Arlette era o prezenta foarte discreta, inalta, cu o parte a parului impletit deasupra capului. O tin minte povestind romane, iar eu, de cate ori vad filmul Jane Eyre, invariabil imi amintesc de ea. Era foarte trista, pe fata ei se vedeau anii grei de puscarie, ii murise o sora, sotul ii era inchis. - Niculina Moica O luptatoare, o frumusete de femeie, care a indurat cu mult curaj rigorile temnitelor comuniste. - Acad. Gabriel Tepelea Arlette nu vorbea mult, dar avea un fel de-a prezenta lucrurile... Nu stiu cum sa va spun... Nimeni nu mi-a vorbit despre Basarabia asa de frumos cum o facea ea! Si vorbea cea mai frumoasa limba romaneasca! Invatata la scoala. Impecabila. Fara niciun accent, fara niciun regionalism. Limba literara, curata. - Flavia Coposu-Balescu Andreea Maniceanu realizeaza, in acest volum, biografia lui Arlette Coposu, sotia lui Corneliu Coposu, care a patimit in penitenciarele comuniste timp de 14 ani, trecand prin calvarul anchetei si suferind condiiile foarte grele din spatiile carcerale in care a fost inchisa. [...] Demersul autoarei este laudabil, prin incercarea de a recrea biografia lui Arlette Coposu pe baza marturiilor celor care au cunoscut-o, dar si pe baza dosarului de la Securitate, fiind prima persoana care l-a descoperit intr-un alt dosar, acela intocmit membrilor Legatiei Franceze. Lucrarea este scrisa cu multa emotie, imbinand metodologia istoricului cu talentul literatului. - Matei Gheboianu
Cerne,Doamne,liniștea uitării /Peste nesfârșita suferință./ Seamănă întinderi de credință/ Și rodește roua îndurării/ Răsădește dragostea și crinul/ În ogorul năpădit de ură/ Și așterne,peste munți de zgură/ Liniștea,iertarea și seninul."
"În cele mai grele momente ale existenței lor,în anchetele Securității,în spatele gratiilor,Arlette și Corneliu Coposu nu au încetat să-și trăiască povestea de iubire."
"După o viață de martir,Corneliu Coposu și-a regăsit marea iubire,pe Arlette. Arlette,cea cu steluțe gri în ochi atunci când vorbea și zâmbea."
O carte ravasitoare. Un singur regret, lucrarea contine in mare parte informatii care se gasesc deja in presa, arhive si pe internet. Dar poate e normal, avand in vedere putinele surse. Pacat ca detaliile personalitatii Doamnei Coposu au ramas si vor ramane necunoscute.
Ma bucur sa spun ca am învățat despre Corneliu Coposu și PNȚ datorita unei cărți despre soția lui 💁♀️ Din păcate nu exista multe informații despre Arlette în istorie asa cum e de cele mai multe ori cazul femeilor, chiar mai mult în România. Ma bucur ca puținele informații despre ea au fost păstrate prin aceasta carte. A petrecut 14 ani in închisorile comuniste în perioada cea mai dura a regimului și a murit la doar 1 an de la eliberare.
Iuliana Preduț Constantinescu povestește cât de impresionată a fost de modul plin de bunătate prin care Arlette a încercat să o încurajeze: „Mi-a reținut atenția prin aerul demn, prin privirea inteligentă, încă din clipa când am intrat în celulă… M-a întâmpinat cu un zâmbet cald, m-a mângâiat pe părul prins strâns în cozi și, după ce a aflat în ce lot sunt și ce condamnare am, m-a încurajat părintește, spunându-mi că Dumnezeu ne va ajuta să scăpăm mai devreme din temnițele trădătorilor de neam, care n-au cocoțat la cârma țării cu ajutorul tancurilor bolșevicilor… I se întipărise, cred, prea adânc și prea devreme, pe figura blândă, de o noblețe aparte, pecetea grea a suferinței… Deși fusese condamnată la ani grei de închisoare, mai avea încă tăria să ne mângâie și să ne încurajeze în suferință pe noi, cele care veniserăm de curând în iadul închisorii...
principalul merit al acestei cărți constă în faptul că îi salvează numele Arlettei Coposu de la pierderea în absurdistanul comunist și o reintegrează în marea masă a memoriei colective. intenția există, la fel cum există și mărturii, documente, alte abordări metodologice care cu siguranță ar fi îmbogățit această evocare a vieții celei care a rămas cunoscută drept „soția Seniorului”. am considerat-o valoroasă strict pentru alegerea de a o recupera pe Arlette Coposu din anonimatul în care risca (sau riscă în continuare?) să se piardă, însă nu am putut trece cu vederea peste maniera în care este scrisă cartea. cu îngăduință, se citește asemenea unei lucrări de licență, iar dezbaterea care se găsește pe youtube în legătură cu această carte mi se pare că întregește, dacă nu chiar substituie, cartea în sine. [https://www.youtube.com/watch?v=8yZAQ...]
sigur că informațiile directe despre Arlette Coposu aproape că nu există, viața ei fiind reconstituită prin intermediul documentelor de arhivă la care se adaugă mărturiile cumnatelor. cred însă că cel puțin pentru segmentul închisorii, atât de reprezentativ prin absurditatea și longevitatea sa, mărturiile codeținutelor (atât despre Arlette în sine, cât mai ales despre viața în închisoare) ar fi avut potențialul de a completa această imagine. tot în legătură cu închisoarea, pentru că acoperă o parte semnificativă din viața Arlettei, ar fi putut fi oferite informații suplimentare dincolo de catalogarea principalelor (!!!) centre ale detenției feminine în funcție de condițiile existente în fiecare dintre acestea. nu știu ce impact poate avea asupra unui cititor lozinca Jilavei percepută drept o închisoare pe care „trebuie să o simți” fără a detalia condițiile caracteristice fortului subpământean, umezeala constantă și mai ales felul în care afectează aceasta hrana și implicit sănătatea deținutelor. a evoca Mislea drept o închisoare „mai dulce, mai blândă” ale cărei condiții sunt „parcă mai umane” îmi pare a fi iarăși o prezentare lacunară a ceea ce a reprezentat până la urmă cel mai mare centru concentraționar consacrat femeilor. sunt conștientă că lucrarea în sine se axează pe viața Arlettei Coposu în diferitele sale ipostaze, însă o asemenea trecere în revistă asupra condițiilor de detenție îmi pare incompletă și prea puțin reprezentativă pentru realitatea existentă în închisori.
în orice caz, ceea ce rămâne la finalul acestei cărți este destinul Arlettei Coposu. evit să-l numesc în vreun fel, deși aș fi tentată să-l caracterizez ca fiind unul tragic, tocmai pentru că rememorez atitudinea ei în relație cu colegele de detenție. avem mărturia Iulianei Preduț Constantinescu despre puterea morală a Arlettei transpusă în relația cu codeținutele sale, ne rămâne și mărturia Niculinei Moica care o evocă pe Arlette Coposu drept o povestitoare deosebită tocmai prin faptul a trecut dincolo de cele patru ziduri ale celulei și a povestit La răscruce de vânturi în pofida dificultăților existente. este un exercițiu de imaginație dus poate la extrem, dar ne putem închipui numai cum trebuie să fi arătat o zi petrecută la izolator pentru această femeie dispusă să cânte, să povestească, să încurajeze și să critice regimul comunist fiind perfect conștientă de amenințarea carcerei. chiar pornind de la această imagine, cred că rămân imposibil de transmis cei 14 ani petrecuți în temnițele comuniste, chiar și fără a mai ține cont de pedeapsa ce prevedea încă șase. și tocmai în asta constă viața Arlettei Coposu.