A fost istoric, scriitor, ziarist, om politic, prim-ministru şi, mai tarziu, ministru de externe. "N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întâiul tron din lume", afirma la Luneville, în Franţa, , cel care se considera, pe bună dreptate, „un adevărat fiu al secolului al XIX lea”. A jucat un rol important în Revoluţia de la 1848 şi în lupta pentru Unirea Principatelor Române.Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat şi comprehensiv, se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste. Era urmaş al răzeşilor de pe Kogălnic. Asta nu l-a împiedicat să facă studii strălucite în Franţa şi Germania. În 1839, redactează "Foaea sătească a prinţipatului Moldovei", publicaţie nevinovată cu efecte modeste, dar sigure. În mai 1840 a anunţat apariţia a 6 tomuri din Letopiseţele Valahiei şi Moldaviei şi, în acelaşi an a pregătit apariţia unei publicaţii de documentaţie istorică, intitulată „Arhiva românească”. Publicaţia a apărut în 1841. La nouă ani de la Revoluţia din 1848, Kogălniceanu participă ca deputat de Dorohoi la adunarea ad-hoc de la Iaşi unde este chemat să se pronunţe în privinţa Unirii. Sfetnic al domnitorului Al.I.Cuza, ministru, apoi prim-ministru al României, în perioada 1863 – 1865, Kogălniceanu a avut un rol hotărâtor în adoptarea unor reforme cruciale. Ca ministru de externe al ţării în 1867 şi în perioada 1877–1878, Mihai Kogălniceanu şi-a legat numele de actul proclamării independenţei de stat a României. A fost căsătorit cu Ecaterina Jora (1827-1907), văduva colonelului Iorgu Scorţescu.
Mormântul lui de la Cimitirul Eternitatea din Iaşi. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.