What do you think?
Rate this book
Fake news în Epoca de Aur: amintiri și povestiri despre cenzura comunistă
„Fie că și-a propus, fie că nu, Ioan T. Morar ne oferă o savuroasă contra-istorie a comunismului românesc. Sub forma unor secvențe adeseori burlești, scriitorul livrează imaginea unei lumi în care absurdul era regula, nu excepția. Deși scrise sub ghilotina cenzurii, ele sînt complet dezinhibate, cu o libertate a gîndului și a expresiei ce le dădea, în epocă, un aer de neverosimil. Și totuși, textele au apărut în presa ultimelor două decenii comuniste, pe sub nasul activiștilor de partid și al vămuitorilor ideologici. Cum a fost posibil acest lucru? Uneori, prin jocul hazardului, pe care autorul îl explică în palpitante capitole de memorialistică. Adeseori, prin partide de șah încrîncenate în care inteligența s-a dovedit superioară obtuzității și prostiei. Cartea lui Ioan T. Morar este, pe lîngă certele virtuți literare, conectate la o nesecată mină de umor și inteligență, un sclipitor document de epocă. Sîntem invitați cordial să urmărim felul în care o Românie alternativă – plină de umor, cu un accentuat simț al grotescului, inventivă, colorată, ironică – dă cu tifla cenușiului murdar al ideologiei comuniste.” (Mircea Mihăieș)
336 pages, Paperback
First published May 1, 2020
17 people are currently reading
288 people want to read
About the author
Ioan T. Morar
13 books29 followersIoan T. Morar este un scriitor, jurnalist, diplomat și activist civic din România.
În 1981 a absolvit ca șef de promoție facultatea de Filologie a Universității Timișoara, secția română-franceză. În perioada 1981-1986 a fost profesor de limba română la Liceul Industrial „Textila” din Lugoj. Din 1987 a devenit redactor al revistelor Viața studențească și Amfiteatru. După 1989 a lucrat la Cuvântul și Alianța Civică.
Între 1990 și 1991 a fost redactor șef la Varietăți, TVR, de unde a demisionat. Este membru fondator al Academiei Cațavencu unde lucrează și în prezent. Din toamna anului 2004 este și senior editor la Cotidianul. A realizat mai multe emisiuni de televiziune, pînă în 1996 activînd în grupul Divertis. Este realizator și prezentator al emisiunii „Lumea citește!” pe TVR 1. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
În 2010 a fost numit în postul de consul general român la Marseilles, Franța.
În 1981 a absolvit ca șef de promoție facultatea de Filologie a Universității Timișoara, secția română-franceză. În perioada 1981-1986 a fost profesor de limba română la Liceul Industrial „Textila” din Lugoj. Din 1987 a devenit redactor al revistelor Viața studențească și Amfiteatru. După 1989 a lucrat la Cuvântul și Alianța Civică.
Între 1990 și 1991 a fost redactor șef la Varietăți, TVR, de unde a demisionat. Este membru fondator al Academiei Cațavencu unde lucrează și în prezent. Din toamna anului 2004 este și senior editor la Cotidianul. A realizat mai multe emisiuni de televiziune, pînă în 1996 activînd în grupul Divertis. Este realizator și prezentator al emisiunii „Lumea citește!” pe TVR 1. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
În 2010 a fost numit în postul de consul general român la Marseilles, Franța.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 29 of 29 reviews
May 7, 2021
Ioan T. Morar nu are ambiții nemăsurate cu acest volum: este o carte cu „amintirile sale despre cenzura comunistă”, o perioadă în care autorul s-a născut, a creat, a fost elev și student, a fost profesor în provincie și ziarist. A cunoscut direct „beneficiile” comunismului și i-a supraviețuit pentru a-i spune istoriile, mai ales cele amuzante. Cartea sa trebuie luată ca atare, este plină de momente umoristice și/sau uimitoare, este o reinterpretare a realității comuniste pe înțelesul celor care știu prea puțin despre această perioadă, de la decretele privind avortul și taxa de celibat până la întâlnirea aproape inevitabilă cu Securitatea și cu Partidul, de la cuvintele interzise în literatură până la modalitatea în care cenzura putea fi eludată, păcălită sau învinsă cu armele sale.
Cum spuneam, Ioan T. Morar s-a strecurat printre aceste momente cu inteligență și cu mult noroc și ne oferă mărturii de primă mână despre anii 80, chiar dacă unele glume sunt cunoscute, chiar dacă în mare parte nu e vorba de valoare literară, ci de una istorică și memorialistică.
Cum spuneam, Ioan T. Morar s-a strecurat printre aceste momente cu inteligență și cu mult noroc și ne oferă mărturii de primă mână despre anii 80, chiar dacă unele glume sunt cunoscute, chiar dacă în mare parte nu e vorba de valoare literară, ci de una istorică și memorialistică.
June 23, 2020
Apocrife sau nu, personale sau auzite, toate relatările lui Ioan T. Morar trec însă printr-un filtru interpretativ comun, care explică printre altele și de ce o mare parte din notorietatea autorului se datorează apartenenței la grupul de umor „Divertis”. Ioan T. Morar caută invariabil poanta din spatele oricărui narativ comunist. Nu e vorba de o tehnică de redactare, este chiar modalitatea lui de atunci și de acum de a înțelege lumea în care se născuse. La norma lui Stahanov au contribuit, de fapt, alți doi mineri rămași pe veci anonimi. Lazăr de la Rusca era, de fapt, bețivul satului, iar nu eroul comunist din balada lui Dan Deșliu. Sportivilor români de la „Universiadă” le lipseau, de fapt, și vîrsta, și studiile ca să participe la competiție. Și așa mai departe. Există la Ioan T. Morar – și poate la mulți alți intelectuali care își începuseră cariera în ultimul deceniu de comunism – convingerea că fiecare bucată de realitate oficială ascunde ceva înșelător, prozaic, rușinos și deseori mărunt. Și nu poți să nu faci haz văzînd contrastul dintre aparența grandioasă vizată și esența extrem de modestă. Societatea comunistă era ca un mare banc a cărui identitate se revela la replica finală. Fake news-ul de zi cu zi era, de fapt, un rîs news pentru cunoscători. Tehnica funcționa – mă gîndesc – și ca o modalitate de a face față deformărilor grave ale unei societăți bazate pe un formalism ideologic anchilozant. Nu degeaba – și asta o spun și din experiență personală – în ultimii ani de comunism era în vogă literatura absurdului a unor autori precum Daniil Harms.
Cronica integrală în Dilema Veche https://dilemaveche.ro/sectiune/carte...
Cronica integrală în Dilema Veche https://dilemaveche.ro/sectiune/carte...
February 27, 2023
"Fake news în Epoca de Aur: amintiri și povestiri despre cenzura comunistă" de Ioan T. Morar este o carte extrem de captivantă și distractivă, care aduce o perspectivă unică asupra modului în care propaganda a fost utilizată în România comunistă. Autorul reușește să integreze cu succes elemente de umor în narativul său, ceea ce face lectura acestei cărți atât de plăcută și interesantă.
În plus, Morar demonstrează abilitatea sa de a scrie despre subiecte delicate și încărcate politic cu o doză sănătoasă de ironie și sarcasm, fără a pierde din vedere importanța și gravitatea acestor subiecte. Într-adevăr, este groaznic să ne gândim la faptul că o minte creativă precum a lui Morar a fost limitată de regimul comunist.
În concluzie, "Fake news în Epoca de Aur: amintiri și povestiri despre cenzura comunistă" este o carte excelentă care combină istoria, politica și umorul într-un mod unic și captivant. Recomand cu căldură această carte tuturor celor interesați de istoria României și de propaganda politică.
În plus, Morar demonstrează abilitatea sa de a scrie despre subiecte delicate și încărcate politic cu o doză sănătoasă de ironie și sarcasm, fără a pierde din vedere importanța și gravitatea acestor subiecte. Într-adevăr, este groaznic să ne gândim la faptul că o minte creativă precum a lui Morar a fost limitată de regimul comunist.
În concluzie, "Fake news în Epoca de Aur: amintiri și povestiri despre cenzura comunistă" este o carte excelentă care combină istoria, politica și umorul într-un mod unic și captivant. Recomand cu căldură această carte tuturor celor interesați de istoria României și de propaganda politică.
March 31, 2022
M-am nascut in decembrie '92, la 3 ani dupa revolutie deci tot ce stiu despre perioada comunista este din cartile de istorie. Totusi, am o amintire care ma roade, dovada ca amprenta acelei perioade s-a prelins si pe generatiile care au venit la scurt timp dupa caderea lui Ceausescu: aveam 4-5 ani, ma jucam in sufrageria bunicilor din partea tatalui si cineva m-a intrebat daca stiu cine este presedintele Romaniei. Tin minte clar ca am ezitat putin, dar am zis Nicolae Ceausescu. Lumea a ras, nu mai stiu daca au zis ca e Iliescu sau Constantinescu. Eu nu stiam despre lumea politica a Romaniei, nu stiam ce e aia politica, "problemele" mele se rezumau la haine pentru papusi si broaste de plus, dar totusi, cumva, in creierul meu a intrat numele fostului dictator.
Am avut norocul, sa zicem, sa imi placa istoria. Am avut in clasele 5-8 un profesor de istorie care m-a facut sa ador subiectul. Tot ce m-a invatat el despre perioada comunista a fost sub o lupa obiectiva, mi-a vorbit de legi, cenzura, securitate. Voiam ceva mai mult, asa ca am intrebat si apropiati, bunici, unchi care s-au nascut si au trait in "epoca de aur". Unii doar bombaneau chestii despre cozi la alimente, paine pe cartela si vecini care isi bagau nasul in treburile tale. Altii vorbeau cu o oarecare nostalgie, dar realizam repede ca erau nostalgici dupa tinerete, nu dupa regimul comunist. Desigur, am avut rude la a doua tinerete care imi ziceau ca "era mai bine atunci" pentru ca "toata lumea avea o casa" sau ca "se facea carte mai bine pe atunci" sau, culmea, "nu se permiteau toate astea atunci". Am cunoscut si persoane tinere, de o varsta cu mine, care mi-au zis "O fi fost el un dictator, dar trebuie sa recunosti ca Ceausescu a fost un mare patriot."
Ce voiam eu era o imagine adevarata, poate putin cinica, asupra vietii cetateanului de rand. Fake new in Epoca de aur mi-a deschis ochii peste aspectele care ma interesau cel mai mult: propaganda, stiri, acces la informatie. Cartea prezinta, cu o tenta de umor si cinism, adevarata fata a dictaturii ceausiste: o populatie care trebuia tinuta in intuneric, fara acces la informatie pentru ca, dupa cum prea bine stim, o populatie informata corect este o populatie inteligenta si desigur "periculoasa".
Va spun sincer ca au fost momente cand citeam si imi statea mintea in loc. Imi era imposibil sa inteleg toate aberatiile regimului. Mi-a ramas intiparit pe retina acest citat din carte:
"... pentru familia Ceausescu, pentru care tara, oamenii, destinele lor devenisera un camp de joaca, un teren de harjoneala si de confruntari infantile."
Volumul lui Ioan T Morar mi-a aratat cine au fost, in realitate, Nicolae si Elena Ceausescu. Totul trebuia sa fie la cheremul lor, doi oameni cu grave tulburari de personalitate, cu mai multe complexe decat pot numara. Ceausescu voia ca lumea sa il venereze si sa il adore, probabil pentru ca nevasta-sa facea misto de el si Leana era o inculta fara margini care purta o ura incredibila fata de persoanele cu carte. Sa fi fost oare gelozie sau o prostie fara margini? Sau o combinatie intre ambele? Imi si imaginez cum ar fi sa te uiti in jurul tau si sa vezi oameni cu facultate si tu sa ai atatea clase cate are trenul. Un om normal ar fi stanjenit, s-ar da inapoi, dar nu astia doi. Au fost pusi pe piedestaluri si le placea prea mult. Nu le pasa de tara, de oameni. Tot ce nea Ceasca a construit, a construit dintr-un sentiment de gelozie, ca un copil care vedea o jucarie la un vecin si zicea "vreau si eu".
Totusi, citind aceasta carte, m-am bucurat sa vad ca au fost oameni care s-au luptat cu sistemul. S-au luptat cu el cu pixul si foaia si cu umor. Sunt oameni care nu au vrut sa plece capul, chiar daca ar fi fost doar ca sa fie in siguranta. In bezna comunismului, acesti oameni au incercat si au reusit sa lumineze mintile oamenilor. Ioan T. Morar mi-a luminat si mie mintea cu acest volum, mi-a aratat ceea ce voiam sa stiu. Ii multumesc pentru aceasta carte.
Fake news in Epoca de Aur este o carte pe care o recomand tuturor, mai ales celor tineri. Pentru mine, a fost ca o gaura de cheie in panza timpului: mi-a permis sa ma uit in trecut si sa vad prin ochii lui Ioan T Morar Romania comunista. Va zic sincer, nu am crezut ca era atat de multa bezna.
Am avut norocul, sa zicem, sa imi placa istoria. Am avut in clasele 5-8 un profesor de istorie care m-a facut sa ador subiectul. Tot ce m-a invatat el despre perioada comunista a fost sub o lupa obiectiva, mi-a vorbit de legi, cenzura, securitate. Voiam ceva mai mult, asa ca am intrebat si apropiati, bunici, unchi care s-au nascut si au trait in "epoca de aur". Unii doar bombaneau chestii despre cozi la alimente, paine pe cartela si vecini care isi bagau nasul in treburile tale. Altii vorbeau cu o oarecare nostalgie, dar realizam repede ca erau nostalgici dupa tinerete, nu dupa regimul comunist. Desigur, am avut rude la a doua tinerete care imi ziceau ca "era mai bine atunci" pentru ca "toata lumea avea o casa" sau ca "se facea carte mai bine pe atunci" sau, culmea, "nu se permiteau toate astea atunci". Am cunoscut si persoane tinere, de o varsta cu mine, care mi-au zis "O fi fost el un dictator, dar trebuie sa recunosti ca Ceausescu a fost un mare patriot."
Ce voiam eu era o imagine adevarata, poate putin cinica, asupra vietii cetateanului de rand. Fake new in Epoca de aur mi-a deschis ochii peste aspectele care ma interesau cel mai mult: propaganda, stiri, acces la informatie. Cartea prezinta, cu o tenta de umor si cinism, adevarata fata a dictaturii ceausiste: o populatie care trebuia tinuta in intuneric, fara acces la informatie pentru ca, dupa cum prea bine stim, o populatie informata corect este o populatie inteligenta si desigur "periculoasa".
Va spun sincer ca au fost momente cand citeam si imi statea mintea in loc. Imi era imposibil sa inteleg toate aberatiile regimului. Mi-a ramas intiparit pe retina acest citat din carte:
"... pentru familia Ceausescu, pentru care tara, oamenii, destinele lor devenisera un camp de joaca, un teren de harjoneala si de confruntari infantile."
Volumul lui Ioan T Morar mi-a aratat cine au fost, in realitate, Nicolae si Elena Ceausescu. Totul trebuia sa fie la cheremul lor, doi oameni cu grave tulburari de personalitate, cu mai multe complexe decat pot numara. Ceausescu voia ca lumea sa il venereze si sa il adore, probabil pentru ca nevasta-sa facea misto de el si Leana era o inculta fara margini care purta o ura incredibila fata de persoanele cu carte. Sa fi fost oare gelozie sau o prostie fara margini? Sau o combinatie intre ambele? Imi si imaginez cum ar fi sa te uiti in jurul tau si sa vezi oameni cu facultate si tu sa ai atatea clase cate are trenul. Un om normal ar fi stanjenit, s-ar da inapoi, dar nu astia doi. Au fost pusi pe piedestaluri si le placea prea mult. Nu le pasa de tara, de oameni. Tot ce nea Ceasca a construit, a construit dintr-un sentiment de gelozie, ca un copil care vedea o jucarie la un vecin si zicea "vreau si eu".
Totusi, citind aceasta carte, m-am bucurat sa vad ca au fost oameni care s-au luptat cu sistemul. S-au luptat cu el cu pixul si foaia si cu umor. Sunt oameni care nu au vrut sa plece capul, chiar daca ar fi fost doar ca sa fie in siguranta. In bezna comunismului, acesti oameni au incercat si au reusit sa lumineze mintile oamenilor. Ioan T. Morar mi-a luminat si mie mintea cu acest volum, mi-a aratat ceea ce voiam sa stiu. Ii multumesc pentru aceasta carte.
Fake news in Epoca de Aur este o carte pe care o recomand tuturor, mai ales celor tineri. Pentru mine, a fost ca o gaura de cheie in panza timpului: mi-a permis sa ma uit in trecut si sa vad prin ochii lui Ioan T Morar Romania comunista. Va zic sincer, nu am crezut ca era atat de multa bezna.
March 7, 2021
O colectie de amintiri din “epoca de aur” trecute prin filtrul personal al autorului, prin problemele lui personale, suferintele lui cauzate de regim si micile lui reusite in lupta cu sistemul. Haz de necaz, doar nu degeaba a fost membru al grupului “Divertis”.
Binenteles ca m-am dus sa-mi intreb parintii despre diversele aberatii pe care le nascocise sistemul, pomenite aici si despre care nu stiam si astfel am mai scos la suprafata si altele.
I-as fi dat 4 stelute dar m-au plictisit ultimele 30 de pagini de articole din “Lumi paralele” si “traduceri” din poeti inexistenti. Erau suficiente 2-3 exemple.
Binenteles ca m-am dus sa-mi intreb parintii despre diversele aberatii pe care le nascocise sistemul, pomenite aici si despre care nu stiam si astfel am mai scos la suprafata si altele.
I-as fi dat 4 stelute dar m-au plictisit ultimele 30 de pagini de articole din “Lumi paralele” si “traduceri” din poeti inexistenti. Erau suficiente 2-3 exemple.
June 28, 2023
Un volum de memorii „specializate” despre viața unui tânăr ziarist/scriitor/profesor în vremurile cenușii ale ceaușismului. ITM îmbină abordarea serioasă cu umorul, într-o scriitură agreabilă și fluidă, rememorând principalele tare ale regimului comunist care i-au marcat propria viață, dar și viața celor mai mulți dintre românii care au prins acele vremuri ca cel puțin adolescenți.
December 2, 2021
Novels are all about communicating an idea, a theme to the reader, and a novel provides an in-depth exploration of that theme, better than a short essay, because the novel shows, not tells.
And yet, this book manages to communicate the theme really well without being a novel.
Fake News in the Golden Era is a collection of anecdotes about, well the absurdity of daily life in Romania under communism. The anecdotes are not necessarily funny, but they are interesting and intriguing, and this ensemble manages to be an enlightening experience. Because the anecdotes are grouped in short chapters, and revolve around the life of the author they manage to have the perfect level of interconnectedness for this narrative, not too disjointed and yet not too chronologically flowing.
I don't think making a clever, uniquely fragmented narrative was the author's intention, but it certainly exceeded his plans, and it should be more widely known in Romania.
And yet, this book manages to communicate the theme really well without being a novel.
Fake News in the Golden Era is a collection of anecdotes about, well the absurdity of daily life in Romania under communism. The anecdotes are not necessarily funny, but they are interesting and intriguing, and this ensemble manages to be an enlightening experience. Because the anecdotes are grouped in short chapters, and revolve around the life of the author they manage to have the perfect level of interconnectedness for this narrative, not too disjointed and yet not too chronologically flowing.
I don't think making a clever, uniquely fragmented narrative was the author's intention, but it certainly exceeded his plans, and it should be more widely known in Romania.
March 10, 2024
Am râs copios, mai ales la faza cu "lista de pui" a lui Rică Răducanu... :))))
O carte bună pentru cei care nu au prins acele vremuri, ci le știu doar din povestirile părinților/bunicilor.
O carte bună pentru cei care nu au prins acele vremuri, ci le știu doar din povestirile părinților/bunicilor.
August 4, 2023
Cartea lui Ioan T. Morar m-a dus cu mintea și sufletul acum 40 de ani, când eram copil și trăiam aceste realități. Epoca de Aur sau mai degrabă "cancerul comunist" era omniprezent, nu exista vreun român în perioada respectivă, care să fie altceva decât subjugat acestui sistem.
Poveștile expuse cu atât talent de autor, nu sunt decât realitățile vieții cotidiene. De la dramă la absurd, de la disidența prin umor până la amenințările comunismului, Ioan ne expune o cruntă realitate dar și o rezistență prin inteligență, fiindcă nu doar că a păcălit sistemul, dar autorul explică cum a supraviețuit, cum a reușit să se salveze atât fizic dar mai ales psihic. Fiindcă era crucial (în perioada dictaturii comuniste) să te păstrezi sănătos psihic.
Am râs sănătos, zgomotos și cu poftă la multe capitole din carte, mai ales Fars Amatoria, Dumnezeule câtă imaginație și mai ales curaj!
Poeziile de dragoste scrise de femeile din întreaga lume - îndrăgostite de Julio Iglesias - mi-au făcut deliciul, ca să nu mai zic de poeziile lui Cassius Clay, câtă dorință de batjocură ca singurul mod de a supraviețui.
Minunată antologie, Minunată carte, Minunat efort, Summa cum laudæ!
Mulțumesc și recomand cu mare afecțiune această carte.
Să vă bucure!
Poveștile expuse cu atât talent de autor, nu sunt decât realitățile vieții cotidiene. De la dramă la absurd, de la disidența prin umor până la amenințările comunismului, Ioan ne expune o cruntă realitate dar și o rezistență prin inteligență, fiindcă nu doar că a păcălit sistemul, dar autorul explică cum a supraviețuit, cum a reușit să se salveze atât fizic dar mai ales psihic. Fiindcă era crucial (în perioada dictaturii comuniste) să te păstrezi sănătos psihic.
Am râs sănătos, zgomotos și cu poftă la multe capitole din carte, mai ales Fars Amatoria, Dumnezeule câtă imaginație și mai ales curaj!
Poeziile de dragoste scrise de femeile din întreaga lume - îndrăgostite de Julio Iglesias - mi-au făcut deliciul, ca să nu mai zic de poeziile lui Cassius Clay, câtă dorință de batjocură ca singurul mod de a supraviețui.
Minunată antologie, Minunată carte, Minunat efort, Summa cum laudæ!
Mulțumesc și recomand cu mare afecțiune această carte.
Să vă bucure!
November 18, 2020
Cinci steluțe pentru bucuria ce mi-a făcut-o această lectură, amintindu-mi de o persoană dragă mie, care a încetat din viață anul acesta, și care m-a încurajat mereu să caut și să cercetez comunismul, acest regim putred care a făcut atâta rău țării noastre și oamenilor din ea.
Fusese și el luptător împotriva regimului, așa cum a putut, asemeni lui Ioan T. Morar (splendide poeziile inventate și publicate!), și amintirile dulci-amărui datorate lecturii îmi astâmpără, oarecum, dorul.
Unele istorioare le cunoșteam, pe majoritatea nu le cunoșteam, dar au fost splendide la citire!
Fusese și el luptător împotriva regimului, așa cum a putut, asemeni lui Ioan T. Morar (splendide poeziile inventate și publicate!), și amintirile dulci-amărui datorate lecturii îmi astâmpără, oarecum, dorul.
Unele istorioare le cunoșteam, pe majoritatea nu le cunoșteam, dar au fost splendide la citire!
February 1, 2022
Cartea domnului Morar pare mai mult a fi două cărți diferite, care se întrepătrund într-o măsură mai mare sau mai mică pe parcursul lecturii, până la ultimul capitol, când cea de-a doua o acaparează complet pe prima (în special în addendă).
Prima carte este cea pe care eu (și, luând în considerare alte recenzii, probabil majoritatea cititorilor) am dorit să o cumpăr, văzând coperta și rezumatul acesteia. O mică enciclopedie a absurdităților Comunismului românesc, mai ales a celui din epoca Ceaușistă, prezentată comic. Din acest punct de vedere, cartea este de un mare succes. Datele despre relația dintre statul român și URSS din anii '50, cu pupincurismul halucinant față de „poporul sovietic”, discuția despre moartea lui Gheorghe-Gheorghiu Dej și explicația ne-eroică, ne-conspirativă a autorului asupra ei, despre învățământ, dieta românilor, „fake-urile” create în slujba regimului, și, desigur, despre „Geniul Carpaților”, satul și familia sa, sunt prezentate într-un mod concis, interesant, și savuros. Autorul are un dar indiscutabil de a își exprima opiniile eficient și cu umor maxim - totul provine probabil din trecutul său jurnalistic.
Din nefericire, printre aceste capitole memorabile și folositoare, se strecoară încet-încet a doua carte de care vă spun. Un alt text, inserat puțin aiurea în primul. Povestirile domnului Morar.
Desigur, anumite anecdote au fost necesare pentru subiectele de natură mai generală. Capitolul revelator cu „studiile propuse”, sau cel cu cenzura, au fost extrase direct din experiențe proprii ale autorului. Nu am nicio problemă cu includerea lor. Am însă o problemă cu descreșterea calității lor în timp. Spre final, ele nu mai servesc oferirii de informații. Ele servesc pentru a îl picta pe autor, domnul Morar, în cele mai morale și eroice culori posibile.
După 200 de pagini excelente, cititorul va începe timid partea a treia: „Micul eroism de catifea”. Discuțiile despre Ceaușescu și-au cam atins finalitatea, deci ce-ar putea urma? Un comentariu asupra peisajului post-decembrist, cu același umor? Nu. Datele despre climatul perioadei se pierd în ceață (o mică discuție asupra ședințelor și excluderilor din partid, cam atât), iar ceea ce rămâne se va repeta până la final.
Ce anume? Faptul că domnul Morar, în afară de a deveni membru al PCR, nu și-a trădat niciodată principiile. El nu a colaborat, nu a turnat, nu a fost acceptat să fie racolat, a reușit să se fâlfâie și să nu scrie editoriale luându-l în slăvi pe Nicolae Ceaușescu. Aceste povestiri nu sunt chiar atât de plictisitoare (cea cu editorialul chiar are puțin suspans), dar sunt mult mai puțin memorabile decât ce a fost înainte. Iar pledoaria domnului Morar este, până la urmă, ok. Și-a apărat principiile mult mai mult și mai bine decât alții (și a arătat, totuși, o anumită înțelegere față de mulți care și le-au trădat, un lucru pe care alți autori nu îl fac). Cu un autor mai, îmi pare rău, normal, m-aș opri aici. Dar nu pot.
Cartea ia o turnură foarte bizară după capitolul „Fars Amatoria”, despre farse inocente și amuzante pe care le-a făcut dl. Morar cu colegii săi. Am considerat că era o bucățică memorialistică mai ușoară, pe care și-a spus să o pună în carte. Ea însă prevestește ceva mult mai puțin inofensiv.
Următorul capitol, „Eu, Cassius Clay și România Literară” este la limita bunului gust. Aflând că boxerul Cassius Clay (ulterior Muhammad Ali) s-a apucat de scris poezii (un fapt real), domnul Morar s-a decis să... traducă dintre ele, câteva. Deși ele nu au fost publicate niciunde, în nicio limbă. Păi cum? Simplu! Domnul Morar a scris el, de la zero, niște poezii (cu măiestria unui falsificator cu experiență) ce au de-a face cu condițiunea unui boxer, sau a unui American, sau a unui negru, și le-a publicat în diverse locuri, spunând că ele sunt „traduse” de el (fără a da vreo sursă a originalului inexistent, desigur). Acest fals a fost atât de bine fabricat încât anumite versuri au fost luate ca bune și prezentate în programe radio de cultură generală ca fiind autentice, chiar după '89. Morar a pus în pana unei persoane reale cuvinte pe care nu le-a scris. Mai e încă un exemplu, cu aforismele filozofului-actor Bud Spencer, dar măcar acelea erau amuzante.
Ignorând poeziile în sine (nu am destulă cultură pentru a le comenta valoarea), vom trece mai departe. Domnul Morar prezintă... alte poezii false! De data asta traduceri din autori consacrați, precum Bertolt Brecht și Pablo Neruda, cu cunoștința colegilor săi. Morar descrie cu entuziasm debordant cum a trebuit să-și schimbe numele, să nu pară că el traduce din limbi pe care nu le știe, inventând traducători la fel de falși, și cum apoi a trecut la a inventa poeți fictivi, mulți din țări africane, și a le „traduce” operele publicate într-o colecție fictivă de poeme pentru pace. Aici bunul gust a fost eradicat complet - domnul Morar s-a crezut în stare (și a fost atât de temerar) încât să falsifice opere ale celor mai mari poeți ai secolului XX.
Și acum ajungem la problema acestor falsuri. Ele distrug adevărul - sunt falsuri, sunt fabricații. Arată lipsă de respect față de persoane reale (și țări, sincer să fiu - multe versuri de autori falși africani sau nord-coreeni au fost scrise simplist și clișeic), iar propagarea lor a însemnat propagarea unei minciuni.
Sunt de acord că fabricatul de istorii alternative, joaca de-a Dumnezeu, și farsa sunt distractive. Dar altă problemă am - una mai mult mai mare. Dacă Morar ar fi scris doar cum se hlizea cu colegii săi în timp ce inventa aceste traduceri poate că nu aș fi avut atâtea obiecții față de ele. Mare parte din addendă conține o rubrică de știri Forteane, semi-paranormale, tot inventate de Morar, dar aceea era evident umor pentru cei ce se prindeau. Cu ele nu am deloc probleme.
Problema stă în faptul că Morar consideră aceste falsuri un fel de luptă față de regim, de a îl fenta, de a face rebeliune împotriva sa. Eu, personal, nu înțeleg cum a scrie texte irelevante, având ca daune colaterale autori consacrați și alte persoane reale, care sunt minciuni despre literatură, a avut în vreun fel sau altul un efect asupra regimului. Înțeleg că pe Morar și pe colegii săi i-au făcut să se simtă mai bine, și că „fiecare glumă e o mică revoluție”, cum spunea Orwell. Dar aceste texte nu au făcut nimic în afară să corupă, mai mult sau mai puțin, sursele istorice asupra operelor acestor persoane în spațiul românesc. Posibil să exagerez daunele domnului Morar, dar încercarea de a le eleva ca pe ceva mai mult decât glumițe ridicole între prieteni apropriați, in-joke-uri pe seama întregii publicistice românești, mă face să cred că domnul Morar încearcă să își dea mai multă importanță decât a avut în realitate. Dacă aceste texte ar fi fost traduceri din clasici ai canonului socialist și comunist, precum Marx sau Lenin sau cineva mai local, cum au făcut alții, cu adevărat temerari, aș fi înțeles. Acelea activ dăunează regimului și celor ce intră în contact cu operele contrafăcute. Sunt sigur că domnul Morar ar fi putut foarte ușor să inventeze vreun poet proletcultist Bulgar sau Rus pe care să îl „traducă” și să facă mici ravagii. Dar nu - poeme insipide despre pace, scrise, aparent, de Pablo Neruda. Sunt convins că apreciatori ai acestor autori vor fi mult mai ofensați decât mine.
Ayayay...
------------------------------------------------------------------------
Recomand cu căldură această carte. Primele părți, primele 200 de pagini, sunt de aur (heh) pur. Unei persoane mai tinere ca mine, în special care a fost expusă multor apărări și justificări ale regimului comunist sub care s-a aflat România, aceste informații și povești mi-au deschis ochii la adevăratele absurdități ale perioadei. Le pot înțelege acum „de jos”, de la nivelul unei persoane obișnuite, nu doar conceptual. Din acest motiv consider cartea domnului Ioan Morar vrednică de a fi citită.
Paginile de după... Depinde de cititor. După „Fars amatoria” nu prea mai există valoare de a fi extrasă din carte. Fanii poeziei sau a SF-ului mai au mici bucăți în addendă din care să se înfrupte. În rest, aici apar doar confesiunile unui falsificator artistic. Curiozități, nimic mai mult.
Prima carte este cea pe care eu (și, luând în considerare alte recenzii, probabil majoritatea cititorilor) am dorit să o cumpăr, văzând coperta și rezumatul acesteia. O mică enciclopedie a absurdităților Comunismului românesc, mai ales a celui din epoca Ceaușistă, prezentată comic. Din acest punct de vedere, cartea este de un mare succes. Datele despre relația dintre statul român și URSS din anii '50, cu pupincurismul halucinant față de „poporul sovietic”, discuția despre moartea lui Gheorghe-Gheorghiu Dej și explicația ne-eroică, ne-conspirativă a autorului asupra ei, despre învățământ, dieta românilor, „fake-urile” create în slujba regimului, și, desigur, despre „Geniul Carpaților”, satul și familia sa, sunt prezentate într-un mod concis, interesant, și savuros. Autorul are un dar indiscutabil de a își exprima opiniile eficient și cu umor maxim - totul provine probabil din trecutul său jurnalistic.
Din nefericire, printre aceste capitole memorabile și folositoare, se strecoară încet-încet a doua carte de care vă spun. Un alt text, inserat puțin aiurea în primul. Povestirile domnului Morar.
Desigur, anumite anecdote au fost necesare pentru subiectele de natură mai generală. Capitolul revelator cu „studiile propuse”, sau cel cu cenzura, au fost extrase direct din experiențe proprii ale autorului. Nu am nicio problemă cu includerea lor. Am însă o problemă cu descreșterea calității lor în timp. Spre final, ele nu mai servesc oferirii de informații. Ele servesc pentru a îl picta pe autor, domnul Morar, în cele mai morale și eroice culori posibile.
După 200 de pagini excelente, cititorul va începe timid partea a treia: „Micul eroism de catifea”. Discuțiile despre Ceaușescu și-au cam atins finalitatea, deci ce-ar putea urma? Un comentariu asupra peisajului post-decembrist, cu același umor? Nu. Datele despre climatul perioadei se pierd în ceață (o mică discuție asupra ședințelor și excluderilor din partid, cam atât), iar ceea ce rămâne se va repeta până la final.
Ce anume? Faptul că domnul Morar, în afară de a deveni membru al PCR, nu și-a trădat niciodată principiile. El nu a colaborat, nu a turnat, nu a fost acceptat să fie racolat, a reușit să se fâlfâie și să nu scrie editoriale luându-l în slăvi pe Nicolae Ceaușescu. Aceste povestiri nu sunt chiar atât de plictisitoare (cea cu editorialul chiar are puțin suspans), dar sunt mult mai puțin memorabile decât ce a fost înainte. Iar pledoaria domnului Morar este, până la urmă, ok. Și-a apărat principiile mult mai mult și mai bine decât alții (și a arătat, totuși, o anumită înțelegere față de mulți care și le-au trădat, un lucru pe care alți autori nu îl fac). Cu un autor mai, îmi pare rău, normal, m-aș opri aici. Dar nu pot.
Cartea ia o turnură foarte bizară după capitolul „Fars Amatoria”, despre farse inocente și amuzante pe care le-a făcut dl. Morar cu colegii săi. Am considerat că era o bucățică memorialistică mai ușoară, pe care și-a spus să o pună în carte. Ea însă prevestește ceva mult mai puțin inofensiv.
Următorul capitol, „Eu, Cassius Clay și România Literară” este la limita bunului gust. Aflând că boxerul Cassius Clay (ulterior Muhammad Ali) s-a apucat de scris poezii (un fapt real), domnul Morar s-a decis să... traducă dintre ele, câteva. Deși ele nu au fost publicate niciunde, în nicio limbă. Păi cum? Simplu! Domnul Morar a scris el, de la zero, niște poezii (cu măiestria unui falsificator cu experiență) ce au de-a face cu condițiunea unui boxer, sau a unui American, sau a unui negru, și le-a publicat în diverse locuri, spunând că ele sunt „traduse” de el (fără a da vreo sursă a originalului inexistent, desigur). Acest fals a fost atât de bine fabricat încât anumite versuri au fost luate ca bune și prezentate în programe radio de cultură generală ca fiind autentice, chiar după '89. Morar a pus în pana unei persoane reale cuvinte pe care nu le-a scris. Mai e încă un exemplu, cu aforismele filozofului-actor Bud Spencer, dar măcar acelea erau amuzante.
Ignorând poeziile în sine (nu am destulă cultură pentru a le comenta valoarea), vom trece mai departe. Domnul Morar prezintă... alte poezii false! De data asta traduceri din autori consacrați, precum Bertolt Brecht și Pablo Neruda, cu cunoștința colegilor săi. Morar descrie cu entuziasm debordant cum a trebuit să-și schimbe numele, să nu pară că el traduce din limbi pe care nu le știe, inventând traducători la fel de falși, și cum apoi a trecut la a inventa poeți fictivi, mulți din țări africane, și a le „traduce” operele publicate într-o colecție fictivă de poeme pentru pace. Aici bunul gust a fost eradicat complet - domnul Morar s-a crezut în stare (și a fost atât de temerar) încât să falsifice opere ale celor mai mari poeți ai secolului XX.
Și acum ajungem la problema acestor falsuri. Ele distrug adevărul - sunt falsuri, sunt fabricații. Arată lipsă de respect față de persoane reale (și țări, sincer să fiu - multe versuri de autori falși africani sau nord-coreeni au fost scrise simplist și clișeic), iar propagarea lor a însemnat propagarea unei minciuni.
Sunt de acord că fabricatul de istorii alternative, joaca de-a Dumnezeu, și farsa sunt distractive. Dar altă problemă am - una mai mult mai mare. Dacă Morar ar fi scris doar cum se hlizea cu colegii săi în timp ce inventa aceste traduceri poate că nu aș fi avut atâtea obiecții față de ele. Mare parte din addendă conține o rubrică de știri Forteane, semi-paranormale, tot inventate de Morar, dar aceea era evident umor pentru cei ce se prindeau. Cu ele nu am deloc probleme.
Problema stă în faptul că Morar consideră aceste falsuri un fel de luptă față de regim, de a îl fenta, de a face rebeliune împotriva sa. Eu, personal, nu înțeleg cum a scrie texte irelevante, având ca daune colaterale autori consacrați și alte persoane reale, care sunt minciuni despre literatură, a avut în vreun fel sau altul un efect asupra regimului. Înțeleg că pe Morar și pe colegii săi i-au făcut să se simtă mai bine, și că „fiecare glumă e o mică revoluție”, cum spunea Orwell. Dar aceste texte nu au făcut nimic în afară să corupă, mai mult sau mai puțin, sursele istorice asupra operelor acestor persoane în spațiul românesc. Posibil să exagerez daunele domnului Morar, dar încercarea de a le eleva ca pe ceva mai mult decât glumițe ridicole între prieteni apropriați, in-joke-uri pe seama întregii publicistice românești, mă face să cred că domnul Morar încearcă să își dea mai multă importanță decât a avut în realitate. Dacă aceste texte ar fi fost traduceri din clasici ai canonului socialist și comunist, precum Marx sau Lenin sau cineva mai local, cum au făcut alții, cu adevărat temerari, aș fi înțeles. Acelea activ dăunează regimului și celor ce intră în contact cu operele contrafăcute. Sunt sigur că domnul Morar ar fi putut foarte ușor să inventeze vreun poet proletcultist Bulgar sau Rus pe care să îl „traducă” și să facă mici ravagii. Dar nu - poeme insipide despre pace, scrise, aparent, de Pablo Neruda. Sunt convins că apreciatori ai acestor autori vor fi mult mai ofensați decât mine.
Ayayay...
------------------------------------------------------------------------
Recomand cu căldură această carte. Primele părți, primele 200 de pagini, sunt de aur (heh) pur. Unei persoane mai tinere ca mine, în special care a fost expusă multor apărări și justificări ale regimului comunist sub care s-a aflat România, aceste informații și povești mi-au deschis ochii la adevăratele absurdități ale perioadei. Le pot înțelege acum „de jos”, de la nivelul unei persoane obișnuite, nu doar conceptual. Din acest motiv consider cartea domnului Ioan Morar vrednică de a fi citită.
Paginile de după... Depinde de cititor. După „Fars amatoria” nu prea mai există valoare de a fi extrasă din carte. Fanii poeziei sau a SF-ului mai au mici bucăți în addendă din care să se înfrupte. În rest, aici apar doar confesiunile unui falsificator artistic. Curiozități, nimic mai mult.
September 15, 2023
O lucrare faină despre ce însemna fake-ul în cel mai fake regim al istoriei.
July 19, 2021
Cum faci să nu o iei razna când ești suficient de treaz să vezi că totul în jur e butaforie: produci propriile falsuri pe care le potrivești în fațadele potemkiniadei, făcând grotescul să pară acum doar ridicol și, ca atare, parcă inofensiv.
December 7, 2025
O carte per total amuzantă, dar care mi-a lăsat până la urmă un gust amar. Dincolo de critica absurdului sistemului comunist, presărată cu numeroase anecdote deja cunoscute, "Fake news" ne permite să conturăm un portret psihologic al autorului, plin de contradicții dulce-ironice pe care românii din generația lui nu au reușit să le rezolve în cei peste 30 de ani de la prăbușirea vechiului regim și care scot în evidență probleme sociale persistente până astăzi, de care autorul pare însă complet inconștient.
În primul rând, autorul ține foarte mult să se prezinte drept ceva mai mult decât un simplu opozant pasiv al regimului, schițând aproape o figură de disident. Este dureros de evident că aceasta este o parte centrală a identității sale și, într-adevăr, pare să fi reușit să evite implicarea în activitățile mai puțin onorabile la care mulți români au fost nevoiți să recurgă înainte de 1989, folosindu-se de umor și creativitate. Totuși, ceea ce mi s-a părut cu adevărat interesant este firescul cu care autorul descrie actele mărunte de corupție în care s-a angajat pentru a urca treptele vechiului sistem. Faptul că legăturile și le-a construit singur (și nu prin familie sau rețele de patronaj) și că ambițiile erau relativ modeste (de exemplu mutarea la București, transferul de la postul de profesor la unul la un ziar, posibilitatea de a călători în străinătate, publicarea unor materiale suplimentare pentru un ban în plus) ar trebui, în viziunea lui, să ne facă să uităm că autorul „s-a descurcat”.
De pildă, în ultimele părți ale cărții, unde, apropo, calitatea se prăbușește, suntem bombardați cu o serie de traduceri false pe care autorul a reușit să le strecoare printre cenzori pentru, după cum repetă el, niște bani de buzunar. Este interesant că autorul nu se întreabă niciodată de ce este în regulă ca el să inventeze poezii și să le introducă în colecții traduse, în timp ce colegii săi trebuie să facă munca propriu-zisă de a găsi poezii în limbi străine în România anilor ’80 și de a le traduce. Sau, dacă e ok pentru cititori să fie nevoiți să citească niște fakeuri marca Ioan T. Morar, într-o lume în care oricum era dificil să găsești poezii străine. Dimpotrivă, e cât se poate de mândru.
Rămâne întrebarea: dacă un om foarte cult și aparent lucid din generația sa nu poate înțelege contradicțiile din propriile comportamente, ce speranță mai există pentru ceilalți? Nu este, așadar, chiar atât de surprinzător că, în România de astăzi, ești uimit de gimnastica mentală la care aproape toată lumea recurge pentru a-și justifica micile acte de corupție, în timp ce, bineînțeles, se plânge de corupția generalizată a sistemului.
În primul rând, autorul ține foarte mult să se prezinte drept ceva mai mult decât un simplu opozant pasiv al regimului, schițând aproape o figură de disident. Este dureros de evident că aceasta este o parte centrală a identității sale și, într-adevăr, pare să fi reușit să evite implicarea în activitățile mai puțin onorabile la care mulți români au fost nevoiți să recurgă înainte de 1989, folosindu-se de umor și creativitate. Totuși, ceea ce mi s-a părut cu adevărat interesant este firescul cu care autorul descrie actele mărunte de corupție în care s-a angajat pentru a urca treptele vechiului sistem. Faptul că legăturile și le-a construit singur (și nu prin familie sau rețele de patronaj) și că ambițiile erau relativ modeste (de exemplu mutarea la București, transferul de la postul de profesor la unul la un ziar, posibilitatea de a călători în străinătate, publicarea unor materiale suplimentare pentru un ban în plus) ar trebui, în viziunea lui, să ne facă să uităm că autorul „s-a descurcat”.
De pildă, în ultimele părți ale cărții, unde, apropo, calitatea se prăbușește, suntem bombardați cu o serie de traduceri false pe care autorul a reușit să le strecoare printre cenzori pentru, după cum repetă el, niște bani de buzunar. Este interesant că autorul nu se întreabă niciodată de ce este în regulă ca el să inventeze poezii și să le introducă în colecții traduse, în timp ce colegii săi trebuie să facă munca propriu-zisă de a găsi poezii în limbi străine în România anilor ’80 și de a le traduce. Sau, dacă e ok pentru cititori să fie nevoiți să citească niște fakeuri marca Ioan T. Morar, într-o lume în care oricum era dificil să găsești poezii străine. Dimpotrivă, e cât se poate de mândru.
Rămâne întrebarea: dacă un om foarte cult și aparent lucid din generația sa nu poate înțelege contradicțiile din propriile comportamente, ce speranță mai există pentru ceilalți? Nu este, așadar, chiar atât de surprinzător că, în România de astăzi, ești uimit de gimnastica mentală la care aproape toată lumea recurge pentru a-și justifica micile acte de corupție, în timp ce, bineînțeles, se plânge de corupția generalizată a sistemului.
July 22, 2022
“Am scris aceasta carte ca sa nu uitam, am scris impotriva scuzelor care ar putea sa faca Epoca Nicolae Ceausescu ceva mai frumoasa.
Am scris ca sa las o marturie si apoi sa uit.
Pentru ca nu exista uitare fara aducere aminte. » (p.10)
Aplaud initiativa lui Ioan T. Morar de a scrie aceasta carte impotriva uitarii, pentru ca nu avem voie sa uitam si sa deformam realitatea care a fost si sa repetam greselile trecutului. Amintirile si povestirile sale despre cenzura comunista sunt amintiri colective, sunt amintirile multora dintre noi.
Primele doua parti, « Am creat o Epoca Noua, nu voua ! » si « Fake news ca o vapaie despre Ceausescu Nicolae » le-am parcurs, asadar, in cunostiinta de cauza, insa partea a treia, « Micul eroism de catifea » m-a dezamagit. Nu consider ca « farsele de dinainte de ‘89 » de care vorbeste autorul, ne-au ajutat « sa credem ca traim o libertate adevarata ». Au fost farse pur si simplu si, in opinia mea, nu au fost de cel mai bun gust. Cum au colorat « peisajul gri » falsele « traduceri » din poemele lui Cassius Clay, total inventate de autor, sau scrisorile inexistente ale lui Julio Iglesias, sau « filosofia » lui Bud Spencer ?! In alte cazuri, vezi falsele simpozioane sau deplasari inventate, s-a produs chiar frauda si fals in acte publice si chiar daca s-a petrecut in regimul comunist, aceasta nu il face pe protagonist un dizident, fie el si de « catifea », ci, dimpotriva, il catalogheaza de « smecher », care s-a bucurat la o masa de protocol, sau la deplasari in capitala, in urma carora alti profesori ca si el la vremea respectiva, au trebuit sa ii tina locul la ore.
Din acest punct de vedere, draga domnule Ioan T. Morar, cred ca ar fi fost mai bine sa fi renuntat la partea a treia si, pentru ca tot ai compus aforisme, iti reamintesc unul pe care ai fi putut sa-l aplici : « Si tacuisses, philosophus mansisses » !
Am scris ca sa las o marturie si apoi sa uit.
Pentru ca nu exista uitare fara aducere aminte. » (p.10)
Aplaud initiativa lui Ioan T. Morar de a scrie aceasta carte impotriva uitarii, pentru ca nu avem voie sa uitam si sa deformam realitatea care a fost si sa repetam greselile trecutului. Amintirile si povestirile sale despre cenzura comunista sunt amintiri colective, sunt amintirile multora dintre noi.
Primele doua parti, « Am creat o Epoca Noua, nu voua ! » si « Fake news ca o vapaie despre Ceausescu Nicolae » le-am parcurs, asadar, in cunostiinta de cauza, insa partea a treia, « Micul eroism de catifea » m-a dezamagit. Nu consider ca « farsele de dinainte de ‘89 » de care vorbeste autorul, ne-au ajutat « sa credem ca traim o libertate adevarata ». Au fost farse pur si simplu si, in opinia mea, nu au fost de cel mai bun gust. Cum au colorat « peisajul gri » falsele « traduceri » din poemele lui Cassius Clay, total inventate de autor, sau scrisorile inexistente ale lui Julio Iglesias, sau « filosofia » lui Bud Spencer ?! In alte cazuri, vezi falsele simpozioane sau deplasari inventate, s-a produs chiar frauda si fals in acte publice si chiar daca s-a petrecut in regimul comunist, aceasta nu il face pe protagonist un dizident, fie el si de « catifea », ci, dimpotriva, il catalogheaza de « smecher », care s-a bucurat la o masa de protocol, sau la deplasari in capitala, in urma carora alti profesori ca si el la vremea respectiva, au trebuit sa ii tina locul la ore.
Din acest punct de vedere, draga domnule Ioan T. Morar, cred ca ar fi fost mai bine sa fi renuntat la partea a treia si, pentru ca tot ai compus aforisme, iti reamintesc unul pe care ai fi putut sa-l aplici : « Si tacuisses, philosophus mansisses » !
June 24, 2022
Prima parte e o suita de amintiri împănate cu glumite ușoare despre minciunile întâlnite la tot pasul in anii comunismului si, pentru ca titlul cărții sa fie atrăgător, sunt numite « fake news ». Sau poate ca titlul e o aluzie la una din îndeletnicirile de care autorul e f mândru – a publicat in presa comunista unele „traduceri” ale unor poezii sau știri inexistente, inventate pentru a umple câteva pagini, câștiga ceva bani, si a „lupta” si miștocari ușor cezura comunista.
Cartea devine apoi din ce in ce mai autobiografica, iar ultima treime pare ușor justificativa, cu tente auto-laudative in același timp.
Nu mi s-a părut un eroism sau o gluma buna folosirea unor scrisori dactilografiate de el pe hârtii cu antete oficiale pentru a păcăli directorii unor scoli sau ai altor instituții pentru a beneficia de mese gratuite pentru el si grupul sau de prieteni.
Șirul prea lung de „știri” din „lumea capitalului”, inventate de el si care umplu ultima treime a cărții pot fi apreciate ca literatura suprarealista, lupta subtila împotriva sistemului, dar si ca o imagine a cit de limitat si cit de patetic era curentul literar romanesc anticomunist.
Nu l-am urmărit pe scriitor in ultimii 25 da ani, îmi amintesc vag ca era unul din cei cu mai puțin umor de la Divertis si ca in timp ce la sfârșitul anilor 80 Divertis-ul îmi părea subversiv si deosebit de umoristic, după 90 mi s-a părut din ce in ce mai repetitiv si mai lipsit de aciditate, parte a noii protipendade culturale, așa cum reiese si din acest „CV umorizat”.
Cartea devine apoi din ce in ce mai autobiografica, iar ultima treime pare ușor justificativa, cu tente auto-laudative in același timp.
Nu mi s-a părut un eroism sau o gluma buna folosirea unor scrisori dactilografiate de el pe hârtii cu antete oficiale pentru a păcăli directorii unor scoli sau ai altor instituții pentru a beneficia de mese gratuite pentru el si grupul sau de prieteni.
Șirul prea lung de „știri” din „lumea capitalului”, inventate de el si care umplu ultima treime a cărții pot fi apreciate ca literatura suprarealista, lupta subtila împotriva sistemului, dar si ca o imagine a cit de limitat si cit de patetic era curentul literar romanesc anticomunist.
Nu l-am urmărit pe scriitor in ultimii 25 da ani, îmi amintesc vag ca era unul din cei cu mai puțin umor de la Divertis si ca in timp ce la sfârșitul anilor 80 Divertis-ul îmi părea subversiv si deosebit de umoristic, după 90 mi s-a părut din ce in ce mai repetitiv si mai lipsit de aciditate, parte a noii protipendade culturale, așa cum reiese si din acest „CV umorizat”.
April 20, 2024
Romanul este destul de interesantă , captivantă și amuzantă. Scrisă într-un stil subiectiv , citind o te simți de parcă vorbești cu mama/tata/bunica/strabunica etc despre lumea ‘De atunci’ (perioada ceaușistă), profund ceea ce mă deranjează sunt momentele de aroganță și de dezgust subliniată de autor pentru cei turnători/admiratori/ activiștii de partid (ex din carte ‘Cum nu o suspectez pe Suzana Andrieș de o … și inteligenta’ , capitolul în care vb despre o carte scrisă de Suzana care este o fostă servitoare a soților Ceaușescu) etc. Multe persoane nu scăpau așa de ușor de insistentele Securiștilor (bineînțeles și motivele egoistice fac parte din acest proces de turnător) , cat și de mediul în care fiecare a crescut. Scriitorul a avut ocazia de a se înconjura de oameni intelectuali , cititori , scriitori , văzând clar în fața ochilor ororile comunismului și al lui Ceaușescu etc , în timp ce marea majoritatea , țărănimea și muncitorii de rând erau poate prea ocupați de a-și câștiga existența , aveau puțin timp pentru sine , iar telefonul mobil și conexiunea la internet nu există pe atunci. Pai pe cine să asculți? Pe partid . Ca nu știi altceva , e normal ca asa a crescut marea majoritate fără sa recunoască o greseala , sunt necunoscători , trăiesc intr o bula. Asta m-a dezamăgit personal , la scriitor.
August 15, 2022
O radiografie extrem de hilară în privința regimului personal al dictatorului Nicolae Ceaușescu. Autorul, absolvent de filologie, reușește într-o manieră originală să transmită ceea ce a reprezentat regimul de teroare din perioada tinereții sale. Cartea poate fi interpretată sub categoria tragi-comicului, întrucât în ciuda aberatiei care a consemnat propagandă vremii, răsare un sentiment de tristețe cu privire la situația în care se regăsea poporul român, hrănit zilnic cu imaginea de Mesia a "Geniului Carpatin".
March 15, 2021
Simpatica, usor de citit. Unele elemente prezentate in carte sunt oarecum evidente ale acelor vremuri si mai putin fake news. Am stat la cozi, am circulat numai unele duminici etc. Sunt chestiuni dupa care unii tanjesc si acum. Poate singurul regret este ca intre timp am crescut si nu ne mai putem bucura de inocenta copilariei, de orele petrecut in fata blocului cand nu ne afecta intreruperea curentului sau doar cele doua ore de program de la televizor.
October 5, 2021
O lectura ce as recomanda-o tuturor fanilor perioadei Ceausiste, in carte fiind prezentata perspectiva autorului care a trait ca jurnalist in acel sistem mizer. Asa poate nu mai inghitim galustile cu "pe atunci era mai bine", "atunci se facea carte", "Ceausescu nu fura ca restul" si lista poate continua cu alte minciuni gogonate.
Cam prea multe "povestioare" la final pentru gustul meu, personal as fi preferat mai putine.
Cam prea multe "povestioare" la final pentru gustul meu, personal as fi preferat mai putine.
October 7, 2021
A short and funny ride down memory lane for those who knew and lived in communism and a brief introduction to what it meant to deal with the socialist propaganda for those who have never experienced it.
Remembering already known facts and meeting some I haven't heard of, I have to admit I am grateful for living in a democracy.
Remembering already known facts and meeting some I haven't heard of, I have to admit I am grateful for living in a democracy.
May 29, 2021
Liked the first part of the book more than the second. I thought the ending could have had more meaning. While publishing fake translations and stories were personal victories for the author, a few examples would have been sufficient.
August 13, 2023
Pentru cine nu a prins vremurile de dinainte de 1989, o recomand cu căldura sa citească aceasta carte, pentru a avea o imagine mai apropiata de adevăr legata de acele vremuri. O lectură ușoară, plăcută.
Read
August 28, 2020O antologie de fake news de la cele mai amuzante la cele mai odioase. Singura intrebare este daca "conducatorul mult iubit" le credea pe toate sau nu.
September 6, 2020
Ioan T. Morar at his best! I really hope everything he wrote in this book is true, considering his past literary stunts! (Just kidding!)
January 12, 2021
O carte plina de umorul caracteristic al lui Ioan Morar bazat pe niste fapte istorice care starnesc sentimente contradictorii.
July 4, 2021
" Cei mai periculoși nepricepuți sunt cei harnici și din punctul ăsta de vedere CEaușescu era unul dintri ei, Nepriceputul Suprem.”- privind rolul vital în Metroul capitalei :)
January 18, 2022
Amuzantă și ușurel scrisă. 5 steluțe pentru colecția de articole și poezii fake pe care autorul le-a publicat în presa vremii și pentru care a fost și bine plătit.
Displaying 1 - 29 of 29 reviews