Becca se trezește în sanatoriul administrat de doctorul Max. Fără trecut, își găsește refugiu în acesta și îi încredințează fiecare fărâmă de amintire pe care o poate găsi. Descoperă treptat că lucrurile nu sunt ceea ce par a fi și numai păstrându-și mintea întreagă se poate salva.
Romanul de debut al autoarei L.M. Aria îți va fura nopțile și te va ține în suspans până la aflarea adevărului.
Nici nu se putea să închei anul mai bine de atât: cu un thriller care mi-a dat fiori. Un stil de scriere fix pe gustul meu, cu o atmosferă care te ține ca pe ace.
Zgomote ciudate, evenimente inexplicabile, morți suspecte, o casă plină de mistere. Să fie fantome? Să fie o înscenare macabră? Dacă la toate acestea mai adăugăm și episoade dintr-un sanatoriu, tabloul este fix ce trebuie!
Minunată! Nu am intuit deloc finalul. Și da, nu recomand să o citiți noaptea sau când sunteți singuri acasă. 😁
Wow 😍 m-a tinut cu sufletul la gura pe tot parcusul lecturii si voiam sa aflu cat mai multe, dar in acelasi timp nu voiam sa se termine. 😬 Si totusi nu pot sa cred ca s-a terminat 😥 Felicitari, Aria, imi cer scuze, dar momentan nu gasesc cuvintele potrivite sa explice cat de mult mi-a placut aceasta carte ❤️🤯
Becca se trezește într-un sanatoriu, fără a avea amintiri din trecutul recent. Complet dezorientată, se încrede în bunele intenții ale lui Max, doctorul său, care o ajută să pășească înapoi în timp și să pună cap la cap frânturi de amintiri. Dar, ca în orice thriller de calitate, nimic nu este ceea ce pare, iar întorsăturile de situații nu lipsesc! Auzisem atât de multe despre această carte, încât a trebuit neapărat să o citesc! Nu credeam că voi simți fiorii suspansului atât de intens! Un roman scris la obiect, fără descrieri ce nu își au sens, cu dialoguri bine punctate, menite să susțină acțiunea! Autoarea a dat dovadă de multă imaginație în conturarea scenelor de suspans! Este o carte al cărei final nu poate fi intuit, oricât de multe scenarii ai face! Nu pot decat să mă bucur că are și continuare! Afirm și susțin cu tărie faptul că stilul autoarei poate fi comparat cu cel al marilor autori de thrillere, L. M. Aria ar trebui să fie considerată un model inspirațional pentru cei ce doresc să observe cum se scrie un thriller de calitate!
Wow wow wow ce carte, nici nu imi gasesc cuvintele sa o descriu asa cum merita cu adevarat. O carte care a fost citita in 2 zile pentru ca efectiv nu am putut sa o las din mana. M.a tinut in suspans de la inceput pana la sfarsit, pe alocuri mi.a taiat respiratia efectiv. Nu va dau prea multe detalii despre carte, va las pe voi sa o descoperiti. E geniala. Mi.a placut maxim maxim: suspans, crime, vinovati, descoperirea adevarului. Va garantez ca nu veti regreta citind.o
E o carte pe care am citit-o dintr-o suflare pana la 2 a. m. Mi-a fost și frica să mă mai duc la toaleta în noaptea aia. Personajul principal, Becca, se trezește într-un sanatoriu, fără amintiri. Ajutată de medicul ei, aceasta încearcă să-și recupereze trecutul. Descoperă treptat ororile care s-au petrecut în casa în care a copilărit la un moment dat. Nu vreau să vă stric distracția, așa că nu voi divulga prea multe. A fost o lectură savuroasă pentru mine și o recomand iubitorilor de thriller și nu numai.
Incep prin a spune ca am fost sceptica in a o citi, mai ales cu vesnicul si nesfarsitul inceput, pe care l-am intalnit in foarte multe carti in ultimul timp: Ea amnezica, se trezeste in spital. . . DAR mi-a placut, am citit-o in cateva ore, se citeste usor si m-a tinut in suspans ,nemailasand cartea din mana. .Catre final am avut un soc sa descopar cine este de fapt in spatele acestor crime, nici nu imi imaginam asa ceva. . Eu una astept si partea a 2 a. . Mi-a placut si recomand!
Mi-a plăcut mult pentru ca nu m-aș așteptat deloc cum o sa decurgă acțiunea. Am crezut la un moment dat ca va fi cu fantome sau ceva, însă cartea e un thriller interesant.
Ce debut furtunos! De speriat, nu glumă 🙈 " Ajută-mă să-mi amintesc" se citește pe nerăsuflate, cu respirația tăiată. Dacă ar fi să îl cataloghez aș zice că e un thriller dark, cu accente horror. Apropiat de stilul lui King, care impresionează prin atmosferă ( asta ca să nu vă imaginați vreun zombi). Becca se trezește într-un spital și nu își amintește absolut nimic despre cea care fusese înainte de episodul care i-a răpit identitatea. Nimic care nu s-a mai scris și spus, ați crede. Doar că Becca nu se lamentează, dimpotrivă. Ceea ce mi-a plăcut e îndârjirea personajului de a-și aminti, fapt accentuat de insistența doctorulului de a nu o externa până nu își înfruntă trecutul. Cartea e o alternare între prezent-ședințele de terapie alături de binevoitorul doctor (prea bun să fie adevărat, mi-am spus pe tot parcursul lecturii) și trecutul care revine în forță, cutremurand-o. Am apreciat scriitura simplă, cursiva. Și povestea din poveste, că trecutul Beccai e spumos, incitant și te face să dai pagină după pagină pentru a afla cum și mai ales cine e vinovatul situației ei prezente. Avem sinucideri suspecte, crime odioase, mărturisiri șocante, puneri în scenă aproape cinematografice. Finalul m-a lăsat cu gura căscată. Dacă au fost detalii pe care le-am anticipat, ei bine, Aria mi-a dat lovitura de grație odată cu dezvăluirea minții diabolice. Singurul reproș e că... A fost prea scurtă! Mi-ar fi plăcut ca autoarea să insiste mai mult pe pasajele de introspecție a fetei trezite fără voia ei... la nebuni. Am aflat că va urma și volumul doi, și abia îl aștept. Felicitări, felicitări!!!
O carte minunata cu un final total neașteptat !!! Mi-a plăcut starea pe care am avut-o in timp ce citeam, suspansul in care te tine pana la sfârșit! O recomand cu mare drag!!!
Ajută-mă să-mi amintesc, scrisă de LM Aria este o carte ce m-a captat din primele pagini. Becca, personajul principal, se trezește într-un sanatoriu condus de dr. Max, fără trecut și prezent. Prinsă între hotărârea de a afla adevărul, nebunia tatălui și iubirea obsesivă a doctorului, tânăra jurnalistă trece prin momente de coșmar. Stilul autoarei este clar și plăcut, iar povestea lansează cititorul mereu în trecut pentru a solidifica prezentul. Evenimentele sunt bine închegate, inedite, astfel că nu te plictisești, ba mai mult, vrei să pătrunzi cât mai repede în adâncul lor. Asta te face să citești cartea pe nerăsuflate. Mi-a plăcut faptul că acțiune dinamică s-a conturat în jurula puține personaje, însă acest aspect este un plus. Suspansul se regăsește pe tot parcursul cărții, iar finalul neașteptat dă plus valoare poveștii. Recomand, cu drag, în special celor care nu sunt adepții acestui gen, pentru că pe iubitorii de thriller sigur îi va mulțumi.
Sa spunem ca nu am deloc atractie pentru genul acesta de carte. Dar uneori face bine o schimbare, iar aceasta a fost una buna pentru mine (orientata fiind pe SF, fantasy, historical romance). Am ales-o si din alte motive, printre care ar fi ca imi plac cartile de debut ale autorilor romani si sa incurajez literatura romana, pe care o citesc in proportie de 90%, de 2-3 ani.
Cartea, deci! In primul rand, este un thriller usor de citit, cu o actiune care te tine in priza, mai ales din jumatatea a doua. Investigarea acelor crime s-a finalizat intr-un mod pe care nu l-am putut anticipa si chiar schimbarea aceasta de situatie mi-a parut o idee extraordinara, care a accentuat suspansul si a adus un plus de savoare lecturii. M-a bucurat ca nu e un roman prea dark, prea sangeros, prea horror, cu crime prea odioase, cu limbaje ciudate, monstrii fara numar si mai stiu eu ce. As fi murit de frica! Le evit!
Felicit autoarea ca a administrat bine personajele si ca s-a ocupat de fiecare in parte. Chiar daca ma intrebam adesea de ce unele situatii erau asa cum erau, parandu-mi incomplete, am avut rabdarea sa primesc fiecare raspuns la final. Totul a avut un scop!
Este o carte buna. Pentru mine a fost destul de buna, spre foarte buna! Ii acord 5 stele si pentru ca mi-a adus acea placere (pe care o caut in fiecare carte, de fapt) de a cuprinde parti ce te tin atent, incordat, ancorat in poveste.
Trebuia sa va spun ca am citit un draft al autoarei, primele 100 de pagini cu multe luni in urma, iar recitirea acestor parti a fost lenta. Apoi, urmatoarele paginiale cartii au fost parcurse intr-o zi, pe nerasuflate.
5 stele pentru ca nu am lasat-o din mana pana nu am terminat-o!
Dupa primele 50 de pagini povestea prinde avânt si devi din ce in ce mai curios ce se va intampla. Deznodământul e surprinzator. Iar unele descrieri au un puternic impact imaginar-vizual.
Ajută-mă să-mi amintesc este un thriller psihologic cu accente horror, dar unul atât de bun încât nu l-am putut lăsa din mâna. A fost clar o surpriză extrem de plăcută. Am citit fiecare pagină în parte cu sufletul la gură și ascunsă sub pătură pentru că mi-a dat fiori reci pe șira pe spinării. Începe ușurel, cu o tânără ajunsă într-un spital, lipsită total de amintiri despre viața ei de dinainte de a ajunge aici, dar crește ca intensitate pe măsură ce înaintezi cu cititul. Devine din ce în ce mai palpitantă, iar pe ultimele 60/70 de pagini mi-a dat senzația de nesiguranță, de frică extremă, de dorința de a mă ascunde de toți și de toate, pentru că nu știi ce anume se ascunde dincolo de aparențe, iar toată această adrenalină m-a ținut prinsă cu totul de poveste. Îmi era teamă să mai ies afară apoi sau din cameră, iar asta spune multe. Nu am mai avut senzația asta stranie de pe vremea când citeam Bird Box.
Scris într-un stil alert și cursiv, romanul impresionează prin atmosferă și printr-un personaj puternic, cu prezența de spirit, care nu se lamentează pentru că își pierde amintirile, ci luptă din răsputeri pentru a înțelege ce anume s-a întâmplat cu ea și pentru a ajunge la o concluzie în ceea ce privește propria viața și situația ei curentă. L. M. Aria împletește elemente de mister cu cele de paranormal și cu un romance mai light, care adaugă elementul de frumos la toată estetica urâtului pe care o întâlnim în acest roman.
Vă previn, cartea asta va aduce fiori reci pe șira spinării și vă va face să întoarceți capul pentru a vedea dacă sunteți urmăriți. Elementele senzoriale sunt cele care creează întreaga atmosferă, însoțite de niște scene extrem de vizuale și de cinematice, mai ales pe final, când lucrurile scapă mult de sub control și transformă totul într-o casă de nebuni. Sunt niște descrieri extrem de plastice, de explicite, care provoacă groază la cel mai înalt nivel.
Este un roman al neverosimilului, al elementului surpriză, al personajelor lipsite de credibilitate, al paranormalului, al groazei, fricii și terifiantului. Este destul de spooky, dar, în același timp, extrem de catchy. Te vrăjește, te învăluie cu totul și te poarta direct în Button Village, un orășel aparent idilic, genul filmelor de pe Hallmark, dar care se dovedește a fi la fel de horror ca romanele lui King. Nu știu ce am iubit mai tare la povestea asta, dar pur și simplu m-a ținut lipită de ea până la ultima pagină și nu multe cărți au darul acesta în ultimul timp. Este genul de roman numai bun de citit pe vremea asta cu ploi, când stăm în pătură și ne dorim povești de spus la gura sobei, genul acela ca în copilăriei, când ne plăcea să ne speriem unul pe altul. Mă așteptam ca Aria să mă surprindă cu multe răsturnări de situație și a făcut-o din plin, întrecându-mi orice scenariu sau așteptare aș fi avut. Nu se simte că e un roman de debut, cu excepția câtorva dialoguri mai de început, altfel, totul este perfect legat și așezat, curge, cu un ritm constant și o tensiune ce crește și își atinge apogeul spre final.
📚AJUTĂ-MĂ SĂ-MI AMINTESC, de LM Aria #thriller #horror #psihologic
➡️ Editura Cassius Books ➡️ Număr Pagini 226 ➡️ An apariție 2020
Nota Personală ⭐ ⭐ ⭐ ⭐
Știți senzația aia "de-ți îngheață sângele în vene"? Sloiuri de gheață ce trec prin vene ca niște săgeți înghețate și senzația că părul ți se ridică și pielea ți se face "de găină"...
Ei... așa am simțit pe tot parcursul acestui roman. Aproape tot... Ideea este magnifică! Detaliile înfiorătoare! Acțiunea șocantă! Cartea este un thriller-horror care, probabil, multă vreme mă va urmări de acum în colo. Numai când mă gândesc la tot ce am citit, simt că rămân fără aer de spaimă!
Singurul lucru care trage puțin în jos povestea, este dialogul. Pe alocuri, cel puțin în prima jumătate de carte, dialogurile sunt ușor forțate. Nu prea conving. Ca și cum ar fi "jucate" de actori fără talent. În unele pasaje, descrierea este cumva întreruptă, de parcă s-ar fi scos din propoziții la editat.
Dar ca roman de debut, cartea este formidabilă! O recomand din suflet iubitorilor de acest gen. Citind întâi cartea a doua a autoarei iar apoi cartea de debut, pot afirma că se simte o evoluție considerabilă de la primul roman la al doilea. Asta îmi dă garanția că a treia carte va fi și mai bună! Sunt mândră de tine, Aria!
Ca sinopsis - Becca se trezește la un spital de psihiatrie, suferind de amnezie. Tânăra ne relatează povestea ei pe parcurs ce își amintește momente din trecut, în paralel cu evenimente din prezent. Astfel ea află istoria unei familii macabre. Putem observa cum se imprimă anumite afecțiuni de la o generație la alta, cum ia amploare și cum se dezvoltă o problemă scăpată de sub control. Este înfiorător felul cum poate fi murdărită inocența unei copilării. Felul cum puritatea devine monstruozitate. Cartea m-a pus adânc pe gânduri. Și m-a îngrozit peste măsură!
Ideea și crearea acțiunii clar merită maximum de 5 ⭐! Pentru restul, scad până la 3,5 ⭐. Deci, ca medie, 4⭐! O carte care m-a scos din zona de confort, o carte care m-a zburlit și m-a făcut să simt groază! 🤍
🔪 Becca se trezește într-un spital de nebuni și are o amnezie puternică, neamintindu-și nimic dinainte de momentul în care s-a trezit, acolo.🤕🤐 🔪 Medicul șef, pe nume Max, îi spune că a adus-o aici, deoarece fiind vecin cu ea, a găsit-o în curtea casei ei, plină de sânge și a adus-o aici pentru a îngriji-o.😇 🔪 El acționează ca un fel de terapeut al ei, ascultând-o cum relatează frânturile de amintiri care îi revin în minte, în fiecare zi. 🔪 Între timp, între ei se înfiripă un fel de atracție sexuală, astfel că cei doi ajung să petreacă foarte mult timp împreună, chiar și în pat. Doar că nu trece mult, până Becca își dă seama că atitudinea lui față de ea e cam ciudată, el fiind posesiv și foarte băgăcios.😑😬 🔪 Curând, în timp ce amintirile încep să se alinieze cu întâmplările din prezent, ea se aliază cu o asistentă, pentru a afla ce se petrece, de fapt, doar că răspunsul este mult mai complicat decât a crezut ea, la început😧😳 🔪 Finalul a fost foarte complex, pe placul meu chiar🥰, doar că mi s-a părut un pic cam grăbit, de-aici și scăderea de un punct😥 Aș fi vrut ceva mai multe detalii, atât în trăirile ei din timpul luptei (și-aici nu mă refer doar la sentimente, cât și la mai multe detalii despre cum o afectează anumite răni/lovituri), cât și în explicațiile antagoniștilor. UN FINAL ALERT NU ÎNSEAMNĂ SĂ TAI DIN FRAZE ȘI DIN CUVINTE, CA SĂ SE TERMINE MAI REPEDE, ba chiar prezența detaliilor și ale descrierilor care te ajută să înțelegi sau să empatizezi cu personajele sunt cele care aduc plus valoare finalului cărții💙
Fiind prima carte pe care o citesc de la L.M. Aria , urmărindu-i de o vreme activitatea de pe tik tok , am decis să îi scriu un mesaj să o întreb cu ce carte să încep de la ea , mi-a răspuns imediat sugerând cu ce să încep și mi-a dat și motivul de ce . Deja mi-a lăsat o părere bună . Am și luat 3 cărți de la ea , a doua zi deja mi-au fost livrate . Rapid . Am început să citesc și literalmente am fost atât de încântată de carte încât abia am putut să o las din mână. Citind-o ma treceau fiori si de multe ori ma întrebam daca nu cumva aveam și eu acele sunete prin casa ! Cu sufletul la gură , alături de Becca alergam între rânduri sa aflu adevărul și misterul . Genială carte , recomand cu cea mai mare încredere !
Un thriller foarte bine scris cu tot ce trebuie. Dialog, suspans, mister, îndoieli, bănuieli. Cartea m-a prins încă de la primele pagini și a reușit sa ma scoată din lumea reală și sa ma relaxeze (da, thrillerele bine scrise ma relaxează pe mine 😅). Nu m-am așteptat la asa final, am bănuit mereu ca ceva e în neregula cu... Persoana greșită 😅. Mi-au plăcut mult toate personajele, mai puțin unul... Care in final s-a dovedit a fi cel mai ok... Lol 😂 Abia aștept a doua parte, încă am nelămuriri de ce, cum, care... Recomand cu drag, se citește foarte ușor, însă nu garantez ca mai dormiți noaptea.
O carte senzationala,care te tine in suspans pana la ultima fila de carte. Autoarea cartii descrie eroina romanului in minime detalii si involuntar intri in personajul interpretat. Este extraordinar ceea ce descrie ,real si dur. Becca,o fata ca oricare alta insa determinata si cu mult curaj,infrunta necunoscutele noului oras de la tara unde se muta cu parintii ei. Neprevazutul o intampina cu bratele deschise cand se asteapta mai putin. Cititi cartea si descoperiti elementele surpriza! 5🌟
O lectură foarte antrenată si plină de mistere si întorsături. Genul acesteia este thriller, însă l-as încadra mai mult inspre horror. Am dat 4 steluțe doar pentru ca nu sunt adepta acestui gen, nici macar filmele horror nu le pot viziona. Lectura m-a cam speriat puțin, dar mi-a placut felul in care îți pune mintea la încercare, dându-ti seama cine este făptașul. Aria ești minunată ❤
This book was a great read, I couldn't put it down and read it in 2 sittings. The twists and turns of the plot between the past and the present make for a great story which keeps your mind engaged, just when I thought I had figured it out I was wrong!
I am so glad it has been translated into English and look forward to other books by L.M. Aria being translated too.
A great story, a great read and I'd recommend it to anyone!
Casa bantuita, premonitii inspaimantatoare, adrenalina, actiune antrenanta si plina de suspans… Psiho-thrillerul autoarei LM Aria te tine cu sufletul la gura, iti starneste curiozitatea si te surprinde la fiecare capitol. Romanul se desfasoara pe doua planuri temporale, trecut si prezent, vazut din perspectiva personajului principal, Becca.
E o carte foarte interesantă, care te ține constant în suspans. Mi-a plăcut că detaliile veneau pe parcurs în același ritm în care le afla protagonista și mi-am testat abilitățile de detectiv, iar asta apreciez enorm la un thriller.
Really entertaining read from start to finish. Enjoyed all the twisted and turns. I challenge engine to identify the antagonist before the end! I am looking forward for the next book written by this author
This was one of my favorites. So mysterious and shocking but I loved it. Deffinetly recommend it and can't wait to read part 2, even tho I'm kinda scared and curious but I need to find out the truth...