Prevestirea

by Ioana Pârvulescu

O prevestire care schimbă oamenii. O carte despre cum binele și răul se fac deodată, despre cei simpli, care nu deosebesc dreapta de stânga și despre cei complicați, care se cred aleșii lui Dumnezeu. Despre poveștile care îndreptățesc și nedreptățesc, despre tați și despre Tată, și despre o fiică isteață, care nu lasă povestea să moară. O carte în care dragostea vine neinvitată, ca oricând și oriunde pe lume. Un roman cu suspans, despre marea aventură a încercării omului de a găsi un rost vieții.

Pentru prima dată în literatura română, un roman care reface realist o pagină din Vechiul Testament: istoria nesupusului profet Iona. O lume colorată, cu personaje din satul lui Iona, de pe corabia pe care călătorește și din cetatea cu sclipiri ca din 1001 de nopți, Ninive. Nu lipsesc monstrul din ape și cei de pe pământ.

Genres: Fiction, Romanian Literature

336 pages, Paperback

First published May 1, 2020

About the author

Ioana Pârvulescu este o eseistă, publicistă, critic literar român și conferențiar la Universitatea din București. (Wikipedia)

Reviews

[Parascovia Belschi · Rating 5 out of 5]

Nu prea demult am citit cărțile Madeline Miller, care refac miturile grecești, introducând culori, personaje, lecții și perspective noi în acestea.
M-am bucurat să găsesc în romanul Ioanei Pârvulescu un mit biblic repovestit frumos, cu măiestrie, completat cu personaje interesante, condimentat cu detalii reușite.
Povestea lui Iona, cel înghițit de balenă, va trece din mamă în fiica și din tată în fiu pe parcursul întregii cărți, aducând-o în zilele noastre până la nouăzeci și două de repovestiri. Completările din fiecare eră au făcut-o să pară mai aproape de adevărul unei povești de familie decât de un mit biblic uitat între paginile unei cărți.
Mi-au plăcut stilul de scriere cu tentă veche, mi-au plăcut personajele, parabolele și proverbele incluse fix la locul lor.
Nu mi-a plăcut finalul suspendat, dar epilogul a reușit să încheie frumos și cu speranță acest roman.

[Marius Citește · Rating 4 out of 5]

Mitul biblic al profetului Iona, recreat și totodată reinterpretat într-o manieră măiastră.

Mozaic de povești cu aer de Șeherezadă, povești ce-și păstrează farmecul viu în ciuda secolelor ce se tot petrec.

[Simona · Rating 4 out of 5]

Iona este unul din profeții mei favoriți. Mi-a plăcut cartea aceasta, are o abordare diferită, laică, ce completează cele scrise în Biblie.

[Gabriela Rus · Rating 4 out of 5]

Are Ioana Parvulescu o caldura in povestile ei care intotdeauna ma face sa ma simt bine. Prevaleaza binele, iubirea, lumina, in fata raului si haosului. E o asigurare de care am nevoie din cand in cand, chiar si fictional.

Iona, desi personaj central, nu se remarca atat de mult in roman, precum personajele secundare, "actorii in roluri de suport" ca sa tratam problema cinematografic (chiar cred ca ar putea primi o ecranizare frumoasa), si cred ca Ioana a incercat sa sublinieze importanta acestora in planurile lui Dumnezeu: unchiul/tatal Iacob, mama lui Iona, Elisa, Hannah, fiecare pune o caramida in aceasta baza menita sa dureze mii de ani.

Mi-a placut mult constructia vocilor peste timp, continuata de la un povestitor la altul, din generatie in generatie. Un soi de polifonie decalata. Vocile suna impreuna doar pe hartie, pentru noi. si creeaza povestea povestii lui Iona. Linia lui genetica. In acelasi timp toate vocile astea raman un fir ascuns, care tine povestea laolalta, dar nu au o importanta ÎN poveste.

Eu as recomanda romanul mai departe cu drag oricarui pasionat de istorie, teologie, socio-antropologie. E un zoom-in interesant pe o epoca si rolul profetului, care acolo in viata si timpul lui e doar un om, cu o mama, o femeie, copii si care cel mai probabil nu intelege prea bine "vocea" pe care o aude si imperativul ei.

[Lavinia · Rating 3 out of 5]

Un roman care presupun că nu-și propune mai mult decît să spună o poveste, inaugurînd, se pare, la noi ceea ce în literatura de limbă engleză e deja o modă—aceea a miturilor repovestite sau reinterpretate.

Ioana a ales să povestească istoria profetului Iona, așa cum o știm din Biblie, dar în jurul căreia imaginează un microcosmos compus dintr-o mulțime colorată de personaje inventate, de la generații întregi de fiice (care transmit povestea mai departe, peste timp, pînă în zilele noastre—o găselniță simpatică), la pescari din diverse colțuri de lume, oameni simpli, orfani, regi și regine și, preferatul meu, înțeleptul vraci Iacob.

[Mafi Zis Amețita Aka Cristina · Rating 3 out of 5]

3,5⭐poate dacă țin neapărat să fiu echilibrată, stilul de scriere mi-a plăcut, m-a ținut lipită de poveste și-am citit-o relativ repede doar că tot acel joc scriitoricesc în care a prins ca-ntr-o pânză de păianjen o grămadă de personaje terțe din diverse timpuri mie personal nu mi-a plăcut deloc au fost ca niște flash - uri n-am ales nimic din ele și nu le-am înțeles scopul 🤷‍♀️

[Andreea Ursu-Listeveanu · Rating 4 out of 5]

Povestea lui Iona, reinterpretata de Ioana Parvulescu, trece din gura in gura si din generatie in generatie a urmasilor directi ai eroului biblic. Ca orice poveste trecuta oral altora, pana in 2020 cand prima generatie de gemeni o asculta, e imbogatita cu detalii si nume si poate si personaje astfel incat romanul Ioanei Parvulescu pare extrem de veridic.

Niste observatii personale, unele mai gingase, altele mai frivole:

1. Copiii. Copiii sunt, pentru mine, punctul forte al Ioanei Parvulescu. Ok, istoria, limbajul, lumile perfect create nu-s nici ele de ici de colo, dar copiii din cartile ei sunt magici. Incerc sa imi amintesc daca am mai intalnit la vreun autor, roman sau strain, copilarii descrise asa cum o face Ioana Parvulescu. Ma topesc cand ii ‘aud’ vorbind, sufar cand ii ‘vad’ plangand si ma bucur cand sunt fericiti.

2. Iona e altfel decat m-as fi asteptat sau inchipuit. E o ‘bunaciune’ pe care toate femeile il doresc si citindu-le gandurile atat ale lor cat si ale lui… te ia asa usor cu niste fiori.

3. Prima jumatate de carte (adica prima parte si jumatate din a doua) a fost mai mult despre altii decat despre Iona si desi pornisem la drum cu gandul ca el e personajul principal, pana la final am decis ca, pentru mine, e doar liantul ce ii leaga pe toti. Inclusiv pe urmasii lui.

4. Apreciez sincer ca Ioana Parvulescu a mentionat putoarea din interiorul balenei. De cate ori am auzit parabola lui Iona mereu m-am gandit ca trebuie sa fi mirosit tare urat acolo. Si n-am putut sa nu ma gandesc, la fel ca Ioana, la pozele pe care le-am vazut pe internet cu burtile despicate ale balenelor din zilele noastre si la ce se gaseste acum in ele.

[Anibalector · Rating 4 out of 5]

O minunată repovestire în cheie (post)moderna a mitului biblic al lui Iona, profetul care s-a temut de porunca Domnului și a fost înghițit de un chit, in care a stat trei zile și s-a rugat și apoi a împlinit voia Atotputernicului.

Autoarea își imaginează că urmașii lui Iona au ajuns până în sec. 21 și au transmis din tată-n fiu/fiică povestea strămoșului lor, cu unele adăugiri, sau înfloriri, dar fără a se îndepărta mult de la original. De-a lungul romanului se schimbă zeci se naratori, dar trecerile se fac aproape insesizabil și povestea înaintează ca un pește prin apă.

Cu acest al patrulea roman, Ioana Pârvulescu a dovedit, cui mai avea dubii, că este o romancieră în toată puterea cuvântului.

[paula bordei · Rating 5 out of 5]

Foarte mult mi-a plăcut! E o poveste foarte vie și în același timp ușor de parcurs, cu personaje măiestrit construite. E un roman despre Iona și despre mulți alții.
Jocul intertextual e foarte finuț, nu vrea să epateze. Merită citit cu ochii-n patru.
Dar Ioana Pârvulescu m-a convins prin "bucățile de înțelepciune" strecurate atât de frumos printre paginile unei povești consistente. Îmi aduce aminte de "Cele 40 de legi ale iubirii", cu inserțiile de înțelepciune sufită.
Iar subtextul transmiterii poveștii din generație în generație, bineînțeles, m-a cucerit. Povestea e ceea ce străbate anii, și noi asistăm la curgerea și desfacerea ei, adică devenim parte din ea.

"Să nu fim cârcotași, să ne bucurăm senini de basmul ăsta adevărat, că nu e nici pe departe sfârșit. Oricum, o să-ți spun ce s-a întâmplat așa cum mi s-a spus și mie, iar unde e loc gol și lucru de necrezut o să le acopăr cu închipuirea mea, că altfel, dacă totul trebuie explicat după rațiune, la ce bun mai e să spui povești? Știi doar că viața nu e rațională și, din păcate, nici oamenii" (p. 179)

[Veronica · Rating 3 out of 5]

3 stelute cu plus.

[Alex · Rating 5 out of 5]

o minunatie de carte,suava,luminoasa. plina de dragoste si de viata.

povestea lui iona,spusa intr-un reegistru atat de natural, senin, vu multa atentie si calm.

merita citita si savurata, nu dau mai multe detalii, pentru ca e asa de frumoasa, incat nu am ce sa completez mai mult aici.
si scrisa foarte frumos

[Casiana · Rating 3 out of 5]

Uite un roman care poate fi atât de complex pe cât își dorește cititorul să fie; poate fi citit ca o poveste de familie, care își are rădăcinile în Vechiul Testament și se întinde pe nouăzeci și două de generații sau ca o rescriere a unui mit biblic, cu toate interpretările doctrinelor monoteiste. Recunosc că am citit cartea situându-mă undeva între cele două modalități și am scris mai multe aici despre ceea ce am reușit să înțeleg: https://asasunt.eu/prevestirea-ioana-... .

Important rămâne totuși faptul că, indiferent de cum alegem să citim această carte, nimeni nu va regreta să îl cunoască mai bine pe rebelul Iona.

[Teo · Rating 5 out of 5]

Mi-a plăcut foarte mult stilul de scriere,simțeam că întâmplările curgeau lin,armonios.Față de cartea Inocentii, pe care am citit-o cu vreo 2-3 ani in urmă,asta mi s-a părut mult mai bună si mai compactă.

Apreciez si prezența epilogului din secolul 21,ce se încearcă a fi o punte in timp între trecutul de mult apus si prezent,legând oamenii nu doar printr-un arbore filogenetic,ci și prin cuvinte.

[AlexS · Rating 3 out of 5]

Wished I could say I enjoyed it as much as her other books but this one just set me on the "am I done with it yet?" path. Her excavations and diving into the 19th century Romanian bell-epoch remains her best-seller approach :)

[Crisan Paul · Rating 4 out of 5]

Am apreciat modul de a prezenta povestea: desfășurată pe doua planuri principale acasă și călătoria lui Iona. Autoarea folosește adesea simetria, aproape ca am putea spune paralelism ebraic pentru prezentarea cu efect a punctelor cheie. Destul de inedit prezentat contextul posibil si personajele alaturate lui Iona, surprinzător de natural, fiecare cu devenirea sa. Devenire care nu trebuie inceputa/terminata aici în carte, nu se simte graba ci pare ca este timp, este loc pentru fiecare personaj.

Am simțit și apreciat pregătirea fiecărui moment important de intersecție cu istorisirea biblica. Autoarea se apropie cu respect de acele momente. Nu e vorba despre o citare a bibliei, nici o anulare a acesteia, ci mai degrabă despre o analiza și interpretare informata, cu ochi proaspeți. De fiecare data când Iona vorbește (adică ��și da drumul la vorba) îmi vine sa iau notițe.

Am apreciat intenția de a umaniza personajele, cu Iona in frunte.
Ca unele scene sunt prezentate de dragul contemporaneitatii (asa sa iasa de un serial pe Netflix), pare un preț mic de plătit, acum când trag linia la sfarsit. Cred ca se putea cu un pic mai multa perdea și tot sa rămână o scriere actuala cu personaje aproapiate de noi. Poate asa s-ar fi evitat anumite momente care par forțate si artificiale. Motiv pentru care as fi dat doar 3 stele.

Stilul scrierii, Iacov, Vocea lui Iona și epilogul m-au cucerit și am ajuns la 4 stele si la recomandari călduroase. L-am înțeles parca mai bine pe Iona, pe Dumnezeu, pe mine și pe lumea asta plina de monștrii care ne pot acapara sau deveni. (Pestele a fost cel mai mic monstru din poveste.)

Fiindcă am terminat cartea seara și scriu recenzia târziu v-aș ura și noapte bună! Dar cum spunea și bătrânul Iacov, poate mai bine... 🙃.

[Emanuel Lupaşcu · Rating 4 out of 5]

Am scris pentru revista „Vatra” despre acest roman parabolico-postmodern, care mi-a plăcut mult de tot (https://revistavatra.org/2020/11/04/e...

Exercițiile de scriere din ultimii ani și-au concentrat atenția asupra unei perspective mai mult sau mai puțin (auto-)biografice, aruncând fascicule de lumină asupra postumanismului, iar romanele care au rezultat în urma acestor demersuri au încercat să dizolve, progresiv și tacit, limitele dintre instanțele textului. Departe de a se angrena în astfel de execuții literare, ultimul roman al Ioanei Pârvulescu, Prevestirea*, este privat de reflexe ale substratului antropologic și își are ca sursă de inspirație povestea din Vechiul Testament a profetului Iona: cel revoltat împotriva lui Dumnezeu, cel „necopt” pentru o sarcină ce îi apasă umerii, cel care a experimentat atât consecințele unui Dumnezeu judecător, cât și prețuirea și bunăvoința sa. Cu toate că Prevestirea își brodează întreaga desfășurare epică în jurul acestui personaj, ridicat, și de această dată, la rang simbolic, elementul de noutate pe care îl aduce cartea constă în tehnica narativă, cu resorturile sale în comprehensiunea sensului global.

Geneza romanului își are explicația într-un accident biografic: în repetate rânduri, din cauza programelor de autocorectare și verificare a gramaticii de pe computere, cei cu care autoarea purta o corespondență electronică i se adresau prin „Dear Iona”. Deși iritantă la început, anamorfoza literelor din nume a trecut dincolo de o semantică a accidentului (parcă voit!) și a prilejuit o poveste despre profetul cu al cărui nume apropiații i se adresau. Gestul simbolic al Ioanei Pârvulescu se poate traduce drept o interpretare a modificării literelor ca un „semn” de la Univers și o determină să-l convertească într-o formă literară care să ajungă la sensibilitatea publicului. Deschiderea intertextualității spre cărțile veterotestamentare este evidentă. Cu toate acestea, privirea înapoi pe care o face scriitoare prin revivificarea poveștii profetului se încadrează într-o tendință postmodernă de a da substanța epocilor apuse. În acest sens, aș alătura Prevestirea celorlalte îndeletniciri scripturale ale Ioanei Pârvulescu de reînflorirea istoriilor primitive sau a psihologiei unor comunități cu care cei mai mulți dintre cititori au pierdut legătura (Întoarcere în Bucureştiul interbelic, În intimitatea secolului 19, Întoarcere în secolul 21). Romanul încearcă să pună în scenă o anumită geografie culturală (și chiar mitică, de la un punct încolo), o mentalitate istorică primitivă, în timpuri tulburi, la confluența dintre armonie și război, și oameni „care nu deosebesc dreapta de stânga și binele de rău”.

Romanul este împărțit în trei cărți („Cer mult, pământ și apă”, „Furtuna” și „Umbra verde”) însoțite de un „Prolog în secolul 21” și „Epilog în secolul 21”. Cele trei părți, intitulate simbolic, reînnoadă viața și întâmplările profetului Iona, cel predestinat să prevestească dizolvarea poporului din Ninive. Diegeza urmărește, de asemenea, peripeției lui în drumul împlinirii hatului de a fi profet, al tribulațiilor sale, al revoltei împotriva lui Dumnezeu și regăsirea sa din final. Astfel, romanul poate fi văzut și ca un bildungsroman care urmărește metanoia („schimbarea subiectului”) personajului: Iona se află într-o perpetuă căutare de sine, într-un exercițiu de validare comunitară și de găsire a sensului vieții. Destinul „deja scris” este doar un pretext pentru a urmări traseul lui Iona prin vicisitudinile naturii și ale istoriei, iar povestea sa conține încifrat și o latură didacticistă, pe care aș rezuma-o printr-un extras tot din Vechiul Testament: „Multe sunt gândurile în inima omului, dar numai planul lui Dumnezeu stă în picioare” (Proverbe: 9, 21).

Fiind fertilă simbolic și antrenând sensuri diferite în funcție de fiecare cititor în parte, romanul ar putea fi citit simbolic prin prisma celor trei geografii relevante pentru evoluția protagonistului: tărâmul inițial, Gat-Hefer, din prima carte, meleagurile pe care Iona a crescut sub aripa călduroasă a părinților săi, unde, în mod simbolic, se coboară în fântână pentru a salva viața unei fetițe. Acest topos pare să fie unul fertil, bine înrădăcinat în tradiție și în memoria colectivă, fiind locul în care se juxtapun mentalități diferite, personajul principal devenind liantul dintre ele (Iacob, Amithai, mama protagonistului, mama fetiței din fântână și Esthera, Milkah și Iona, fiul profetului). Cel de-al doilea „loc” unde se desfășoară acțiunea este marea, spațiu transgresiv, liminal, mereu în flux și în schimbare, grație zbuciumului și valurilor sale. Când se află în călătoria marină în sensul opus celui poruncit de Dumnezeu, echipajul este martor al unei furtuni devastatoare, necruțătoare, de care vor scăpa doar prin sacrificiul lui Iona de a se arunca în apă. „Coborârea” repetată în apă, pentru a fi înghițit de Leviathan, este cheia de boltă a evoluției acestui personaj; poate fi interpretată ca o „coborâre în sine”, unde îi mulțumește, i se roagă și îl chestionează pe Dumnezeu sau ca o a doua gestație, de unde va renaște Iona-profetul. Faptul că barca, împreună cu echipajul, se întoarce în portul de unde au plecat marchează, subtextual, prezența providenței divine și a necesității împlinirii dorinței acesteia. Locul în care ajung după cea de-a doua călătorie pe mare, acum pentru a îndeplini planul divin, Ninive, beneficiază de o semantică negativă, care va fi schimbată odată cu venirea lui Iona și consumarea prevestirii lui. Deși Iona consideră până în ultimul moment că Ninive va fi eradicat de Dumnezeu pentru fărădelegile locuitorilor, el descoperă, împreună cu cititorul, că „prevestirea” profetului are, de fapt, valența unei demonstrații: puterea logosului/cuvântului de a schimba lumea (după ce li se anticipează dezastrul, ninivienii au revelația Dumnezeului evreu, țin post și încearcă să se corijeze moral).

Prevestirea Ioanei Pârvulescu nu se rezumă, totuși, la actul de glosare a mitului biblic și la construcția metatextuală a profetului Iona, ci se articulează printr-o gramatică a narațiunii intricate și a memoriei colective. Iluzionând cititorul și atrăgându-l în capcana textuală a omniscienței narative, romanul își descoperă, nu foarte devreme, structura de confesiune și de colportaj: narațiunea este „rostită” de către un membru înaintat în vârstă al familiei unuia care e pe cale să cunoască taina cununiei (de aceea, aș putea spune că fabula devine, în unele puncte, un rit de trecere). Povestea este însoțită de un inel de argint cu o piatră de safir, ce se transmite din generație în generație, începând cu Esthera, fiica lui Iona, și finalizând cu ultima voce narativă, ce consemnează data de 02.02.2020. Privit prin această optică, romanul este un colaj de colportaje/mărturisiri, fiecare capitol fiind relatat de către un alt narator. Povestea se relativizează treptat din cauza salturilor de la un narator la un altul (și, deci, de la un timp la un altul), și capătă vibrația fiecărui vorbitor în parte. Cu toate acestea, nu există un marcaj lexical sau „melodic” intern între capitole. Fiind vorba de o narațiune spusă de mai mulți oameni, de sex diferit, din istorii și geografii diferite, scriitura, cred eu, trebuia să cunoască fluctuații ale culorii locale și striații ale tonalității sau ale „rostirii”. Sterila precizare a unor elemente temporale și spațiale din momentul povestirii nu înlocuiește plăcerea textuală a modulațiilor stilistice.

În fine, relevantă mi se pare împletirea dintre cele două momente ale vorbirii (timpul povestirii și timpul povestit): conjuncția dintre planul colportajului și cel al meta-narațiunii conferă un sens suplimentar și inedit romanului, care transcende simpla adițiune a simbolurilor marcante din evoluția lui Iona. Romanul se validează, deci, și ca o meta-povestire menită să reliefeze memoria ca act de imortalizare. Transmiterea prin viu grai, în valuri succesive ale generațiilor până în prezent, este un act legitimator pentru familiile ce „se trag” din cea a lui Iona, iar resurecția metaforică a profetului e posibilă prin amintirea urmașilor săi. Povestea lui (și despre) Iona devine ea însăși un mijloc de regăsire și de legitimare a sensului celui care mărturisește existența lui Iona: „Sunt bune tradițiile, Eidele, […], pentru că te leagă de lume atunci când nici o altă legătură nu te mai ține.” Cu toate că narațiunea pare să fie pervertită de fiecare narator de grad secund, ea își păstrează elementul coagulant: „Oricum, o să-ți spun ce s-a întâmplat așa cum mi s-a spus și mie, iar unde e loc gol și lucru de necrezut o să le acopăr cu închipuirea mea, că altfel, dacă totul trebuie explicat după rațiune, la ce bun să mai spui povești? Știi doar că viața nu e rațională și, din păcate, nici oamenii.” Interogația din ultimul decupaj poate invita la o meditație asupra procesului de (auto)ficționalizare. Cred eu că dincolo de aceste cuvinte se poate întrezări teza autenticismului Ioanei Pârvulescu.

Romanul Prevestirea mânuiește cu abilitate filonul tematic ancestral cu tehnicile postmoderne și reușește să emoționeze prin vibrația sa interioară. Articulația fundamentală a creației Ioanei Pârvulescu rămâne modul inextricabil de a pune laolaltă istoria și ficțiunea.Istoriile devin ficțiune și ficțiunile sunt tratate ca istorii, iar glisarea de pe o poziție pe alta ar putea explica nașterea mitologiilor personale și colective, adică a acelor narațiuni care conferă sens și substanță indivizilor unei comunități. În acest roman, personajele și naratorii multipli și-au construit identitatea în și prin poveste.

[Andreea Stefanica · Rating 4 out of 5]

Cred că Ioana Pârvulescu face o treabă mult mai bună pe partea de proiecte editoriale împreună cu alți scriitori, dar romanul asta chiar mi-a plăcut. Cred însă că e la modă să să existe mult limbaj vulgar/senzual în literatură...astfel nu-mi explic de ce a simțit autoarea să introducă atat de multe scene/explicații din zona sexualității.

[Maria Baston · Rating 4 out of 5]

Mi-a placut aceasta reinterpretare a mitului lui Iona, calatoriile imaginare din antichitate alternanad cu cele din zilele noastre si transmiterea legendei din generatie in generatie.

[Dan AF · Rating 5 out of 5]

Nu perfecta dar superba. Cu siguranta o lectura de calitate, moderna și proaspata.

[Mirabela David · Rating 5 out of 5]

Plutim într-o lume magică, sacră, în pofida detaliilor riguroase documentate ce re-creează veridic spații istorice (satul Gat Hefer, cetatea Ninive) din secolul VIII a.Chr, căci lumea lui Iona este lumea în care vocea lui Dumnezeu se face văzută, iar cuvântul este logos la fel ca la începuturi, având puterea să schimbe din temelii oameni, cetăți, povești. Timpul lui Iona este timpul minunilor, al creșterii și al izbăvirii, dar, mai presus de toate, este timpul care trebuie povestit, trimis mai departe în lume și peste veacuri, ținut viu. Istoria devine povestea ca formă de supraviețuire, de păstrare de rădăcinilor care singure pot da socoteală pentru ceea ce suntem. 92 de generații ale familiei lui Iona duc mai departe povestea care trebuie spusă (nu scrisă), construind-o și șlefuind-o mereu și mereu după tiparul vremurilor. Firul poveștii se întinde de la fiica lui Iona, Esther, care deapănă pentru prima dată povestea și-i înțelege importanța până în zilele noastre, în 02.02.2020, când o mamă iubitoare asigură transferul identitar și, deopotrivă, cultural gemenilor săi, Natan și Hannah.


„Nu știu de ce, când bunica Phoebe îmi povestea mie, pe când eram de vârsta ta, despre tescuirea strugurilor cu sute de ani în urmă, la Gat-Hefer, și despre visul lui Hannah, eu mi-am închipuit-o așa, scumpa mea, pe strămoașa noastră cu nume luminos, adică isteață, și răutăcioasă, și urâțică. Tare nedrepți sunt oamenii când povestesc. Poate că nici n-avea nasul cum ți-am spus și poate că nu era defel aspră, și nici măcar iscusită, fiica lui Iona, ci blândă și prostuță, sau poate era prostuță, sau poate era frumușică și rea. Sunt lucruri pe care le știu precis, de pildă că mama lui Iona zâmbea fermecător și că el i-a moștenit surâsul pe care-l ai și tu, dar pe altele tulburi ca mustul, nu poți să nu ți le limpezești singur, să le limpezești, să le faci vin cu închipuirea ta, că altfel la ce bun să mai spui vreo poveste?“

[Andreea · Rating 3 out of 5]

Problema repovestirii poveștilor biblice stă în faptul că nu mai este nimic de adăugat la original. Dimpotrivă, ne-a fost lăsat astfel, fie detaliat, fie pe scurt, cu un scop bine stabilit de Acela sub a cărui îndrumare a fost scris.

"Prevestirea" Ioanei Pârvulescu a vrut să îmbine sacrul cu profanul într-o operă care să idealizeze viața unui om al lui Dumnezeu care își permite ocazionala indulgență în păcat. Aș dori tare mult ca doamna Pârvulescu să înțeleagă că o asemenea viață este o minciună; omul lui Dumnezeu este al lui Dumnezeu pe deplin. Nu păcatul este acela care dă savoare vieții, nici descrierile deocheate care nu-și îndeplinesc nicidecum doritul scop de a aduce peisajul mai aproape de "realitate". Iona n-a fost vreun Ghilgameș și Dumnezeu nu e vreo voce abstractă. Iona a fost un om imperfect care s-a lăsat condus de Dumnezeul desăvârșit și adevărat.

Pentru a nu mă avânta prea mult pe tărâmul celor despre care aș avea multe de comentat, mă rezum să spun că așa-zisa viziune teologică din această carte mi-a adus vag aminte de teologia lui Rasputin. Neironic. Și total opusă Scripturii.

Și, pentru că, totuși, au fost și părți pe care le pot aprecia, nu pot să nu spun că descrierile doamnei Pârvulescu sunt frumoase. Interpretarea celor trei zile petrecute de Iona în burta peștelui ca o strategie de salvare a profetului de furia furtunii a fost una care m-a marcat. Aici e o sclipire frumoasă. O sclipire care se potrivește cu ceea ce-ar fi trebuit să fie.

Sau poate n-ar fi trebuit. După cum spuneam, originalul e deja plin în tot cuprinsul lui. De-a lungul fiecărei pagini se simte o îndelungă cercetare asupra popoarelor din vechime, asupra istoriei biblice, pietrelor prețioase, geografiei, limbilor străine, alfabetelor, sistemelor de navigare, sunt referințe din Psalmi și Proverbe și din Lege.

Însă studiul și teologia fără credință și cunoașterea lui Dumnezeu sunt ca și mărul fără gust.

[Oana Dragomir · Rating 3 out of 5]

Nu cred că e un secret pentru nimeni faptul că Iona al lui Marin Sorescu este una dintre piesele mele preferate. Deci, când am auzit că există o altă interpretare a mitului biblic scrisă de un autor român am sărit pe ea. Bonus points că oricum voiam să o citesc pe Ioana Pârvulescu.
Cred că această carte nu va rămâne cu mine. Am observat că, în general, nu rețin foarte multe idei/detalii din cărțile cu mai multe povestiri sau din memorialistică. Așa e cazul și cu Prevestirea. Deși am marcat multe citate interesante, nu cred că îmi vor rămâne în minte pentru prea multă vreme. Totuși, aici nu e neapărat doar vina cărții, ci și vina mea :))
Nu știu de ce, poate sunt eu prea subiectivă (mereu o să compar cu Sorescu orice interpretare a mitului profetului Iona) sau poate chiar m-am forțat să îmi placă mult de tot această carte, but it just didn't do it for me. E interesant ce face autoarea în volumul acesta, povestea curge frumos, totul e organic, dar ceva...ceva nu m-a prins.

[Laura · Rating 5 out of 5]

Am început romanul asta la recomandarea unei prietene care îmi dă numai cărți faine și de aceea nu a renunțat la el, deși începutul nu m-a prins prea tare. Am așteptat să văd de ce i-a plăcut ei și bine am făcut.
M-a dat pe spate! - astea sunt cuvintele potrivite.
Ioana Pârvulescu a ilustrat magistral puterea pe care o au cuvintele în viața noastră, atât prin povestea lui Iona - profetul care vindecă prin cuvinte, care propovăduiește și salvează cetatea păcătoasă de la pieire -, cât și prin harul ei de povestitoare care te emoționează și te îndeamnă la reflecție.
Iona este adus în contemporaneitate și prezentat precum un om al zilelor noastre. Sacralitatea misiunii lui pe care o cunoaștem din Biblie este îmbinată cu partea laică ce a făcut parte dintotdeauna din om.
Cred că iubirea este elementul central al cărții. Iubirea sub toate formele ei ( părintească, divină, erotică, fraternă, interumană) este ilustrată magistral în acest roman captivant, emoționant și introspectiv.

[Vivi · Rating 4 out of 5]

”Și vocea mamei mele e ecoul tău. Mă strigă, Doamne. O mai fi trăind mama mea pământească? Decât să nu mă mai vadă, mai bine să nu mai fie. Dar mai bine să fie, și să mă vadă, și să se roage pentru mine. Dacă nu mă auzi pe mine, s-o auzi pe ea. Auzi-o, tată ceresc, pe mama pământească!”

”Mult mai târziu, când plânsul i-a trecut fără să-i treacă și timpul odată cu lacrimile, după ce dormise fără să simtă odihna, fără gând, fără speranță, fără credință, a început să se roage totuși cu o putere pe care el, care știa ceva despre rugăciune, n-o mai cunoscuse niciodată. Trupul îi devenise atât de greu ,de parcă de el s-ar fi agățat Dumnezeu însuși ținând în mână întreaga lume.”

[Cristina · Rating 3 out of 5]

Ca si valoare artistica, ca si stil de povestire, i-as da 4,5 stelute.
Ce nu-mi place mie personal este subiectul ales; nu apreciez repovestirile cartilor biblice. Fiecare autor adauga propria lui imaginatie la povestirea originala si o transforma, o ajuta sa capete acea aura de mit, de basm.
De ce-am citit-o atunci ? Pentru ca m-am trezit cu ea in biblioteca fiind cumparata de altcineva si fiindca e scrisa de Ioana Parvulescu, scriitoare pe care o apreciez.

[ianca rebel · Rating 3 out of 5]

Lectura m-a captivat prin limbaj/expresivitate si circularitatea povestii, dar altfel, tema in sine nu m-a prins atat de tare, drept pentru care am citit-o foarte lent. Totusi, mi-a placut, cel putin scriitura este cu siguranta alt nivel.

[Mădălina Comșa · Rating 4 out of 5]

"Mult mai târziu, când plânsul i-a trecut fără să-i treacă și timpul odată cu lacrimile, după ce dormise fără să simtă odihna, fără gând, fără speranță, fără credință, a început să se roage totuși cu o putere pe care el, care știa ceva despre rugăciune, n-o mai cunoscuse niciodată. Trupul îi devenise atât de greu, de parcă de el s-ar fi agățat Dumnezeu însuși ținând în mână întreaga lume."

O curajoasă interpretare a poveștii lui Iona, dintr-o perspectivă realistă care prin gurile diferitor povestitori se transformă, însă ajunge să parcurgă timpul și spațiul. Cartea Ioanei Pârvulescu este una cate spune povestea profetului Iona într-o manieră tipică, iar întâmplările te duc pe brațe până la finalul (ne)așteptat al cărții; unul în "coadă de pește". Nu pot să spun că mi-a plăcut mai mult decât Inocenții, dar a fost o lectură faină, care mi-a rămas în gând prin pasajele frumos scrise și legate între ele, dar și prin povestea lui Iona și a vieții sale. Desigur, pe alocuri mi se pare puțin cam prea dulceagă, însă pasajele respective nu m-au făcut decât să zâmbesc și le-am înțeles prin prisma povestitorilor care își dau leapșa tacit pe parcursul veacurilor.

[Adriana Ionescu · Rating 3 out of 5]

O prevestire care schimba oameni. Despre o poveste nemuritoare. Povestea lui Iona.

[Marian · Rating 5 out of 5]

Se prea poate ca toți să fim un Iona cel puțin o dată în viață

[Gritcan Elena · Rating 4 out of 5]

Parcă citeam legendele sau miturile Greciei antice :)

Mi-a plăcut stilul scrierii