What do you think?
Rate this book
Hartenvrouw
Het zelfgenoegzame leven van Nistor Polobok, een corrupte ambtenaar die op het stadhuis van Chișinău werkt, neemt een gevaarlijke wending op het moment dat het asfalt naast zijn majestueuze villa openbreekt. Het begint als een onopvallende barst, maar de scheur breidt zich alsmaar verder uit en wordt uiteindelijk een enorm gat dat steeds grotere delen van de stad verzwelgt. Volgens een waarzegster wordt de uitdijende kloof veroorzaakt door een zonde van de ambtenaar. Alleen de ‘Hartenvrouw’ kan hem vergeven.
Hartenvrouw is een verontrustende roman die met de nodige ironie de onderbuik van een corrupt systeem verkent. De schrijver laat het politieke toneel op zijn lelijkst zien en werpt daarbij een kritische blik op het Moldavië van na de val van het communisme.
In de serie OOST! verschijnt nog niet eerder in Nederlandse vertaling gepubliceerd werk van Oost- en Midden-Europese schrijvers.
Hartenvrouw is een verontrustende roman die met de nodige ironie de onderbuik van een corrupt systeem verkent. De schrijver laat het politieke toneel op zijn lelijkst zien en werpt daarbij een kritische blik op het Moldavië van na de val van het communisme.
In de serie OOST! verschijnt nog niet eerder in Nederlandse vertaling gepubliceerd werk van Oost- en Midden-Europese schrijvers.
- GenresRoman
152 pages, Paperback
First published March 1, 2018
3 people are currently reading
168 people want to read
About the author
Iulian Ciocan
13 books99 followersIulian Ciocan (n. 6 aprilie 1968, Chişinău, Republica Moldova) este prozator, publicist şi critic literar. Romane publicate: Înainte să moară Brejnev (Polirom, 2007; traducere în limba cehă la Dybbuk, 2009, traducere în limba engleză la Dalkey Archive Press, 2020, traducere în limba sârbă la Sluzbeni Glasnik, 2021: traducere în italiana la Bottega Errante, 2022); Tărîmul lui Saşa Kozak (Tracus Arte, 2011; traducere în limba slovacă la Kalligram, 2015; traducere în limba franceză la Belleville, 2017, Premiul "Coup du Coeur" la Salon du Livre des Balkans, 2018); Iar dimineaţa vor veni ruşii (Polirom, 2015; ediţie cehă la Dybbuk, 2021, ediție franceză la Tropismes, 2023, ediție italiană la Bottega Errante, 2024, ediție maghiară la Lira, 2024), Dama de cupă (Polirom, 2018; traducere în limba franceză la Belleville, 2019 şi nominalizare la Premiul Jean Monnet, 2020; traducere în limba bulgară la Foundation for Bulgarian Literature, 2019; ediţie cehă la Dybbuk, 2020; ediţie olandeză la Pegasus, 2020); Clovnul (Polirom, 2021, ediție cehă la Dybbuk). A publicat proză în reviste şi antologii din SUA, Germania, China, Cehia, Bulgaria, Belgia şi Brazilia. Invitat la New York, la festivalul PEN World Voices (2011), la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, Iaşi (2015, 2018) şi la Noaptea Literaturii din Amsterdam (2016).
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 24 of 24 reviews
August 2, 2021
A fun to read fable on Moldovan politics, corruption and apathy, symbolised through the powerless response on a hole that threatens to swallow the capital
Quite alike to The Master and Margarita, Iulian Ciocan takes the reader on a trip through Chișinău, with a little bit of magic added to it. The cynicism pervading not just the corrupt in power but also the general populace is captured in brilliantly fun vignettes of ordinary people going about their life while the problem gets bigger and bigger.
Nistor Polobok is initially at the heart of story, with the whole that threatens to take the whole city with it at his doorstep. He tries to redeem himself for his corruption, but is not believed by anyone. Meanwhile there is a populist seeing a chance in the disaster and in the background Romenia and the EU as a promised land versus Russian influences on the other side of the political spectrum try to profit.
There are unhappy marriages and endemic unfaithfulness, there is a lack of government caring for citizens, and an ending that indicates that the problems are far from over. But despite all of this this is a vibrant and fun book to read of hustlers trying to outsmart the circumstances of their country, and often failing along the way.
Quite alike to The Master and Margarita, Iulian Ciocan takes the reader on a trip through Chișinău, with a little bit of magic added to it. The cynicism pervading not just the corrupt in power but also the general populace is captured in brilliantly fun vignettes of ordinary people going about their life while the problem gets bigger and bigger.
Nistor Polobok is initially at the heart of story, with the whole that threatens to take the whole city with it at his doorstep. He tries to redeem himself for his corruption, but is not believed by anyone. Meanwhile there is a populist seeing a chance in the disaster and in the background Romenia and the EU as a promised land versus Russian influences on the other side of the political spectrum try to profit.
There are unhappy marriages and endemic unfaithfulness, there is a lack of government caring for citizens, and an ending that indicates that the problems are far from over. But despite all of this this is a vibrant and fun book to read of hustlers trying to outsmart the circumstances of their country, and often failing along the way.
June 14, 2018
Noul roman al lui Iulian Ciocan, „Dama de cupă” (Polirom, 2018), cuprinde între coperțile sale personaje parcă decupate din Chișinăul de astăzi, despre care unul dintre eroi, deja de la pagina 33, știa cu siguranță că va fi nimicit, orașul.
Această carte ne dă dovada că „Republica Moldova este un spațiu ciudat-miraculos”, „un soi de basm”, așa cum scrie autorul și cum se vede cu ochiul neînarmat al omului care trăiește aici ca într-un „Stalker moldovenesc”.
Este povestea gropii care mușcă tot mai mult din oraș până când unul dintre personajele principale începe să aibă el însuși re-mușcă-ri.
„Noua carte trebuia să fie mai bună și mai eclatantă decât primele trei”, scrie, cu oarecare disperare în voce, prozatorul minimalist din roman. Și speranța scriitorului din ficțiune se împlinește în viața reală cu această „Dama de cupă”.
Această carte ne dă dovada că „Republica Moldova este un spațiu ciudat-miraculos”, „un soi de basm”, așa cum scrie autorul și cum se vede cu ochiul neînarmat al omului care trăiește aici ca într-un „Stalker moldovenesc”.
Este povestea gropii care mușcă tot mai mult din oraș până când unul dintre personajele principale începe să aibă el însuși re-mușcă-ri.
„Noua carte trebuia să fie mai bună și mai eclatantă decât primele trei”, scrie, cu oarecare disperare în voce, prozatorul minimalist din roman. Și speranța scriitorului din ficțiune se împlinește în viața reală cu această „Dama de cupă”.
October 14, 2018
Cât de răcoritor este să citești câteodată autori români care schimbă registrul obișnuit și trec spre alte tărâmuri ale genurilor literare precum distopiile!
Aici, suntem la Chișinău, unde urmărim soarta mai multor oameni, prinși în vâltoarea permanentei tranziții (căci atmosfera de corupție, influență, mită, presă acaparată, funcționari delăsători este din realitate), și care au de-a face cu o groapă ”ce trăiește”, care se mărește pe zi ce trece, amenințând să distrugă întreg orașul.
Câteva personaje principale, multe secundare, dar tipice vremurilor noastre, cu o onomastică fantastică (Nistor Polobok, Denis Cartof, Natalia Mereacre etc. etc.), Dama de cupă este un roman interesant, care ne dezvăluie că și în cazuri (post-)apocaliptice, societatea noastră nu-și va schimba metehnele.
Aici, suntem la Chișinău, unde urmărim soarta mai multor oameni, prinși în vâltoarea permanentei tranziții (căci atmosfera de corupție, influență, mită, presă acaparată, funcționari delăsători este din realitate), și care au de-a face cu o groapă ”ce trăiește”, care se mărește pe zi ce trece, amenințând să distrugă întreg orașul.
Câteva personaje principale, multe secundare, dar tipice vremurilor noastre, cu o onomastică fantastică (Nistor Polobok, Denis Cartof, Natalia Mereacre etc. etc.), Dama de cupă este un roman interesant, care ne dezvăluie că și în cazuri (post-)apocaliptice, societatea noastră nu-și va schimba metehnele.
April 13, 2021
E o carte ușor de citit datorită deciziei autorului de a evita prea multe detalii inutile pe care altii le-ar da doar pentru a "umfla cartea"sau a o stiliza. Povestile oamenilor simpli sunt cu atat mai tragice cu cat trateaza ideea unui "tragism ordinar" care desi te lasa cu un gust amar, e usor de trecut cu vederea odata ce timpul si obisnuinta iti abrutizeaza compasiunea. De ce dau doar 4 stele?Fiindca personal prefer romanele in care poti empatiza cu personajul principal("Iar dimineata vor veni rusii"de exemplu). Personajul principal, Nistor Polobok, e departe de a fi un erou tragic, din contra da impresia unui U Po Kyin moldovean, care dupa o viata de coruptie rapace incearca pe ultima suta de metri sa isi salveze sufletul. Comportamentul sau, aparent altruist, urmareste doar scopul de a se salva pe sine de diavolul vazut sau imaginat in groapa, altfel cred ca ar fi depus mai multe eforturi in a ajuta efectiv oamenii amenintati sau sinistrati si mai putine de a-si amuti constiinta (donatiile ostentative si gestul final).
September 18, 2020
Dama de Cupă are calități rar întâlnite în romanele din spațiul românesc: dinamism, intrigă și haz de necaz. Fără îndoială este un roman politic, dar și o parabolă bine gândită. Naratorul nu te bagă în mlaștini descriptive, îți oferă multe uși și mult aer curat. Se citește ușor, pentru că se simte că a fost scrisă cu interes și plăcere. Dacă vrei să cunoști acest spațiu periferic, e musai să ajungi și la cărțile lui Iulian Ciocan. Un autor care face diagnoze exacte, aproape profetice, acestui Chișinău schilod și infect.
November 26, 2022
Mi-a plăcut cum a fost scrisă cartea. Mă refer la: fără multe detalii, scurt și la subiect.
Ideea cărții mi se pare bună, dar, doar până la jumătatea ei. După asta, lucrarea devine foarte previzibilă și chiar plictisitoare. Știam fiecare poveste cu ce avea să se termine. Mă așteptam să apară de undeva și o fărâmă de speranță, dar, probabil, în țara în care corupția stă în capul mesei, nu există așa ceva.
Ideea cărții mi se pare bună, dar, doar până la jumătatea ei. După asta, lucrarea devine foarte previzibilă și chiar plictisitoare. Știam fiecare poveste cu ce avea să se termine. Mă așteptam să apară de undeva și o fărâmă de speranță, dar, probabil, în țara în care corupția stă în capul mesei, nu există așa ceva.
July 21, 2018
Această carte rezumă, într-un mod comic cu puternic iz de dramă, toată realitatea actualei națiuni moldave - “... Republica Moldova este un spațiu ciudat-miraculos ...”
January 18, 2026
#2026#2
“Dama de cupă” de Iulian Ciocan m-a prins de la primele pagini și nu mi-a mai dat drumul până la final. Imaginea unui Chișinău apocaliptic, în care o groapă uriașă înghite case, mașini, oameni și tot ce întâlnește în cale, este nu doar spectaculoasă, ci și profund neliniștitoare.
Este deja a patra carte a autorului pe care o citesc și, de fiecare dată, am senzația că scrisul lui devine tot mai sigur și mai tăios. Romanul are un ritm alert, care m-a făcut să-l devorez în mai puțin de 24 de ore. Am citit cu nerăbdare, cu o tensiune constantă, ca și cum groapa s-ar fi lărgit și în mine, pagină după pagină.
Chișinăul nu este doar un decor, ci un personaj viu, vulnerabil, prins între absurd și indiferență. Groapa devine rapid mai mult decât un fenomen inexplicabil, e o metaforă a lucrurilor pe care alegem să le ignorăm, a fricilor colective și a prăbușirilor care vin atunci când tăcerea durează prea mult.
“Dama de cupă” este o carte care se citește repede, dar nu se uită ușor. M-a lăsat cu o stare apăsătoare și cu multe întrebări, iar asta, pentru mine, e semnul unei lecturi reușite. După acest roman, aștept și mai nerăbdătoare următoarea apariție a lui Iulian Ciocan.
“Dama de cupă” de Iulian Ciocan
Editura Polirom
“Dama de cupă” de Iulian Ciocan m-a prins de la primele pagini și nu mi-a mai dat drumul până la final. Imaginea unui Chișinău apocaliptic, în care o groapă uriașă înghite case, mașini, oameni și tot ce întâlnește în cale, este nu doar spectaculoasă, ci și profund neliniștitoare.
Este deja a patra carte a autorului pe care o citesc și, de fiecare dată, am senzația că scrisul lui devine tot mai sigur și mai tăios. Romanul are un ritm alert, care m-a făcut să-l devorez în mai puțin de 24 de ore. Am citit cu nerăbdare, cu o tensiune constantă, ca și cum groapa s-ar fi lărgit și în mine, pagină după pagină.
Chișinăul nu este doar un decor, ci un personaj viu, vulnerabil, prins între absurd și indiferență. Groapa devine rapid mai mult decât un fenomen inexplicabil, e o metaforă a lucrurilor pe care alegem să le ignorăm, a fricilor colective și a prăbușirilor care vin atunci când tăcerea durează prea mult.
“Dama de cupă” este o carte care se citește repede, dar nu se uită ușor. M-a lăsat cu o stare apăsătoare și cu multe întrebări, iar asta, pentru mine, e semnul unei lecturi reușite. După acest roman, aștept și mai nerăbdătoare următoarea apariție a lui Iulian Ciocan.
“Dama de cupă” de Iulian Ciocan
Editura Polirom
February 13, 2021
Als literatuur een soort Risk is, heb ik zojuist een nieuw territorium veroverd. Ik heb namelijk voor het eerst in mijn leven een boek gelezen uit Moldavië. Dit is niet een land dat vaak figureert in het Nederlandse nieuws. Weinig mensen in ons land zullen er ooit geweest zijn of zullen er ooit komen. Daarom is het opmerkelijk en bewonderenswaardig dat uitgeverij Pegasus het aangedurfd heeft een Moldavische roman uit te brengen in het Nederlands: Hartenvrouw van Iulian Ciocan. Gelukkig, zou ik haast willen zeggen, is Hartenvrouw niet in het Moldavisch geschreven (het is de vraag of die taal echt bestaat), maar in het Roemeens. Hoewel een aanzienlijk deel van de Moldaviërs liever taalt naar grote buur Rusland en het Russisch, is Roemeens er de nationale taal. En laten we op dit moment nou drie goeie vertalers Roemeens hebben rondlopen, voorwaar een luxe. Jan Willem Bos en Jan Mysjkin hebben inmiddels al een hele trits vertalingen uit het Roemeens op hun naam staan, waarvoor hulde. Sinds kort is Charlotte van Rooden daar bijgekomen; Hartenvrouw is haar debuut als vertaalster.
Ik geloof dat ik altijd een licht irrationele afkeer heb van absurdistische of surrealistische boeken. Als het te gek wordt, haak ik meestal af. Toch werkt de absurdistische vorm die Iulian Ciocan (1968) zijn boek heeft meegegeven in dit geval wonderlijk goed. Absurdisme lijkt de beste vorm te zijn om iets over het Moldavië van nu te vertellen, misschien welhaast de enige vorm. Het land is namelijk door en door corrupt. Waar de meeste ouderen nauwelijks rond kunnen komen van hun schamele pensioentje en in krakkemikkige sovjetflats leven, wonen soms in dezelfde straat steenrijke zakenlieden en politici in hun zelfgebouwde paleisjes. Huizen die ze van hun reguliere salaris nooit zouden kunnen betalen. Iemands corruptie laat zich dan ook fraai aflezen aan het formaat van diens huis.
Eén zo’n paleisbewoner is de hoofdpersoon van dit verhaal: een dikke, kale, wat oudere apparatsjik genaamd Nistor Polobok, gemeentebestuurder in de hoofdstad Chişinău. Als hij na een feestelijk avondje met volksmuziek en vrouwen van lichte zeden door zijn chauffeur thuis wordt afgezet, struikelt hij over een scheur in het wegdek. Die scheur recht voor zijn huis wordt al gauw een gat en dat gat wordt steeds groter, totdat het Poloboks huis dreigt op te slokken. Hij raakt ervan overtuigd dat heel Chişinău gevaar loopt door het gat en, sterker nog, dat hij daar zelf de oorzaak van is. Een waarzegster vertelt hem dat hij moet boeten voor zijn zonden – en dat zijn er bij de corrupte, overspelige Polobok nogal wat – en dat alleen de Hartenvrouw hem kan vergeven en daarmee het noodlot voor de stad kan afwenden. Polobok probeert zijn collega’s in het gemeentehuis, zijn vrouw, zijn vrienden en zijn buren van dit verhaal te overtuigen, maar niemand wil naar hem luisteren. Ook zijn zoektocht naar vergeving bij een hele stoet oud-geliefden is gedoemd te mislukken. Van een succesvolle, gevreesde man wordt hij in no time een paria, een lachertje. Het mooie is dat de schrijver erin slaagt je op een bepaalde manier toch mee te laten voelen met deze tamelijk foute man.
Naast Polobok zoomt Ciocan ook in op andere mensen die met het almaar groeiende gat te maken krijgen. Dit levert een vermakelijke mozaïekvertelling op, waarin je kleine inkijkjes krijgt in de levens van allerlei soorten mensen in de stad; van de door-en-door corrupte burgemeester die te maken krijgt met een woedende menigte burgers die toegang eisen tot het gemeentehuis, tot de oude flatbewoner die na een leven lang ploeteren genoeg gespaard heeft om eindelijk naar Roemenië te kunnen emigreren, maar wiens verhuisbusje met alle inzittenden net op het verkeerde moment langs het gat rijdt.
Eigenlijk zit het vrijwel iedereen in dit verhaal tegen, alleen de behendigsten en de allercorruptsten ontspringen meestal de dans. Zo bezien lijkt dit boek een nogal zwartgallig beeld te schetsen van het leven in Moldavië, maar daarom werkt dat absurdisme juist zo goed. Hierdoor wordt het nooit te zwaar en is het eerder een montere, frisse vertelling waarin mensen soms op enigszins lullige wijze hun noodlot ontmoeten. En als iemand als Nistor Polobok tot een soort inkeer kan komen na een volstrekt hedonistisch, egoïstisch leven kan iedereen het zou je zeggen. Dat is toch best een hoopvolle boodschap, hoewel het interessant genoeg helemaal niet zo best afloopt voor deze atypische hoofdpersoon.
Voor de goede verstaander heeft Ciocan de nodige humor verstopt in de namen van zijn personages. Zo komt Nistor Polobok (‘polobok’ betekent trouwens ‘waterpas’, wat gezien zijn morele statuur ook wel te denken geeft) in zijn zoektocht naar vrouwen uit zijn verleden in aanraking met een journaliste die corruptieschandalen aan het licht probeert te brengen. Zij heet Natalia Mereacre (de ‘hartenvrouw’, zoals later blijkt), waarbij het leuk is om te weten dat ‘mere acre’ zure appels zijn. De naam van Poloboks baas, burgemeester Denis Cartof, helpt ook gelijk om je een beeld te vormen van een verwaande, pompeuze vent (‘cartof’, dat laat zich raden, betekent aardappel). Bij een volgende uitgave zou het een interessante toevoeging kunnen zijn als de vertaler dit soort taalvondsten kan duiden. Ook wisselen personages soms ineens van het Roemeens naar het Russisch. Ik zou graag willen weten hoe dit werkt in Moldavië en wat het betekent. Het lijkt op boosheid of respectloosheid te duiden, maar daar kan ik slechts naar gissen.
Ik heb er in elk geval een vermakelijk en origineel boek aan overgehouden. En ik ben nu wel benieuwd geraakt naar dit merkwaardige land. Een van de personages beschrijft het land ergens als ‘een vreemd, wonderbaarlijk oord, in feite een soort sprookjeswereld’. Iulian Ciocan heeft aan deze sprookjeswereld zijn eigen duistere draai gegeven. Hopelijk zal vertaalster Charlotte van Rooden nog meer Roemeense of Moldavische boeken voor ons ontsluiten, want dit smaakt naar meer.
Ik schreef deze recensie voor Tijdschrift Donau: https://www.donaustroom.eu/een-vermak...
Lees meer besprekingen op mijn boekblog Jacob de Zoet
Ik geloof dat ik altijd een licht irrationele afkeer heb van absurdistische of surrealistische boeken. Als het te gek wordt, haak ik meestal af. Toch werkt de absurdistische vorm die Iulian Ciocan (1968) zijn boek heeft meegegeven in dit geval wonderlijk goed. Absurdisme lijkt de beste vorm te zijn om iets over het Moldavië van nu te vertellen, misschien welhaast de enige vorm. Het land is namelijk door en door corrupt. Waar de meeste ouderen nauwelijks rond kunnen komen van hun schamele pensioentje en in krakkemikkige sovjetflats leven, wonen soms in dezelfde straat steenrijke zakenlieden en politici in hun zelfgebouwde paleisjes. Huizen die ze van hun reguliere salaris nooit zouden kunnen betalen. Iemands corruptie laat zich dan ook fraai aflezen aan het formaat van diens huis.
Eén zo’n paleisbewoner is de hoofdpersoon van dit verhaal: een dikke, kale, wat oudere apparatsjik genaamd Nistor Polobok, gemeentebestuurder in de hoofdstad Chişinău. Als hij na een feestelijk avondje met volksmuziek en vrouwen van lichte zeden door zijn chauffeur thuis wordt afgezet, struikelt hij over een scheur in het wegdek. Die scheur recht voor zijn huis wordt al gauw een gat en dat gat wordt steeds groter, totdat het Poloboks huis dreigt op te slokken. Hij raakt ervan overtuigd dat heel Chişinău gevaar loopt door het gat en, sterker nog, dat hij daar zelf de oorzaak van is. Een waarzegster vertelt hem dat hij moet boeten voor zijn zonden – en dat zijn er bij de corrupte, overspelige Polobok nogal wat – en dat alleen de Hartenvrouw hem kan vergeven en daarmee het noodlot voor de stad kan afwenden. Polobok probeert zijn collega’s in het gemeentehuis, zijn vrouw, zijn vrienden en zijn buren van dit verhaal te overtuigen, maar niemand wil naar hem luisteren. Ook zijn zoektocht naar vergeving bij een hele stoet oud-geliefden is gedoemd te mislukken. Van een succesvolle, gevreesde man wordt hij in no time een paria, een lachertje. Het mooie is dat de schrijver erin slaagt je op een bepaalde manier toch mee te laten voelen met deze tamelijk foute man.
Naast Polobok zoomt Ciocan ook in op andere mensen die met het almaar groeiende gat te maken krijgen. Dit levert een vermakelijke mozaïekvertelling op, waarin je kleine inkijkjes krijgt in de levens van allerlei soorten mensen in de stad; van de door-en-door corrupte burgemeester die te maken krijgt met een woedende menigte burgers die toegang eisen tot het gemeentehuis, tot de oude flatbewoner die na een leven lang ploeteren genoeg gespaard heeft om eindelijk naar Roemenië te kunnen emigreren, maar wiens verhuisbusje met alle inzittenden net op het verkeerde moment langs het gat rijdt.
Eigenlijk zit het vrijwel iedereen in dit verhaal tegen, alleen de behendigsten en de allercorruptsten ontspringen meestal de dans. Zo bezien lijkt dit boek een nogal zwartgallig beeld te schetsen van het leven in Moldavië, maar daarom werkt dat absurdisme juist zo goed. Hierdoor wordt het nooit te zwaar en is het eerder een montere, frisse vertelling waarin mensen soms op enigszins lullige wijze hun noodlot ontmoeten. En als iemand als Nistor Polobok tot een soort inkeer kan komen na een volstrekt hedonistisch, egoïstisch leven kan iedereen het zou je zeggen. Dat is toch best een hoopvolle boodschap, hoewel het interessant genoeg helemaal niet zo best afloopt voor deze atypische hoofdpersoon.
Voor de goede verstaander heeft Ciocan de nodige humor verstopt in de namen van zijn personages. Zo komt Nistor Polobok (‘polobok’ betekent trouwens ‘waterpas’, wat gezien zijn morele statuur ook wel te denken geeft) in zijn zoektocht naar vrouwen uit zijn verleden in aanraking met een journaliste die corruptieschandalen aan het licht probeert te brengen. Zij heet Natalia Mereacre (de ‘hartenvrouw’, zoals later blijkt), waarbij het leuk is om te weten dat ‘mere acre’ zure appels zijn. De naam van Poloboks baas, burgemeester Denis Cartof, helpt ook gelijk om je een beeld te vormen van een verwaande, pompeuze vent (‘cartof’, dat laat zich raden, betekent aardappel). Bij een volgende uitgave zou het een interessante toevoeging kunnen zijn als de vertaler dit soort taalvondsten kan duiden. Ook wisselen personages soms ineens van het Roemeens naar het Russisch. Ik zou graag willen weten hoe dit werkt in Moldavië en wat het betekent. Het lijkt op boosheid of respectloosheid te duiden, maar daar kan ik slechts naar gissen.
Ik heb er in elk geval een vermakelijk en origineel boek aan overgehouden. En ik ben nu wel benieuwd geraakt naar dit merkwaardige land. Een van de personages beschrijft het land ergens als ‘een vreemd, wonderbaarlijk oord, in feite een soort sprookjeswereld’. Iulian Ciocan heeft aan deze sprookjeswereld zijn eigen duistere draai gegeven. Hopelijk zal vertaalster Charlotte van Rooden nog meer Roemeense of Moldavische boeken voor ons ontsluiten, want dit smaakt naar meer.
Ik schreef deze recensie voor Tijdschrift Donau: https://www.donaustroom.eu/een-vermak...
Lees meer besprekingen op mijn boekblog Jacob de Zoet
Read
May 14, 2018Demult nu am râs cu atâta poftă. Iulian Ciocan a reușit să radiografeze toate gafele moldave, să demonstreze încă o dată că suntem niște originali în toate sensurile. "Dama de cupă" este un pamflet realist din care transcende tot tragi-comicul basarabean.
May 31, 2024
Aștept cineva să facă un film după această carte, ar fi genial!
June 28, 2020
Ultimul roman (publicat) al lui Iulian Ciocan ne descrie un Chișinău "stalkerian". Un Chișinău care s-a ciocnit cu o anomalie. Una foarte deocheată, care se începe din conștiința unui personaj și ajunge să afecteze realmente și să schimbe viața multor Chișinăuieni (alteori să stingă viața multor Chișinăuieni).
Nistor Poloboc, un cinovnic știut de toți ca fiind "sac fără fund" și care lua mită fără să sintă vreun junghi într-o parte sau alta, visa în ultima vreme cum era maltratat de mic copil de un flăcăiaș greu de pumn apoi rolurile se schimbau și atunci Nistor era bruta dar jertfa era altcineva. Vis care în realitate are să se răsucească, adică: din brută (care ia mită și ..te* tot ce mișcă) în jertfă - prima jertfă, de fapt, a gropii.
Înainte, însă, de a-și suci glezna în crăpătura aia mică (de la început) din asfalt, lui Nistor poloboc îi veni un gând: "Ce-o fi însemnând, oare, aprinderea și stingerea unor stele?". Deci conștiința acestuia spunea deja despre o posibil răsturnare a lucrurilor.
Prin urmare, Iulian Ciocan ne pune pe tavă un asortiment foarte bogat de personaje, care și mai de care frumoase și memorabile în felul său:
Primarul Denis Cartof și ajutorul său Adrian Cotețov, care din start nu credeau nici o vorbuliță din ce le spunea Nistor Poloboc despre anomalia care avea să înghită Chișinăul. Însă mai pe urmă au avut de suferit și ei, după ce au început sa se revolte oamenii rămași fără case (blocurile și casele lor erau înghițite treptat de groapă):
"Dar, apropo de oameni... Ce facem cu proștii care strigă acum în fața Primăriei?" întreabă la un moment dat Cotețov.
Denis Cartof însă ne mai știind ce să facă și cum să procedeze și-a pus capăt zilelor sărind de la etaj, din primărie.
Sărăcuțul Jora Curechi, un polițist cu o relație cariată cu soția și care primește o misiune de a patrula pe marginea acelei gropi, fapt care are să-l descumpănească la culme, văzând cum un tip de vârstă medie i-o trage unei fetișcane tinere așa cum el și-ar fi dorit mult însă... Dar groapa are să-l înghită pe acel tip, rămânând doar duduia care se ținea de copac în timpul actului și nu risca să se prăbușească ușor, numai odată cu copacul (deșteaptă fată).
Prin urmare aș fi putut face câte o mică referire la fiecare din personaje, căci fiecare au de trecut printr-o situație tragi-comică personală și toate demne de a fi povestite, dar mă întreb: ce vă rămâne vouă să aflați dacă vă spun totul?
Trebuie de știut că nu toate personajele realizau bine ce se întâmpla în jurul lor până nu nimereau și ei într-o belea sau de-a dreptu în groapă(adică până nu realizau, precum Eduard Podubnîi, "că în viața sa dăduse buzna Pizdețul). Din toate acele personaje (Natalia Mereacre, Iulian Iordăchescu, Nenea Nicolae, Bătrânul cardiac Valeriu Pantelemonovici, Ginerele superior Vasile Păvălache("Măriuca... va aflaaaaa!"😃) și altele) doar profesorul de filosofie Ion Jizdan realiza că tot ce se petrecea în Chișinău era ceva ciudat și în genere "Republica Moldova este un spațiu ciudat-miraculos".
Cartea ne dă o lecție foarte prețioasă, așa cum această groapă se hrănește cu nelegiurile oamenilor sau cu lipsa omeniei din oameni, iar oprită poate fi prin iertări de păcate și schimbarea imaginii pe care le-o atribui lucrurilor, ea ne îndeamnă să ne bucurăm de viață din plin, fie o viață săracă sau mai puțin săracă, dar să ne oferim timp destul nouă și celor apropiați. Și să facem sex mai des))), căci în mare parte din personajele (de sex masculin) din roman, ori duc lipsă totală de sex ori sunt extrem de desfrânați în neștirea (sau știrea) soției.
Umorul lui Iulian Ciocan fascinează, precum fascinează și ușurința cu care se citește proza lui.
Acesta este un roman care are să placă și place lumii după cum am văzut (este și tradus deja în alte limbi, ceea ce e o mândrie pentru literatura basa și pentru oamenii noștri în general, sau cel puțin așa ar trebui să fie).
Recoamand cu căldură această carte, chiar dacă nu are nici o greutate opinia mea pentru preasfințeniile lor - prietenii mei virtuali.
Pace!
Nistor Poloboc, un cinovnic știut de toți ca fiind "sac fără fund" și care lua mită fără să sintă vreun junghi într-o parte sau alta, visa în ultima vreme cum era maltratat de mic copil de un flăcăiaș greu de pumn apoi rolurile se schimbau și atunci Nistor era bruta dar jertfa era altcineva. Vis care în realitate are să se răsucească, adică: din brută (care ia mită și ..te* tot ce mișcă) în jertfă - prima jertfă, de fapt, a gropii.
Înainte, însă, de a-și suci glezna în crăpătura aia mică (de la început) din asfalt, lui Nistor poloboc îi veni un gând: "Ce-o fi însemnând, oare, aprinderea și stingerea unor stele?". Deci conștiința acestuia spunea deja despre o posibil răsturnare a lucrurilor.
Prin urmare, Iulian Ciocan ne pune pe tavă un asortiment foarte bogat de personaje, care și mai de care frumoase și memorabile în felul său:
Primarul Denis Cartof și ajutorul său Adrian Cotețov, care din start nu credeau nici o vorbuliță din ce le spunea Nistor Poloboc despre anomalia care avea să înghită Chișinăul. Însă mai pe urmă au avut de suferit și ei, după ce au început sa se revolte oamenii rămași fără case (blocurile și casele lor erau înghițite treptat de groapă):
"Dar, apropo de oameni... Ce facem cu proștii care strigă acum în fața Primăriei?" întreabă la un moment dat Cotețov.
Denis Cartof însă ne mai știind ce să facă și cum să procedeze și-a pus capăt zilelor sărind de la etaj, din primărie.
Sărăcuțul Jora Curechi, un polițist cu o relație cariată cu soția și care primește o misiune de a patrula pe marginea acelei gropi, fapt care are să-l descumpănească la culme, văzând cum un tip de vârstă medie i-o trage unei fetișcane tinere așa cum el și-ar fi dorit mult însă... Dar groapa are să-l înghită pe acel tip, rămânând doar duduia care se ținea de copac în timpul actului și nu risca să se prăbușească ușor, numai odată cu copacul (deșteaptă fată).
Prin urmare aș fi putut face câte o mică referire la fiecare din personaje, căci fiecare au de trecut printr-o situație tragi-comică personală și toate demne de a fi povestite, dar mă întreb: ce vă rămâne vouă să aflați dacă vă spun totul?
Trebuie de știut că nu toate personajele realizau bine ce se întâmpla în jurul lor până nu nimereau și ei într-o belea sau de-a dreptu în groapă(adică până nu realizau, precum Eduard Podubnîi, "că în viața sa dăduse buzna Pizdețul). Din toate acele personaje (Natalia Mereacre, Iulian Iordăchescu, Nenea Nicolae, Bătrânul cardiac Valeriu Pantelemonovici, Ginerele superior Vasile Păvălache("Măriuca... va aflaaaaa!"😃) și altele) doar profesorul de filosofie Ion Jizdan realiza că tot ce se petrecea în Chișinău era ceva ciudat și în genere "Republica Moldova este un spațiu ciudat-miraculos".
Cartea ne dă o lecție foarte prețioasă, așa cum această groapă se hrănește cu nelegiurile oamenilor sau cu lipsa omeniei din oameni, iar oprită poate fi prin iertări de păcate și schimbarea imaginii pe care le-o atribui lucrurilor, ea ne îndeamnă să ne bucurăm de viață din plin, fie o viață săracă sau mai puțin săracă, dar să ne oferim timp destul nouă și celor apropiați. Și să facem sex mai des))), căci în mare parte din personajele (de sex masculin) din roman, ori duc lipsă totală de sex ori sunt extrem de desfrânați în neștirea (sau știrea) soției.
Umorul lui Iulian Ciocan fascinează, precum fascinează și ușurința cu care se citește proza lui.
Acesta este un roman care are să placă și place lumii după cum am văzut (este și tradus deja în alte limbi, ceea ce e o mândrie pentru literatura basa și pentru oamenii noștri în general, sau cel puțin așa ar trebui să fie).
Recoamand cu căldură această carte, chiar dacă nu are nici o greutate opinia mea pentru preasfințeniile lor - prietenii mei virtuali.
Pace!
This entire review has been hidden because of spoilers.
May 9, 2020
Pe Iulian Ciocan îl citesc nu numai cehii, dar și alții din afară. Lumea lui e cea care ne înconjoară. O lume tragicomică, care ne-a „dresat” pe mulți dintre noi.
November 1, 2025
Ordered this book after visiting the country of Moldova. Usually I’m not the biggest fan of absurdism but this one was really nice!
July 13, 2024
De enigszins lukraak verspreide korte portretten van de vele randfiguren in dit verhaal zijn misschien nog wel het meest veelzeggend. Met name de proteststemmer (hoofdstuk 16) en de geopolitiek misbruikte nationale minderheid met een taalachterstand (hoofdstuk 19) krijgen van Ciocan een buitengewoon menselijke behandeling. Ook verkent hij de toch wel wat parasitaire verhouding van de florerende kunstenaar (hoofdstuk 11) en de ambitieuze geleerde (hoofdstuk 14) met het corrupte bestuur en de opportunistische politiek. Al met al een knappe verbeelding van het bijbelse "wie een kuil graaft" en bovendien een fantastisch gekozen, prettig leesbaar vertaaldebuut van Van Rooden.
September 17, 2020
Jak když se díváte klíčovou dírkou, a v ní se snažíte pobrat celý fantastický svět. Takový pocit teď v sobě po dočtení mám.
Příběh skvěle aplikovatelný třeba právě i na současné Česko. Navíc konečně zas kniha, u které kromě příběhu a jeho podání musím ocenit i samotné jazykové vyjadřování. Mwah, chef’s kiss.
Příběh skvěle aplikovatelný třeba právě i na současné Česko. Navíc konečně zas kniha, u které kromě příběhu a jeho podání musím ocenit i samotné jazykové vyjadřování. Mwah, chef’s kiss.
Read
July 18, 2018Nu cunosteam pe Iulian Ciocan; am vazut o recentie a Damei de cupa pe wall-ul unei prietene pe Facebook (totusi Facebook-ul la ceva ajuta!!) si m-a incuriozit. Vroiam sa stiu cum e situatia la Chisinau, daca s-a mai imbunatatit, daca lumea s-a mai calmat in furarea banilor. :-)
Aveam nevoie de confirme ca unde traiesc acum e mai bine, ca am facut bine ca am plecat, am evitat si eu groapa care inghite pe toti, corupti si nevinovati.
Te ia frica cind citesti, te face sa te gindesti incotr-o vrea sa mearga lumea si ce poti face tu, cel putin tu, ca sa eviti catastrofa. Gropile exista pretutindeni, din pacate, dar totusi, ne zice autorul, ca daca vrem, stim cum sa le marginam.
Aveam nevoie de confirme ca unde traiesc acum e mai bine, ca am facut bine ca am plecat, am evitat si eu groapa care inghite pe toti, corupti si nevinovati.
Te ia frica cind citesti, te face sa te gindesti incotr-o vrea sa mearga lumea si ce poti face tu, cel putin tu, ca sa eviti catastrofa. Gropile exista pretutindeni, din pacate, dar totusi, ne zice autorul, ca daca vrem, stim cum sa le marginam.
March 7, 2021
Heel kritisch, absurdistisch maar zeker interessant om te lezen. Zou wel meer willen weten over de actuele situatie in Moldavië om te weten welke referenties er allemaal in zitten.
August 15, 2025
hoogst vermakelijk!
January 11, 2020
Un deliciu pentru cei care cunosc Moldova. Simți ziaristul în stil - pentru mine, asta e un plus.
June 1, 2021
Am auzit prima dată de cartea lui Iulian Ciocan tocmai când se pregătea să-i fie lansată traducerea în neerlandeză. Ceea ce mă duce cu gândul că mai avem ceva de lucru la capitolul promovării autorilor care scriu în limba română.
“Dama de cupă” are cu siguranță o serie de calități. Construcția distopiei, stilul de scris: succint și incitant, situațiile surprinse, tipologiile personajelor... toate lucrurile astea mi-au plăcut mult.
Mi s-a părut însă că am avut prea puțin spațiu pentru propriile mele interpretări și gânduri. Autorul mi-a părea mereu extrem de atent să și le explice pe ale lui tot timpul, atât de meticulos, că am rămas eu cititorul fără loc pentru ele. Unul din motivele pentru care cartea m-a și pierdut la un momentdat. În sensul că deși începuse ca un page turner, am sfârșit străduindu-mă destul de tare să o termin.
Alt lucru care nu mi-a plăcut este faptul dă personajele, deși în sine savuros construite, sunt foarte repetitive. Femeile erau fie soții plicticoase fie amante. Bărbații erau fie ticăloși corupți, fie deconectați de lumea obișnuită (mulți din ei fiind chiar neîmpliniți/ratați profesional). De la un punct, chiar și fiecare situație surprinsă urmează o schemă destul de clară, sfârșind inevitabil la fel.
Pentru mine nu a fost o lectură stimulantă deși potențial avea.
“Dama de cupă” are cu siguranță o serie de calități. Construcția distopiei, stilul de scris: succint și incitant, situațiile surprinse, tipologiile personajelor... toate lucrurile astea mi-au plăcut mult.
Mi s-a părut însă că am avut prea puțin spațiu pentru propriile mele interpretări și gânduri. Autorul mi-a părea mereu extrem de atent să și le explice pe ale lui tot timpul, atât de meticulos, că am rămas eu cititorul fără loc pentru ele. Unul din motivele pentru care cartea m-a și pierdut la un momentdat. În sensul că deși începuse ca un page turner, am sfârșit străduindu-mă destul de tare să o termin.
Alt lucru care nu mi-a plăcut este faptul dă personajele, deși în sine savuros construite, sunt foarte repetitive. Femeile erau fie soții plicticoase fie amante. Bărbații erau fie ticăloși corupți, fie deconectați de lumea obișnuită (mulți din ei fiind chiar neîmpliniți/ratați profesional). De la un punct, chiar și fiecare situație surprinsă urmează o schemă destul de clară, sfârșind inevitabil la fel.
Pentru mine nu a fost o lectură stimulantă deși potențial avea.
March 10, 2023
Rating: 3⭐️
Volumul "Iar dimineața vor veni rușii" m-a convins să citesc și alte romane ale scriitorului Iulian Ciocan, însă am rămas dezamăgită după lecturarea cărții "Dama de cupă".
Ansamblul de metafore, subînțelesuri și motive m-au captivat și mi-au stârnit interesul până pe la jumătatea romanului, apoi am început să remarc capitolele care înfățișează texte de proză scurtă legate sau nu de destinele anumitor personaje secundare. Aceste texte nu sunt relevante în ceea ce privește firul central al poveștii și ajung să fie repetitive, personajele ajungând să sfârșească fiind înghițite de "groapa imensă".
Personajele reprezintă, de asemenea, numai stereotipuri repetitive, printre care cupluri infidele, politicieni corupți, oameni ratați dpdv al carierei profesionale etc.
Totodată, am rămas dezamăgită să descopăr că nu există nicio concluzie în ceea ce privește implicarea "Damei de cupă" în dezastrul social, iar finalul ciclic al poveștii, care mută tragedia dintr-un oraș în altul, nu transmite nicio urmă de optimism.
Volumul "Iar dimineața vor veni rușii" m-a convins să citesc și alte romane ale scriitorului Iulian Ciocan, însă am rămas dezamăgită după lecturarea cărții "Dama de cupă".
Ansamblul de metafore, subînțelesuri și motive m-au captivat și mi-au stârnit interesul până pe la jumătatea romanului, apoi am început să remarc capitolele care înfățișează texte de proză scurtă legate sau nu de destinele anumitor personaje secundare. Aceste texte nu sunt relevante în ceea ce privește firul central al poveștii și ajung să fie repetitive, personajele ajungând să sfârșească fiind înghițite de "groapa imensă".
Personajele reprezintă, de asemenea, numai stereotipuri repetitive, printre care cupluri infidele, politicieni corupți, oameni ratați dpdv al carierei profesionale etc.
Totodată, am rămas dezamăgită să descopăr că nu există nicio concluzie în ceea ce privește implicarea "Damei de cupă" în dezastrul social, iar finalul ciclic al poveștii, care mută tragedia dintr-un oraș în altul, nu transmite nicio urmă de optimism.
March 18, 2023
5*****/5*****.
November 25, 2025
Sans intérêt
Displaying 1 - 24 of 24 reviews