Proza literara a lui Eminescu reprezinta, cercetand-o mai adanc si in toata intinderea ei, expresia unui moment important din dezvoltarea romantismului romanesc: momentul structuralizarii estetice, al dimensionarii lui spirituale. Eminescu lasa deschise, prin epica sa, cel putin doua drumuri in literatura romana: drumul prozei fantastice si cel al epicii filozofice, dand el insusi modele in aceasta privinta. "Sarmanul Dionis" si "Avatarii faraonului Tla" raman doua prototipuri de literatura, in care se intalnesc si se unifica reprezentarile unui liric vizionar si incertitudinile unei firi meditative, darze in aspiratia ei de a gasi, cu pretul unor dureroase infrangeri, solutii in problemele esentiale ale existentei.
Mihai Eminescu (Romanian pronunciation: [miˈhaj emiˈnesku]; born Mihail Eminovici) was a Romantic poet, novelist and journalist, often regarded as the most famous and influential Romanian poet.
Eminescu was an active member of the Junimea literary society and he worked as an editor for the newspaper Timpul ("The Time"), the official newspaper of the Conservative Party (1880–1918).
His first poems volume was published when he was 16 and he went to Vienna to study when he was 19. The poet's manuscripts, containing 46 volumes and approximately 14,000 pages, were offered by Titu Maiorescu as a gift to the Romanian Academy during the meeting that was held on January 25, 1902.
Notable works include Luceafărul (Evening Star), Odă în metru antic (Ode in Ancient Meter), and the five Letters (Epistles/Satires). In his poems he frequently used metaphysical, mythological and historical subjects. In general his work was influenced by the German philosopher Arthur Schopenhauer.
,,Aceeaşi conştiință a apartenenței la o epocă de criză marchează personajele romanului Geniu pustiu, atinse de nostalgia vârstelor organice care presupun aici o întoarcere spre timpi istorici revoluți, spre funcția de bard în care se visează în roman naratorul şi, în fond, naratorul nu este decât ipostaza modernă degradată a vechiului bard.” -Ioana Em Petrescu
"Îl așezai în mormânt asupra corpului și, acoperindu-l tot cu țundra mea, ca și când m-aș fi temut să nu-l doară bulgării, începui a umplea mormântul cu țărână. În intervale îmi venea să mă culc și eu cu el alăturea și să las să cadă o stâncă de pe marginea gropii peste mine..." This book was scrumptious and devastating
Eu am avut numai nuvela, nu colectia de proza eminesciama in care este de obicei inclusa. Tare greoaie de citit totusi -- limbajul epocii este doar parte din problema (rumpe, repejune, deceptiune etc, etc) ... aparentele dezacorduri gen "clapele pe care fugise degetele ei"; dar si firul narativ cam dezlanat; si nici nu prea pricep de ce a inserat episoadele macabre cu luptele dintre romani si unguri in anii 1848. Sincer, nu prea vad de ce acest roman clar neterminat (incat este doar o nuvela) are printre critici o imagine asa "mare".
Dumas zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vieţii. Priviţi reversul aurit al unei monede calpe, ascultaţi cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretenţiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, ex- trageţi din astea poezia ce poate exista în ele şi iată romanul. Printr-o claie prăfuită de cărţi vechi (am o predilecţiune pentru vechituri), am dat peste un volum mai nou: Novele cu şase gravuri. Deschid şi dau de istoria unui rege al Scoţiei care era să devină prada morţii din cauza unui cap de mort îmbălsămat. Închipuiţi-vă însă că pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoţiei? Pe Tasso! Lesne de explicat: Economia. Am scos întradins portretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trăsură cu trăsură. Ce coincidenţe bizare pe faţa pământului, îmi zisei zâmbind prin visarea mea. Putea-s-ar oare întâmpla unui Tasso o istorie asemenea celeia ce-o citeam?... Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putinţă în mintea noastră şi că, în urmă, toate câte vedem, auzim, cugetăm, judecăm nu sunt decât creaţiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivităţi, iar nu lucruri reale. Viaţa-i vis.
Înțelegi tu ce va să zică de-a nu putea iubi? A trece pin lume singur, mărginit în pași, în ochi, să te zvârcolești în strâmtoarea sufletului tău celui rece, să cauți a-l aprofunda și să vezi că e secat și că apele sale se pierd în nisipul secăciunei sociale, se ard de căldura unei societăți de oameni ce trăiesc numai din ura unuia cătră celălalt.
A nu iubi nu-i nimica — a nu putea iubi e grozav. "
Romanul abordează teme precum geniul, solitudinea creatorului și pierderea idealurilor în fața realității.Este o lectură care invită la contemplare asupra valorilor umane și a complexității vieții artistice.
Ce vei regăsi cu prilejul lecturii? • Descrieri de tip tablou bine armonizate cu narațiunea, dar care pe alocuri pot fi puțin greoaie. • Redundanța figurilor de stil/artistice, cu precădere personificările descriptive ale peisajului, fie urban cât și bucolic. • Ideile și temele eminesciene, precum solitudinea, reflecția asupra unui trecut glorios în discordanță cu prezentul decăzut, idealizarea portretului feminin, evadarea prin vis, utopizarea lumii în planul oniric. • Referințele istorice asupra Revoluției Pașoptiste din Transilvania, prin relatările lui Toma, mai exact barbarismul combatanților unguri. • Protagonist lăuntric, pansiv cât și idealist. Se lovește de realitate prin neîmplinirea sentimentală cât și prin participarea la Revoluție. • Limbaj bogat în procedee artistice. Printre preferatele mele: „oceanul cugetărilor”; „nimicul neexistenței”; „nemargine de vise”; „timp posomorât și gemător”; „noian de sărutări fierbinți”.
• Citate:
„Cât despre inteligența noastră — o generațiune de amploiați... de semidocți... oameni care calculează cam peste câți ani or veni ei la putere... ” „Mor pentru pământ, ca să trăiesc în cer” „toate idealurile pierdute le regăsesc într-un singur chip, într-al tău!”
2.5✨e o carte interesanta, dar se vede neîndemânarea lui Eminescu de a scrie proza. Lungimea cărții nu e potrivită subiectului, pare doar o descriere de suprafață a ceea ce ar fi vrut sa transmită, de fapt, Eminescu.
Este singurul roman al poetului Mihai Eminescu. Este complex, astfel că nu toată lumea poate citi cu ușurință textul. În categoria acestor persoane intru și eu, astfel că nu am reușit să mă transpun în acțiune și să înțeleg foarte bine ceea ce Eminescu dorea să transmită. Cu toate acestea, am remarcat "muza" poetică eminesciană în cadrul romanului, aceasta fiind iubita lui Toma Nour (întruchiparea poetului în acțiunea "Geniului pustiu").
This entire review has been hidden because of spoilers.