Fotocrom Paradis este un volum de poeme absolut superbe. Vocea de siri în epifanie m-a rupt. După ce am citit am rămas cu o stranie senzație de nostalgie cumplită după niște lucruri pe care nu le-am trăit niciodată. Și nu mai am chef să zic nimic deștept/teoretic. Superbe.
-Ștefan Baghiu
Limpeziți amintiri în observatorul astronomic, pregătind la nesfârșit - întru ritmul a ceea ce vine super defazat dinspre zona liberă - un fel de binefăcătoare viață. Pragmatici cu fast, distrați și-n teroare, duioși prin umor tăios. Pe întuneric, sub steluțele artificiale, alteritatea se activează de-a lungul feeriei, frizând un soi de angelicitate senzuală. Iată-vă într-o poezie a intensității: vagabondați pe cântecul ei nișat!
Deniz Otay graduated Law School in Cluj. She is currently working her way out of the legal field and into interdisciplinary approaches of psychology. She published poems in a special series of unpublished poets in Steaua, as well as in Poesis International and Zona Nouă. She has read some of her poems in Sibiu, Oradea, Iași. She currently lives in Bucharest.
Nepermis de multe poeme power pentru un debut. Finaluri de impact, îndrăzneţe. Influenţe integrate cu skill (Cosmina Moroşan, Dan Sociu, Alex Văsieş etc.) În prima parte: energii dark, origini, aspiraţii, ironie fină, momente de graţie, chimie, tripuri în parcurile mici din cartier. În a doua, un aer distopic, inflexiuni eco şi sci-fi, alienare şi speranţă.
Deniz Otay este Ruxandra Novac a generaţiei născute după 1990 :)
Deniz Otay concentreaza în volumul ei două contraste: light și dark. avem prezența unei ființe light într-o lume dark din care ea simte nevoia de a evada, aici începe și volumul de poezii: o ființă care vrea să evadeze din societatea în care se află, mânată de de energii întunecate. cu toate astea, jocul poetei induce cititorul în eroare, sunt momente în care simți că poeta ar dori de fapt să adereze la societate decât să o părăsească cu adevărat. e un vibe de cult în volumul lui Deniz Otay, ca și cum ar face o recurtare de oameni asemenea ei, oameni care vor să evadeze realitatea și să vină în lumea celor liberi. astfel, evadarea asta din realitate duce la încercarea creării unei lumi noi, unei lumi libere. cu toate astea, în ultima poezie, se simte atmsofera bittersweet a unei persoane care, cu toate că încearcă să evadeze, rămâne tot blocată în societate.
Mi-a plăcut mult, Deniz Otay are un un stil liber și natural, nu am simțit că mă obosește cum am pățit la alte volume, chiar dacă temele abordate au fost complexe. Aștept următoarele cărți scrise de ea 😁
Într-o dimineață te trezești singură prin București și nu ai bani nici foarte mulți prieteni te rogi pentru un accident să te scoată din circuit ceva să împingă mai tare în față, afară din molozul ăsta din care credeai că ieșiseși chiar înainte să vezi petele rorschach vineții deasupra capului, în tavan deasupra băiatului care stătea peste tine pe saltea. Orice spunea, l-a înghițit pata.
O violentare sau alienare să trimită dumnezeu Însă desprindere de care să nu uit, pentru care asud de dimineață până seara,
pe care mi-o imaginez într-un loc îndepărtat nu într-un cuib dintr-un cartier sărac. Alienare din butoane, cu bani și cu multe viteze.
modul în care poemele din volumul “Fotocrom Paradis” îmbină întunericul și lumina e pur și simplu beyond Blaga!
Mood: litoral
Au fost și zile în care am existat doar pentru corp. Nu doar prin corp, ci pentru el, pentru delectarea lui hedonistă.
Pe plajă cu aproape-prieteni la conversații light despre diete și posturi care împrospătează, las soarele și briza să-și facă treaba lor - organică mântuire și spre paradis.
În momentul ăsta, tot ce sunt am puterea să dizolv.
Ce altceva mai însemn decât un ansamblu prezent la sfârâiala organelor sale, lăsat în seama divinei materii și a compușilor ei neîncetat mișcători
Aș vrea să fiu mereu printre oameni, printre toți prietenii și lucrurile care strălucesc. Cred că uneori sunt dar nu știu cât sunt eu cu voi și cât mă molipsesc cu o altfel de viață. Cât mă apropii singură și cât e doar o fază în care sunt atrasă, fluidă și confundabilă.
Loredana e una dintre cele mai frumoase şi ce trebe poezii pe care le-am citit anu ăsta
La orele astea pe sub layers, ca muncitorii din fabrică când trec podul spre fabrică sau calea ferată cu câini vagabonzi şi frică de antitetanos oare cât sunt de frumoasă, specială, mai sunt?
Putem constata, fără a începe să citim poeziile, că umanul ce caracteriza primele scrieri din volum se disipă, lăsând în urmă doar imaginile a ceea ce au fost odată lucruri specifice doar oamenilor. Odată pătrunși în versuri, ni se semnalează faptul că iubirea este automatizată, că națiunea a devenit ”electro” și că se vorbește din ce în ce mai mult despre matematică, repetiții și coduri. Poemul Automatizată, iubirea conține o mică notiță de început care ne indică, subtil, faptul că eul liric își conștientizează propria condiție, dar, în același timp, o și universalizează: ,,Biologia înseamnă destin, destinul e digital.” Observăm, așadar, că aproape toate aspectele ce țin de viața umană sunt, acum, ascunse sub semnul virtualului, al digitalului și al hologramelor. O interesantă schimbare se poate observa și în poezia Introducere în meditație, unde vedem că nu doar ființa eului liric se simte schimbată și automatizată, ci întreaga realitate din care acesta face parte: ,,(...) simțurile se pierd pe rând / bătaia pe asfalt capătă ritm / aproape o comoție, sub impulsul / material de energie.” Putem remarca faptul că termeni de natură spirituală, precum meditație sau nirvana, sunt acum asociați cu o eră în care biologia este destinul digital, în care mintea nu mai funcționează doar afectiv, ci pragmatic și matematic, o eră în care până și spiritualul a devenit codificat.
Dimineața părăsesc o locuință care nu e a mea și nu e plătită de mine traversând puhoiuri dintr-o micuță groapă din care aștept să vină dumnezeu să mă scoată.
Fac drumul spre fabrică.
E o putere să ceri de la corp adaptare și tot de la corpul înghesuit în autobuz printre proletariatul distrus, elevii cu ochii umflați, să te țină în bunăstare.
La orele astea pe sub layers, ca muncitorii din fabrică când trec podul spre fabrică sau calea ferată cu câini vagabonzi și frică de antitetanos oare cât sunt de frumoasă, specială, mai sunt?
Cum îți vine halatul muncitoresc, prințesă extrasă din petreceri și trai vegetal, alunecând între ființe estice, buhăite pe care nu le iubesc.
Despre experimentalism și mistică e numai viața pe mess, când trec poarta la fabrică nu am autorități interne, ierarhii de iubire.
Suntem dizgrațios de apropiați și asemănători ieșiți din case după bani Viața la pontaj pune ceață peste viața iluminaților privilegiați.
Au fost ani cu splendoare continui să cred că a fost halucinație și că munca e forță.
Însă dacă e să aleg – suprema fericire derivată din carduri diavoli și lux în fața voastră mă plec. (pp. 30-31)
Cred că problema principală au fost așteptările pe care mi le-am creat. Volumul conturează un tablou similar cu altele de la OMG despre societatea contemporană, mizeria capitalei, teama de un viitor digital și diferite mici fracturi din noi, răni care încă supurează după multă vreme. Totuși, imaginile pe care le păstrez în minte după această lectură îmi vorbesc profund despre rănile și năzuințele personale – iată punctul de conexiune.
Fotocrom Paradis de Deniz Otay te duce într-o călătorie prin orașe, benzinării și cluburi cu petreceri și lumini strălucitoare, din care ajungi acasă puțin rece, înghițit de peisaj și tehnologie. Volumul susține o lume lingvistică și vizuală ca o pistă luminată neon amețitor, pe care te conduce “o fată artefactă / conectată la vigoarea lui marte” (probabil unul dintre cele mai memorabile versuri, pentru mine).
Superb, delicios, intrigrant si racoritor. L-am citit dintr-o suflare si am ramas perplexa. Felul in care isi alege cuvintele si cum alege sa le imbine, creeaza o adevarata si sincera arta. Genul de carte pe care o tii mereu in poseta si din care mai citesti cateva poeme cat timp astepti sa iti vina autobuzul sau cafeaua numai ce comandata. Un volum prea potrivit gusturilor mele.
This entire review has been hidden because of spoilers.
“Tot drumul cu fruntea lipită de geam Mâna pe butoanele playstation pentru că și eu, ca-n filme caut formulări rezonante pentru afecțiune în muzică. Pentru afectare de fapt, răsfățată de viață cu soundtrackuri la îndemâna Sunt o drăgălășenie fake”
-pentru nu stiu ce motiv, m-am simțit completamente in culisele acțiunii de pe National Geographic! -din nou, am avut impresia că regăsesc o oarecare sinonimie, indescriptibilă de altfel, cu Ruxandra Novac