Autori: Alina Purcaru, Anastasia Gavrilovici, Bogdan O. Popescu, Cecilia Stefanescu, Cezar Paul-Bădescu, Dan Coman, Diana Geacăr, Elena Vladareanu, Flavius Ardelean, Gabriel Sandu, Irina Georgescu, Lavinia Balulescu, Maria Manolescu, Maria Tănăsescu, Marin Mălaicu-Hondrari, Marian Coman, Radu Paraschivescu, Raluca Nagy, Svetlana Cârstean, Vlad Stroescu.
Nu suntem în Camus, nici în Chaucer, nici în Boccaccio. Suntem în România, în casele noastre. E pandemie, stare de urgență, pe străzi se aud doar sirenele ambulanțelor. Prezența și absența sunt acute. Trecem prin panică, ipohondrie, singurătate, exaltare, elan creativ, frică, activarea complexelor de salvatori, milă, dispreț, superioritate, învinuire și autoînvinuire cu viteza știrilor de pe burtiere. Ne scriem online și ne răspundem aproape instantaneu, pentru că suntem acolo aproape non-stop, dând scroll prin ceea ce părea acum câteva luni scenariu SF. Nu e ficțiune, dar ficțiunea – înțeleasă ca documentare subiectivă a lumii – poate restitui ceva. 20 autori români au răspuns, în medie în mai puțin de 7 minute, invitației din fereastra de messenger de a scrie, la cald, despre ce trăim acum. Izolare, distanțare, carantină. Ne grăbim să le mapăm în teritoriile literaturii pentru că, în acest moment, vorba lui Robert D. Kaplan, ,,istoria e pe fast forward”.
Am citit antologia asta în mai, într-o noapte în care nu puteam să dorm. Și mi-a ușurat mult noaptea respectivă.
Citind despre experiențele altora, mi-a fost mai ușor să nu mă mai simt singură. Mi s-a părut reconfortant să mă regăsesc în fricile și în micile bucurii ale altora. E cumva plăcut, într-un fel ciudat, să știi că n-ai trăit doar tu anumite lucruri.
Dacă aveți și voi nevoie să simțiți asta uneori, atunci vă recomand cartea cu mare drag. Nu mi-au plăcut toate textele, dar unele au fost exact ceea ce aveam nevoie. Și e genul de antologie în care nu cred că ai cum să nu găsești ceva foarte potrivit ție, ceva care să te aline măcar puțin în perioada asta.
"Ca un om sătul de a fi om, așa cred că eram, așa mă văd acum, în același timp ținându-se strâns de ceea ce ne face umani, promovând empatia, toleranța, bunătatea." Diana Geacăr
Foarte puține cărți scrise la cald supraviețuiesc. Câte din zecile de tomuri despre 9/11 publicate la 1-2 luni de la eveniment se mai citesc acum? Niciuna. Așa că de ce am cumpărat această carte acum, în 2024? Din speranța că, fiind o antologie literară, n-ar fi îmbătrânit dizgrațios. Nu m-am înșelat: e la fel de proastă acum ca în momentul publicării. Majoritatea textelor sunt foarte scurte, între flash fiction și schiță. Cele de peste 10 pagini le numeri pe degetele de la o mână. Dar nu lungimea e problemă ci calitatea. Majoritatea textelor par a fi fost scrise în grabă și/ sau în sictir. Poate-s adunate de pe Facebook. Multe nici măcar nu pot avea pretenții literare, sunt pur și simplu însemnări cu vag iz poetic despre cum i-a mișcat izolarea pe autori. Dacă perioada răspunsului guvernamental la covid pare o beție din care ne-am trezit dezorientați și cu o mahmureală totală, cartea asta sunt bilețelele scrise alcoolizat de care ne e rușine a doua zi. Dar sunt și 3-4 texte bune aici, cel al lui Marian Coman în special. Pentru ea am ajuns la această carte. Din păcate o citisem deja în Omulețul din perete.