Volumul contine sase povestiri de Gabriel Garcia Marquez. Desenele ii apartin lui Carme Sole Vendrell, castigatoare a Premiului National pentru Ilustratie in Spania. Ea are onoarea de a fi singura persoana care, cu permisiunea autorului, a dat viata povestirilor acestuia. Imaginile sale ilustreaza delicatele reflectii despre copilarie schitate de Garcia Marquez in aceste povestiri. Unite prin prezenta, uneori ascunsa, a unui copil, ele contin intregul imaginar al marelui autor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura.
O femeie si fiica ei ajung intr-un oras pustiu pentru o vizita la mormantul unei rude decedate, fara a intrerupe siesta locuitorilor. Un barbat cu aripi uriase de pasare cade din cer, semanand uimire printre locuitorii unui cartier. Doi copii reusesc sa inunde cu lumina orasul Madrid. La Barcelona, o prostituata care se apropie de varsta senectutii isi dreseaza cainele sa planga la mormantul pe care si l-a ales. Gabriel Garcia Marquez ne aduce in fata o realitate capabila sa se schimbe spre neasteptat si minunat, spre fantastic si magic.
Gabriel José de la Concordia García Márquez was a Colombian novelist, short-story writer, screenwriter and journalist. García Márquez, familiarly known as "Gabo" in his native country, was considered one of the most significant authors of the 20th century. In 1982, he was awarded the Nobel Prize in Literature.
He studied at the University of Bogotá and later worked as a reporter for the Colombian newspaper El Espectador and as a foreign correspondent in Rome, Paris, Barcelona, Caracas, and New York. He wrote many acclaimed non-fiction works and short stories, but is best-known for his novels, such as One Hundred Years of Solitude (1967) and Love in the Time of Cholera (1985). His works have achieved significant critical acclaim and widespread commercial success, most notably for popularizing a literary style labeled as magical realism, which uses magical elements and events in order to explain real experiences. Some of his works are set in a fictional village called Macondo, and most of them express the theme of solitude.
Having previously written shorter fiction and screenplays, García Márquez sequestered himself away in his Mexico City home for an extended period of time to complete his novel Cien años de soledad, or One Hundred Years of Solitude, published in 1967. The author drew international acclaim for the work, which ultimately sold tens of millions of copies worldwide. García Márquez is credited with helping introduce an array of readers to magical realism, a genre that combines more conventional storytelling forms with vivid, layers of fantasy.
Another one of his novels, El amor en los tiempos del cólera (1985), or Love in the Time of Cholera, drew a large global audience as well. The work was partially based on his parents' courtship and was adapted into a 2007 film starring Javier Bardem. García Márquez wrote seven novels during his life, with additional titles that include El general en su laberinto (1989), or The General in His Labyrinth, and Del amor y otros demonios (1994), or Of Love and Other Demons.
Novel or short story, Gabriel García Márquez will always be the ultimate storyteller for me. These little gems of stories are the kind of stories you are not able to put down, no matter what happens around you. The world could end when I read Márquez, I might not even notice.
Pentru mine acest volum de povestiri a fost o călătorie prin coclaurile adultului dezolat, unde imaginația feerică a fost înlocuită de realismul crud și unde visele copilăriei sunt prezentate în forma lor brută.
Câteva dintre cele mai bune? (Nu stiu care e termenul potrivit). Previously published in 12 povestiri călătoare, funeraliile mamei mari și erendira. Momentan pe RAO are 50% off
Mi-au plăcut câteva, printre care cea mai pregnantă mi s-a părut povestea bătrânului cu aripi. Aici cred că se vede cel mai bine abilitatea lui Marquez de a combina fantasticul cu mundanul pentru a ne arăta felul în care nimicim prin micimea gândirii noastre miraculosul vieții. Venirea bâtrânului înger cu aripi murdare în curtea familiei nu este tratată precum un miracol, ci precum o inconveniență care ajunge să fie transformată în spectacol în urma căruia familia găsește o soluție de îmbogățire rapidă. Bătrânul este tratat cu o cruzime nemeritată, idioată, fără sens, și este pus laolaltă cu păsările din ogradă, închis într-un țarc ca să nu deranjeze. Ce înțeleg eu din asta? Că Marquez ne arată că divinul este vulnerabil, că miracolele sunt deseori greu de înțeles și că uneori nu le merităm pentru că suntem prea cruzi, prea limitați și prea puțin dispuși să tratăm diferențele și necunoscutul cu compasiune și dorința de a ne lărgi orizonturile.