What do you think?
Rate this book
Pagini despre sufletul românesc
Nu stiu daca si in alte parti Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi. In orice caz, eternitatea romaneasca despre care vorbesc este de acest tip. Nu o plenitudine istorica, nu realizari majore pe care neamul nostru nici n-ar fi avut cand sa le infaptuiasca -dau garantia duratei; ci sentimentul ca, in fond, exista un plan fata de care toata framantarea istorica este irosire si pierdere. Dar si aici e aspectul nou fata de tanguirea biblica neamul romanesc e si el, intr-un fel, solidar cu acel plan neschimbator. I se intampla si lui multe, se framanta ceva in marginea lui, in inima lui, peste trupul lui chiar dar el ramane neschimbat. «Trece si asta» e una din cele mai curente vorbe romanesti. Neamul nostru ramane pentru ca si el participa, in felul lui, la eternitatea fiintei. (Constantin NOICA)
109 pages, Paperback
First published January 1, 1944
8 people are currently reading
222 people want to read
About the author
Constantin Noica
75 books110 followersConstantin Noica s-a născut la 12 iulie (stil vechi) 1909 în comuna Vitănești, județul Vlașca (în prezent în județul Teleorman).
Începe gimnaziul în București; în perioada 1924-1928 urmează Liceul „Spiru Haret”, unde îl are ca profesor de matematică pe poetul Uvedenrodelor, Ion Barbu (Dan Barbilian). Obține bacalaureatul în 1928.
Ca licean, debutează în revista liceului, Vlăstarul, în 1927 cu eseuri care au fost publicate în anul 1934 în volumul „Mathesis sau bucuriile simple”.
Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din București, pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu. Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanți se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică (Sorin Vieru) sau de la Institutul de Istoria Artei (Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu).
În 1976, Constantin Noica îl întâlnește, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăbovește 3 zile. Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Nicolae Steinhardt despre cele văzute la Rohia, știind gândul acestuia de a se retrage într-o mănăstire.
Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu). Între 1974 și 1987 a deținut un apartament în blocul OS6, la Romancierilor în Drumul Taberei.[7] Se stinge din viață la 4 decembrie 1987. A fost înmormântat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului. După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărților lui Noica.
Începe gimnaziul în București; în perioada 1924-1928 urmează Liceul „Spiru Haret”, unde îl are ca profesor de matematică pe poetul Uvedenrodelor, Ion Barbu (Dan Barbilian). Obține bacalaureatul în 1928.
Ca licean, debutează în revista liceului, Vlăstarul, în 1927 cu eseuri care au fost publicate în anul 1934 în volumul „Mathesis sau bucuriile simple”.
Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din București, pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu. Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanți se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică (Sorin Vieru) sau de la Institutul de Istoria Artei (Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu).
În 1976, Constantin Noica îl întâlnește, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăbovește 3 zile. Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Nicolae Steinhardt despre cele văzute la Rohia, știind gândul acestuia de a se retrage într-o mănăstire.
Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu). Între 1974 și 1987 a deținut un apartament în blocul OS6, la Romancierilor în Drumul Taberei.[7] Se stinge din viață la 4 decembrie 1987. A fost înmormântat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului. După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărților lui Noica.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 11 of 11 reviews
May 10, 2020
Bălcescu identifica patru stadii în devenirea românului: primul era cel de rob, apoi cel de slujitor, stadiul urmator era cel de proletar și în fine ultimul stadiu era cel de proprietar. Acestea sunt și etapele pe care le amintește Constantin Noica în secolul trecut subliniind faptul că în perioada respectivă noi ca națiune ne îndreptam spre acest ultim stadiu. Robul nu avea nimic; era legat de pământ. Apoi, pe treapta urmatoare, slujitorul se definea prin aceea că deja avea raporturi contractuale însă el nu era liber și nu avea nimic. Ulterior, proletarul era cel care își dobândea Libertatea însă nu poseda nimic. Iar la ultimul stadiu, cel de proprietar, era acela care avea posesiune – dar nu doar posesiuni materiale ci și posesiuni spirituale, virtuți; și nu doar virtuți pasive pentru care sunt recunoscuți românii (cum ar fi năzuința spre mai mare, puterea de a răbda, smerenia creștinească, curajul fatalist, și așa mai departe). Pe de altă parte virtuțile active sunt cele care definesc acest stadiu: puterea de initiativa, creativitatea, increderea in sine, etc, curajul cuceritor, etc.
Trecutul comunist a bulversat complet acest proces al devenirii in cazul individului roman. Sistemul comunist a blocat sau mai bine zis a anulat stadiul de proprietar. Bunaoara, prin procesul de colectivizare pământurile proprietate personala sunt substituite cu așa numitul bun obștesc, care de fapt numai al oamenilor nu era. Însă a făcut mai mult decât atât, a anulat și statutul de proletar al omului deoarece i-a luat acstuia Libertatea. Comuniștii au făcut ca societatea să fie alcătuită din oameni lipsiți de libertate însă care nu erau nici slujitori deoarece nu existau raporturi contractuale. Acest nou tip de om îl putem pune în categoria membru de partid. Chiar daca nu era efectiv cadru politic, cetateanului roman ii era blocat accesul la dezvoltare personala, la devenire si implinire. Desigur virtuțiile active erau anulate, poate nu chiar complet, creativitatea era obstrucționată iar sistemul comunist urmărea dezumanizarea individului, crearea unei mase amorfe de oameni. După Revoluția din 89, s-a obținut din nou stadiul de proletar, un proletar tânjind după libertate dar care era foarte sărăcit în virtuți active, în virtuți care să îl ajute să se dezvolte să treacă la etapa pe care cu secole în urmă Bălcescu o numea cea de proprietar.
In Europa, dreptul la proprietate este garantat. De fapt, la ora actuala romanii au un numar foarte ridicat de proprietari. De asemenea, solidaritatea, uitatea in diversitate, curajul, implicarea civica sunt virtuti care incep sa vada, insa din pacate sunt conditionate geografic. Manifestarea acestora este mai frecventa in afara granitelor tarii. Va fi interesant de urmarit si modul in care spiritualitatea va deveni un atibut activ al poporului roman.
Trecutul comunist a bulversat complet acest proces al devenirii in cazul individului roman. Sistemul comunist a blocat sau mai bine zis a anulat stadiul de proprietar. Bunaoara, prin procesul de colectivizare pământurile proprietate personala sunt substituite cu așa numitul bun obștesc, care de fapt numai al oamenilor nu era. Însă a făcut mai mult decât atât, a anulat și statutul de proletar al omului deoarece i-a luat acstuia Libertatea. Comuniștii au făcut ca societatea să fie alcătuită din oameni lipsiți de libertate însă care nu erau nici slujitori deoarece nu existau raporturi contractuale. Acest nou tip de om îl putem pune în categoria membru de partid. Chiar daca nu era efectiv cadru politic, cetateanului roman ii era blocat accesul la dezvoltare personala, la devenire si implinire. Desigur virtuțiile active erau anulate, poate nu chiar complet, creativitatea era obstrucționată iar sistemul comunist urmărea dezumanizarea individului, crearea unei mase amorfe de oameni. După Revoluția din 89, s-a obținut din nou stadiul de proletar, un proletar tânjind după libertate dar care era foarte sărăcit în virtuți active, în virtuți care să îl ajute să se dezvolte să treacă la etapa pe care cu secole în urmă Bălcescu o numea cea de proprietar.
In Europa, dreptul la proprietate este garantat. De fapt, la ora actuala romanii au un numar foarte ridicat de proprietari. De asemenea, solidaritatea, uitatea in diversitate, curajul, implicarea civica sunt virtuti care incep sa vada, insa din pacate sunt conditionate geografic. Manifestarea acestora este mai frecventa in afara granitelor tarii. Va fi interesant de urmarit si modul in care spiritualitatea va deveni un atibut activ al poporului roman.
September 13, 2016
Un indemn de a transforma negativul romanesc in pozitiv romanesc. Partile mele preferate au fost cele despre somnul din istoria romaneasca si discutia suflet agrar-suflet pastoral.
November 19, 2024
Am citit această carte după ce am citit Schimbarea la față a României și, ca o coincidență, Constantin Noica începe acest volum comentând un fragment din cartea lui Emil Cioran.
Noica este mult mai optimist decât Cioran, deși scrie această carte în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Mi se pare bizar că o persoană își poate păstra optimismul față de orice în timpul unui conflict atât de dezastruos.
Nu pot spune că ,,Pagini despre sufletul românesc" ar fi o carte mai realistă decât cea amintită mai sus sau, chiar opusul, mai puțin realistă. Amândouă conțin atât iluzii, cât și realism și adevăr și sunt interesante în felul lor.
Per total, a fost o lectură interesantă. Din această carte, am aflat de Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie- de parcă lista mea de lecturi nu era destul de lungă.
,,Și vă gândiți, oare, în noiembrie, când bate vântul, cu ploaia de miazănoapte, vă gândiți voi, așa cum stați îndărătul geamurilor voastre de cristal, la mesele voastre de bridge, vă gândiți că moare câte un sfânt pe pereții bisericuțelor din Bucovina? Dacă ar exista un Savonarola al artei, ar arunca cu pietre în geamurile voastre de cristal!
În fiecare toamnă moare câte un sfânt. Nu, nu e simplă nepăsare și nepricepere. Privim mânăstirile și nu mai înțelegem că acolo e duh al istoriei, sete de putere. Privim și nu creștem, nu îndrăznim. Iar sfinții ne mor pe păreți și în suflete, pentru că nu îndrăznim."
Noica este mult mai optimist decât Cioran, deși scrie această carte în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Mi se pare bizar că o persoană își poate păstra optimismul față de orice în timpul unui conflict atât de dezastruos.
Nu pot spune că ,,Pagini despre sufletul românesc" ar fi o carte mai realistă decât cea amintită mai sus sau, chiar opusul, mai puțin realistă. Amândouă conțin atât iluzii, cât și realism și adevăr și sunt interesante în felul lor.
Per total, a fost o lectură interesantă. Din această carte, am aflat de Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie- de parcă lista mea de lecturi nu era destul de lungă.
,,Și vă gândiți, oare, în noiembrie, când bate vântul, cu ploaia de miazănoapte, vă gândiți voi, așa cum stați îndărătul geamurilor voastre de cristal, la mesele voastre de bridge, vă gândiți că moare câte un sfânt pe pereții bisericuțelor din Bucovina? Dacă ar exista un Savonarola al artei, ar arunca cu pietre în geamurile voastre de cristal!
În fiecare toamnă moare câte un sfânt. Nu, nu e simplă nepăsare și nepricepere. Privim mânăstirile și nu mai înțelegem că acolo e duh al istoriei, sete de putere. Privim și nu creștem, nu îndrăznim. Iar sfinții ne mor pe păreți și în suflete, pentru că nu îndrăznim."
August 31, 2017
Noica isi doreste o afirmare a culturii romanesti in istorie. El spune ca nu am reusit sa ne impunem cu ceva semnificativ, comparativ cu o cultura mare, desi intelege valorile profunde ale culturii autohtone... Cultura romaneasca este una sateasca, care se extinde la cativa filozofi, ce o exprima nu tocmai dupa exigentele rationaliste ale marilor culturi, ex: filozofia elena, filozofia germana. Totusi cultura romana este caracterizata de o armonie, o impacare cu viata, care nu lasa loc neaparat de speculatii filozofice, filozofia fiind expresia unei rupturi in constiintele oamenilor. Românul este lipsit de spiritul speculativ, el dizolvand toate temerile si nelinistile sale in vesnicie... Desi crestina, spiritualitatea poporului roman este pe un fond pagan, care nu se contrazice cu celalalt, ci este asimilat si integrat de el. Increstinarea constiintei pagane...
Totusi cultura aceasta, concluzioneaza Noica, nu isi poate gasi implinirea, decat in teologic...
Eu pot sa spun ca exista teorii (nu neglijabile) cum ca vatra civilizatiei europene isi trage obarsia de pe aceste meleaguri si ca limba aceasta este mama limbilor latine si europene (vezi. studiile lui Gabriel Gheorghe), deci s-ar putea ca stramosii acestui neam, sa fi dat ceva culturii universale.
In ceea ce priveste viitorul, Noica spera si intrevede ca s-ar putea intampla ceva semnificativ, o afirmare la nivel universal... premise sunt, trebuie doar o constiinta temeinica, care sa faca lumina in aceasta cultura...
Daca istoria va evolua asa cum pare, daca istoria va avea nevoie de cat mai mult sens, aceasta il va putea gasi si in cultura romana, ca sinteza a marilor culturi.
Insa despre aceasta vom mai vedea. Pana atunci vom sta in caracteristica asteptare si poate undeva in istorie va exista si afirmarea dorita de Noica.
Totusi cultura aceasta, concluzioneaza Noica, nu isi poate gasi implinirea, decat in teologic...
Eu pot sa spun ca exista teorii (nu neglijabile) cum ca vatra civilizatiei europene isi trage obarsia de pe aceste meleaguri si ca limba aceasta este mama limbilor latine si europene (vezi. studiile lui Gabriel Gheorghe), deci s-ar putea ca stramosii acestui neam, sa fi dat ceva culturii universale.
In ceea ce priveste viitorul, Noica spera si intrevede ca s-ar putea intampla ceva semnificativ, o afirmare la nivel universal... premise sunt, trebuie doar o constiinta temeinica, care sa faca lumina in aceasta cultura...
Daca istoria va evolua asa cum pare, daca istoria va avea nevoie de cat mai mult sens, aceasta il va putea gasi si in cultura romana, ca sinteza a marilor culturi.
Insa despre aceasta vom mai vedea. Pana atunci vom sta in caracteristica asteptare si poate undeva in istorie va exista si afirmarea dorita de Noica.
April 28, 2013
Cugetul românesc nu are, pe linia lui firească, vocaţia filozofiei. Poporul grec a avut-o şi a dat unul din marile tipuri de filozofie: cea a fiinţei. Poporul german a avut-o şi a dat celălalt mare tip al filozofiei: filozofia spiritului. Noi însă nu avem, de la noi, vocaţia filozofiei. Poate pentru că nu avem o problematică a devenirii (nu există nici măcar un termen românesc pentru devenire). Opunându-se devenirii, grecii au descoperit fiinţa. Integrând devenirea, cugetul german a descoperit spiritul. Dar şi unul, şi altul dintre aceste două mari tipuri de gândire au filozofat pe temeiul rupturii dintre om şi lume; pe temeiul dezintegrării omului de lume. Noi nu avem vocaţia filozofiei. Dar teologicul ne-o poate da. Nu creştinismul ortodox neapărat, dar teologicul. S-ar putea să nu ne-o dea, iar atunci nu vom face filozofie mare. Nu e nimic: nici englezii nu au; poate nici francezii, confundând prea mult raţiunea cu intelectul, cum fac. Dar teologicul ne-o poate da. Căci ne dă sentimentul rupturii, al dezastrului. Iar de-aici poate începe filozofia.
July 13, 2020
"Noi știm că la sfârșitul veacului acestuia poporul românesc va număra 50 sau 60 milioane de locuitori. Dacă ne frământă astăzi, pe un plan ori altul, e pentru ca atunci să ne merităm istoria."
Asta era frământarea lui Noica. Noi, după 20 de ani de la sfârșitul veacului nu avem frământări de niciun fel, nu ne merităm istoria și în loc de 50-60 de milioane, am mai rămas în România 15 iar depopularea continuă. Spiritul românesc e frânt astăzi și nu mai are putere să spere. Noica a fost un mare optimist...
Asta era frământarea lui Noica. Noi, după 20 de ani de la sfârșitul veacului nu avem frământări de niciun fel, nu ne merităm istoria și în loc de 50-60 de milioane, am mai rămas în România 15 iar depopularea continuă. Spiritul românesc e frânt astăzi și nu mai are putere să spere. Noica a fost un mare optimist...
October 28, 2025
"E adevărat, prin ce avem în noi mai bun până acum, suntem țărani. Așa ni s-a spus, iar noi înșine o proclamăm adesea, cu mai mult sau mai puțin romantism. Dar alteori n-am întârziat să ne dăm seama de un lucru: că, precum, păstrarea valorilor țărănești înseamnă păstrarea noastră în rândurile întârziaților istoriei."
"Un tip de român cu conştiinţă de stăpîn era năzuinţa lui Bălcescu. De ce n-am spune? Ea este încă marea noastră năzuinţă."
"Un tip de român cu conştiinţă de stăpîn era năzuinţa lui Bălcescu. De ce n-am spune? Ea este încă marea noastră năzuinţă."
November 2, 2017
E despre romani, despre iubirea de tara, despre ARDEAL, despre credinta
Mi se face pielea de gaina cand vad ce oameni avea Romania in 1940 : cata intelepciune, cata modestie, cata credinta si iubire de neam
Ce oameni!!!
Cititi cartea asta, o sa va aduca lumina pe suflet si o sa va reconfigureze ideea de patriotism
Mi se face pielea de gaina cand vad ce oameni avea Romania in 1940 : cata intelepciune, cata modestie, cata credinta si iubire de neam
Ce oameni!!!
Cititi cartea asta, o sa va aduca lumina pe suflet si o sa va reconfigureze ideea de patriotism
January 6, 2024
citești cartea asta (aș fi tentată să-i zic „cărțulie”, dar îmi amintesc de capitolul „Bisericuțele noastre”) și îți dai seama cât de abruptă (și aș îndrăzni să zic și inevitabilă) a fost decăderea noastră. nu mai cred pe nimeni în stare să gândească atât de frumos despre sufletul românesc așa cum a făcut-o el
June 28, 2022
Schimbarea negativului romanesc in pozitiv romanesc..
January 3, 2015
Doua idei interesante din aceasta carte:
1. Cuget romanesc din veacul al XVI-lea, Neagoe Basarab:"Ca, mai intai de toate, este tacerea, iar tacerea face oprire, oprirea face umilinta si plangere, iar plangerea face frica, si frica face smerenie, smerenia face socoteala de cele ce vor sa fie, iar acea socoteala face dragoste, si dragostea face sufletele sa vorbeasca cu ingerii. Atuncea va pricepe omul ca nu este departe de Dumnezeu"
2. Caracterizarea neamului romanesc de catre Dimitrie Cantemir in lucrarea "Descriptio Moldaviae" (1715): "cu exceptia religiei drept-credincioase si a ospitalitatii, abia mai gasim ceva ce ar puteam merita lauda la romani. Aroganta si mandrie; spirit de cearta, dar si concilianta peste masura; indemns spre viata usoara; nici manie, dar nici prietenie lunga; curaj deosebit de mare la inceputul bataliei, apoi tot mai putin; inconstanta, spirit excesiv de tiranic uneori, excesiv de bland alteori..."
1. Cuget romanesc din veacul al XVI-lea, Neagoe Basarab:"Ca, mai intai de toate, este tacerea, iar tacerea face oprire, oprirea face umilinta si plangere, iar plangerea face frica, si frica face smerenie, smerenia face socoteala de cele ce vor sa fie, iar acea socoteala face dragoste, si dragostea face sufletele sa vorbeasca cu ingerii. Atuncea va pricepe omul ca nu este departe de Dumnezeu"
2. Caracterizarea neamului romanesc de catre Dimitrie Cantemir in lucrarea "Descriptio Moldaviae" (1715): "cu exceptia religiei drept-credincioase si a ospitalitatii, abia mai gasim ceva ce ar puteam merita lauda la romani. Aroganta si mandrie; spirit de cearta, dar si concilianta peste masura; indemns spre viata usoara; nici manie, dar nici prietenie lunga; curaj deosebit de mare la inceputul bataliei, apoi tot mai putin; inconstanta, spirit excesiv de tiranic uneori, excesiv de bland alteori..."
Displaying 1 - 11 of 11 reviews