sponsori cum ar fi Nicolae Malaxa, Aristide Blank, despre care va spune mai târziu: „Dă-l în mă-sa de jidan, e bun numai ca să ne aducă tutunuri englezești și să ne facem treburile cu el“ si alții, care îl introduc in lumea afacerilor (va deveni unul dintre reprezentanții în Balcani ai lui I.G Farbenindustrie, , primind 8% din încasări de la filialele de la București de distribuție a medicamentelor și coloranților). Are de asemenea o serie de amante din lumea buna, inclusiv Maruca Cantacuzino si Cella Delavrancea si curtează personalități politice, inclusiv pe Carol al 2-lea. Se implica adânc in politica, in primul rând prin articolele sale din Cuvântul, unde își debita ideile antidemocratice si antisemite. „Crezul lui politic e o pledoarie pentru un partid unic (țărănist) și e rezumat prin fraze-manifest: „vrem să înceteze dezmățul partidelor politice; cerem restabilirea principiului de autoritate, prin restaurarea unei monarhii efective, și instituirea politicei prizei directe prin crearea adevăratului partid de mase. Regele și Țara, iată cei doi poli ai politicii noastre”.
Nu reușește sa devina unul din sfetnicii regelui, a cărui gândire politică nu s-a lăsat nici o clipă tulburată de fascinația pe care o exercita Profesorul asupra tineretului, a intelectualilor cultivați și a femeilor din lumea bună. La un moment dat, regele ii spune „Bă, Tată Noe, eu te-am considerat cel mai deștept rumân. Ce te-amesteci în prohabul meu? Ieși afară!“ Devine simpatizant al Gărzii de Fier și, din pasionat explorator al culturii iudaice, se transforma in antisemit intransigent, încercând sa devina ideologul dreptei antidemocratice: „Pentru mine, semnul că societatea liberal burgheză e nu numai istoric, dar și politic coaptă morții este disoluția ideii de libertate individuală. Când vor dispărea deci toate nenorocitele prejudecăți în legătură cu libertatea individuală de a scrie, de a gândi, de a vorbi, de a face după capul tău, când va fi distrusă până în rădăcini aberația liberului examen, când în conștiința oamenilor se va înfige realitatea colectivității nației, cu imperativele ei de ordine, de ierarhie, de datorie, de dreptate, în opoziție cu dreptul, când, adică, insul se va îngloba organic și armonic totului - atunci momentul politic al răsturnării așezării democratice va fi sosit”
Una din ideile sale: „va trebui să părăsim economia banului pentru economia producției, organizarea producției pe schimbul mondial pentru producția de consumație națională, statul politic pentru statul gospodăresc, democrația pentru ierarhia organică a elementelor constitutive din colectivitate - cu o formulă pe care noi am lansat-o și alții au compromis-o: înfăptuirea statului țărănesc” se va înfăptui, dar statul va fi muncitoresc- țărănesc/comunist si el nu îl va mai apuca întrucât moare in 1940 de o boala de inima.
Filozofia lui nu e originala - originalitatea este o valoare cu totul relativă, scria Nae Ionescu - a „împrumutat“ teme de la Keyserling, Dilthey, Berdiaev, Massis, Hegel, Origene ş.a. fără a o spune si fără a publica cursurile pe care le preda. Elevii săi vor publica volume postume din stenogramele pe care le-au făcut si vor încearcă sa justifice plagiarismul profesorului : „Nu trebuie deci să ne mire dacă, în aceste cursuri, se vor găsi – numai uneori cu referințe explicite – idei sau teme ce se pot regăsi în gândirea altor filozofi. Ceea ce importă este numai organicitatea integrării lor în mersul gândirii sale proprii, felul în care fac bloc cu neliniștile sale vii, izvorând și alinându--se din ele“
In Romania post comunista a anilor 90, elevii elevilor lui (Liiceanu si alții) vor republica cursurile si alte scrieri, probabil in dorința de a justifica filozofii mesianici de dreapta care reușiseră sa supraviețuiască comunismului (Constantin Noica cel de la Păltiniș, Emil Cioran, sau fostul legionar si istoric al religiilor Mircea Eliade) sau in speranța de a recrea un idol al lumii rarefiate a filozofiei pure, plutind in înalturi, nealterata de lipsa lui de caracter, antisemitism si propaganda a dictaturii.
Din fericire, atât unii din contemporanii săi (Constantin Rădulescu-Motru, Nicolae Iorga, Tudor Vianu, Dimitrie Guști s.a.) cit si istorici ca Tatiana Niculescu, neîntinați de idolatrie pseudo filozofica, l-au citit corect, „Seducătorul domn Nae” a fost o frauda dăunătoare societății romanești.
Câteva citate: „Hârtia s-ar cutremura”, își va aminti fostul lui elev de la Mănăstirea Dealu, Petre Pandrea, „dacă aș pune pe albele pogoane expresiile dascălului meu, care avea teorii infernale și anarhiste de care mă cutremur, pe lângă misticism abscons și foarte multe lucruri rezonabile și de bun-simț”.
„Peste ani, prietenul Beldie îi va citi caracterul de „periferie” fără menajamente, numindu-l „personaj improvizat din paradox și butade passe-partout, gata la orice ocazie, cu minimul său de conștiință, cu simulacrul său de conștiință, cu acea umbră schimonosită a unei conștiințe absente și în locul căreia descopereai turpitudinea, cinismul, amoralitatea, pe lângă obișnuitele noastre, ale tuturora, insuficiențe și aparențe zilnice, salvate încă la acest om de faconda sa ambiguă și totuși familiară, insinuantă, persuasivă…“
„În monumentala sa Istorie a literaturii române de la origini până în prezent, G. Călinescu îi dedică lui Nae Ionescu un spațiu consistent. Portretul filozofului e riguros exact: „Nae Ionescu (…) se refugiază în mitul personalității sale, preferind să-și însceneze în penumbre filozofia, în fața unui grup de fanatici, evitând sistematic lumina crudă a cărții“. „Nae Ionescu e un sofist, un balcanic (n. Brăila) punându-și oportunismul în termeni hegelieni și diltheyeni, de o inteligență și o informație indiscutabile. Este un cabotin superior“.
Focus pe latura romantata a biografiei profesorului. Mare parte tratează perioada tinereții și corespondența cu viitoarea soției. Latura filosofică insuficient atinsă, după părerea mea. În cele din urmă, o carte utila in a înțelege contextul dezvoltării personalității lui N.I. O lectură "de vacanta" care poate deschide calea unor studii mai aprofundate asupra acestei personalități și a epocii în care a trait
Am mai citit de Tatiana Niculescu o carte despre cutia cu inima reginei Maria. De atunci mi-am zis că nu mai are rost să-mi pierd timpul cu cărțile ei. Cartea despre Nae Ionescu am primit-o. Asta mi-e scuza de data asta.
Nu înțeleg care e nevoia de a șlefui imaginea acestui personaj după atâta vreme. A fost un impostor, un oportunist și un bufon. E clar că Nae Ionescu s-a dat mereu după cum bătea vântul. După puținele lucruri pe care le-am citit despre el, îi pun la îndoială chiar și capacitățile intelectuale și oratorice. Accept pur și simplu că fascinația pentru perioada interbelică e un fals și că oamenii pe-atunci erau la fel de ignoranți și influențabili, iar personalitățile erau la fel de infecte ca și acum. Pur și simplu accept că Eliade, Noica sau Sebastian nu erau foarte răsăriți în tinerețile lor.
Cartea este o prostie scrisă decent. Are pagini de prisos care desenează contextul perioadei și ideile vremii și, având în vedere de câte ori NI și-a mutat curul dintr-o luntre în alta, acest context e prezentat de mai multe ori. Biografia și personalitatea personajului nu mi s-a părut foarte bine cercetate. Nici măcar nu cred că a încercat o biografie amănunțită, ci mai degrabă una repovestită. [Nu mă dă pe spate stilul și îl evit în general. Văd că mai multe edituri au colecții de acest gen.] Portretul se bazează pe o mulțime de presupuneri, una peste alta, pe „va fi fost” și „ar fi simțit”, și e înfrumusețat cu citate din câteva surse, din perioade diferite. Nimic substanțial. Oricât ar fi încercat autoarea să-i dea o aură de mister lui NI, nu i-a reușit. Nimic seducător la acest personaj.
I expected more from this book. I was told the author writes biographies that contextualize the person concerned and their actions by describing a little bit of the period they lived in and the people they were involved with. But this book is too short to really accomplish that because the person in question had a front-row seat to all the tumultuous events of the period he lived in as well as contacts with just about everyone who was anyone in the time period (especially during his later years), up to and including the king himself.
To be fair, the book gets off to a good start and there’s a lot of focus on the formative years in Germany as well as the culture and ideas in Vogue there at the time. Obviously, they had a huge influence on him and were the basis of his own future interpretation of “blood and soil”.
But where the book lost a lot of its appeal for me was when he had begun his career at the university and the author tries but utterly fails to explain his broad appeal to students of the time (including, paradoxically, Jewish students). I’ve now finished the book and I still cannot, for the life of me, understand what made him so fascinating. I’m obviously not steeped in the turmoil of his time (though there’s enough strife in our times as well), but I can’t really grasp it. None of his ideas are new, per se, either within Romania of the time (he even characterizes himself as a follower of Iorga) and much less within Europe as a whole.
Furthermore, his actions and ideas are very visibly and sometimes violently at odds with one another. Where he ascribes to supposed orthodox values and higher aspirations, his actual preoccupations are almost exclusively not only materialistic, but downright mundane (like his need to be fawned over by high society and to live in material luxury). Obviously, this didn’t seem to bother either the professor himself (who keeps hand-waving it away quite deftly), nor his students and numerous admirers. He changes political allegiance fairly often as well - also leaving everyone unfazed.
I’m assuming he had a commanding presence and a very engaging and beguiling style of speaking. Such things have always been guarantees of success. Today he’d probably be the “popular YouTuber” type and since he adored a good “takedown” perhaps event the “destroying with (whatever the opposite of facts and logic would be for him because he despised rationality)”. I can’t say I’m impressed. And that’s a distinct problem because it means that I can’t really grasp his outsized influence on the events and people of the period and am thus missing the key to many historical events.
I do understand the constraints of space and the fact that a lot has been said of the man by so many people (first and foremost his disciples) that the author needed to find a new angle. I also want to praise her for the absolutely impeccable research and ample preparations. It’s very clear she has read the other biographies of him as well as the thoughts of his disciples and has done in-depth research into the period itself. And, while she did write a lot of books about the period, this ist still a huge amount of effort put into it. So kudos on that. She also does manage to breathe fresh life into the man and offers a perspective I can already identify as pretty unique. It’s just unfortunate that I’d have to have the foreknowledge of having read a great deal about him to properly appreciate it.
Also, my goodness is reading about the 30s depressing. I’m not entirely sure why it caught me off guard because of course it was going to be grueling. But I guess it brought up just a tad too many ideas and approaches that are still so well-entrenched for me to be able to shut it out properly. The echoes of that reference to “blood and soil” (which is just a couple of throw-away lines in the book) haven’t really died down yet in my head.
Despre Nae Ionescu nu știam mai nimic, poate doar că a fost un filosof român. Nu m-a atras niciodată filosofia, nici măcar la nivel de compendiu. Așa că nu îl pot aprecia pe filosoful sau pe publicistul Nae Ionescu. Nici măcar pe politicianul Nae Ionescu. Pentru că nici politica nu intră în preocupările mele. Personajul Tatianei Niculescu, omul Nae Ionescu, era însă cât pe ce să mă seducă prin firea sa aprigă, ambițioasă, pasionată, prin dorința de autodepășire. Am crezut că înțeleg fascinația pe care o exercita asupra discipolilor săi, personalități de seamă ale culturii interbelice. Dar, după un punct, măștile au căzut. Am început să văd un tip duplicitar, oportunist, un cameleon al gazetăriei și al politicii, un impostor în amor. Poate așa l-a construit autoarea. Poate din motive subiective. Niciodată nu am putut separa omul de artist, de creator, de opera sa. Nu am agreat misticismul său, nici naționalismul pe care mă întreb dacă nu cumva îl mima. Nici discursul bombastic al scrisorilor sau articolelor sale. Nici antisemitismul mai mult sau mai puțin declarat, sub pretextul renașterii etnice. Nici instabilitatea sa politică. Un personaj care era altceva decât voia să pară. Poate un talentat și carismatic actor. Dar mai ales un profesor inovator, idolatrizat de studenții săi, într-o epocă de mari prefaceri sociale. ,,Un lăutar superior, inegalabil, dar lipsit de viziunea și creativitatea marilor spirite ale culturii, un maestru al vorbelor meșteșugite”, așa cum își portretizează Profesorul unul dintre discipolii săi, Constantin Noica, peste ani.
Îmi place că Tatiana Niculescu își face singură viața grea, alege personaje extrem de controversate, greu de explicat și încearcă totuși să le explice și să le demitizeze. Așa a făcut și cu Arsenie Boca, și așa face și cu Nae Ionescu. Nu știam nimic despre el în afară de faptul că era cel care i-a influențat pe mulți intelectuali din vremea respectivă și care a și definit în mare parte ideologia legionarilor. Deși aș fi vrut să vorbească un pic mai mult despre conținutul lecțiilor de filosofie și despre convingerile lui, am apreciat faptul că ne arată cât de seducător era prin modul în care reacționau ceilalți la ce făcea/zicea (bălării multiple, care aparent nici măcar nu îi aparțineau). Cel mai frapant caz e cel al lui Mihail Sebastian, care rămâne un fan convins chiar și după introducerea extrem de critică și denigratoare (a se citi xenofobă) pe care Nae Ionescu o scrie pentru cartea lui. Mi se pare absolut incredibil că un om ca Sebastian a putut rămâne alături de un astfel de personaj deși era un om extrem de lucid și trecut prin multe evenimente extrem de neplăcute și nu-mi pot explica asta decât prin faptul că Ionescu avea un farmec fantastic. Mai ajută la formarea acestei concluzii și faptul că se băteau pe el două femei cu pretenții. Overall, o biografie reușită care rămâne în tiparul stabilit de Niculescu: ea nu romanțează, nu inventează, nu iese din ceea ce putem deduce din sursele disponibile, fapt ce poate explica de ce unii cititori au fost dezamăgiți de conținutul cărții.
Biografia lui Tatiana Niculescu reprezintă, în cazul de față, o lucrare mai degrabă rudimentară. Bibliografia care stă la baza documentației conține, aproape în exclusivitate, literatură de tip jurnale, ținute de contemporanii vremii. In consecință, ceea ce se regăsește în carte pare să fie mai degrabă o colecție de impresii asupra lui Nae Ionescu, o imagine trecută prin filtrul subiectivismului individual al oamenilor care l-au cunoscut și nicidecum o analiză obiectivă a gândirii și motivațiilor unei personalități atât de influente precum a fost filosoful brăilean. Pentru a se fi realizat o asemenea biografie analitică și explicativă, autoarea ar fi putut include in documentație mult mai mult dintre ideile filosofice ori politice postulate de Nae Ionescu în prelegerile universitare ori presa vremii. În concluzie, pe tot parcursul cărții m-am simțit ca un contemporan care își face impresii asupra Profesorului doar pe baza bârfelor din societate, neajungând însă să îl cunoască cu adevărat - așa cum un volum biografic ar trebui să reușească.
Cât despre Nae Ionescu, întreaga mistică cu care este învăluit de contemporanii săi, cât și ai noștri deopotrivă, este in opinia mea nefondată. Acesta a fost un provincial middle-class cu o istețime într-adevăr superioară, dar care nu a reușit niciodată să aibă un impact real in politica și societatea vremii (cu excepția minților tinere și ușor de acaparat prin cuvinte mari și mistică “profundă”, desigur). Cu toate acestea însă, în virtutea ambițiilor fundamentate în setea de a își depășii condiția, Nae Ionescu a renunțat la orice putem numi etică ori integritate. Și-a înșelat și tratat grotesc soția (pe care o considera probabil mult sub demnitatea lui de aristocrat intelectual), a slugărnicit monarhului cu apucături totalitare, a reprodus ideile marilor filosofi europeni (definindu-și propria idee despre originalitate) și și-a schimbat opiniile și pozițiile social-politice in nenumărate rânduri. În concluzie, o altă personalitate interbelică a cărei reputație mitică se dovedește a fi o autoiluzie națională.
Oare domnul Nae al nostru să fie chiar Georges Duroy de Cantel, al nostru Bel Ami? Știu că acest roman nu este o ficțiune dar este relatat ca și cum ar fi. Portretizarea în special iarna, a Bucureștiului și a vremurilor de la începutul aniilor 1900 este exemplar descrisă și te transpune în prezentul de atunci. Domnul Nae în opinia mea nu este chiar seducător, acest roman este portretul unui băiat înfumurat, venit „de pe sate”, care iubește mai multe femei dar bineînțeles că și-a găsit o gagică care să îl țină pe linia de plutire din punct de vedere monetar că deh dânsul este student și face destule. Tipologia lui Nae se află încă printre noi, din păcate într-un număr exagerat de real și mare. Cartea în schimb, este o incursiune într-o istorie frumoasă, o istorie uitată și mă bucur că acesta este cazul. Dacă erau doar detalii despre domnul profesor cu siguranță o uitam pe masuța de cafea până aveam de gând să o reciclez. Însă maniera în care este scrisă cartea este suprinzător de bună, este relatarea unei povești clasice. Cât despre seducătorul domn Nae, nu este nimic seducător la acesta.
Poate ca prea tarziu, dar mai bine decat niciodata, am realizat importanta cunoasterii vietii si influentei autorilor cartilor pe care le citesc. Daca as fi facut asta din scoala ce bine mi-ar fi parut, si poate au fost unii din voi care au infuzat literatura cu istorie si filozofie, asa cum e si normal, insa eu nu pot sa spun ca am auzit pe vremea aceea de o astfel de analiza a textului. Dar in fine, nu o sa vb acum despre trecutul meu, ci o sa ma indrept spre acest personaj de care eu nu mai auzisem pana la aceasta carte. Noroc ca am trecut prin fata la CLB si m-a atras titlul.
Ma asteptam sa gasesc portretul unui om, insa am gasit mult mai mult de atat. Profesor, filozof, crestin ortodox si om de politica, domnul Nae a fost un personaj marcant in tara noastra iar potretul sau nu poate fi realizat decat prin schitarea si a evenimentelor ce l-au format, precum si a celor la formarea carora el a contribuit. Astfel avem ocazia de a intrezari Germania inceputului de secol 20 si construirea identitatii nationale, raspandirea ideologiei anti-semite. Aici, Nae Ionescu si-a trait anii de facultate, a fost trimis in "lagar" odata cu intrarea Romaniei in razboi de partea Antantei, aici i s-au nascut cei doi copii care au supravietuit. Intors in Romania Mare, Nae este nevoit sa isi gaseasca un loc de munca pentru a isi intretine familia, insa planurile lui se dovedesc a fi mult mai marete fata de ce obisnuia sa ii scrie sotiei sale, pe vremea cand erau logodnici, cand isi imagina viata lor de familie. Nae avea sa devina gazetar, profesor de filozofie la catedra Universitatii din Bucuresti, purtatorul de cuvant al regelui Carol al 2-lea si conducator neoficial al Garzii de Fier. Asa cum prea bine incheie scriitoarea biografia domnului Nae, influenta lui nu s-a simtit doar asupra evenimentelor istorice interbelice, ci si prin munca si operele celor care l-au cunoscut si care au trait o vreme in umbra sa sau scaldati in lumina ce o emana (amintim Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Mircea Vulcanescu, Emil Cioran, Constantin Noica)
Nu știu dacă a mai facut cineva observația că în aceasta carte este folosită aceiași metodă de cercetare ca în cele consacrate de autoare lui Zelea Codreanu și părintelui Boca. Daca în cărtile precedente traiectoriile personajelor principale erau explicate prin contactul avut în adolescență cu ideile fondatorului mișcării cercetașilor (Scouts), generalul britanic Robert Baden-Powel și, respectiv, cu pactica așa numiților mentaliști văzuți de Arsenie Boca la cinematograf în perioada în care era elev la Seminarul Ortodox de la Sibiu, ipoteza pe care ne-o propune Tatiana Niculescu pentru a-l înțelege pe Nae Ionescu este întalnirea cu teoriile filosofului rasist britanic Houston Steward Chamberlain ale cărui cărți au erau foarte populare în Germania în anii în care cel care va deveni profesorul elitei intelectuale a extremei drepte romanești se afla la studii acolo. O altă line explicativă comună pentru Zelea Codreanu și Nae Ionescu, pe care dna Niculescu o lasă să să se întrevadă dar nu o duce pană la capăt, este faptul că amandoi au petrecut cațiva ani, ca elev primul și ca profesor al doilea, în colegiul înființat de Carol al II lea pentru a-i oferi educația dorită urmasului său la tron, viitorul rege Mihai, la Manastirea Dealul din Targoviște.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Tatiana Niculescu ne oferă o interesantă biografie a unui om prea puţin prezent până acum în amintirea colectivă – poate din cauza apartenenţei filozofului la Miṣcarea Legionară – dar găsim în carte și elemente de istorie despre care nu ne-a spus aproape nimeni până acum. Nae Ionescu a avut o viaţă zbuciumată, pe trei planuri, imposibil de delimitat fiecare faţă de celelalte două. A fost un ilustru filozof și un Profesor unic, a fost un om care a avut un crez politic, a avut și o viaţă personală tumultuoasă. Nae Ionescu a fost un profesor şi filosof complicat şi complex, care a creat şcoala trăirismului sau existenţialismului interbelic, de la care şi-au tras sevele telurice un Cioran, Eliade, Noica sau Mircea Vulcănescu
This entire review has been hidden because of spoilers.
Lecturile mele din Eliade și Sebastian mi-au aprins un nou beculeț care vizează fascinanta perioadă interbelică. Profesorul Nae Ionescu îmi apare din această carte un om chinuit de contradicții, văzut prin mai mulți ochi, dintre care cel ordonator este al scriitoarei. M-au impresionat titlurile pe care le-am regăsit în notele de subsol, precum și coerența pe care o capătă discursul în urma firului Ariadnei folosit între paginile memoriilor și jurnalelor vremii. Recomand cu toată căldura această carte, veritabilă pagină de istorie, cu aplicații pe text.
„L‑am auzit înjurând și era mare“, îi scrie Noica lui Cioran. „L‑am văzut vulgar, poate voit vulgar, l‑am auzit repetându‑se, jignind, bârfind și era tot mare. Atingi limitele oricărui om atunci când îl vezi râzând cu hohote, dar veselia lui extraordinară în fața anecdotelor răsuflate ale lui Mircea V. îl lăsa intact. E singurul om a cărui mască mortuară aș voi‑o. E singurul om care mi‑a dat în viață sentimentul legendarului.“
O carte foarte buna, usor de citit. Nae este numit "seducător" de Tatiana deoarece acesta a sedus mintile multor intelectuali si tineri studenti ai sai, avand o importanta influenta asupra lor. Mai degraba o malefica influenta. Un om fals, care isi schimba parerile dupa cum batea vantul, traia după alte valori decat cele oe care le propovaduia si dorea sa le impuna altora drept adevar absolut. O biografie documentata si un bun indrumar etic.
O biografie destul de interesantă, dar cam neconvingătoare, care insistă mult prea mult pe contextul ideologic și politic al epocii și mult prea puțin pe trăsăturile și relațiile personajului. Dacă din biografia lui Codreanu sau din "Regele și Duduia" reies caractere clar conturate, aici portretul este nebulos, cețos.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Începe un pic cam elogios, dar pe urmă conține atât de multe citate reale din personaj sau din apropiații lui din acea vreme încât îl vezi în plină ipocrizie de lider fascistoid, tradiționalist dar adulterin, modern dar retrograd, ascetic și obsedat de țepe financiare și multe altele. O lectură foarte bună după ce treci de intro.
Foarte bine adunate laolalta poveştile şi frânturile din viața profesorului Nae Ionescu. Fascinant fir a urmarit Tatiana Niculescu. Desi nu o aveam pe lista de lectură, Ivonici mi-a vârât-o sub nas iar ea m-a captivat imediat. O piesa de puzzle din istoria României, dar si din evolutia multor autori pe care ii admir.