The malign figure of the Antichrist endures in modern culture, whether religious or secular; and the spectral shadow he has cast over the ages continues to exert a strong and powerful fascination. Philip C. Almond tells the story of the son of Satan from his early beginnings to the present day, and explores this false Messiah in theology, literature and the history of ideas. Discussing the origins of the malevolent being who at different times was cursed as Belial, Nero or Damien, the author reveals how Christianity in both East and West has imagined this incarnation of absolute evil destined to appear at the end of time. For the better part of the last two thousand years, Almond suggests, the human battle between right and wrong has been envisaged as a mighty cosmic duel between good and its opposite, culminating in an epic final showdown between Christ and his deadly arch-nemesis.
Când citești cărți cu titlul acesta, pentru unii cititori de pe-aici e nevoie chiar și de un disclaimer: această carte nu este una anti-creștină, ci una de istorie a religiei!!! Așadar, cine este acest Antichrist care ne-a bântuit visele în ultimele 2 milenii, cel pe care și l-a asumat atât de puternic Nietzsche, într-o carte ce a reprezentat o critică radicală la adresa creștinismului? Ei bine, „un personaj” despre care se scrie foarte puțin și destul de neclar în Biblie a căpătat o întreagă istorie, a fost analizat pe toate părțile în următorii 2.000 de ani. Important este să fie spus, încă de la început că Anticristul nu este Satana (deși au existat și astfel de interpretări), că el va veni un fiu sau un admirator al acestuia, care va veni la sfîrșitul lumii să-i persecute pe creștini, pentru ca să fie învins definitiv de Iisus sau de Arhanghelul Mihail. Dincolo de această interpretare clasică, au existat o multitudine de altele, pe care Philip C. Almond le analizează cu atenție: Anticristul a fost uneori un împărat roman ca Nero, altădată întreg Imperiul Roman, alteori anticriști erau evreii sau turcii, după cum anticriști au fost și toți creștinii care gândeau altfel decât ceilalți precum catolicii, protestanții sau anglicanii. Așadar, anticriști individuali, dar și colectivi, după cum bătea vântul sau după cum (re)interpretau unii învățați textele sacre. Cea mai sugestivă prezentare a Anticristului este considerată cea de pe coperta acestui volum, tabloul lui Luca Signorelli intitulat „Propovăduirea lui Anticrist”, în care diavolul îi șoptește la ureche lui Anticrist.
Un volum foarte bine documentat, care ne oferă o imagine asupra evoluției „Anticristului” în istoria religiei creștine și în istoria literară a ultimilor 2000 de ani.