What do you think?
Rate this book
Cioran. Ultimul om liber
„Avea cinci ani şi se juca în marginea ţintirimului cu craniile morţilor şi se simţea liber, acela era paradisul, iar paradisul acela i‑a fost, cu anii, cu desăvîrşire interzis.
Domnul Cioran privea Sena şi se simţea Iov.
Cînd venise la Paris, se consolase cu ideea că va veni o zi în care îşi va zbura creierii.
Bărbaţii adevăraţi se împuşcă în cap, nu în inimă. Bărbaţii adevăraţi nu iau pastile, bărbaţii adevăraţi nu se otrăvesc. Bărbaţii adevăraţi nu se spînzură. Bărbaţii adevăraţi nu sar pe geam de la etajul nouă, bărbaţii adevăraţi nu se aruncă în faţa trenurilor, ca Anna Karenina, bărbaţii adevăraţi nu îşi taie venele.
Iată însă că în domnul Cioran crescu o poftă îngrozitoare să sară în Sena, ca un poet, să moară înecat în această apă puturoasă, care curgea indecent prin tot Parisul. Şi doar spectacolul grotesc al unei morţi cu public îl făcu să‑şi reprime pofta.”
Domnul Cioran privea Sena şi se simţea Iov.
Cînd venise la Paris, se consolase cu ideea că va veni o zi în care îşi va zbura creierii.
Bărbaţii adevăraţi se împuşcă în cap, nu în inimă. Bărbaţii adevăraţi nu iau pastile, bărbaţii adevăraţi nu se otrăvesc. Bărbaţii adevăraţi nu se spînzură. Bărbaţii adevăraţi nu sar pe geam de la etajul nouă, bărbaţii adevăraţi nu se aruncă în faţa trenurilor, ca Anna Karenina, bărbaţii adevăraţi nu îşi taie venele.
Iată însă că în domnul Cioran crescu o poftă îngrozitoare să sară în Sena, ca un poet, să moară înecat în această apă puturoasă, care curgea indecent prin tot Parisul. Şi doar spectacolul grotesc al unei morţi cu public îl făcu să‑şi reprime pofta.”
208 pages, Paperback
First published June 1, 2020
7 people are currently reading
201 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 30 reviews
September 14, 2023
Cred că m-am simțit mai liberă în preajma operei lui Cioran decât să citesc despre el, lectura acestei cărți m-a consumat liric, a fost ca un poem în proză, nu degeaba i se spune biografie romanțata.
Autorul nu se complica cu prea multă analiză filosofică sau existențialista, nu este o critică literara la opera lui Cioran, e pura biografie înzestrată cu metafore și descrierii romanțate.
Recunosc, mă asteptam la mult mai mult, dar Andrei Craciun a scos la iveală doar ceea era mai important, de la copilăriea marelui filosof din Rășinari până la fuga lui la Paris printre singurătăți anonime, mă așteptam să găsesc mai mult în cartea asta, un conținut filosofic extins, dar cred că atât s-a putut.
Cioran este omul liber și vizionar, marele anonim rătăcit printre umbrele Parisului, mi-a plăcut stilul poetic a cărții, probabil dacă o citeam acum zece ani mi-ar fi plăcut la nebunie, astăzi m-am schimbat, Amurgul gândurile e singura carte care ma pătrunde cu adevărat, drept pentru care și Andrei Craciun o consideră ce mai de seamă, pentru că e unica carte a lui Cioran scrisă în limba româna, înaintașa.
Autorul nu se complica cu prea multă analiză filosofică sau existențialista, nu este o critică literara la opera lui Cioran, e pura biografie înzestrată cu metafore și descrierii romanțate.
Recunosc, mă asteptam la mult mai mult, dar Andrei Craciun a scos la iveală doar ceea era mai important, de la copilăriea marelui filosof din Rășinari până la fuga lui la Paris printre singurătăți anonime, mă așteptam să găsesc mai mult în cartea asta, un conținut filosofic extins, dar cred că atât s-a putut.
Cioran este omul liber și vizionar, marele anonim rătăcit printre umbrele Parisului, mi-a plăcut stilul poetic a cărții, probabil dacă o citeam acum zece ani mi-ar fi plăcut la nebunie, astăzi m-am schimbat, Amurgul gândurile e singura carte care ma pătrunde cu adevărat, drept pentru care și Andrei Craciun o consideră ce mai de seamă, pentru că e unica carte a lui Cioran scrisă în limba româna, înaintașa.
December 6, 2020
O alta carte care s-a terminat prea repede. Scriitorul a împletit frumos ficțiunea cu nonficțiunea.
January 6, 2021
Citită mai mult pe diagonală, filosofia și nihilismul nu sunt de mine...
November 13, 2022
Un deliciu literar, marca Andrei Crăciun.
M-a cucerit stilul cursiv în care se împletesc ficțiunea cu nonfictiunea. Andrei Crăciun reușește să ni-l prezinte pe Cioran - omul. Un om greu de înțeles, neordinar, rebel, “interesant, un om pierdut, dar care și-a trăit viața după propria dictare.” Un om care “trăise după bunul plac, sălbatic, neîmblânzit, refuzând toate premiile literare, depășind nebunia tinereții, retras...” Un om care nu s-a autocenzurat, un om sincer care a știut să-și prezinte toate nemulțumirile, Un Om Liber!
Se zice că Cioran a fost un vizionar. Andrei Crăciun îl numește aici - un profet, el a prezis încotro ne îndreptăm, știind bine trecutul.
✅“Lumea se schimbase și se schimbase în viteză, în direcția pe care o intuise cu o jumătate de secol în urmă: omul ajunsese sclav într-un univers obsedat de materie, din care sufletul fusese eliminat odată cu magie.”
✍️“Detesta, la fel ca domul Sabato, telefonul și televizorul, le credea învenții malefice, care vor accelera inevitabila imbecilizare globală.”
✍️“... bătrânețea ca o anticameră a ieșirii din viață, o anticameră rușinoasă ca o boală lumească.”
✍️“... trăia într-un tablou din care culorile se ștergeau.”
✍️“Nu poți să înjuri cu adevărat decât în limba maternă.”
✍️“Bărbații adevărați se împușcă în cap, nu în inimă.”
✍️“Și de atunci a fost condamnat să scrie, să scrie, să scrie, ca să nu se omoare.”
“Cioran. Ultimul om liber.”, Andrei Crăciun
PS. Este prima carte din colecția “Biografii romanțate”, m-ar atrage să purced și la celelalte. Ați citit ceva din ele?
PPS. Ce recomandați de la Cioran?
PPPS. Lectura a fost inspirată de către Corina❤️
M-a cucerit stilul cursiv în care se împletesc ficțiunea cu nonfictiunea. Andrei Crăciun reușește să ni-l prezinte pe Cioran - omul. Un om greu de înțeles, neordinar, rebel, “interesant, un om pierdut, dar care și-a trăit viața după propria dictare.” Un om care “trăise după bunul plac, sălbatic, neîmblânzit, refuzând toate premiile literare, depășind nebunia tinereții, retras...” Un om care nu s-a autocenzurat, un om sincer care a știut să-și prezinte toate nemulțumirile, Un Om Liber!
Se zice că Cioran a fost un vizionar. Andrei Crăciun îl numește aici - un profet, el a prezis încotro ne îndreptăm, știind bine trecutul.
✅“Lumea se schimbase și se schimbase în viteză, în direcția pe care o intuise cu o jumătate de secol în urmă: omul ajunsese sclav într-un univers obsedat de materie, din care sufletul fusese eliminat odată cu magie.”
✍️“Detesta, la fel ca domul Sabato, telefonul și televizorul, le credea învenții malefice, care vor accelera inevitabila imbecilizare globală.”
✍️“... bătrânețea ca o anticameră a ieșirii din viață, o anticameră rușinoasă ca o boală lumească.”
✍️“... trăia într-un tablou din care culorile se ștergeau.”
✍️“Nu poți să înjuri cu adevărat decât în limba maternă.”
✍️“Bărbații adevărați se împușcă în cap, nu în inimă.”
✍️“Și de atunci a fost condamnat să scrie, să scrie, să scrie, ca să nu se omoare.”
“Cioran. Ultimul om liber.”, Andrei Crăciun
PS. Este prima carte din colecția “Biografii romanțate”, m-ar atrage să purced și la celelalte. Ați citit ceva din ele?
PPS. Ce recomandați de la Cioran?
PPPS. Lectura a fost inspirată de către Corina❤️
August 29, 2020
Andrei Crăciun și-a asumat misiunea dificilă de a-l prezenta lumii pe Emil Cioran ca om și nu ca scriitor, dezvăluind esența gândirii sale magnifice dincolo de prejudecățile născute, de-a lungul timpului, din analiza superficială a cărților și a jurnalelor sale. Cioran scria suferind, își lăsa o fărâmă de viață în fiecare cuvânt pe care îl așternea pe hârtie, se revolta împotriva condiției sale, își dorea să-și înțeleagă menirea pe acest Pământ, lupta permanent cu clișeele și nu accepta recunoașterea din partea nimănui. A refuzat premii importante, nu apărea aproape niciodată în public (în schimb, prefera tăcerea nopților în care ieșea să „bântuie” străzile Cartierului Latin din Paris), nu suporta să aibă admiratori și le arunca la gunoi scrisorile fără să le răspundă vreodată, evita jurnaliștii sau literații, nu discuta despre cărțile lui, cărora le recunoștea un singur merit: „s-au născut din toate suferințele mele”.
Cioran s-a izolat de lume, creându-și propria versiune a existenței într-o mansardă de pe strada Odéon din Paris, alături de Simone, femeia cu care nu s-a căsătorit niciodată deoarece nu credea în această convenție, la fel cum nu și-a dorit nici să aibă copii. Pentru un om care și-a sacrificat ani întregi din viață încercând să deslușească sensul nașterii sale, aducerea pe lume a unui copil părea cea mai mare nenorocire pe care putea să o provoace unei ființe nevinovate. O întâmplare extraordinară pe care Andrei Crăciun o evocă în această carte este prima întâlnire dintre Simone și Constantin Noica. Filosoful ar fi întrebat-o pe partenera lui Emil Cioran: „Cum îl puteți suporta?”, iar răspunsul ei a venit cu naturalețe și sinceritate: „Dar și el mă suportă pe mine!”. O prezență discretă și subtilă, Simone a înțeles de la început complexitatea trăirilor lui Cioran și l-a iubit cu toate luminile și umbrele lui, fără să considere că ar face un sacrificiu.
Ce deosebește această biografie de majoritatea cărților dedicate operei și personalității lui Emil Cioran este aceea că surprinde latura lui umană, sensibilă, chiar fragilă, într-o contradicție evidentă cu imaginea de judecător intransigent pe care scrierile sale par să o dezvăluie. Andrei Crăciun ne invită să-l cunoaștem pe Emil Cioran prin ochii celor care i-au fost alături în diferite momente ale existenței sale, care l-au inspirat și iubit, îndrăznind să-l însoțească în călătoria lui agonizantă pe culmile disperării.
Cioran s-a izolat de lume, creându-și propria versiune a existenței într-o mansardă de pe strada Odéon din Paris, alături de Simone, femeia cu care nu s-a căsătorit niciodată deoarece nu credea în această convenție, la fel cum nu și-a dorit nici să aibă copii. Pentru un om care și-a sacrificat ani întregi din viață încercând să deslușească sensul nașterii sale, aducerea pe lume a unui copil părea cea mai mare nenorocire pe care putea să o provoace unei ființe nevinovate. O întâmplare extraordinară pe care Andrei Crăciun o evocă în această carte este prima întâlnire dintre Simone și Constantin Noica. Filosoful ar fi întrebat-o pe partenera lui Emil Cioran: „Cum îl puteți suporta?”, iar răspunsul ei a venit cu naturalețe și sinceritate: „Dar și el mă suportă pe mine!”. O prezență discretă și subtilă, Simone a înțeles de la început complexitatea trăirilor lui Cioran și l-a iubit cu toate luminile și umbrele lui, fără să considere că ar face un sacrificiu.
Ce deosebește această biografie de majoritatea cărților dedicate operei și personalității lui Emil Cioran este aceea că surprinde latura lui umană, sensibilă, chiar fragilă, într-o contradicție evidentă cu imaginea de judecător intransigent pe care scrierile sale par să o dezvăluie. Andrei Crăciun ne invită să-l cunoaștem pe Emil Cioran prin ochii celor care i-au fost alături în diferite momente ale existenței sale, care l-au inspirat și iubit, îndrăznind să-l însoțească în călătoria lui agonizantă pe culmile disperării.
September 30, 2020
O carte bine structurată, dar plină de locuri comune. Multe formulări nefericite și pasaje de-a dreptul kitsch.
August 1, 2020
”Cioran se trezi într-un paradis al scriitorilor români, care îl revendicaseră cu o pledoarie înduioșătoare, convingându-l pe Sfântul Petru că era de datoria lui să intervină pe lângă Dumnezeu ca să îl ierte pe Cioran pentru toate greșelile de pe pământ și să îl lase pe lângă prietenii săi, Eliade și Ionesco și Noica, lângă Eminescu, Caragiale și Creangă, printre clasicii unei limbi mici.
Cioran nu se revoltă de decizia instanțelor cerești, o acceptă cu interes, fiind și el , ca toți morții recenți, foarte curios de această orânduire a vieții veșnice.”
Cioran nu se revoltă de decizia instanțelor cerești, o acceptă cu interes, fiind și el , ca toți morții recenți, foarte curios de această orânduire a vieții veșnice.”
June 23, 2020
„[…] își spuse că trebuie să lase muzica lui Brahms să îl liniștească, își deschise încă unul dintre nasturii inimii și închise ochii.”
„Își aminti din nou de formidabilul Rășinari, de Coasta Boacii, de cimitirul din care groparul satului îi dezgropa cranii, ca să îi facă pe plac. Zdrențele paradisului îl răniră.”
„Dacă s‑ar naște din nou, i‑ar plăcea să fie o gospodină din Bulgaria, să se ocupe de murături și să nu spere nimic. I‑ar fi bine.”
„Se despărțiră cu cuvinte tandre, pe care și le spuseseră des, apoi tot mai rar, apoi aproape deloc și care reveniseră miraculos de la o vreme în vocabularul lor, cum li se întâmplă îndrăgostiților care, neavând norocul să moară de tineri, îl au totuși pe acela de a trăi, nu fericiți, dar de a trăi împreună până la adânci bătrâneți.”
„[…] unele lucruri se întâmplă doar pentru a fi uitate.”
„În sufletul domnului Sábato încolți o idee care îl zgudui, îi dădu alți fiori și îl făcu să‑și aducă aminte de cafeaua care de acum dormea dusă în ceașca neatinsă din fața sa.”
„Își aminti din nou de formidabilul Rășinari, de Coasta Boacii, de cimitirul din care groparul satului îi dezgropa cranii, ca să îi facă pe plac. Zdrențele paradisului îl răniră.”
„Dacă s‑ar naște din nou, i‑ar plăcea să fie o gospodină din Bulgaria, să se ocupe de murături și să nu spere nimic. I‑ar fi bine.”
„Se despărțiră cu cuvinte tandre, pe care și le spuseseră des, apoi tot mai rar, apoi aproape deloc și care reveniseră miraculos de la o vreme în vocabularul lor, cum li se întâmplă îndrăgostiților care, neavând norocul să moară de tineri, îl au totuși pe acela de a trăi, nu fericiți, dar de a trăi împreună până la adânci bătrâneți.”
„[…] unele lucruri se întâmplă doar pentru a fi uitate.”
„În sufletul domnului Sábato încolți o idee care îl zgudui, îi dădu alți fiori și îl făcu să‑și aducă aminte de cafeaua care de acum dormea dusă în ceașca neatinsă din fața sa.”
July 13, 2024
“Accept să fiu ultimul om, dacă a fi om înseamnă să semeni cu ceilalți.”
“Ar trebui să-mi petrec viața singur și să meditez neîncetat la Timp.”
“Avea cinci ani și se juca în marginea țintirimului cu craniile morților și se simțea liber, acela era paradisul, iar paradisul acela i-a fost, cu anii, cu desăvârșire interzis.”
Am citit cu sufletul la gură această biografie romanțată, a marelui filosof Emil Cioran, un om care “trăise după bunul plac, sălbatic, neîmblânzit, refuzând toate premiile literare, depășind nebunia tinereții, retras, departe de gloată.”
O viață trăită aproape doar în izolare, marcată pe alocuri de o tristețe sfâșietoare și cu o bătrânețe chinuitoare și delirantă, datorată bolii Alzheimer.
Andrei Crăciun zugrăvește în linii mari viața marelui filosof, de la copilăria în Rășinari, până la fuga în Paris, frământările lui interioare, obsesia căutării lui Dumnezeu, pesimismul existențial, relația discretă cu Simone Boue, cu care a împărtășit aceeași mansardă, mai bine de 50 de ani, dar și iubirile lui pătimașe.
“Trebuie să citești toată viața și, poate, toată moartea, ca să poți să te apropii măcar de filosofie.”
“Noi toți suntem piticii de circ ai unui Dumnezeu care a uitat de ce ne-am adunat aici.”
“Domnul Cioran a mărturisit că doar cititul și mai târziu scrisul l-au ținut departe de un viol sau o crimă sau, mai rău, de o scrântire cu totul absurdă întru Marx.”
“Ar trebui să-mi petrec viața singur și să meditez neîncetat la Timp.”
“Avea cinci ani și se juca în marginea țintirimului cu craniile morților și se simțea liber, acela era paradisul, iar paradisul acela i-a fost, cu anii, cu desăvârșire interzis.”
Am citit cu sufletul la gură această biografie romanțată, a marelui filosof Emil Cioran, un om care “trăise după bunul plac, sălbatic, neîmblânzit, refuzând toate premiile literare, depășind nebunia tinereții, retras, departe de gloată.”
O viață trăită aproape doar în izolare, marcată pe alocuri de o tristețe sfâșietoare și cu o bătrânețe chinuitoare și delirantă, datorată bolii Alzheimer.
Andrei Crăciun zugrăvește în linii mari viața marelui filosof, de la copilăria în Rășinari, până la fuga în Paris, frământările lui interioare, obsesia căutării lui Dumnezeu, pesimismul existențial, relația discretă cu Simone Boue, cu care a împărtășit aceeași mansardă, mai bine de 50 de ani, dar și iubirile lui pătimașe.
“Trebuie să citești toată viața și, poate, toată moartea, ca să poți să te apropii măcar de filosofie.”
“Noi toți suntem piticii de circ ai unui Dumnezeu care a uitat de ce ne-am adunat aici.”
“Domnul Cioran a mărturisit că doar cititul și mai târziu scrisul l-au ținut departe de un viol sau o crimă sau, mai rău, de o scrântire cu totul absurdă întru Marx.”
February 4, 2022
Apasatoare si totusi curiozitatea te face sa o citesti fascinat.
August 5, 2024
Piele de găină.Cât de mult poate simți un om ?Infinitul să fie puțin ?
Read
April 29, 2021Domnul Cioran știa să fie crud, mai ales în gândurile sale. Parisul era, ca de obicei, de neîndurat. Cum se putuse să-și trăiască mai bine de jumătate de viață în această gheenă, în acest iad în care nu se poate nici să iei o gură de aer curat [...] Cum a putut el, Cioran, să trăiască aici?
Din fericire erau puțini oameni pe stradă și încă și mai puțini turiști. Domnul Cioran detesta turiștii, nu s-ar fi mirat, dacă și-ar fi pierdut mințile, să ajungă să își cumpere o pușcă și să își ia libertatea de a trage cu pușca după turiști.
Atât de mult mi-a placut cartea asta! Cred că m-aș fi înțeles bine cu Cioran 😅
Din fericire erau puțini oameni pe stradă și încă și mai puțini turiști. Domnul Cioran detesta turiștii, nu s-ar fi mirat, dacă și-ar fi pierdut mințile, să ajungă să își cumpere o pușcă și să își ia libertatea de a trage cu pușca după turiști.
Atât de mult mi-a placut cartea asta! Cred că m-aș fi înțeles bine cu Cioran 😅
July 15, 2020
Ici, Cioran.
October 11, 2020
O carte scrisa de Andrei Craciun in timpul pandemiei COVID-19, proiect de care -spune autorul- s-a agatat "ca un refugiat de o corabie care se iveste la orizont." Cioran este descris ca "un boier a carui avutie fusese boemia", "un cavaler al luciditatii", "clarvazatorul" care a trait toata viata "dupa bunul plac, salbatic, neimblanzit, refuzand toate premiile literare [...], depasind nebunia tineretii, retras, departe de gloata si mai ales fara sa cada din paradisul lenei in pamantul dezgustator al muncii organizate".
Stim de la bun inceput ca nu vom citi o biografie scolareasca, dar nici termenul de biografie romantata nu este foarte clarificator. Cu atat mai bine: putem fi surprinsi de felul in care curge povestea acestui ultim om liber, pornind de la o intalnire cu Sabato ( la o portie de ostropel) si continuand cu ruminatiile imaginare ale lui Cioran, dupa ce este provocat de Sabato sa scrie literatura.
Viata lui Cioran este iluminata atat de aceste ganduri la care suntem martori, cat si cu ajutorul unor personaje cheie din viata lui - partenera lui, amanta, fratele, Sabato, dar si alte personaje- Andrei Craciun insusi, un dramaturg, un profesor...
O lectura placuta, care ni-l apropie pe Cioran si ne face pofta sa ii citim opera.
Finalul este plin de ironie si umor fin, dar nu am sa stric placerea lecturii. Spun doar ca, Cioran scoate o foaie si un pix pentru a intocmi o declaratie pe proprie raspundere, asa cum am intocmit si noi, de cate ori am vrut sa iesim din casa, in timpul starii de urgenta pandemice...
Stim de la bun inceput ca nu vom citi o biografie scolareasca, dar nici termenul de biografie romantata nu este foarte clarificator. Cu atat mai bine: putem fi surprinsi de felul in care curge povestea acestui ultim om liber, pornind de la o intalnire cu Sabato ( la o portie de ostropel) si continuand cu ruminatiile imaginare ale lui Cioran, dupa ce este provocat de Sabato sa scrie literatura.
Viata lui Cioran este iluminata atat de aceste ganduri la care suntem martori, cat si cu ajutorul unor personaje cheie din viata lui - partenera lui, amanta, fratele, Sabato, dar si alte personaje- Andrei Craciun insusi, un dramaturg, un profesor...
O lectura placuta, care ni-l apropie pe Cioran si ne face pofta sa ii citim opera.
Finalul este plin de ironie si umor fin, dar nu am sa stric placerea lecturii. Spun doar ca, Cioran scoate o foaie si un pix pentru a intocmi o declaratie pe proprie raspundere, asa cum am intocmit si noi, de cate ori am vrut sa iesim din casa, in timpul starii de urgenta pandemice...
November 19, 2020
Mi-a placut enorm aceasta carte.
In facultate obisnuiam sa citesc romancieri contemporani romani si ma surprindea frumusetea prozei contemporane a anului 2004-2005.
Azi la mai bine de 10 ani de atunci ma reintalnesc cu romanul romanesc si iarasi ma bulverseaza la cel mai placut mod.
Cartea CIORAN:ULTIMUL OM LIBER se citeste,rapid, usor, are claritate , e plina de durere, de nostalgie de fatalitatea vietii , de faptul ca pe toti, acolo, la un moment dat ne pandeste ea, moartea. E o carte de care te indragostesti cu blandete si nostalgie, care e pe cat de fragila pe atat de dura, pe cat de copilarosa si fara responsabilitati, pe atat de incarcata de viata, de durere, de destin
Andrei Craciun scrie cu usurinta, aduce in prim plan umorul aparte al lui Cioran, dubiile lui vis-a vis de viata, nelinistile si nemultumirle lui, spiritul boem, locul gasit si negasit al celui care fusese supraintitulat " Clarvazatorul" .
Va las mai jos niste fragmente din carte, care mi-au facut sufletul si ochii sa planga, sa rada, sa se bucure, sa se intristeze- o viata de om departe de toti si totusi mai aproape de oamenii fiecarui deceniu, ca niciodata:
"Traise dupa bunul lui plac, salbatic, neimblanzit,refuzand toate premiile literare ( cu exceptia primului), depasind nebunia tineretii, retras, departe de gloata si mai ales fara sa cada din paradisul lenei in pamantul dezgustator al muncii organizate. "
"Cioran al ei stergea chipurile si pastra din ei doar ce era esential"
"Cioran statea la panda sa vada cat de rafinata e psihologia feminina, rafinament pe care il punea in spinarea secolelor de sclavie indurate de femeie"
"Eu am inima in Mi minor" ii zice el lui Simmone.
In facultate obisnuiam sa citesc romancieri contemporani romani si ma surprindea frumusetea prozei contemporane a anului 2004-2005.
Azi la mai bine de 10 ani de atunci ma reintalnesc cu romanul romanesc si iarasi ma bulverseaza la cel mai placut mod.
Cartea CIORAN:ULTIMUL OM LIBER se citeste,rapid, usor, are claritate , e plina de durere, de nostalgie de fatalitatea vietii , de faptul ca pe toti, acolo, la un moment dat ne pandeste ea, moartea. E o carte de care te indragostesti cu blandete si nostalgie, care e pe cat de fragila pe atat de dura, pe cat de copilarosa si fara responsabilitati, pe atat de incarcata de viata, de durere, de destin
Andrei Craciun scrie cu usurinta, aduce in prim plan umorul aparte al lui Cioran, dubiile lui vis-a vis de viata, nelinistile si nemultumirle lui, spiritul boem, locul gasit si negasit al celui care fusese supraintitulat " Clarvazatorul" .
Va las mai jos niste fragmente din carte, care mi-au facut sufletul si ochii sa planga, sa rada, sa se bucure, sa se intristeze- o viata de om departe de toti si totusi mai aproape de oamenii fiecarui deceniu, ca niciodata:
"Traise dupa bunul lui plac, salbatic, neimblanzit,refuzand toate premiile literare ( cu exceptia primului), depasind nebunia tineretii, retras, departe de gloata si mai ales fara sa cada din paradisul lenei in pamantul dezgustator al muncii organizate. "
"Cioran al ei stergea chipurile si pastra din ei doar ce era esential"
"Cioran statea la panda sa vada cat de rafinata e psihologia feminina, rafinament pe care il punea in spinarea secolelor de sclavie indurate de femeie"
"Eu am inima in Mi minor" ii zice el lui Simmone.
April 5, 2021
〰️Să fiu sinceră, această carte m-a bulversat total. Am citit și recitit pasaje, ca într-un final să descopăr un nou Emil Cioral. El e acolo, dincolo, dar niciodată aici. Chiar și citind toate textele existente ce îl au în prim plan nu voi reuși să-l cunosc în detaliu.
〰️Fiind un nihilist orgolios, acesta a gustat dulceața suferințelor și s-a diferențiat de restul oamenilor prin modul lui de a privi lumea înconjurătoare.
〰️A iubit, a citit, a fumat, a savurat cafea din plin, dar a trăit într-o lume paradoxală. Și-a renegat talentul, și-a urât idolii și și-a format un orgoliu lucid. A preferat să rămână la marginea societății și să își păstreze esența deplină. Sufletul bun îi sabota rațiunea, dar acesta lupta ... lupta pentru a nu rămâne prizonierul societății nou formate.
〰️Singura vinovată de faptul că pierd mințile e nimeni alta decât Oxana Durlesteanu . Eu chiar vă mulțumesc 🤗❤
〰️ Iar cel care a reușit să-mi marcheze modul de percepere e domnul andreicraciun.eu
Generația 21 vă mulțumește 🤗
〰️Vă las aici niște pasaje care la sigur vă vor tenta să citiți cartea integral:
"Un om ar trebui lăsat să își amintească, în ultima oră, cea care te ucide, de ulița, de aleea, de strada, de bulevardul copilăriei. Nu poți să îi iei asta omului decât dacă ești neasemuit de ticălos."
"Totul în om poate fi sufocat, în afara nevoii de absolut."
"...Poate că ea fusese, de fapt, singura lui religie statornică. Poate că, fără ea, Cioran nici măcar n-ar fi existat."
#Sol_Lucet_Omnibus #Book_Mihaela #citesc_deci_exist #Hrană_pentru_suflet
elefant.ro elefant.md Editura Polirom Polirom Moldova
〰️Fiind un nihilist orgolios, acesta a gustat dulceața suferințelor și s-a diferențiat de restul oamenilor prin modul lui de a privi lumea înconjurătoare.
〰️A iubit, a citit, a fumat, a savurat cafea din plin, dar a trăit într-o lume paradoxală. Și-a renegat talentul, și-a urât idolii și și-a format un orgoliu lucid. A preferat să rămână la marginea societății și să își păstreze esența deplină. Sufletul bun îi sabota rațiunea, dar acesta lupta ... lupta pentru a nu rămâne prizonierul societății nou formate.
〰️Singura vinovată de faptul că pierd mințile e nimeni alta decât Oxana Durlesteanu . Eu chiar vă mulțumesc 🤗❤
〰️ Iar cel care a reușit să-mi marcheze modul de percepere e domnul andreicraciun.eu
Generația 21 vă mulțumește 🤗
〰️Vă las aici niște pasaje care la sigur vă vor tenta să citiți cartea integral:
"Un om ar trebui lăsat să își amintească, în ultima oră, cea care te ucide, de ulița, de aleea, de strada, de bulevardul copilăriei. Nu poți să îi iei asta omului decât dacă ești neasemuit de ticălos."
"Totul în om poate fi sufocat, în afara nevoii de absolut."
"...Poate că ea fusese, de fapt, singura lui religie statornică. Poate că, fără ea, Cioran nici măcar n-ar fi existat."
#Sol_Lucet_Omnibus #Book_Mihaela #citesc_deci_exist #Hrană_pentru_suflet
elefant.ro elefant.md Editura Polirom Polirom Moldova
April 8, 2021
Încă o carte din seria biografiilor romanțate de la editura Polirom, Cioran, ultimul om liber. O carte foarte profundă care ne învăluie complet în mintea acestei persoane, acestui filosof neînțeles de foarte mulți dintre oameni. Apatrid, nihilist, Cioran a urât viața, dar totuși, a trăit vreme de 110 ani. Astăzi e ziua lui, iar eu mă bucur că am avut ocazia să citesc această carte minunată, pe care eu o recomand din tot sufletul.
Vă las mai jos câteva citate:
“Nu uita, Sabato, că suntem blestemați, nu toți oamenii au norocul să moară tineri.”
“Trăise într-o libertate pe care singur o definise și nu se predase vieții impuse.”
“Unele lucruri se întâmplă doar pentru a fi uitate.”
“Dar iată că și lacrimile se opresc până la urmă și Simone adormi cu hainele de la înmormântare pe ea și în vis i se arătă Cioran.”
“Cioran m-a iubit mult și cu adevărat, fiindcă am știut să fiu înțeleaptă.”
Vă las mai jos câteva citate:
“Nu uita, Sabato, că suntem blestemați, nu toți oamenii au norocul să moară tineri.”
“Trăise într-o libertate pe care singur o definise și nu se predase vieții impuse.”
“Unele lucruri se întâmplă doar pentru a fi uitate.”
“Dar iată că și lacrimile se opresc până la urmă și Simone adormi cu hainele de la înmormântare pe ea și în vis i se arătă Cioran.”
“Cioran m-a iubit mult și cu adevărat, fiindcă am știut să fiu înțeleaptă.”
January 2, 2025
Ştiu că nu ştiu nimic. Şi mai ştiu că nu ştiam multe lucruri despre domnul Cioran. De pildă, că a legat o prietenie cu un argentinian înnebunit după Maradona sau că în ciuda lucidităţii sale, avea fobii aproape inexplicabile.
Te invit în minutele care urmează să descoperim împreună detalii inedite din biografia celui supranumit „ultimul om liber”.
Nu am ştiut că [Emil Cioran a fost prieten cu Ernesto Sábato].
Trebuie să spun din capul locului că stilul cinematografic folosit de Andrei Crăciun în scrierea acestei cărţi m-a cucerit de la prima pagină.
Afli încă de la început, de la un obiectiv care vede şi aude tot, de întâlnirea lui Sábato cu Cioran din apartamentul românului de la Paris.
Poveştile vieţii celor doi sunt prezentate în paralel până la final, cu un uşor accent pe viaţa lui Cioran, că de, e totuşi vorba despre biografia sa, romanţată, ce-i drept, dar, totuşi a sa.
Nu mi-am imaginat că cele două personalităţi au avut atât de multe lucruri în comun. De pildă, amândoi au fost îndrăgostiţi de regimuri totalitare în tinereţe, domnul Cioran de legionari, domnul Sábato de comunişti. Tot amândoi s-au despărţit cu brutalitate de ele, au fost iubiţi de femei şi erau maeştri în arta conversaţiei. Domnul Sábato nu ocolea oamenii, pe când domnul Cioran “ieşea din casă doar ca să se plimbe prin Jardin de Luxembourg şi să mire câţiva trecători cu alura sa de sălbatic elegant”, aşa cum ne relatează însuşi Andrei Crăciun.
Dialogul celor doi, imaginat de domnul Andrei Crăciun, implică deopotrivă discuţii filosofice: de la eterna problemă a morţii la discuţii despre suicid, dar şi discuţii în care sunt amintite nume precum: Albert Camus, Jean-Paul Sartre, Dostoievski, Nietzsche, Fitzgerald sau Borges.
Avem parte şi de „umor crăciunesc”, dacă îmi daţi voie să-l numesc aşa. Ei şi chiar dacă nu-mi daţi voie, eu tot o să-l numesc. Pentru că tot am amintit problema morţii, iată un exemplu:
„Ocolul domnului Sábato a fost zadarnic, pentru că răspunsul era la fel de comun cu al lucrătorilor în construcţii, academicienilor din Academia Franceză, academicienilor din Academia Suedeză şi chiar dobitoacelor, ogarilor, curcilor, pangolinilor, precum şi vânătorilor-culegători din epoca de piatră: şi domnul Sábato, ca toate vieţuitoarele, era instinctiv îngrozit de moarte!”
Nu am ştiut că [domnul Cioran şi-a pierdut virginitatea la 17 ani]
După cum relatează extrem de poetic Andrei Crăciun, Emil Cioran şi-a pierdut fecioria la doar 17 ani, pe vremea când era la Sibiu. Fecioria nu e singurul lucru pe care l-a pierdut atunci. Un altul e somnul, a cărui pierdere a adus cu sine condamnarea nestăvilită de a scrie încontinuu pentru a nu se sinucide.
Nu am ştiut că [domnul Cioran era „pământ de flori” într-ale fotbalului]
Dacă domnul Sábato, argentinian fiind, era pasionat de fotbal până la pierderea echilibrului mintal, domnul Cioran nu a păşit vreodată pe vreun stadion de fotbal, d-apoi să mai înţeleagă cum funcţionează regula ofsaidului.
Nu am ştiut că [domnul Cioran ura literatura]
Domnul Sábato îi recomandase la un moment dat domnului Cioran să scrie literatură ca pe o formă de terapie (aşa cum am numi-o astăzi), lucru pe care îl făcuse argentinianul însuşi. Chiar dacă ajunsese să-şi ardă 7 din cele 10 manuscrise, reuşise să se elibereze de fantasme şi să-şi facă zilele mai suportabile prin scris.
Domnul Cioran, însă, detesta literatura. Pentru el literatura nu era altceva decât „o pălăvrăgeală sterilă înghesuită în nişte cuvinte aruncate pe foi”, cuvinte alcătuite din aceleaşi şi aceleaşi puţine litere pe care le are sărmanul nostru alfabet.
Nu am ştiut că [domnul Cioran avea o fobie inexplicabilă pentru praguri]
Domnul Cioran era foarte atent la praguri, peste care păşea sau pe care le ocolea cu deosebită atenţie şi despre care credea cu tărie că vor sfârşi prin a-l ucide. Nu ştiu dacă o astfel de fobie e comună şi dacă are o denumire ştiinţifică. Dacă ştiţi voi, vă rog să mă luminaţi şi pe mine în rubrica de comentarii!
Tot la capitolul fobii se mai adaugă şi frica de zbor. Simpla idee de a se urca într-un avion îi declanşa groază, o reacţie animalică cu pupile dilatate şi chip transfigurat.
Biografia romanţată a lui Cioran, scrisă de minunatul Andrei Crăciun este în sine o experienţă unică.
Scriitura măiastră a autorului te poartă prin viaţa şi mintea domnului Cioran, îţi arată cum era văzut şi judecat domnul Cioran de cei apropiaţi, în special de Ernesto Sábato şi Simone Boué, femeia care a fost alături de el până la sfârşit şi datorită căreia opera postumă a „ultimului om liber” a putut vedea lumina tiparului.
Îţi arată cum era domnul Cioran când era singur, îţi arată ce gândea, ce se ascundea în spatele muntelui său de luciditate. Ba mai mult, Andrei Crăciun merge într-atât de departe încât imaginează chiar şi ajungerea domnului Cioran în Paradisul Scriitorilor Români şi întâlnirea cu cei pe care i-a iubit şi admirat şi care ajunşi acolo cu mult înaintea lui l-au convins pe Sfântul Petru că era de datoria lui să-l convingă pe Dumnezeu să-i ierte păcatele. Vorbim despre: Eliade, Ionesco, Noica alături de Eminescu, Caragiale şi Creangă, printre clasicii unei limbi mici.
Această biografie romanţată este, nu în ultimul rând, şi un omagiu, pe alocuri chiar foarte personal, pe care Andrei Crăciun îl aduce celui care i-a marcat adolescenţa. Dovadă stă nu doar ultimul capitol care este foarte personal, ci şi penultimul, cel în care este prezentată influenţa pe care a avut-o domnul Cioran, prin scrierile sale, în vieţile oamenilor de rând.
Una peste alta, vă recomand cu căldură „Cioran, ultimul om liber” a lui Andrei Crăciun şi nu pot să sper decât că o să vă simţiţi şi voi aşa cum m-am simţit eu, un pic mai bogat!
Dacă doriţi să vedeţi şi varianta video a acestei recenzii, vă aştept pe canalul de YouTube "Dăm o carte!?" (https://www.youtube.com/@damocarte). 😄
Te invit în minutele care urmează să descoperim împreună detalii inedite din biografia celui supranumit „ultimul om liber”.
Nu am ştiut că [Emil Cioran a fost prieten cu Ernesto Sábato].
Trebuie să spun din capul locului că stilul cinematografic folosit de Andrei Crăciun în scrierea acestei cărţi m-a cucerit de la prima pagină.
Afli încă de la început, de la un obiectiv care vede şi aude tot, de întâlnirea lui Sábato cu Cioran din apartamentul românului de la Paris.
Poveştile vieţii celor doi sunt prezentate în paralel până la final, cu un uşor accent pe viaţa lui Cioran, că de, e totuşi vorba despre biografia sa, romanţată, ce-i drept, dar, totuşi a sa.
Nu mi-am imaginat că cele două personalităţi au avut atât de multe lucruri în comun. De pildă, amândoi au fost îndrăgostiţi de regimuri totalitare în tinereţe, domnul Cioran de legionari, domnul Sábato de comunişti. Tot amândoi s-au despărţit cu brutalitate de ele, au fost iubiţi de femei şi erau maeştri în arta conversaţiei. Domnul Sábato nu ocolea oamenii, pe când domnul Cioran “ieşea din casă doar ca să se plimbe prin Jardin de Luxembourg şi să mire câţiva trecători cu alura sa de sălbatic elegant”, aşa cum ne relatează însuşi Andrei Crăciun.
Dialogul celor doi, imaginat de domnul Andrei Crăciun, implică deopotrivă discuţii filosofice: de la eterna problemă a morţii la discuţii despre suicid, dar şi discuţii în care sunt amintite nume precum: Albert Camus, Jean-Paul Sartre, Dostoievski, Nietzsche, Fitzgerald sau Borges.
Avem parte şi de „umor crăciunesc”, dacă îmi daţi voie să-l numesc aşa. Ei şi chiar dacă nu-mi daţi voie, eu tot o să-l numesc. Pentru că tot am amintit problema morţii, iată un exemplu:
„Ocolul domnului Sábato a fost zadarnic, pentru că răspunsul era la fel de comun cu al lucrătorilor în construcţii, academicienilor din Academia Franceză, academicienilor din Academia Suedeză şi chiar dobitoacelor, ogarilor, curcilor, pangolinilor, precum şi vânătorilor-culegători din epoca de piatră: şi domnul Sábato, ca toate vieţuitoarele, era instinctiv îngrozit de moarte!”
Nu am ştiut că [domnul Cioran şi-a pierdut virginitatea la 17 ani]
După cum relatează extrem de poetic Andrei Crăciun, Emil Cioran şi-a pierdut fecioria la doar 17 ani, pe vremea când era la Sibiu. Fecioria nu e singurul lucru pe care l-a pierdut atunci. Un altul e somnul, a cărui pierdere a adus cu sine condamnarea nestăvilită de a scrie încontinuu pentru a nu se sinucide.
Nu am ştiut că [domnul Cioran era „pământ de flori” într-ale fotbalului]
Dacă domnul Sábato, argentinian fiind, era pasionat de fotbal până la pierderea echilibrului mintal, domnul Cioran nu a păşit vreodată pe vreun stadion de fotbal, d-apoi să mai înţeleagă cum funcţionează regula ofsaidului.
Nu am ştiut că [domnul Cioran ura literatura]
Domnul Sábato îi recomandase la un moment dat domnului Cioran să scrie literatură ca pe o formă de terapie (aşa cum am numi-o astăzi), lucru pe care îl făcuse argentinianul însuşi. Chiar dacă ajunsese să-şi ardă 7 din cele 10 manuscrise, reuşise să se elibereze de fantasme şi să-şi facă zilele mai suportabile prin scris.
Domnul Cioran, însă, detesta literatura. Pentru el literatura nu era altceva decât „o pălăvrăgeală sterilă înghesuită în nişte cuvinte aruncate pe foi”, cuvinte alcătuite din aceleaşi şi aceleaşi puţine litere pe care le are sărmanul nostru alfabet.
Nu am ştiut că [domnul Cioran avea o fobie inexplicabilă pentru praguri]
Domnul Cioran era foarte atent la praguri, peste care păşea sau pe care le ocolea cu deosebită atenţie şi despre care credea cu tărie că vor sfârşi prin a-l ucide. Nu ştiu dacă o astfel de fobie e comună şi dacă are o denumire ştiinţifică. Dacă ştiţi voi, vă rog să mă luminaţi şi pe mine în rubrica de comentarii!
Tot la capitolul fobii se mai adaugă şi frica de zbor. Simpla idee de a se urca într-un avion îi declanşa groază, o reacţie animalică cu pupile dilatate şi chip transfigurat.
Biografia romanţată a lui Cioran, scrisă de minunatul Andrei Crăciun este în sine o experienţă unică.
Scriitura măiastră a autorului te poartă prin viaţa şi mintea domnului Cioran, îţi arată cum era văzut şi judecat domnul Cioran de cei apropiaţi, în special de Ernesto Sábato şi Simone Boué, femeia care a fost alături de el până la sfârşit şi datorită căreia opera postumă a „ultimului om liber” a putut vedea lumina tiparului.
Îţi arată cum era domnul Cioran când era singur, îţi arată ce gândea, ce se ascundea în spatele muntelui său de luciditate. Ba mai mult, Andrei Crăciun merge într-atât de departe încât imaginează chiar şi ajungerea domnului Cioran în Paradisul Scriitorilor Români şi întâlnirea cu cei pe care i-a iubit şi admirat şi care ajunşi acolo cu mult înaintea lui l-au convins pe Sfântul Petru că era de datoria lui să-l convingă pe Dumnezeu să-i ierte păcatele. Vorbim despre: Eliade, Ionesco, Noica alături de Eminescu, Caragiale şi Creangă, printre clasicii unei limbi mici.
Această biografie romanţată este, nu în ultimul rând, şi un omagiu, pe alocuri chiar foarte personal, pe care Andrei Crăciun îl aduce celui care i-a marcat adolescenţa. Dovadă stă nu doar ultimul capitol care este foarte personal, ci şi penultimul, cel în care este prezentată influenţa pe care a avut-o domnul Cioran, prin scrierile sale, în vieţile oamenilor de rând.
Una peste alta, vă recomand cu căldură „Cioran, ultimul om liber” a lui Andrei Crăciun şi nu pot să sper decât că o să vă simţiţi şi voi aşa cum m-am simţit eu, un pic mai bogat!
Dacă doriţi să vedeţi şi varianta video a acestei recenzii, vă aştept pe canalul de YouTube "Dăm o carte!?" (https://www.youtube.com/@damocarte). 😄
This entire review has been hidden because of spoilers.
January 30, 2022
"Când crezi că l-ai prins, Cioran cade din rai, rătăcește pe străzile Sibiului, citește ca un nebun în biblioteca centrală universală, crede în legionari și se trezește, se culcă în Berlin și reapare într-un hotel parizian, începe un doctorat din care nu scrie niciun rând, dispare pe o bicicletă printre dealuri, oferă conversații contra unei cine doamnelor generoase, nu se căsătorește niciodată, dar nu își părăsește vreodată iubita, este idolul femeilor sfâșiate și este disprețuit de feministe, diaspora românească îl caută, îl adoră și îl vorbește de rău, Cioran nu e niciodată unde te aștepți să fie, reușind să rămână egal cu sine, în suma sa nesfârșită de contradicții, paradoxuri, în înălțătoarea sa cădere."
August 10, 2023
Superba cartea,mi-a rămas cu citat în minte"luminile bordelurilor sa se aprindă în cinstea sa",din aceasta carte chiar reiese ca Cioran a fost un om în cel mai propriu sens al cuvântului LIBER!
September 18, 2020
Cartea asta despre Cioran a lui Andrei Crăciun e pe cât de condensată în informații frumoase, pe atât de ușor de citit. Sunt destule pagini prin care am retrecut pentru plăcerea scrisului, dar în același timp am întrezărit și câteva momente nefericite (multele analogii cu fotbalul, unele dintre ele nenecesare).
Altfel e o carte foarte plăcută, se citește repede, are o poezie aparte, dar mai ales pune în lumină caracterul cameleonic al lui Cioran. Cred că poate juca și rolul de carte inițiatică pentru cititor. E lejeră, dar îți arată ce te așteaptă după colț dacă vrei să faci drumul ăsta. Dacă vrei să faci cunoștință cu scrisul lui Cioran.
Altfel e o carte foarte plăcută, se citește repede, are o poezie aparte, dar mai ales pune în lumină caracterul cameleonic al lui Cioran. Cred că poate juca și rolul de carte inițiatică pentru cititor. E lejeră, dar îți arată ce te așteaptă după colț dacă vrei să faci drumul ăsta. Dacă vrei să faci cunoștință cu scrisul lui Cioran.
August 12, 2020
O lectură care mi-a prins foarte bine. Am reușit să îmi imaginez foarte multe lucruri și să parcurg drumul lui Cioran in imaginația mea. Mi-a rămas foarte bine în minte acest pasaj:
„Dar, cel mai important, Cioran al ei nu avusese instinct de ucigaș. Un om fără instinct de ucigaș este sortit să rămână la marginea societății. Aceasta era ideea cu care Simone termină de cules textele inedite ale lui Cioran. Le predă editurii Gallimard și se retrase în locurile copilăriei sale, în Vendee, intră în ocea și, un ceas mai târziu, valurile îi aduseră cadavrul la mal.”
„Dar, cel mai important, Cioran al ei nu avusese instinct de ucigaș. Un om fără instinct de ucigaș este sortit să rămână la marginea societății. Aceasta era ideea cu care Simone termină de cules textele inedite ale lui Cioran. Le predă editurii Gallimard și se retrase în locurile copilăriei sale, în Vendee, intră în ocea și, un ceas mai târziu, valurile îi aduseră cadavrul la mal.”
June 29, 2021
O carte minunată. Îmi place că spune și despre întâlnirea lui Cioran cu Sabato, despre care nu știam. E o carte din care ai de învățat, sunt multe informații interesante care țin de intimitatea lui Cioran, dar și despre viața culturala din Parisul acelor ani.
September 1, 2020
" Un poem sta sa moara in mine."
September 6, 2020
Cred că puțin prea romanțată pentru gustul meu, dar chiar interesantă. Felicitări, Andrei Crăciun! :)
October 1, 2020
Nici, nici....
October 14, 2020
Frumos scrie Crăciun.
November 30, 2023
Adevărul despre condiția umană este insuportabil
sau
Numai în tristețe se pune tot sufletul.
sau
Numai în tristețe se pune tot sufletul.
May 27, 2024
mai citesc si eu ceva scris de concetatenii mei sa vad ce se intampla si pe la noi
May 19, 2025
Mereu o sa ma intreb daca a fost doar un ostropel sau o tocanita banala
Displaying 1 - 30 of 30 reviews